miercuri, 2 ianuarie 2013

A douăzecişişasea săptămînă 31 decembrie 2012 - 6 ianuarie 2013



adoraţie -
şi cerul şi pământul
în ochi de copil

Despre această greşeală fundamentală a mai fost vorba: poemul declară, proclamă o emoţie. În forma adoraţie, emoţia respectivă nu este sugerată, nu se face doar un apropo la ea, ci este pur şi simplu numită, enunţată.

Dar greşeala respectivă nu este una întîmplătoare, ea este firesc continuată printr-o ilustrare, partea a doua a poemului nu face decît să fie o definiţie concretă, una din  ele, a unui moment de nemăsurată admiraţie. Nici partea a doua nu excelează prin felul în care este formulată, cerul şi pămîntul sînt cuvinte prea mari şi obiecte greu de prins într-o tentativă concretă de adoraţie. Cel puţin de către un copil, un preot sau un adult, care oficiază un ritual, ar putea să fie credibili.

Un mod de a scăpa de această tentaţie este acela, pe care-l puteţi vedea  în poemul de mai jos, de a căuta o circumstanţă în care se află cel care admiră ceva, locul în care se află şi felul în care este absorbit de fiinţa minusculă pe care o venerează.

copil în iarbă –
tot universul este
o buburuză

Nicolescu Tania

Încercaţi să ilustraţi şi voi adoraţia, dar fără să o numiţi cu vreun cuvînt abstract.

5 comentarii:

Ildiko Juverdeanu spunea...

nas lipit de geam -
peştişorul înoată
în ochii fetei





Iuliana Zaharia-Apostol spunea...

ochii de copil-
tainele tăriilor
deconspirate

biologul... nordic spunea...

prins de subţiori -
din conturul soarelui
rîsul pruncului

Ciobîcă Cezar-Florin spunea...

buluc la geam -
pe deasupra satului
stolul de cocori

fără cuvinte -
pe pervazul ferestrei
dans de licurici

Grigore Vlad spunea...

înserare pe fereastră -
satul aprinde lampadare
pe chipul fetei