Versul original 43.7 cojocul ciobanului

Iată şi poemul în întregul lui:

deal fără turme –

cojocul ciobanului

paznic la stână

Loredana Florentina Dalian (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Sorin) nici macar un singur lup

(Mariko-san) fluierul ciobanului

(Anonim) crivatul dand ocolul
(anisoara) săgetând cerul uliul

(Karla) ciobanulinzapezit

(Doina) un cojoc rămas in cui
(Doina) cojocul ros de molii
(Doina) toiagul ciobanului...
(Doina) scheletul unui câine....

(Ioana Dinescu) ecoul ocolului
(Ioana Dinescu) candidez pe postul de
(Ioana Dinescu) un bulgare de sare

Omisiunea care devine elocventă nu este doar aceea verbală. Din imaginea/imaginile evocate de haiku, lipsesc nu doar unele cuvinte ci şi detalii ale scenei, situaţiei la care ar trebui să medităm. În cazul de faţă, dealul fără turme nu este doar o sintagmă lipsită de verb ci şi o situaţie prezentată doar printr-un detaliu: este toamnă tîrzie sau iarnă şi turmele au coborît, împreună cu ciobanii, la vale. Odată cu ele, locurile au rămas pustii, stîna abandonată la discreţia vîntului, a ploilor şi a zăpezii.

Cred că, în înţelegerea corectă a următorelor două versuri, trebuie să pornim de la expresia cunoscută care incriminează pierderea vremii: ce mai păzeşte pe-acolo? Modul glumeţ de a face din cojoc paznicul stînei este mai curînd unul de a pune un accent suplimentar pe faptul că acolo nu mai e nimic de păzit în afara unei mohorîte tristeţi, că acel cojoc e doar un lucru abandonat şi inutil, că peste toate s-a-ntins “jalea rătăcirilor / mohorul mîhnirilor”, excelent surprinse în versurile de mai jos:

“Foaie udă mătrăgună -
picurii prin fagi răsună.

Văgăuni şi scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.

Fauni vechi şi roşcovani
scîncet dau sub bolovani

şi pe căile amiezii
se pătrund de neguri iezii.

Se aştern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.

Rod al inimii, de apă,
creşte lacrima în pleoapă.

Am pierdut, vai, ce-am pierdut?
Vatră caldă, drum bătut.

Am pierdut soare şi lună.
Golul cine mi-l răzbună?”

(Lucian Blaga – Noiemvrie)

După gust, originalul şi variantele Doinei sînt la concurenţă: (Doina) un cojoc rămas in cui, (Doina) cojocul ros de molii, ultima chiar mai apetisantă pentru cei care apreciază picanteria.

Alte lucruri rămase de izbelişte la stînă sînt: (Mariko-san) fluierul ciobanului, (Doina) toiagul ciobanului..., (Ioana Dinescu) un bulgare de sare şi mai macabru: (Doina) scheletul unui câine...

Iscălesc peisajul şi alte apariţii sau absenţe: (Anonim) crivatul dand ocolul (accentuat greşit pentru că nu se spune cui, doar pentru a ieşi numărul de silabe), (anisoara) săgetând cerul uliul, (Sorin) nici macar un singur lup, (Ioana Dinescu) ecoul ocolului (???).

Greu de înţeles deci ce-ar mai păzi ciobanul pe-acolo: (Karla) ciobanul inzapezit, deşi are deja un contracandidat: (Ioana Dinescu) candidez pe postul de. Poate doar seducţia pustietăţilor.

Versul original 43.6 scăpat din spital

Iată şi primul vers:

scăpat din spital -

bătrânelul aleargă

la primul sex-shop...

