mustăţi albe şi
crizanteme chircite –
brumă peste tot
Formal,
poemul pare în regulă: are silabele bine numărate, are imagini corect evocate, se
încadrează prin toate elementele lui, exclusiv din natură, atmosferei de toamnă
tîrzie. Bruma suverană domină totul şi-şi marchează teritoriul: albeşte
mustăţile şi nimiceşte crizantemele. Sînt suficiente toate acestea pentru a-l vedea ca
un haiku autentic?
Nici
vorbă. Într-un fel sînt prea multe şi redundante. Deşi poemul n-are verbe şi
propoziţii pare doar un raţionament în care din două premise se trage o
concluzie, din cele două efecte notate în primele două versuri rezultă
atotputernicia brumei. Kigo-ul este repetat de trei ori.
Dar
tocmai această aglomerare îl face înghesuit, nu mai există loc pentru acel
zvîc, acea pulsaţie a poemului, care să-l scoată din platitudine, să-l ajute să
decoleze, să vizeze şi alte sensuri decît cele evidente dar neclintite în semnificaţia
lor brută. Niciunul din cuvinte nu face vreun apropo, vreo aluzie, nu sugerează
altceva, n-are joc, n-are vibraţie. Nu simţi nicio încordare, nicio posibilitate
de evadare din banalitatea imaginilor.
Bruma
însăşi este strîmtorată în posibilităţile ei de a semnifica, rezumîndu-se doar
la un fel de împovărare a lucrurilor. Nu se cochetează în niciun fel cu
delicateţea şi efemeritatea ei, cu alte forme de condensare, precum brumarea
unui pahar, sau cu bruma de pe
fructe. Cu expresiile în care înseamnă mai
nimica.
Vă
propun, fără alte îngrădiri, să compuneţi poeme în care să folosiţi cuvîntul
brumă fără să-i amputaţi însă capacitatea de sugestie.
5 comentarii:
o rasnita de zahar
dupa Black friday -
se-asterne bruma
frunză fragilă -
în ace de brumă
dantelă complicată
brumă pe iarbă -
în apa cristalină
raţele sălbatice
La locul lui:
biologul spunea...
plini de chiciură -
basca cerşetorului
şi bruma de bani
afară bruma -
conciul bunicii ascuns
după năframă
In vatra primul foc -
razele soarelui
risipesc bruma
Cafea fierbinte -
crizantema tremura
sub stratul de bruma
Trimiteți un comentariu