Versul lipsă este:
Pomul din hotar –
umbra şi merele cad
peste gardul vechi
Ana Udrea (http://tinyurl.com/58juup)
Copiii dau navala (Puiu)
Seara trece doar praful (Puiu)
Fata se uita cu jind (Puiu)
înseninări scutură (anisoara)
ploua si cad gutui(Monica Trif)
toate roadele lui cad (Doina B)
la mine rodul;umbra(Doina B)
un mar al discordiei (Doina B)
inmuguresc vlastarii (sorin toma boc)
mere si grindina cad (Henriette Berge)
grindina scutura flori (Henriette Berge)
îşi oferă roadele (Doru Emanuel)
îşi oferă roadele (ion untaru)
În primă instanţă poemul place pentru expresia fluentă, simplă, nepretenţioasă. Imaginea ne este familiară, la fel ca şi faptul: şi umbra, şi merele cad spontan, firesc, nepremeditat peste obstacolul creat artificial de om. Hotarul, marcat de gard, nu poate anula legea (mai generoasă a) căderii. O primă pildă ar fi aceea că roadele pe care ni le oferă natura sînt, asemenea umbrei, doar o fatalitate care nu poate fi oprită (restricţionată şi îngrădită) de niciun fel de gard. O a doua ţine de capacitatea noastră meditativă care poate vedea pomul din hotar ca un fel de pom al vieţii aflat între efemerul gardului perisabil şi deja învechit şi durabilitatea înclinată spre veşnicie a dărniciei firii. Trebuie să recunoaştem că umbra şi merele este o asociere care cere talent. Dar şi jocul rafinat dintre hotar şi gard. Mai ales dacă totul este spus cu atîta naturaleţe.
Simpliste, previzibile, fără adaos semnificativ de informaţie comentariile: Copiii dau navala (Puiu), Seara trece doar praful (Puiu), Fata se uita cu jind (Puiu), îşi oferă roadele (Doru Emanuel), (ion untaru). Văzînd un pic mai subtil şi mai picant gardul, comentariile: ploua si cad gutui (Monica Trif), toate roadele lui cad (Doina B), la mine rodul; umbra(Doina B), un mar al discordiei (Doina B), inmuguresc vlastarii (sorin toma boc), mere si grindina cad (Henriette Berge), grindina scutura flori (Henriette Berge). Înseninările Anişoarei cam forţate: înseninări scutură (anisoara).
Primul vers al poemului sună aşa:
Gard de cimitir –
florile salcîmului
între două lumi
Florin Grigoriu (http://tinyurl.com/58dbgx)
Zid de cimitir- (Doina W)
Album răsfoit- (Doina W)
sub pom un album... (Doina W)
pe malul apei (ion untaru)
Ofranda spre cer - (Puiu)
Fantezie-n alb - (Puiu)
Mor in tacere (Puiu)
cântecul naiului- (anisoara)
File de jurnal- (Henriette Berge)
peste morminte (Doru Emanuel)
Ceea ce ne cucereşte este simplitatea formulării şi gradarea firească, deşi puţin aşteptată, a curgerii versurilor către finalul consonant cu primul vers. Imaginea salcîmului din gard, care îşi împarte cu generozitate florile şi de o parte, şi de alta, spune totul. Gardul devine mai curînd un loc de contopire a celor două lumi în apoteoza înfloririi. Şi salcîmul este un simbol al arborelui nepretenţios, parcă destinat gardului natural, care prin rădăcinile sale se nutreşte din solul aflat de ambele părţi ale gardului. Poate fi asta o invitaţie abia mascată la a-i împărtăşi soarta?
Doina a spus-o din prima dar cu alt cuvînt: Zid de cimitir- (Doina W). Fără cuvîntul cheie care marchează graniţa lumilor, o spune şi Doru: peste morminte (Doru Emanuel).
Alte comentarii au găsit altă identitatea a celor două lumi, realitate şi amintire: Album răsfoit- (Doina W), sub pom un album... (Doina W), File de jurnal- (Henriette Berge), pămînt şi apă: pe malul apei (ion untaru), sunet şi imagine: cântecul naiului- (anisoara), pămînt şi cer: Ofranda spre cer - (Puiu).
Mai puţin motivate, pierzînd legătura cu ideea celor două lumi: Fantezie-n alb - (Puiu), Mor in tacere (Puiu).
Ultimul vers este:
Ţîţîna porţii
scîrţîe, prietenii trec.
Doar vîntul intră
Dumitru Ichim (Surîsul crizantemei)
ei si ce daca (Puiu)
spre neuitare (Puiu)
intră pustiul (Doina B)
intră doar gândul (Doina B)
totu-i trecător (Doina B)
dusmanii raman (Puiu)
cine s-o unga (Puiu)
uşoare amăgiri (anisoara)
în curte, vantul (Monica Trif)
pe drum mai departe (ion untaru)
eu rămân tot singur (ion untaru)
iarna tot mai grea… (Henriette Berge)
în curte vântul (Doru Emanuel)
Cuvînt vechi, ţîţîna ne trimite către o casă şi-o ogradă rămase, ca şi stăpînul poate, din alte vremuri. Sonoritatea cuvîntului şi aliteraţia cu scîrţîie par să reproducă chiar sunetele unei porţi, fără închizătoare şi cu balamaua neunsă de multă vreme, bătută de vînt. Întregul poem sugerează singurătatea omului, părăsirea şi poate paragina locului. Oricine a auzit zgomotul strident şi monoton al unei porţi izbite interminabil de vînt resimte în asta o zadarnică lamentaţie. Vîntul schimbă statutul porţii dintr-un loc de intrare într-unul de inutilă pătrundere. Iar scîrţîitul acompaniază rătăcirea sa sterilă. De oaspete nedorit.
