Cu ultimul vers, poemul este:
Troiţă de lemn –
sub şindrila putredă
dalii proaspete
Florina Dobrescu (Stîlpi de felinar)
(Ioana Dinescu) mugur de candela
(Ioana Dinescu) El si vesnicia
(Ioana Dinescu) El si-un greiere
(Ioana Dinescu) un cariu ateu
(Anonim) lumina vietii
(doina b) Cristul lăcrimând.
(doina b) un crin înflorit
(Karla) craite-nfloresc
(Karla) ganduri pioase
(The Ironman) memorii stravechi
Contrastul dintre vechi şi proaspăt, dintre credinţa străveche şi gestul reiterat mereu al ofrandei neîntinate face şi farmecul, şi puterea de seducţie a poemului. E de remarcat şi modul auster în care sînt înfăţişate imaginile: nici pic de intruziune umană în text, lucrurile, prezentate eliptic, sînt grăitoare prin ele însele.
Deşi în ton cu troiţa, (Ioana Dinescu) El si vesnicia, (Anonim) lumina vietii, (doina b) Cristul lăcrimând, (Eugen) lumina vietii, (Karla) ganduri pioase, (The Ironman) memorii stravechi, bat pasul pe loc neaducînd neaşteptatul unei informaţii noi.
Pe calapodul originalului vitalitatea delicată a înfloririi este contrapusă şindrilei acoperite de muşchi: (doina b) un crin înflorit, (Karla) craite-nfloresc.
Repetînd ideea cucerniciei, (Ioana Dinescu) mugur de candela, cu îndrăzneala şi forţa metaforei, ripostează mai viguros ca originalul degradării şindrilei. Dar Ioana continuă recitalul găsind încă două completări antologice: El si-un greiere, pereche frapantă, asociere izbitoare prin umilitatea răbdătoare şi tenace a celor altfel opuse, şi (Ioana Dinescu) un cariu ateu, care pare să şubrezească insidios nu doar lăcaşul ci şi credinţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu