Vlad
fiind singurul combatant, o să aibă parte de mai multă atenţie.
Grigore Vlad
prins în cuib
un şiret fără
pereche -
puii înfometaţi
Poemul
de plecare, pe care l-am citit greşit şi l-am abandonat, era: gheată la gunoi – / tot acolo-i şi-un
şiret / fără pereche. Şi gheata, şi
şiretul sînt fără pereche şi, într-un fel, se poate spune că, deşi nu se pot
împerechea, fiecare şi-a găsit partenerul. Textul nu ne ajută însă să simţim că
citirea şmecher fără seamăn ar lucra în poem. Simpla prezenţă (la gunoi) nu
dovedeşte nicio intenţie sau reuşită întru viclenie. Şnurul rămîne doar un
simplu şnur, bun doar să fie trecut prin butonierele ghetei.
Situaţia şnurului ciugulit de pui este însă alta şi ironia lucrează. Dacă el a nimerit în cuib cu vreo intenţie vicleană, puii i-au dejucat-o, l-au prins. Ironia este dublă, pentru că şi puii sînt devoalaţi în candoarea lor neştiutoare, care crede că tot ce zboară se mănîncă.
Situaţia şnurului ciugulit de pui este însă alta şi ironia lucrează. Dacă el a nimerit în cuib cu vreo intenţie vicleană, puii i-au dejucat-o, l-au prins. Ironia este dublă, pentru că şi puii sînt devoalaţi în candoarea lor neştiutoare, care crede că tot ce zboară se mănîncă.
şiret fără
pereche -
cerşetorul îşi
leagă
cheia de gât
Aici
lucrurile stau şi mai bine. Aluzia expresiei din prima parte este demontată de
promptitudinea gestului cerşetorului. Cît o fi el de şiret (sau doar s-o crede
ca atare), şnurul e bun doar ca să-ţi legi cheia cu el. Faptul că poate fi
vorba doar de-un homeless, face lucrurile şi mai hilare. Şiretul are doar o
valoare utilitară închipuită, de unde uşă pe care s-o închizi sau s-o deschizi?!
Dacă nu cumva şi şiretul, şi cheia închipuie pentru omul străzii doar un colan
ad-hoc, o amuletă.
lipseşte ceva
-
70 de inele
număr pe buştean
Nu
mă hazardez să spun despre ce e vorba. Prima parte este o avertizare, o
exclamaţie de surpriză, poate chiar o părere de rău. Oricum, un moment de
uluială. Ni se întîmplă de multe ori să simţim această absenţă stranie a ceva
ce pe moment nu sîntem în stare să numim.
Versul
doi întîrzie numirea obiectului şi menţionează doar un amănunt, edificator abia
în final. Cuvîntul număr
schimbă şi el cursul atenţiei, pentru ca abia buşteanul să de un sens clar celor anterioare: copacul (care
ne-a creat senzaţia stranie de absenţă) a fost doborît şi tăiat, inelele anilor
pot fi numărate în secţiune şi sînt multe, prea multe...
Un comentariu:
Multumesc mult pentru timpul alocat. A fost destul de problematic 'siret fara pereche' :) dar ma bucur ca am reusit sa il incadrez totusi in poeme valide.
Trimiteți un comentariu