Poemul întreg este:
Pe coama casei
luna şi o bufniţă
la sfat de taină
Cornelia Atanasiu – (Luna în ţăndări)
(Anonim) doua vrabii gurese
(Anonim) doua ciocanitori
Manuela D. bufnita si stelele
(Anonim) in cuibul gol berzele-
(Anonim) sub clar de luna pisici
(Anonim) tot neamul gaitelor
(Radu Ignatescu) s-au strans toti porumbeii
(Mariko-san) vântul şi girueta
(Ioana Dinescu) Mos Craciun si renii
(Ioana Dinescu) vrabia si hogeacul
(Doina) luna si cucuveaua
(Doina) in horn- două bufniţe...
(Doina) in beznă- doua mâţe...
(Karla) doi cocosi de tabla stau
(Mariko-san) motan aş vrea să fiu
(Anonim) cu motanul Mariko
(Mariko-san) nicicând cu-n anonim
(Anonim) picaturile ploii
Noaptea evocată de lună este, prin tăcerea ei misterioasă, partea cea mai potrivită a zilei pentru a sta de taină. Iar luna, crescută pînă la nivelul coamei, nu-şi putea găsi un interlocutor mai enigmatic decît buha. O pereche contrastantă: luna luminoasă, dezinvoltă şi blajină, bufniţa ghemuită-n sine şi îmbufnată. Ce pun oare la cale? Cu certitudine, nu vom şti niciodată.
Mai multe completări reiau ideea bufniţei în alte formule şi cu alte personaje: (Manuela D.) bufnita si stelele, (Mariko-san) vântul şi girueta, (Ioana Dinescu) vrabia si hogeacul, (Doina) luna si cucuveaua, (Doina) in horn - două bufniţe..., (Anonim) picaturile ploii.
În altele, sfatul, declarat de taină, se alterează şi se schimbă în ciorovăială sau miorlăială de mîţe în călduri: (Anonim) doua vrabii gurese, (Anonim) doua ciocanitori, (Anonim) sub clar de luna pisici, (Anonim) tot neamul gaitelor, (Radu Ignatescu) s-au strans toti porumbeii, (Doina) in beznă- doua mâţe..., (Mariko-san) motan aş vrea să fiu, (Anonim) cu motanul Mariko, (Mariko-san) nicicând cu-n anonim.
Popasul lui (Ioana Dinescu) Mos Craciun si renii, cît de pitoresc ar fi, nu pare unul suficient de tainic. Iar (Anonim) in cuibul gol berzele – cuibul ori e gol, ori e cu berze...
Un comentariu:
Am completat acest exerciţiu (Pe coama casei - motan as vrea sa fiu la sfat de taina)gândindu-mă la
"Balada motanului"
de Nichita Stănescu, baladă pe care v-o dedic de Moş Nicolae.
Motan m-as fi dorit sã fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi,
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
La ora când tiris-grapis
zapada noptii se aduna
eu, cocotat pe-acoperis,
sã urlu a pustiu la luna.
Si-atuncea, sapte gospodine
sã dea cu bolovani în mine
si sã mã-njure surd, de Domnul,
ca le-am stricat, urlind, tot somnul.
De sus, din virful saptaminii,
sã le rinjesc urlat, scirbos:
iubesc doar locul nu stapinii,
precum fac ciinii pentr-un os.
Si iarasi sapte gospodine
sã dea cu bolovani în mine,
iar eu sã urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Motan m-as fi dorit sã fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
Când zorii ziua o deznoada
sã mã tot duc, sã mã tot duc
si tinicheaua prinsa-n coada
s-o zdranganesc pe strazi, nauc.
Jegos si obosit, apoi,
cu matele în liturghie,
sã mã adun, sã mã-ncovoi
prin albiturile-n fringhie.
Ca-n fata unui sobolan
spinarea sã mi-o fac colan
sã scuip, sã scuip si-n urma iar
hai-hui sã plec pe strazi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
sã le gonesc pe la pricini,
sã-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.
Iar când o fi uitat sã mor
la circiuma din mahala
sorbita-n calea pumnilor
posirca acra viu sã stea.
"Hei... viata, viata... iesi din cort
hai, pune-mi-te iar pe dant...
te uita... zace colo-n sant
motanul mort, motanul mort..."
Cu drag,
Mariko-san
Trimiteți un comentariu