Versul original 7.4 cu etichetă de firmă

Versul din mijloc este:

Rîu mîlos –

cu etichetă de firmă

zdreanţa pluteşte la vale

Dan Doman (http://tinyurl.com/6gdqfh)

scrisoare smulsă de vînt: (anisoara)
între două ceruri, (ion untaru)

urmele sterse,doar o (Henriette Berge)
Haina n-are preţ,tot ca (Doina B)
şi smokingul tot ca (Doina B)
cerşetorul privind cum (Doina B)
darul sperietorii (Puiu)

ce mai conteaza ca o (Puiu)
pe sub umbra norilor (Puiu)
singurătatea ca o (Doru Emanuel)
oglindit, cerul ca o (Doru Emanuel)
realitatea ca o (Doru Emanuel)

Haiducesc sau nu, aveţi, dacă urmaţi linkul, şi două versiuni, în franceză şi engleză, care vă pot edifica asupra jafului de silabe al răzvrătiţilor din lumea mare. Cît priveşte cuvîntul „dificil” mie nu mi se pare un eufemism, ci doar un sinonim, mai curînd elogios, al lui „delicat”, fiind vorba de o dificultate creată prin rafinament, fineţe, graţie.

Poemul este mai degrabă un senryu, o ironie declanşată de o imagine reală care, pentru cel atent, este deja o pildă. Ca şi pe autor, imaginea surprinsă ne pune pe gînduri chiar dacă autorul nu spune nimic explicit. Totul este doar simbolic şi, cu un minimum de perspicacitate, simţim că rîul mîlos este timpul curgător, soarta celor efemere care, încă plutind, se reîntorc în pămînt. Nu mai rămîne decît să vedem că, zădărnicia zădărniciei cu numele ei cel mai recent, eticheta de firmă nu salvează nimic de la destinul comun al perisabilităţii. E de apreciat simplitatea cu care e comunicată, alegoric, învăţătura. Imaginea este ea în sine plină de tîlc.

Ca de obicei, Doina mai întîi divulgă, explicitează, ceea ce trebuia să rămînă încifrat: Haina n-are preţ, tot ca (Doina B), şi smokingul tot ca (Doina B), ca, mai apoi, schimbînd unghiul de vedere, să reaşeze şi preţul: cerşetorul privind cum (Doina B).

Puiu nu a nimerit un antagonism şi joacă doar pe cartea zdrenţei: darul sperietorii (Puiu), ce mai conteaza ca o (Puiu), pe sub umbra norilor (Puiu).

Doru, privind curgerea apei (şi poate şi imaginea sa clătinată-n oglindă), are un moment de reverie: singurătatea ca o (Doru Emanuel), pe care-l transferă repede şi celorlalte oglindiri: oglindit, cerul ca o (Doru Emanuel), realitatea ca o (Doru Emanuel).

Henriettei, rîul mîlos îi evoca o tragedie, iar zdreanţa doar o ultimă relicvă a ceea ce a fost: urmele sterse,doar o (Henriette Berge). Anisoara, cu scrisoare smulsă de vînt, continuă inspirat în modul ei mai liric de interpretare.

Ion Untaru schimbă total registrul ironic şi reuşeşte o interpretare personală deosebit de puternică: între două ceruri (ion untaru) pluteşte acum o zdreanţă cu care se poate identifica oricine.

Haiku8.4

neauzite
.............................
razele lunii

Săptămîna asta propunerile poemelor aparţin Flaviei Muntean pe care o felicit că a spart gheaţa. Aştept şi alt îndrăzneţ pentru săptămîna care urmează.

Versul original 7.3 Nimic în faţă

Primul vers al poemului spune:

Nimic în faţă

nimic în spate –

doar frunze-n cădere

Clelia Ifrim (http://tinyurl.com/4lw8v5)

Nimeni in faţă, (Doina B)
in faţă vântul, (Doina B)
In faţă viaţa, (Doina B)
In aval valuri (Doina B)
gângurit in gutui: (anisoara)

Soare in faţa, (Henriette Berge)

Destinul in fata (Puiu)
Drumuri in fata (Puiu)
Vreascurile pe jos (Puiu)
prim-plan cu bunic (Doru Emanuel)

desaga goală (ion untaru)

Un poem al toamnei ca un drum de străbătut. După ce e pregătit insistent prin două versuri care par să vorbească despre o anume deşertăciune şi dezolare, despre despuierea unui sezon al vieţii, anotimpul e precizat deabia în ultimul vers de frunzele-n cădere. După nimicul repetat şi devenit omniprezent, frunzele îi conferă acestuia substanţă şi par să îndulcească un pic destinul prin suavul lor prăpăd. Dintr-odată, dezastrul capătă savoarea unei imense nostalgii şi soarta omului o companie fastuoasă.