Iulian Dămăcuş (inedit)

(Manuela D.) vant de primavara

(Manuela Dragomirescu) fluturi in stomac -

(Ioana Dinescu) silicoane noi -
(Ioana Dinescu) proaspatul vaduv -
(Ioana Dinescu) ziua nepotului -

(Mariko-san) stand-up comedy -

(Anonim) visE tata, visE -
(Doina) nunta de aur-
(Doina) neam din Avraam...
(Doina) lesa pierdută...
(anisoara) reduceri de toamnă-

(Karla) dezamagire-
(Sorin) proaspat sexagenar -

Versul original spune că năravul din fire n-are lecuire. Nu ştim care a fost afecţiunea de care suferă şi pentru care a fost tratat bătrînelul, dar, ameliorat, el ştie că medicii doar te cîrpesc, nu se ocupă de optimizarea sănătăţii tale şi ar vrea să mai fie în toate puterile. Scăpat are aici conotaţii ironice care-l diferenţiază de neutrele ieşit sau externat şi-l apropie de eliberat, slobozit, mai apropiate de situaţia celui ce a fost deţinut, privat de libertate. Bătrînelul pare scăpat ca din puşcă şi slobozit către vechile sale obsesii. Care s-ar putea să-l readucă urgent pe patul de suferinţă.

Mai curînd pleonastică, completarea lui (Sorin) proaspat sexagenar -, poate fi şi o ironie la adresa unui nou început odată cu schimbarea prefixului a celor care sînt tineri... de atîta vreme.

Cele mai multe completări încearcă să motiveze zorul şi zelul bătrînelului printr-o: (Karla) dezamagire – (recentă), prin efectul anotimpului: (Manuela D.) vant de primavara, al emoţiei: (Manuela Dragomirescu) fluturi in stomac -, al ameliorării dotării consoartei: (Ioana Dinescu) silicoane noi -, al eredităţii: (Doina) neam din Avraam..., al veşnicului histrionism al personajului: (Mariko-san) stand-up comedy – (macho), al unei proaspete schimbări de statut civil: (Ioana Dinescu) proaspatul vaduv – sau moral: (Doina) lesa pierdută..., al unei sărbătoriri care trebuie onorată: (Doina) nunta de aur –, a iluziei nemuritoare: (Anonim) visE tata, visE – şi, de ce nu, a generozităţii instructiv-educative a bunicilor: (Ioana Dinescu) ziua nepotului -.

Cea mai reuşită completare rămîne însă cea a Anişoarei care îmblînzeşte obsesia sexuală prin paranoia chilipirului: (anisoara) reduceri de toamnă-.

O temă de succes!

Versul original 43.5 lui George Enescu

Ultimul vers este:

Ateneul Român -

un Eminescu-n locul

lui George Enescu

Şerban Codrin (inedit)

(Doina) ce se cuvine

(Doina) de mult destinat...

(Doina) de mare cinste...

(Karla) lui George Enescu

(Ioana Dinescu) paznicului
(Ioana Dinescu) unui Enescu
(Ioana Dinescu) batranului tei

(anisoara) pianului

(Anonim) ministrului culturii

Bănuiesc că e vorba de plasarea statuii poetului într-un loc unde, după părerea autorului, mai potrivită ar fi aceea a lui Enescu. Soluţia ar fi mutarea lui Eminescu în faţa Operei şi aducerea lui Enescu la Ateneu. Asta în măsura în care statuia nu va fi căftănită, la propunerea anonimului ca ministru al culturii.

Părerile au fost împărţite, locul a părut unora cum nu se poate mai potrivit: (Doina) ce se cuvine, (Doina) de mult destinat... , (Doina) de mare cinste...

Plasarea a fost privită ca nepotrivită de alţii şi au fost propuse următoarele substituţii mai îndreptăţite cu persoane: (Karla) lui George Enescu, (Ioana Dinescu) unui Enescu, (Ioana Dinescu) paznicului, dar şi cu... alte entităţi simbolic-statuare: (Ioana Dinescu) batranului tei, (anisoara)... pianului.

Versul original 43.4 pentru dramaturg

Ultimul vers este:

Teatru de vară -

nimic printre-aplauze

pentru dramaturg

Şerban Codrin (inedit)

(Ioana Dinescu) nu sperie ploaia

(Karla) repetitie

(Doina) actorii plecaţi
(Doina) doar fluerături...
(Doina) microfon defect...

Cînd e vorba de aplauze, este greu să discerni cui sînt ele adresate. De obicei, publicul aplaudă actorii care ies la rampă şi se pleacă cu mîna la inimă în sens de recunoştinţă. Uneori e invitat pe scenă şi regizorul şi, de ce nu, şi autorul dacă-i vreo premieră. Dar dacă piesa se joacă multă vreme, actorii rămîn beneficiarii aplauzelor spre necazul maşiniştilor, electricienilor şi cabinierelor. (Într-o mică povestire a lui Zoşcenko, electricianul, supărat că două fîţe invitate de el n-au fost lăsate să intre gratuit la spectacol, a stins toate luminile. Şi a motivat apoi aşa: dacă tot se făleşte aşa tenorul şi apare mereu în mijlocul pozei, atunci c-o mînă să cînte şi cu alta s-aprindă luminile!)

Autorul pare să ne transmită frustrarea autorului rămas în umbra actorilor. Ăsta-i spectacolul, nu toţi ies la rampă. Totuşi, în plan secund, putem înţelege că publicul care asistă sau chiar joacă în teatrul verii aplaudă aiurea, uitînd de Dramaturgul Anonim al Înscenării Supreme în care au fost distribuiţi doar pentru roluri efemere.

(Ioana Dinescu), cu nu sperie ploaia, a ştiut să exploateze situaţia teatrului în aer liber, vulnerabil la intemperii.

Celelalte completări au pierdut legătura sintactică din sintagma a doua şi, implicit, şi coerenţa: (Karla) repetitie, (Doina) actorii plecaţi, (Doina) doar fluerături..., (Doina) microfon defect... Mai clar: nu pot fi înţelese ca o continuare cu sens a lui nimic printre aplauze.

Versul original 43.3 lapoviţă

Primul vers al poemului este:

lapoviţă

ruginită într-un cui

cheia de la poartă

Dan Doman (inedit)

(Manuela D.) gardul prabusit

(Anonim) Casa bunicilor -

(Karla) broasca stricata-

(Anonim) perestroika ro

(Anonim) casa parasita

(Ioana Dinescu) resturi de ziduri -
(Doina) scoasă din ţâţâni-
(Doina) numai usciorul...
(Doina) scârţâit in vânt....

(Anonim) A.Paunescu -
(Monica Trif) calator hoinar-

Ideea versului original, care este şi un kigo de toamnă, este claustrarea locuitorilor din casa cu pricina. Vremea vitregă nu-i îndeamnă nici pe ei să iasă, nici pe cei apropiaţi să-i viziteze. Lapoviţa are un pandant în rugină, ambele semne ale deteriorării de afară. Întorcîndu-ne către interior, nu e exclus să ne închipuim că, vremea rea şi cheia ruginită păzesc izolarea unui cuplu care se bucură, fără să fie tulburat de nimeni şi nimic, de deliciile dragostei, ţinînd astfel cumpăna vremii potrivnice.

Cîteva completări au mizat pe locul aflat în paragină, pentru care cheia ruginită este doar o emblemă: (Manuela D.) gardul prabusit, (Anonim) casa parasita, (Anonim) Casa bunicilor -, (Ioana Dinescu) resturi de ziduri –, (Doina) scârţâit in vânt....

Alte cîteva au motivat doar neîntrebuinţarea cheii prin stricăciuni minore: (Karla) broasca stricata -, (Doina) scoasă din ţâţâni – (nu leagă bine, presupune o poartă de care încă n-a fost vorba, dacă nu cumva vorbeşte despre starea autoarei), (Doina) numai usciorul... sau din motive de psihologie locală: (Anonim) perestroika.ro.

În fine, (Anonim) A.Paunescu – face un apropo la rugina aşezată peste veşnicul pahiderm al vastelor poeme agitatorice care se uită acum ca un viţel la poarta vraişte a stadionului, în timp ce (Monica Trif) calator hoinar – e o aluzie la posibilul adăpost ce-l oferă chiar şi o căsuţă nelocuită de mult.

Versul original 43.2 nu-nţeleg de ce numai

Versul de la mijloc este:

De dimineaţă -

nu-nţeleg de ce numai

castane sub nuc

Şerban Codrin (inedit)

(Manuela D.) stricand ordinea toamnei,

(Karla) doar covor de frunze si

(Ioana Dinescu) cotofene,ciori,zarva si

(Mariko-san) vântul buclucaş a pus

(Anonim) cioroi la micul dejun
(Doina) ne-ncetat vântul duce
(Doina) în cădere,rostogol
(Doina) cu mătura grămezi de...

Cei care exersează de mai multă vreme aici s-au obişnuit să respecte măcar pauza dintre cele două părţi ale poemului, înţelegînd că ea are două semnificaţii: prima - separarea celor două imagini/idei/înţelesuri diferite, a doua – obligaţia de a avea două sintagme coerente sintactic care, în mod normal, nu sînt legate sintactic între ele (într-o unitate sintactică integrantă). Legătura semantică urmînd să fie concepută de autor şi descifrată, prin colaborare, de cititor. Prima sarcină ţine de capacitatea de a se exprima logic şi închegat a celui care completează versul lipsă. A doua ţine de subtilitatea sa în a găsi o soluţie care să solicite cititorul, să-l surprindă, să-l pună în faţa unei situaţii neaşteptate, poate misterioase.

Este evident că toţi cei care au completat au înţeles bine contextul, situaţia, scena la care erau prezenţi. Cele mai multe completări au reuşit coerenţa sintactică, dar au continuat completînd cu detalii care sufocă ideea castanelor căzute: (Karla) doar covor de frunze si, (Ioana Dinescu) cotofene, ciori, zarva si, (Anonim) cioroi la micul dejun, (Doina) ne-ncetat vântul duce, (Doina) în cădere, rostogol, (Doina) cu mătura grămezi de...

Cu (Manuela D.) stricand ordinea toamnei este comentat faptul esenţial din acest poem, neglijat sau escamotat de ceilalţi: castanele sînt totuşi sub nuc. Poate nu e cel mai bun mod de a exprima ce s-a întîmplat, căci toamna, prin căderea frunzelor, a fructelor şi desigur a castanelor, toate gonite de vînt, creează doar harababură şi zăpăceală, dar arată că a prins resortul intim al poemului. Doar (Mariko-san) vântul buclucaş a pus, deşi exagerează modul delicat de a o face (sau poate tocmai din această cauză), ne pune în faţa surprizei pe care a urmărit-o şi originalul, dîndu-i şi soluţia.

Nu-nţeleg de ce numai, versul original, se fixa doar pe uimirea celui abia trezit din somn în faţa tabloului neverosimil şi nota tocmai uluirea lui. Surprindea tocmai paradoxul unei situaţii. Fără dorinţa sau capacitatea de a o şi explica. Sau, cine ştie, cu bucuria de a savura neînţelesul.

Versul original 43.1 niciun vinovat

Ultimul vers al poemului este:

După căderea

castanelor în oraş -

niciun vinovat

Şerban Codrin (inedit)

(Anonim) a invins frigul

(Manuela D.) vantul fara rost

(Karla) bun venit,brumar!
(Karla) calorifer cald
(Karla) prima ninsoare

Completările sînt leneşe, merg pe drumul bătut al continuărilor la care te aştepţi. Prea fireşti fiind, ele frizează banalitatea: (Anonim) a invins frigul, (Manuela D.) vantul fara rost, (Karla) bun venit, brumar!, (Karla) calorifer cald, (Karla) prima ninsoare. În felul ăsta rămîn la suprafaţa lucrurilor şi nu resimt vibraţia subterană a realităţii.

Originalul se foloseşte de sensul figurat al căderii (fiasco, insucces, chix, aplicat de obicei unei piese de teatru, spectacol, dar şi unui guvern, oraş sau stat cucerit) şi constată cu ironie: niciun vinovat. Castanele pică fără nicio pricină. Degeaba.