Versul original 40.4 altă pisică

Iată şi ultimul vers:

sub clar de lună

aceeaşi melodie –

altă pisică

Henriette Berge (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Sorin) alti indragostiti

(Mariko san) noi tot aceeaşi
(Mariko san) doar noi ne-am schimbat
(Mariko san) altă cucuvea

(Ioana Dinescu) doar greierii-s altii

(Doina) altă haită
(Doina) vechiul patefon...
(Doina) toaca; la denii....
(Doina) pe acoperiş...
(anisoara) alt instrumentist.

(Monica Trif) o broasca mai putin

(Karla) de cand e lumea

Tema este veche şi universală, o găsiţi şi în poemul lui Blaga, Giordano Bruno cîntă balada permanenţei şi-a schimbării, din care citez doar o strofă:

E acelaşi, nu-s aceleaşi.

E acelaşi unic soare
albul inului sorbind.
Să întindă pînza-n iarbă
fete - alte sînt la rînd.

Poemul care ne interesează aici, cu apropoul său erotic bine plasat în ultimul vers, este un senryu. Clarul de lună, care ne pregătea pentru cine ştie ce graţioasă idilă, este doar cadrul consacrat pentru pisica în rut, iar melodia doar miorlăială seducătoare (şi iritantă pentru cel ce-ar vrea să doarmă). Tema repetiţiei trimite totul în statistică – nimic nu-i nou... (nici măcar) sub lună! Altă pisică poate fi însă şi o aluzie mai puţin onorantă pentru specia noastră.

Nu au mizat pe contrast, pierzînd tensiunea şi hazul: (Doina) vechiul patefon..., (Doina) toaca; la denii..., (Doina) pe acoperiş..., (Karla) de cand e lumea, (Monica Trif) o broasca mai putin, (Mariko san) noi tot aceeaşi.

Au simţit că repetiţia, ca să nu devină monotonie, cere schimbarea actorilor şi, bineînţeles, menţionarea ei: (Sorin) alti indragostiti, (Mariko san) altă cucuvea, (Ioana Dinescu) doar greierii-s altii, (Doina) altă haită, (anisoara) alt instrumentist, (Mariko san) doar noi ne-am schimbat.

Versul original 39.4 doar umbrele ciorilor

Iată şi poemul în întregime:

vară fierbinte –

doar umbrele ciorilor

răcoresc câmpul

Henriette Berge (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(anisoara) flori din apă, țâșnitóri
(Doina) ciulinii în rostogol
(Doina) evantaie de spice....
(Doina) doar umbrele norilor...
(Doina) câţiva stropi din senin

(Anonim) umbrele scaietilor

(Gheorghe S.) umbrele păsărilor
(Gheorghe S.) doar sperietorile

(Ioana Dinescu) doar cernelile nopții
(Ioana Dinescu) doar stolurile de corbi

Cu siguranţă, umbrele ciorilor nu aduc nici pic de răcoare cîmpului înfierbîntat. Totul pare carbonizat, o singură culoare în tot peisajul - cîmp, ciori şi umbre. Şi totuşi, în torpoarea şi nemişcarea cîmpului, alunecarea umbrelor aduce o undă reavănă de viaţă. Evident, ironia se împleteşte cu un sentiment de compasiune.

Pentru a răcori cîmpul, (anisoara) flori din apă, țâșnitóri apelează, cu prea puţin har şi cu zorzonul unei metafore, la artificiul irigaţiilor. Greu de crezut în eficacitatea soluţiilor, chiar şi virtual-spirituale, pe care le propune (Doina) câţiva stropi din senin, (Doina) ciulinii în rostogol, (Doina) evantaie de spice... În schimb, prea realistă: (Doina) doar umbrele norilor... cade în banalitatea unei constatări de proces verbal. La fel şi: (Ioana Dinescu) doar cernelile nopții, cu o metaforă fără rost.

Au ales aceeaşi soluţie ca originalul: (Gheorghe S.) umbrele păsărilor, (Ioana Dinescu) doar stolurile de corbi.

Altă soluţie, merituoasă prin paradoxul ei este: (Anonim) umbrele scaietilor, (Gheorghe S.) doar sperietorile, care nu face decît să sublinieze pustietatea şi uscăciunea cîmpului.

Versul original 33.3 piersic în floare

Iată şi primul vers:

piersic în floare –

vechea poartă a casei

scîrţîie mai des

Henriette Berge (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(aserb) câine rătăcit -

(Mariko) Vacanţă în toi -

(doina b) bântuind vântul-
(doina b) de izbelişte....
(doina b) mărul in pârgă....
(doina b) casa nimănui....

(Sorin Toma BOC) fiica plecată -

(Mariko san) Cireşe coapte-

(Anonim) Bunic adormit

(Ioana Dinescu) enervăm vecinii -
(Ioana Dinescu) gardul reparat -
(Ioana Dinescu) se-ntorc căpșunarii -
(Ioana Dinescu) prima iubire -
(Glumetu) Vantul, protap in gard -
(Glumetu) sontorog batran
(Glumetu) suflet hodorog

Ideea e că oricum poarta scîrţîie, poate pentru că e veche, dar de la o vreme scîrţîitul s-a îndesit. Primul vers a fost completat în tentativa de a lămuri lucrurile. Ar fi motive meteo: (doina b) bântuind vântul -, (Glumetu) Vantul, protap in gard -, neglijenţe sau abandonuri: (doina b) de izbelişte..., (doina b) casa nimănui..., (Sorin Toma BOC) fiica plecată -, sau din contra, reveniri sezoniere: (Mariko) Vacanţă în toi -, (Ioana Dinescu) se-ntorc căpșunarii – şi, în fine, locatarii şubrezi: (Anonim) Bunic adormit, (Glumetu) sontorog batran, (Glumetu) suflet hodorog, care ori nu se-ngrijesc de poartă, ori o contaminează cu hodorogeala lor (deşi asta nu explică deloc îndesirea scîrţîitului: adormiţii şi şontorogii au o motricitate destul de scăzută).

Alte presupuneri sînt şi ele hazardate: (Ioana Dinescu) gardul reparat – ar însemna că de-acum se circulă doar pe poartă; (aserb) câine rătăcit – ar fi doar unul de pripas şi oricum cu nărav de vagabond; (Ioana Dinescu) prima iubire – că împricinatul(a) n-ar mai avea stare şi s-ar repezi mereu dincolod de poartă; dar cea mai ingenioasă este aceea care pune totul pe seama unei porniri răutăcioase: (Ioana Dinescu) enervăm vecinii -.

Două completări, oarecum mai generoase, dau vina pe primăvară: (doina b) mărul in pârgă... şi (Mariko san) Cireşe(le) coapte – ispitesc copii din vecini.

Este şi părerea autorului. Dar piersic în floare – găseşte o atracţie mai puţin saţioasă, vizitele s-au îndesit pentru că musafirii vor să se bucure privind florile şi ascultînd albinele. Dar poate că şi gazdele, însufleţite de unanimul avînt primăvăratic, împing mai des poarta răspunzînd celor ce i-au vizitat. Scîrţîitul e semn bun: primăvara a trezit lumea la viaţă şi la hoinăreală.