marți, 16 decembrie 2008

Vacanţă

Am cam obosit şi vreau să fac şi altceva pînă la sfîrşitul anului. Pe de altă parte, e cam greu să le fac pe toate, aşa că fac o pauză pînă după Anul Nou.

Puteţi face aici, în comentarii, aprecieri asupra valorii şi utilităţii a ceea ce am întreprins împreună. Puteţi propune ce altceva am putea face. Şi - de ce nu - vă puteţi oferi să preluaţi această iniţiativa sau o alta.

Voi încheia finalizarea poemelor deja propuse, pe rînd, în zilele următoare.

2 comentarii:

wyu spunea...

Nu ar trebui sa fiu primul "cirip" in comentarii, sunt de foarte putin timp aici şi poate un membru încă neavizat, dar nu pot sa nu remarc seriozitatea, daruirea - (asta insemnand pasiune), competenta, profesionalismul si inspiratia cu care presarati echidistant sfaturile pe aceste carari înca neumblate, în care nu avem tradiţie, deci o filosofie împământenită şi obişnuinţă dar sufletul nostru pare ca poarta toate acestea.
De aceea, cred ca e mare lucru să existe o Călăuză rafinată şi cu o înţelegere matură dar în acelaşi timp nelipsindu-i esentialul atribut copilăresc, a liricii nipone, care, în ciuda aparenţelor picturiale ascunde paliere multiple încărcate de simboluri şi neobişnuite profunzimi.
Nu a scrie, ci a emite un haiku e o călătorie într-o altă lume, într-o altă civilizaţie în care se simte din plin nevoia unei astfel de …esarfe.

La multi ani! şi Moşul să vă fie purtătorul celor 1000 de cocori!

wyu spunea...

corectie
*în lirica niponă