Versul original 13.2 în coaja de nucă

Poemul întreg sună aşa:

Grădina tristă –

în coaja de nucă

ploaia-şi face cuib

Olimpia Brendea Deşliu (Luna în ţăndări)

Langa o barza schioapa (Puiu)

Ce-o sa cloceasca daca (Puiu)

Pentru care prieten (Puiu)

In palaria veche (Puiu)

elegie de toamnă (Wyu)

în casa rândunicii (Doina B)
printre ramuri golaşe.. (Doina B)
în urmele paşilor.... (Doina B)
dece să fie?,oricum.... (Doina B)
berze plecate demult (wyu)

prin urme de ghete (anisoara)
in frunze uscate (Henriette Berge)
intr-un ghiveci gol (Doina B)
prin acoperişul spart, (ion untaru)
de-a lungul brazdelor. (ion untaru)
printre petale de nea (Doru Emanuel)

Contextul versurilor extreme viza găsirea unui loc unde grădina sub ploaia de toamnă să-şi poată aduna şi alina tristeţea. Pentru autoare, acel loc miniatural, semănînd cu un leagăn, a fost observat în coaja de nucă. Aşa măruntă, coaja, rămasă în noroi în urma vegetaţiei răpuse, este semnul suprem al unui gol pe care nu-l poate umple decît o imensă nostalgie.

Completările au încercat şi ele să-i găsească sălaş tristeţii în locuri părăsite şi vecinătăţi dezolante: Langa o barza schioapa (Puiu), In palaria veche (Puiu), în casa rândunicii (Doina B), printre ramuri golaşe.. (Doina B), în urmele paşilor.... (Doina B), prin urme de ghete (anisoara), in frunze uscate (Henriette Berge), intr-un ghiveci gol (Doina B), prin acoperişul spart, (ion untaru), de-a lungul brazdelor. (ion untaru), printre petale de nea (Doru Emanuel). La Doru, fără metafora cam forţată, ar fi mers petice în loc de petale.

Puiu, cu gîndul la barza şchioapă, o cam ia pe mirişte şi polemizează cu completarea sa anterioară: Ce-o sa cloceasca daca (Puiu), apoi suspectează cuibul ploii de a fi prea personalizat: Pentru care prieten (Puiu), lucru de care, îndreptăţită, Doina se cam îndoieşte: dece să fie?,oricum.... (Doina B).

Insuficient articulate cu ultimul vers: elegie de toamnă (Wyu), berze plecate demult (wyu).