Cîteva comentarii sînt făcute cam în pripă, cu un optimism de mîntuială, fără substanţă: In faţă viaţa, (Doina B), gângurit in gutui: (anisoara), Soare in faţa, (Henriette Berge), Destinul in fata (Puiu), Drumuri in fata (Puiu), altele fără vreo legătură cu tonul grav al poemului: In aval valuri (Doina B), Vreascurile pe jos (Puiu), prim-plan cu bunic (Doru Emanuel).

Doar trei dintre comentarii par să fi prins acordul fin: Nimeni in faţă, (Doina B), in faţă vântul, (Doina B), desaga goală (ion untaru) şi vibrează la tristeţea de neconsolat a anotimpului.

Haiku 8.3

....................
nu-mi place să ştiu prea multe
despre mine

Săptămîna asta propunerile poemelor aparţin Flaviei Muntean pe care o felicit că a spart gheaţa. Aştept şi alt îndrăzneţ pentru săptămîna care urmează.

Versul original 7.2 o clipă de tăcere

Versul care lipsea e la locul său:

Stea căzătoare –

o clipă de tăcere

între doi greieri

Eduard Ţară (http://tinyurl.com/68gl73)

sclipiri de cuarţ violet (anisoara)
darul căzut din Cosmos (Doina B)
o trenă de lumină (Doina B)
spintecă spaţiul nocturn (Doina B)
tăind bolta nopţii (Doina B)
clopotele de toamnă (Doina B)
linistea diminetii (flavia muntean)
cîte frunze aurii (Monica Trif)
fire de iarba sclipind (Henriette Berge)

lumina se stinge (ion untaru)
fărâmă de scânteie (Doru Emanuel)

O serie de comentarii n-au făcut decît să repete, în acelaşi registru vizual, dar cu alte cuvinte, ceea ce spunea deja steaua căzătoare: sclipiri de cuarţ violet (anisoara), o trenă de lumină (Doina B), spintecă spaţiul nocturn (Doina B), tăind bolta nopţii (Doina B), fire de iarba sclipind (Henriette Berge), lumina se stinge (ion untaru), fărâmă de scânteie (Doru Emanuel).

Darul căzut din Cosmos (Doina B), o metaforă liric-ornamentală, nu pare să aducă informaţie semnificativă în direcţia stabilirii unei legături între greieri şi stea, clopotele de toamnă (Doina B) ar fi putut fi o idee, dar exprimarea este stîngace, articulate, clopotele nu se leagă bine cu versul ce urmează. Ar fi mers poate clopote de toamnă sau clopotele toamnei. Nici cîte frunze aurii (Monica Trif) nu găseşte legătura.

Singurul comentariu care încearcă o schimbare legitimă este linistea diminetii (flavia muntean) pentru că schimbă registrul vizual cu cel auditiv şi noaptea cu ziua, aşa cum exprimă şi surpriza sau reculegerea din momentul revelaţiei.

Soluţia lui Eduard Ţară este cu adevărat remarcabilă tocmai pentru că evocă atît neaşteptatul căderii stelei, cît şi reacţia la această miraculoasă întîmplare. Este surprinsă în clipa de tăcere şi uimirea, şi scurta reţinere a respiraţiei, cît şi acel moment de reculegere în faţa dispariţiei pe care o sugerează căderea. Pînă şi greierii contenesc o clipă, trăind adînciţi în meditaţie momentul omagial.

Haiku 8.2

o, melcule,
suie muntele Fuji!
.................

Săptămîna asta propunerile poemelor aparţin Flaviei Muntean pe care o felicit că a spart gheaţa. Aştept şi alt îndrăzneţ pentru săptămîna care urmează.

