Versul original 46.7 vecina are defect

Poemul complet este:

Nu mai sunt singur -
vecina are defect
televizorul

Dan Norea – (Concurs senryu iulie 2008)

(Sorin) tocmai ce am reparat

(Manuela D.) ea vorbeste-ntocmai ca
(Doina) vecina a venit cu
(Doina) un şoarec roade de zor...
(Doina) zilnic mă calcă pe nervi

(Mariko san) de la Altex vin cu

(Karla) mi-am umplut camera cu
(Karla) maraton: soacra-mea cu
(Karla) uite cine vine cu

(Mariko san) cumătra şi-a vîndut

Cum reuşeşte televizorul să te scape de singurătate? La propriu şi lăudîndu-i calităţile, cumpărîndu-l: (Mariko san) de la Altex vin cu, (Karla) mi-am umplut camera cu sau reparîndu-l: (Sorin) tocmai ce am reparat, deşi uneori singurătatea ar fi mai de dorit: (Manuela D.) ea vorbeste-ntocmai ca, (Doina) zilnic mă calcă pe nervi, (Karla) maraton: soacra-mea cu.

Dar, în felul ăsta, se mizează doar pe un clişeu, pe care originalul îl foloseşte doar ca pretext: vecina are defect... televizorul şi... apelează la mine. Speranţa ar fi ca ăsta să fie singurul ei defect.

Vecina, care mă scapă de lipsa televizorului: (Doina) vecina a venit cu, nu vrea cumva să se instaleze definitiv? (Karla) uite cine vine cu, (Mariko san) cumătra şi-a vîndut, nu cumva ţine să-şi facă doar intrarea la mine?

Cea mai bună completare pentru că sugerează simultan mai multe lucruri: (Doina) un şoarec roade de zor... – că televizorul, care oricum era abandonat, defect sau doar obiect de muzeu, nu-i bun decît de ros şi doar şoarecele, binevenit, îl mai scapă pe autor de singurătate. Mai ales dacă e şi poet:

“Ah! de cite ori voit-am
Ca să spinzur lira-n cui
Si un capat poeziei
Si pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, soareci,
Cu usor-maruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara ea se face vers.”

Versul original 46.6 în scorbura teiului

Poemul în întregime este:

Zi-ntâi de şcoală –
în scorbura teiului
două ghiozdane

Dan Norea – (RK mai 2008)

(Mariko san) ascunse-n tomberon
(Sorin) poarta de fotbal intre
(Doina) in ţăruşii gardului
(Doina) atârnate de un ram...
(Doina) galant un bâieţel cu...

(Karla) doua mamici au flori si
(Karla) doua porti: din doua si
(Karla) hai, facem un fotbal la

Ghiozdanele astea împiedică libertatea de mişcare cu care s-au obişnuit copiii o vacanţă întreagă. Scorbura teiului e numai bună pentru a le abandona sau a le lăsa în siguranţă pentru o primă zi de chiul. Poate mai savuroasă chiar decît cele de vacanţă.

(Mariko san) găseşte ghiozdanelor altă ascunzătoare: ascunse-n tomberon, pentru (Doina) pot fi abandonatre oriunde, numai să nu te împiedici de ele: in ţăruşii gardului, (Doina) atârnate de un ram..., iar (Sorin) poarta de fotbal intre, (Karla) hai, facem un fotbal la şi (Karla) doua porti: din doua si le găsec însă şi o utilitate.

Mai aplecată spre emoţia festivist-convenţională completarea: (Karla) doua mamici au flori si şi spre una precoce erotică: (Doina) galant un bâieţel cu...

Versul original 46.5 privind peste zid

Ultimul vers este:

O creangă de tei –
pentru întâia oară
privind peste zid

Eduard Ţară – (RK mai 2008)

(cridiana) cuibul pupezei

(mvs) isi leapada frunzele

(Sorin) indragostit

(Mariko san) irupe în flori

(Doina) dincolo de gard
(Doina) martorul tainei....
(Doina) răspândind miros..

(Karla) vanduta pe cinci lei
(Karla) si-un "Pupaza Ion"
(Karla) imbobocita
(Karla) pupaza in tei

(Monica Trif) cade o floare

(Ioana Dinescu) se preface-n ceai
(Ioana Dinescu) parfumata-n lume
(Ioana Dinescu) flori si-admiratori

Subiectul este teiul crescut între ziduri. Privirea peste zid este şi dovada unei staturi care a depăşit stadiul de puiet, dar parcă şi una a jindului către spaţiul liber care i-a fost atîta vreme prohibit. De remarcat felul reţinut în care autorul îşi mărturiseşte bucuria (şi indirect compasiunea) pentru teiul în creştere, dar şi plasarea la sfîrşitul poemului, mărind tensiunea aşteptării, a zidului incriminat.

