Tot poemul este:
prunii în floare –
o femeie urîtă
priveşte-n pămînt
Manuela Miga (Stîlpi de felinar)
(Sorin Toma BOC) garbov de ani, bunicul
(Monica Trif) nici greierul nu mai
(Mariko san) Doar el, nefericitul
(aserb) stejarul din curte, iar
(Doru Emanuel) doar cumpăna fântânii
(Doru Emanuel) doar bătrâna cumpănă
(Doina B) om,nepătruns de frumos
(Doina B) nepăsător la frumos...
Părerea Manuelei Miga este:
“Prunul, primul copac care înfloreşte în Japonia deja din februarie, este simbol al feminităţii (mai vechi şi mai puternic decât cireşul, salcia, glicina), legat şi de festivalul fetiţelor, Hina Matsuri, care are loc pe 3.03 în fiecare casă în care sunt fete.
Contrastul, violent, este între frumuseţea nouă şi roditoare a florilor şi urâţenia femeii mature care, după un prim moment de încântare, se compară cu ele şi e copleşită de sentimente dureroase pe care le ascunde privind în jos.”
Privirea-n pămînt e un semn al ruşinii, al deprimării, al preocupării excesive care te sustrage de la observarea minunilor firii. E într-un fel o lipsă de disponibilitate şi de generozitate, o închidere în sinele obsesiv care nu se mai dăruieşte celor din afară ca să se reîmprospăteze împuternicit de ele.
Nu doar urîţenia priveşte-n pămînt, ci şi bătrîneţea obosită: (Sorin Toma BOC) garbov de ani, bunicul, omul amărît şi întristat: (Mariko san) Doar el, nefericitul, cel indolent şi apatic (Doina B) om,nepătruns de frumos, (Doina B) nepăsător la frumos...
Doru vede însă şi nefasta predestinare a... cumpenei, silită să privescă mereu în adîncuri: (Doru Emanuel) doar cumpăna fântânii, parcă îmbătrînită prematur de atîtea griji: (Doru Emanuel) doar bătrâna cumpănă.
Dacă (Monica Trif) nici greierul nu mai priveşte în pămînt (deşi greierii nu prea cîntă aşa devreme), e greu de acceptat că ar face-o (Andrei S) soarele măiastru sau (aserb) stejarul din curte, iar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu