Iată şi poemul în întregul lui:
deal fără turme –
cojocul ciobanului
paznic la stână
Loredana Florentina Dalian (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Sorin) nici macar un singur lup
(Mariko-san) fluierul ciobanului
(Anonim) crivatul dand ocolul
(anisoara) săgetând cerul uliul
(Karla) ciobanulinzapezit
(Doina) un cojoc rămas in cui
(Doina) cojocul ros de molii
(Doina) toiagul ciobanului...
(Doina) scheletul unui câine....
(Ioana Dinescu) ecoul ocolului
(Ioana Dinescu) candidez pe postul de
(Ioana Dinescu) un bulgare de sare
Omisiunea care devine elocventă nu este doar aceea verbală. Din imaginea/imaginile evocate de haiku, lipsesc nu doar unele cuvinte ci şi detalii ale scenei, situaţiei la care ar trebui să medităm. În cazul de faţă, dealul fără turme nu este doar o sintagmă lipsită de verb ci şi o situaţie prezentată doar printr-un detaliu: este toamnă tîrzie sau iarnă şi turmele au coborît, împreună cu ciobanii, la vale. Odată cu ele, locurile au rămas pustii, stîna abandonată la discreţia vîntului, a ploilor şi a zăpezii.
Cred că, în înţelegerea corectă a următorelor două versuri, trebuie să pornim de la expresia cunoscută care incriminează pierderea vremii: ce mai păzeşte pe-acolo? Modul glumeţ de a face din cojoc paznicul stînei este mai curînd unul de a pune un accent suplimentar pe faptul că acolo nu mai e nimic de păzit în afara unei mohorîte tristeţi, că acel cojoc e doar un lucru abandonat şi inutil, că peste toate s-a-ntins “jalea rătăcirilor / mohorul mîhnirilor”, excelent surprinse în versurile de mai jos:
“Foaie udă mătrăgună -
picurii prin fagi răsună.
Văgăuni şi scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.
Fauni vechi şi roşcovani
scîncet dau sub bolovani
şi pe căile amiezii
se pătrund de neguri iezii.
Se aştern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.
Rod al inimii, de apă,
creşte lacrima în pleoapă.
Am pierdut, vai, ce-am pierdut?
Vatră caldă, drum bătut.
Am pierdut soare şi lună.
Golul cine mi-l răzbună?”
După gust, originalul şi variantele Doinei sînt la concurenţă: (Doina) un cojoc rămas in cui, (Doina) cojocul ros de molii, ultima chiar mai apetisantă pentru cei care apreciază picanteria.
Alte lucruri rămase de izbelişte la stînă sînt: (Mariko-san) fluierul ciobanului, (Doina) toiagul ciobanului..., (Ioana Dinescu) un bulgare de sare şi mai macabru: (Doina) scheletul unui câine...
Iscălesc peisajul şi alte apariţii sau absenţe: (Anonim) crivatul dand ocolul (accentuat greşit pentru că nu se spune cui, doar pentru a ieşi numărul de silabe), (anisoara) săgetând cerul uliul, (Sorin) nici macar un singur lup, (Ioana Dinescu) ecoul ocolului (???).
Greu de înţeles deci ce-ar mai păzi ciobanul pe-acolo: (Karla) ciobanul inzapezit, deşi are deja un contracandidat: (Ioana Dinescu) candidez pe postul de. Poate doar seducţia pustietăţilor.