Două comentarii au interpretat prietenii trec ca prietenii se duc şi au notat apoteoza sau zădărnicia faptului: spre neuitare (Puiu), totu-i trecător (Doina B).
Anişoara s-a arătat puţin impresionată de nepăsarea prietenilor: uşoare amăgiri (anisoara), ion untaru, după ce a continuat banal: pe drum mai departe (ion untaru), se lamentează: eu rămân tot singur (ion untaru).
Apropo de scîrţîit, Puiu, fatalist ca tot românul, se întreabă: cine s-o unga (Puiu), şi se consolează singur: ei si ce daca (Puiu), dusmanii raman (Puiu).
Două comentarii constată şi intrările, deprimat: intră pustiul (Doina B), sau cu o neînţeleasă nădejde: intră doar gândul (Doina B).
Monica Trif şi Doru Emanuel constată că există un locatar: în curte vântul şi prin asta accentuează pustietatea locului. Henriette rezumă prevestirile acelui scîrţîit: iarna tot mai grea… (Henriette Berge).
Versul din mijloc este:
A trecut ploaia –
picioarele păsărilor
scriu hieroglife
Dan Florică (Surîsul crizantemei)
pe fereastra umeda (Henriette Berge)
desprinse din soare, avioane (anisoara)
în glodul curţii puii (Doina B)
pe plajă pescăruşii (Doina B)
pe ultimul psalimsest (Doina B)
râmele in balti (Monica Trif)
vrabiile in noroi (sorin toma boc)
crampeie de nori pe cer (Puiu)
cu umbrela inchisa (Puiu)
de ce m-am apucat sa (Puiu)
pe parbrizul maşinii, (ion untaru)
pe geam ultimii picuri (Doru Emanuel)
Poemul n-are nimic spectaculos, relatează un fapt pe care oricare dintre noi l-a văzut de nenumărate ori, mai ales dacă am avut şi ceva stagii pe la ţară. Stratul subţire de noroi de după ploaie este apanajul păsărilor de curte care profită de moment pentru a transmite un mesaj bine conturat, dar rămas mereu indescifrabil (e şi normal, dacă-i scris cu picioarele...). Simplitatea imaginilor este geamănă cu cea a formulării. Hieroglifele ar putea fi o metaforă, dar ele sînt numai modalitatea de a denumi această scriere ciudată, de a ne pune pe gînduri şi a ne revela stratul secund şi misterios al poemului.
Doina, în branşă, a deschis seria experţilor ornitologi: în glodul curţii puii (Doina B), pe plajă pescăruşii (Doina B), vrabiile in noroi (sorin toma boc). Contestată, Monica Trif dă vina pe râmele (d)in balti.
Rămînînd în domeniul celor care, deprinşi cu scrisul, se dedau la exerciţii hazardate, Henriette notează pe fereastra umeda, la fel ca Ion Untaru pe parbrizul maşinii, în timp ce Doina e pierdută în antice îndeletniciri: pe ultimul palimpsest (cred că aşa e mai corect). Mai neîncrezător în prestaţia sa cu umbrela inchisa, Puiu se-ntrebă circumspect: de ce m-am apucat sa...
Ca mai mereu, anisoara are inspiraţii celeste: desprinse din soare, avioane, dar Puiu o secondează cu brio: crampeie de nori pe cer.
Numai Doru Emanuel priveşte nostalgic sau poate doar convalescent pe geam ultimii picuri.
Ultimul vers este acesta:
vară tîrzie –
pe puntea şubredă
o libelulă
Bogdan I. Pascu (Surîsul crizantemei)
perechi de tineri(anisoara)
se joacă vântul (Doru Emanuel)
coana Chirita (sorin toma boc)
o ciocarlie (Monica Trif)
şirul de furnici (Doina B)
nici un trecător (Doina B)
câţiva fluturi (Doina B)
umbra pisicii (Henriette Berge)
doar umbra noptii (Henriette Berge)
spuma unui val (Puiu)
zburda copiii (Puiu)
trec temerarii (Puiu)
doi nevăzători (ion untaru)
nevăzătorul (ion untaru)
Vara tîrzie este una epuizată, obosită, gata să treacă puntea şubredă spre toamna vieţii (totdeauna un poem bun sugerează ceva despre un alt plan consonant cu primul). Un sfîrşit de anotimp fragil care se potriveşte cu constituţia delicată a libelulei. Doar travestit în această firavă făptură poţi trece şi acest prag.
Cei care au resimţit starea de graţie a acestei a acestei gingaşe punţi au completat ultimul vers cu prezenţa unor fiinţe la fel de graţios-inconsistente: se joacă vântul (Doru Emanuel), o ciocarlie (Monica Trif), şirul de furnici (Doina B), câţiva fluturi (Doina B), umbra pisicii (Henriette Berge), doar umbra noptii
Anişoara a încărcat nepermis şi periculos puntea: perechi de tineri (anisoara), ca şi Puiu: zburda copiii (Puiu), care ştie totuşi la ce primejdii se expun micuţii: trec temerarii (Puiu).
Urmarea a precarităţii punţii, Doina constată pustietatea locului: nici un trecător (Doina B), iar Ion Untaru ne convinge că numai cei ce nu văd primejdia se pot avînt pe o asemenea improvizaţie: doi nevăzători (ion untaru), nevăzătorul (ion untaru).
Era să-mi scape, în lipsa lui Dan, nelipsita deriva spre senryu a lui Sorin: coana Chirita (sorin toma boc).
