Versul original 1.5 alungă cioara

Poemul cu versul lipsă adăugat arată aşa:

vînt ascuţit –

scîrţîitul cumpenei

alungă cioara

Ioan Găbudean (Tăceri)

Pana cand oare? (Puiu)

Ne toaca nervii (Puiu)

Reper in ceata. (livia ciupav)

Prima zapada. (livia ciupav)

Ii tine isonul. (livia ciupav)

Pustietate(livia ciupav)

Printre şuiere (Dan Norea)

Am ajuns acasă (Dan Norea)

noapte şi singură (ion untaru)

pe prag...o frunză (anisoara)

in plina noapte (Henriette Berge)

sparge tăcerea (Doru Emanuel)

Legănând un corb. (Doina)

butoaie cu vin (Monica Trif)

Frunzele se imbratiseaza cu praful de pe ulita. (Oana Bold)

ce note false! (marinelas2002)

sunet preţios (marinelas2002)

oare mai vine? (marinelas2002)

În miez de iarnă (elena agiu-neacsu)

şi-un câine flămând (Maria Tirenescu)

In linistea noptii. (metaphor)

Alunga somnul (sorin toma boc)

Alunga visele (sorin toma boc)

Frumuseţea poemului ales constă în primul rînd în creionarea atmosferei de pustietate şi părăsire. Locul pe care ni-l sugerează este un cîmp de toamnă tîrzie pe care numai vîntul tăios şi rece mai mişcă dizarmonic cumpăna fîntînii. Nimic viu în peisajul dezolant cu excepţia ciorii, şi ea însă în ton cu peisajul mohorît. Dar vîntul necruţător izgoneşte şi ultima vieţuitoare din peisaj. Bine ales ascuţit care, asonant cu scîrţîitul, nu doar că te pătrunde, dar pare să şi şuiere.

Puiu, în maniera sa persiflantă, bagatelizează evenimentul (Pana cand oare? Ne toaca nervii). Dan nu reuşeşte să adauge informaţie nouă cu printre şuiere, iar în cea de a doua încercare, Am ajuns acasă, nu leagă bine versul ultim de anteriorul.

Majoritatea comentariilor cad în meteahna continuării previzibile, explicitînd sau adăugînd banal: Ii tine isonul. (livia ciupav), Pustietate (livia ciupav), in plina noapte (Henriette Berge), sparge tăcerea (Doru Emanuel), ce note false! (marinelas2002), sunet preţios (marinelas2002), oare mai vine? (marinelas2002), În miez de iarnă (elena agiu-neacsu), In linistea noptii. (metaphor), Alunga somnul (sorin toma boc), Alunga visele (sorin toma boc).

Stîngăcii evidente la legarea de versul anterior noapte şi singură (ion untaru), butoaie cu vin (Monica Trif). La Oana, pe lîngă asta, ca şi în alte comentarii anterioare, versuri kilometrice: Frunzele se imbratiseaza cu praful de pe ulita. Chiar fără respectarea canonului 5-7-5, haiku-ul rămîne poezia cea mai scurtă.

Mi-au plăcut Reper in ceata. (livia ciupav) pentru că schimbă registrul perceperii scîrţîitului care devine dezirabil pentru cel rătăcit în ceaţă şi frig, la fel cum Prima zapada. (livia ciupav) face din acelaşi scîrţîit semnul schimbării vremii într-o notă ambiguă – bucurie sau necaz. Pe prag... o frunză (anisoara) realizează un contrast care îmblînzeşte zgomotul dizgraţios, în timp ce Legănând un corb. (Doina) schimbă dispoziţia posomorîtă a privitorului. În fine, cea mai consistentă continuare este a Mariei, şi-un câine flămând vine ca un accent suplimentar, deosebit de sugestiv, pentru vrăjmăşia locului şi a vremii.