Versul original 40.3 copaci fără nume

Tot poemul este:

noapte cu brumă –

copaci fără nume

străjuiesc luna

Muntean Flavia (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Anonim) fumurile din hornuri
(Doina) statuile pe alei
(Doina) negrul ciorilor din cuib...
(Doina) gânduri dincolo de zid---
(Doina) fiorii nopţii albe...

(Ioana Dinescu) plopii din parcul pustiu

(Mariko san) felinarele oarbe
(anisoara) albe crizanteme

(Mariko san) vârfuri argintii de brad

Într-o noapte cu brumă, dintr-o dată albul devine unanim, motiv pentru care copacii, şi-aşa goi, îşi pierd numele, identitatea. Imperiul brumei nu mai admite decît străjeri anonimi care străjuiesc o regină la fel de argintie.

Copaci fără nume amplifică efectul brumei pînă la paroxism, (Mariko san) vârfuri argintii de brad e în ton cu această culminaţie. (Anonim) fumurile din hornuri, (Ioana Dinescu) plopii din parcul pustiu, (Mariko san) felinarele oarbe păstrează doar un vector de zvelteţe al strajei, pierzînd legătura cu bruma. Iar (Doina) statuile pe alei rămîn doar cu ideea de pustietate a nopţii brumate. În schimb, (anisoara) albe crizanteme, crizantemele n-au statura unor străjeri pe măsura lunii.

(Doina) gânduri dincolo de zid---, (Doina) fiorii nopţii albe... introduc indiscret simţiri care trebuie doar să se întrezărească din peisajul evocat. (Doina) negrul ciorilor din cuib..., ciorile, invizibile totuşi, n-au nicio şansă de a fi primite în rîndul străjerilor.

Haiku 34.5 luna nu mai încape

Cu versul din mijloc, poemul este:

arşiţa nopţii –

luna nu mai încape

în nicio baltă

Muntean Flavia (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Anonim) nu mai petrec broastele
(Anonim) nu mai sar veseli pestii

(Mariko san) nu se mai vede cerul

(Karla) un strop de racoare
(Karla) nu imi gasesc odihna, racoarea
(Karla) venus nu mai incape
(Karla) namol de Techirghiol nu-i

(Ioana Dinescu) luna nu vrea sa se scalde
(Ioana Dinescu) nu-l gasesc pe bietul print

(Anonim) nu isi gaseste leacul

(Glumetu) luna haikanului nu-i

Ideea poemului este aceea a uscăciunii excesive: bălţile se evaporă într-atît încît nici oglindirile nu mai sînt posibile. Desigur, arşiţa este atît de pronunţată încît închipuirea trece uşor de la oglindire la scaldă. Nu mai încape este un mod iscusit de a spune că luna voia să intre cu totul în apă, iar bălţile au scăzut de-a dreptul meschin.

Ideea oglindirii prohibite se regăseşte în: (Mariko san) nu se mai vede cerul, (Karla) venus nu mai incape.

Frustrarea declanşată de caniculă este mărturisită în: (Anonim) nu mai petrec broastele, (Anonim) nu mai sar veseli pestii, (Karla) un strop de racoare, (Karla) nu imi gasesc odihna, racoarea, (Glumetu) luna haikanului nu-i (bănuiesc că aici se confesează un haijin rebotezat).

O escaladare a motivului găsim în: (Karla) namol de Techirghiol nu-i (unde şi nămolul s-a întărit), drept care pînă şi luna nu mai tînjeşte după o baie: (Ioana Dinescu) luna nu vrea sa se scalde, iar autoarea nu-şi mai găseşte broscoiul rîios ca să-l sărute recuperator: (Ioana Dinescu) nu-l gasesc pe bietul print.

În această situaţie, anulînd kireji-ul, anonimul căinează arşiţa însăşi, care (Anonim) nu isi (mai) gaseste leacul.

Versul original 4.6 Clopote, arar

Primul vers sună aşa:

Un clopot, arar –
crucile se adîncesc
în umbre tîrzii

Flavia Muntean (http://tinyurl.com/54ne9e)

Luna la apus – (Puiu)
Dangăt de clopot- (Doina)Ultimul dangăt- (Doina)
Ceas de vecernii- (Doina)
Freamătul frunzelor- (Monica Trif)
cimitirul nins – (Dan Norea)
Toamna ploioasa- (Henriette Berge)
zvon de păsări- (anisoara)
în cimitir (ion untaru)
eroi anonimi – (sorin toma boc)

O întrebare retorică a lui Puiu: Exista si umbre devreme?! merită totuşi un răspuns. Da, sînt umbre toată ziua, dimineaţa şi seara sînt însă mai lungi, mai pronunţate.

În umbre tîrzii nu numai că precizează momentul, seara şi nu dimineaţă, dar surprinde şi două adînciri de altă factură: intrarea în pămînt a crucilor prin învechire şi lungirea umbrelor către marginile locului, ale cimitirului, ca un fel de efect al propriului lor tîrziu. Se adîncesc în umbre tîrzii este tot una cu pier şi ele topindu-se în umbrele lor.

Înt-un anume fel, umbrele tîrzii, prin intermediul serii, sînt o aluzie la sfîrşit, la moarte. Ele sînt de fapt agenţii morţii care absoarbe treptat tot ce mai poartă însemnele luminii. Primul vers, un clopot, arar –, anunţă deja acest moment simbolic al înserării-moarte.

Cîteva comentarii sînt doar detalii decorative pentru versurile ce urmează: Freamătul frunzelor- (Monica Trif), cimitirul nins – (Dan Norea), Toamna ploioasa- (Henriette Berge), zvon de păsări- (anisoara). Unul este total redundant: în cimitir (ion untaru).

Celelalte creionează aceeaşi atmosferă pe care o notează versul original: Luna la apus – (Puiu), Dangăt de clopot- (Doina), Ultimul dangăt- (Doina), Ceas de vecernii- (Doina) sau una similară prin cufundarea în patina uitării: eroi anonimi – (sorin toma boc).