Reluînd cu alte cuvinte ideea originalului: (Doina) dincolo de gard.

Nu leagă bine cu pentru întîia oară: (cridiana) cuibul pupezei, (Karla) vanduta pe cinci lei (ca şi cum ar fi tot fost vîndută şi revîndută), (Karla) si-un "Pupaza Ion".

Completări fără noutate surprinzătoare în viaţa teiului/crengii: (mvs) isi leapada frunzele, (Mariko san) irupe în flori, (Doina) răspândind miros..., (Karla) imbobocita, (Karla) pupaza in tei, (Monica Trif) cade o floare.

Completări care aduc o diferenţă în scenă, sub sau în preajma teiului: (Sorin) indragostit, (Doina) martorul tainei..., (Ioana Dinescu) parfumata-n lume, (Ioana Dinescu) flori si-admiratori.

Schimbînd registrul spaţial: (Ioana Dinescu) se preface-n ceai.

Versul original 46.4 doar parfumul teiului

Acesta este poemul întreg:

Casa bătrânei -
doar parfumul teiului
îi trece pragul

Livia Ciupav – (RK mai 2008)

(Manuela D.) doar pisica din vecini

(Mariko san) încă o primăvară

(Anonim) doar vantul iscoditor
(mvs) istoria de demult

(Doina) mireasma de liliac
(Doina) raza rece a lunii...
(Doina) singurătatea curţii…

(Karla) cu mireasa in brate
(Karla) un caine care latra
(Karla) pe seara, un greiere
(Karla) spiritul batranului
(Karla) spiridusul timpului

(anisoara) o frunză uscată

(Ioana Dinescu) mirosul salcamilor
(Ioana Dinescu) vrejul vitei de vie
(Ioana Dinescu) o molie grabita

Ideea poemului este singurătatea bătrînei şi, într-un fel, sublinierea şi potenţarea ei prin adverbul restrictiv doar. Uitată de Dumnezeu şi de lume, nicio fiinţă umană nu-i mai trece pragul. Şi totuşi, mai subtil şi mai generos, parfumul teiului şi cu el rumoarea unei alte veri pătrund şi-n casa şi-n sufletul bătrînei.

Vizitatori la fel de imponderabili şi în completările: (Mariko san) încă o primăvară, (mvs) istoria de demult (bănuiesc cu sensul de amintiri), (Doina) mireasma de liliac, (Doina) raza rece a lunii..., (Karla) spiritul batranului, (Karla) spiridusul timpului, (Ioana Dinescu) mirosul salcamilor, dar fără doar, ca în (Anonim) doar vantul iscoditor, nu reuşesc însă să sporească acea singurătate într-un fel anunţată din primul vers de casa bătrînei.

Şi alte vieţuitoare mărunte trec pragul pentru a consola singurătatea bătrînei: (Manuela D.) doar pisica din vecini, (Karla) pe seara, un greiere, (anisoara) o frunză uscată, (Ioana Dinescu) vrejul vitei de vie, (Ioana Dinescu) o molie grabita.

Făcute în grabă: (Doina) singurătatea curţii… (personificată nejustificat curtea), (Karla) cu mireasa in brate (cine?), (Karla) un caine care latra.

Versul original 46.3 Anticariat

Primul vers al poemului este:

Anticariat –
printre cărţi în vitrină
flori de liliac

Dumitru Radu - (RK martie 2008)

(manuela D.) albine la geam -
(mvs) gandurile mele

(Mariko san) La librărie -

(Mariko san) design de sezon-

(Karla) expozitie-
(Doina) amintiri ofilite
(Doina) anticariat...
(Doina) vibrând violet...

Simplitatea formulării, felul în care ea reuşeşte să estompeze vorbele pentru a ne focaliza privirea pe cele două imagini arată stăpînirea unei tehnici impecabile. Autorul este şi el doar un anonim trecător, privitor întîmplător al acelei vitrine. Imaginile în sine ne stîrnesc capacitatea de a medita, odată cu el, asupra a ceea ce vedem şi de a resimţi diferenţele dintre materia inertă, prăfuită a cărţilor şi culoarea vie, parfumată a florilor de liliac. Împătimitul cărţilor, ca şi vînzătorul, este pe moment descumpănit, sedus de năvalnicul avînt primăvăratic surdinizat în buchetul de flori delicate, dar pline de o insinuantă seducţie. (Comenatariul concursului din martie 2008)

(Doina) anticariat..., (Mariko san) La librărie -, (Karla) expozitie - merg pe aceeaşi idee a contrastului dintre flori şi exponate.

