Se afișează postările cu eticheta autori - Florentina Loredana Dalian. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autori - Florentina Loredana Dalian. Afișați toate postările

duminică, 1 noiembrie 2009

Versul original 43.7 cojocul ciobanului



Iată şi poemul în întregul lui:


deal fără turme –

cojocul ciobanului

paznic la stână


Loredana Florentina Dalian (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Sorin) nici macar un singur lup

(Mariko-san) fluierul ciobanului

(Anonim) crivatul dand ocolul
(
anisoara) săgetând cerul uliul

(Karla) ciobanulinzapezit

(Doina) un cojoc rămas in cui
(
Doina) cojocul ros de molii
(
Doina) toiagul ciobanului...
(
Doina) scheletul unui câine....

(Ioana Dinescu) ecoul ocolului
(Ioana Dinescu) candidez pe postul de
(Ioana Dinescu) un bulgare de sare

Omisiunea care devine elocventă nu este doar aceea verbală. Din imaginea/imaginile evocate de haiku, lipsesc nu doar unele cuvinte ci şi detalii ale scenei, situaţiei la care ar trebui să medităm. În cazul de faţă, dealul fără turme nu este doar o sintagmă lipsită de verb ci şi o situaţie prezentată doar printr-un detaliu: este toamnă tîrzie sau iarnă şi turmele au coborît, împreună cu ciobanii, la vale. Odată cu ele, locurile au rămas pustii, stîna abandonată la discreţia vîntului, a ploilor şi a zăpezii.


Cred că, în înţelegerea corectă a următorelor două versuri, trebuie să pornim de la expresia cunoscută care incriminează pierderea vremii: ce mai păzeşte pe-acolo? Modul glumeţ de a face din cojoc paznicul stînei este mai curînd unul de a pune un accent suplimentar pe faptul că acolo nu mai e nimic de păzit în afara unei mohorîte tristeţi, că acel cojoc e doar un lucru abandonat şi inutil, că peste toate s-a-ntins “jalea rătăcirilor / mohorul mîhnirilor”, excelent surprinse în versurile de mai jos:


“Foaie udă mătrăgună -
picurii prin fagi răsună.

Văgăuni şi scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.

Fauni vechi şi roşcovani
scîncet dau sub bolovani

şi pe căile amiezii
se pătrund de neguri iezii.

Se aştern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.

Rod al inimii, de apă,
creşte lacrima în pleoapă.

Am pierdut, vai, ce-am pierdut?
Vatră caldă, drum bătut.

Am pierdut soare şi lună.
Golul cine mi-l răzbună?”


(Lucian Blaga – Noiemvrie)


După gust, originalul şi variantele Doinei sînt la concurenţă: (Doina) un cojoc rămas in cui, (Doina) cojocul ros de molii, ultima chiar mai apetisantă pentru cei care apreciază picanteria.


Alte lucruri rămase de izbelişte la stînă sînt: (Mariko-san) fluierul ciobanului, (Doina) toiagul ciobanului..., (Ioana Dinescu) un bulgare de sare şi mai macabru: (Doina) scheletul unui câine...


Iscălesc peisajul şi alte apariţii sau absenţe: (Anonim) crivatul dand ocolul (accentuat greşit pentru că nu se spune cui, doar pentru a ieşi numărul de silabe), (anisoara) săgetând cerul uliul, (Sorin) nici macar un singur lup, (Ioana Dinescu) ecoul ocolului (???).


Greu de înţeles deci ce-ar mai păzi ciobanul pe-acolo: (Karla) ciobanul inzapezit, deşi are deja un contracandidat: (Ioana Dinescu) candidez pe postul de. Poate doar seducţia pustietăţilor.




duminică, 2 august 2009

Versul original 37.1 între turchestani



Primul vers este:


între turchestani

mult prea înfofolită

sperietoarea


Loredana Florentina Dalian (Antologia ROMANIAN KUKAI)


(Scoartza) sub soarele gol -
(
Doru Emanuel) vară fierbinte

(Glumetu) intre doi...

(Ioana Dinescu) printre dovleci goi -

(Karla) la cules visine -
(Karla) o arapoaica

(doina b) grâul in pârgă-
(doina b) arşiţa verii-
(doina b) intre cantalupi...
(doina b) cireşe coapte...

Mult prea înfofolită cerea o motivaţie şi un kigo. Soluţia cea mai simplistă şi comodă a fost aceea de a numi direct agentul căldurii: (Scoartza) sub soarele gol – sau anotimpul: (Doru Emanuel) vară fierbinte, (doina b) arşiţa verii-.


Mai elegant, şi anotimpul, şi căldura sînt sugerate prin stadiile coacerii fructelor: (Karla) la cules visine -, (doina b) grâul in pârgă -, (doina b) cireşe coapte...


Şi mai subtilă este plasarea sperietoarei într-o companie care spune totul: vară e-n toi şi s-au copt pînă şi cele mai planturoase dintre fructe - (Ioana Dinescu) printre dovleci goi -, doina b) intre cantalupi..., între turchestani.


(Glumetu) intre doi..., (Karla) o arapoaica – dacă au vreun înţeles e prea stîngaci rostit ca să-l pot prinde.







duminică, 12 iulie 2009

Versul original 34.7 mai ia un ciulin



Poemul în întregime este:


gară-n Bărăgan –

vîntul face haltă şi

mai ia un ciulin


Florentina Loredana Dalian (Antologia ROMANIAN KUKAI)


http://tinyurl.com/mqfl2x


(aserb) cumpăr o bere

(George) stanga-mprejur

(Ioana Dinescu) incarca ciulini
(Ioana Dinescu) descarca norii
(Ioana Dinescu) -adoarme-n hamac

(Anonim) si ridica praful.

(Karla) descarca praful

(Mariko san) scârţâie firma.


Sîntem spre sfîrşitul verii în bărăganul uscat. Gara, ca şi cîmpul, pustie. Locuri în care funcţiile civilizaţiei sînt persiflate de stihii, vîntul aleargă de-a lungul căii ferate stîrnind doar ciulinii. Gara este doar motivul pe care închipuirea improvizează o scenetă: de-a trenul. În care distribuie doar actori amatori. Un tren adevărat ar părea discordant şi fără rost.


În afara unui vilegiaturist sadea: (aserb) cumpăr o bere, celelalte completări au remarcat doar isprăvile simptomatice ale vîntului calchiate pe acţiuni feroviare, capriciile: (George) stanga-mprejur, (Ioana Dinescu) -adoarme-n hamac, traficul de mărfuri: (Ioana Dinescu) incarca ciulini, (Ioana Dinescu) descarca norii, (Anonim) si ridica praful, (Karla) descarca praful sau dărăpănarea clădirii: (Mariko san) scârţâie firma.