Versul original 7.1 şi luna în ţăndări

Versul căutat putea să sune astfel:

În urma broaştei –

un plescăit în noapte

şi luna în ţăndări

Eduard Ţară ( http://tinyurl.com/6rqko6)

sparge tacerea (Puiu)
sa fie barza (Puiu)
prelungit altfel (Puiu)
cercuri pe apă (ion untaru)
scufundă stelele (anisoara)

şi-un foşnet in stuf (Doina B)
apoi linişte (Doina B)
risipind stele. (Doina B)
cercuri pe apă (ion untaru)
tulbura balta (Henriette Berge)

În urma broaştei evocă renumitul poem al lui Bashō. De remarcat că în trei versuri la rînd există trei planuri diferite ale semnificaţiei. Primul, erudit, ne trimite la istoria haiku-ului. Al doilea marchează auditiv, tot în marginea vechiului poem, poate tandru-ironic, evenimentul şi caracterul său inopinat. Cel de al treilea surprinde vizual, şi iarăşi cu ironie neascunsă, paradoxul faptului – luna oglindită în apă s-a făcut ţăndări. Urmărind firul acţiunii, autorul evită eliptic să numească acţiunea, constată doar, succesiv, etape care-i impresionează simţurile. Oricum, plescăitul are efecte incalculabile – un suav dezastru.

Comentarii cuminţi care notează consecinţe fără să simtă monstruos-paradoxal: sparge tacerea (Puiu), prelungit altfel (Puiu), şi-un foşnet in stuf (Doina B), apoi linişte (Doina B), tulbura balta (Henriette Berge).

Cu cercuri pe apă ion untaru sparge gheaţa dintre simţuri şi trece de la auditiv la vizual, iar anisoara - scufundă stelele – şi Doina - risipind stele – sparg zidul fonic al înţelesului plonjînd în paradoxul vizual. În alt plan, Puiu, cu obişnuita sa derivă către senryu, simte în tremurul apei un posibil cutremur: sa fie barza (Puiu).

Haiku 8.1

primul mugure -
îmi amintesc durerea
.......................

Săptămîna asta propunerile poemelor aparţin Flaviei Muntean pe care o felicit că a spart gheaţa. Aştept şi alt îndrăzneţ pentru săptămîna care urmează.

Haiku 7.7

......................
şi tăcutul păianjen -
pîndind împreună

Aştept pe cei care doresc să preia o săptămînă de propuneri. Pot căuta poemele în antologiile deja existente pe calameo sau în premiile publicate pe OGLINDIRI. Îmi pot spune pe adresa soimana@yahoo.com

Versul original 6.7 singur bunicul

Ultimul vers sună aşa:

Pe cerul iernii

nenumărate stele –

singur bunicul

Maria Tirenescu (http://tinyurl.com/58juup)

astept sa cada (Puiu)
Numai eu pe drum (Puiu)
ce cale lunga (Puiu)
în sate pustiu (Doru Emanuel)

care e a mea? (Henriette Berge)
singur sorb din vin (Henriette Berge)
toate de gheaţă (ion untaru)
peste iaz gheaţă (Doina B)
semnul gerului (Doina B)
nimeni pe stradă (Doina B)
drumul, unde este? (anisoara)

copiii pe străzi (Monica Trif)

pe deal, licurici (Monica Trif)

care-o fi a mea? (ion untaru)

Sînt puse în faţă stelele şi bunicul. Cerul spuzit de stele, mai geros strălucitoare în iarnă, şi bunicul copleşit de ani în iarna vieţii. Aparent, ele – fără de număr – par a fi împreună, a-şi ţine companie, în timp ce bunicul, rămas de cine ştie cînd singur, stă-n faţa lor şi le contemplă. Şi ele vechi, parcă dintotdeauna, reci şi depărtate unele de altele ca şi de lumea noastră. Singur bunicul ca stelele-n cer.

Fibra singurătăţii vibrează doar în cîteva dintre comentarii: singur sorb din vin (Henriette Berge), Numai eu pe drum (Puiu), nimeni pe stradă (Doina B), în sate pustiu (Doru Emanuel).

Puiu, văzînd ce cale lunga (Puiu) e pînă la ele, se decide: astept sa cada (Puiu). Neliniştiţi de atîta îmbulzeală cerească, Henriette şi Ion Untaru nu contenesc să se întrebe: care e a mea? (Henriette Berge), care-o fi a mea? (ion untaru). Doina descifrează în limpezimea de cleştar a cerului semnul gerului (Doina B), confirmat şi apa de pe lac: peste iaz gheaţă (Doina B), iar Untaru vede şi răceala stelelor: toate de gheaţă (ion untaru).

Mai puţin legate de versurile anterioare şi de sezon: drumul, unde este? (anisoara), copiii pe străzi (Monica Trif), pe deal, licurici (Monica Trif).