(manuela D.) albine la geam – adaugă contrastului o vibraţie în plus. (Mariko san) design de sezon – (cu nota de umor a observatorului detaşat) doar comentează, defineşte situaţia. (mvs) gandurile mele, ca şi (Doina) amintiri ofilite introduc indiscret persoana umană acolo unde imaginile trebuie să mărturisească singure.

(Doina) vibrând violet..., cochetînd cu amurgurile bacoviene, dă totuşi o notă de optimism imaginii.

Versul original 46.2 sunetul sapei

Iată şi ultimul vers:

Pãpãdii înflorite
printre ruine antice
sunetul sapei

Ana Ruse – (RK aprilie 2008)

(Sorin) capre la pascut

(Anonim) impietate
(Anonim) eternul aur

(Manuela D.) vantul adie

(Karla) capodopera

(mvs) strabunii nostri

(Mariko) umbra cosaşului

(Doina) ecourile
(Doina) serpii la soare.....
(Doina) vipere cu corn
(Doina) aripi fâlfâind....

(Mariko san) copiii fac lanţ

Natura îşi ia revanşa. Păpădiile cresc peste ce a rămas din ambiţiile eforturilor umane. Sunetul sapei este totuşi ambiguu, el poate fi o dovadă a revenirii terenului locuit demult în circuitul agricol sau una a unor recente săpături arheologice.

Încep cu aceleaşi completări improprii haiku-ului pentru că interpretează imaginile: (Anonim) impietate (a păpădiilor sau a caprelor?), dau verdicte: (Anonim) eternul aur (păpădiile sau comorile ascunse?), (mvs) strabunii nostri (de ce ai noştri?), (Karla) capodopera (greu de crezut, de obicei doar cioburi de ulcele), (Doina) ecourile (prea înţelept, didactic).

Mai bune completările care adaugă doaar tuşe la imaginea întoarcerii locului în natură: (Sorin) capre la pascut, (Manuela D.) vantul adie, (Doina) serpii la soare..., (Doina) vipere cu corn, (Doina) aripi fâlfâind...

(Mariko san) copiii (veniţi în excursie) fac lanţ aduce o notă de vioiciune care compune bine cu păpădiile şi cu acel vers minunat şi candid al lui Blaga:

“ca un joc de iezi pe morminte înalte”

Cea mai bună mi se pare: (Mariko) umbra cosaşului care surprinde şi realitatea, amintită mai sus, a fîneţei de peste ruine cosită acum, dar şi aluzia la acel zeu al morţii care retează totul. Cosaşul în acţiune se aude, iar umbra lui se întinde peste ruine şi se resimte în închipuire.

Versul original 46.1 un paing se-apropie

Cu versul din mijloc la loc iată poemul:

Singurătate –

un paing se-apropie

de telegramă

Eduard Ţară – (OGLINDIRI)

(anisoara) in pacea serii: ecou
(Sorin) toamna asta cu parfum

(Manuela D.) fie si spaima data

(Karla) o musca pe foaia
(Karla) la capatai un petic

(mvs) vestea adusa

(Mariko san) doar praful se atinge
(Doina) pe-nserat tulburată
(Doina) gândul hoinar departe...

O telegramă simbolizează urgenţa unei veşti, de obicei mai puţin dorite. De aceea, (mvs) vestea adusa este conţinută în cuvîntul telegramă şi versul e inutil. Nici (Manuela D.) fie si spaima data, (Doina) pe-nserat tulburată nu sînt aducătoare de informaţie valoroasă, insistînd pe urmarea mai mult decît firească a citirii telegramei.

Mai subtile, (anisoara) in pacea serii: ecou, (Sorin) toamna asta cu parfum, (Karla) la capatai un petic creează, fără să sondeze ce simte cititorul telegramei, un fel de pandant discret al singurătăţii.

Mai detaşate: (Karla) o musca pe foaia, (Mariko san) doar praful se atinge, (Doina) gândul hoinar departe... găsesc singurătăţii alte simboluri mai puţin tulburătoare.

Originalul pare să propună un scenariu mai complex şi mai ingenios: singurătatea este (şi) efectul veştii aduse de telegrama pe care cititorul a lăsat-o din mînă, iar apropierea paingului, şi el, prin definţie, un însingurat, este o încercare de a împărtăşi cu cel care a citit-o deja tristeţea celor spuse în ea.