duminică, 29 iulie 2012

Comentariu la săptămîna a III-a


        Reiau invitaţia de a îndrăzni şi voi să faceţi comentarii atît la adaosurile voastre cît şi la ale celorlalţi. Săptămîna a doua nu are niciun comentariu. Aţi fost în totalitate de acord cu interpretarea mea? Puteţi să nuanţaţi, să combateţi, că cîrcotiţi. Şi mai ales să veniţi cu păreri originale, proaspete, ingenioase. Riscul e minor şi vă poate folosi şi vouă şi celorlalţi.

        Rezervaţi-vă aceste intervenţii pentru postarea în care şi eu fac comentariile şi evitaţi să le faceţi acolo unde trebuie să trimiteţi doar completarea poemului propus.

*

ferestre oarbe -
(versuri de
adăugat)


        Spiritul mulţimilor / caută-n trecut ratează haiku-ul pentru că este o exprimare sentenţioasă, pare a fi o cugetare care nu cuprinde nimic concret şi sensibil. (Oana Elena Dumitrescu)

Sistemul de operare / WINDOWS virusat este un adaos ingenios şi oarecum surpinzător, mizînd pe jocul de cuvinte fereastră/window şi realizînd un senryu de calitate; în schimb, albastrul de Voroneț / pastișă de cer este o forţare inutilă de a cocheta cu teme pios patriotarde care duc la un eşec garantat. (STOPS)

(Fac o paranteză şi citez dintr-un text al meu, fără să fiu convins că voi descuraja pe cineva în intenţia de a recurge mereu la o recuzită nepotrivită cu haiku-ul:

În fine, pentru a dovedi şi ignorarea celor susţinute de Blaga despre zelul etnografic de naţionalizare a artei româneşti în Etnografie şi artă, şi anume:

“Ni s-a dat să cunoaştem pictori care aspirînd spre o creaţie cît mai românească nu se sfiesc să îmbrace pe Maica Domnului în cătrinţă şi să încingă pe Isus cu un brăcinare din care numai cele trei culori mai lipsesc pentru a fi complet naţional”,

urmărind cu ochelari de cal pedestru zborul înaripatului Pegas, comentatorul amintit la început nu se sfieşte să vadă în poezia de care cu atîta aplomb se ocupă:

“hărnicia şi optimismul (se înţelege – româneşti, s.m.) învăluite în faldurile tricolorului, sugerate de podgoriile albastre, de slava bucatelor blonde şi de… veşmintele de culoarea şofranului.”

În pripa patriotardei interpretări, prestaţia criticului e atinsă de o veritabilă maladie daltonistă. Sau poate, ca efect al zorului şi zelului, se petrece o edificatoare deplasare (taurină) spre roşu a galbenei culori a şofranului.

Să ni se dea voie să ne uimim cu retoric subînţeles: ce ştie ţăranul ce este şofranul!

Textul întreg îl găsiţi aici: http://tinyurl.com/bojl598)

Cu şi-o firmă ponosită - / "Oftalmologie", Ildiko Juverdeanu realizează un senryu de zile mari, deşi, pentru asta, mută kireji după versul doi. Neaşteptat într-adevăr… dar unor ferestre oarbe asta le mai lipsea: orbirea superlativă are acum şi firmă (ipocrită). Asta îmi aminteşte de un eseu al lui Liiceanu despre boala spirituală care, minunăţie mare, nu doare. Nimeni nu se plînge că ar fi bolnav. Şi pentru că e vorba de o boală socială şi, de obicei, statistica dă tonul normalităţii, bolnavii, pentru că sînt mulţi, se declară sănătoşi. Iar sănătoşii închipuiţi – ce credeţi? – se simt îndreptăţiţi să-l lichideze pe medic. Al dracului diagonistician! De ce s-ar trata? E mai simplu să omori medicii.

        Flavia Muntean complică lucrurile: câteva versuri trec / dintr-una-n alta, putem înţelege că versurile ar privi prin ferestrele oarbe, trecînd de la una la alta, sau, poate, ar fi proiectate pe albul peretelui, în cadrul configurat de ferestrele oarbe. Am putea înţelege că versurile, care şi-au ales o asemenea încadrare, au şi ele soarta ferestrelor, sînt contrafăcute, nu văd şi nu simt, nu încorporează ceea ce păreau să ne promită.

Luna nouă caută / iar hornurile - presupun că este un joc vechi şi repetabil: negăsind ferestre disponibile pe care să intre în casă, luna procedează ca Moş Crăciun, intră pe horn. La cârciuma satului / praf și fum pe ochi – pare şi mai obscură, fumul se vede că-i de la ţigări, dar de ce pe ochi, pe ai cui, pe ochiurile ferestrelor? De-aia sînt ele oarbe? Pentru mine nu sînt convingătoare, dar autoarea poate să ne desluşească. (Ica Grig)

        Sub ferestrele oarbe,
Cristina-Monica Moldoveanu pune două candele pe prag / în noaptea de Paşti, pot presupune că ele aşteaptă pe cineva, ar putea fi un ritual pe care însă nu-l cunosc. O tentativă interesanată şi merituoasă tocmai pentru generozitatea ei:  regina nopţii urcă / până la pervaz, chiar dacă ferestrele sînt oarbe. Un dar nerăsplătit, ca multe altele pe lumea asta.

Sufletu-mi stă mort într-o / ceașcă de cafea constituie  o modalitate de exprimare nepotrivită pentru haiku deoarece nu evocă o imagine a unei realităţi obiective. Sufletul mort este introdus fraudulos în ceaşca de cafea printr-o metaforă, e o stare a subiectului şi nu a realităţii existente. Cititorul de haiku preferă imaginile nedenaturare de simţirea autorului. (Luli.) vezi şi http://tinyurl.com/d3jd5cg

Letitia Iubu realizează un bun exemplu pentru modul în care se poate plasa o sugestie de critică socială într-un haiku: sub castanii înfloriţi / şcoala-n ruină. Nimic cu vreo adresă făţişă, niciun atac pieptiş, nicio expresie vituperantă. Doar o vădită tristeţe legată nu doar de şcoala-n ruină, ci şi de momentul şi locul, excelent şi contrastant alese, în care ea este evocată: sub castanii înfloriţi. Sigur că alegoria funcţionează perfect acum: ferestrele oarbe sînt fără îndoială ale autorităţilor nepăsătoare, ale responsabililor iresponsabili. Discreţie, reţinere, eleganţă.

Ambele adăugiri ale Lavanei sînt un fel de reproş, nerostit ca atare, la adresa ferestrelor oarbe: se-aud tot mai aproape / colindătorii, dar cine să-i vadă? La cuibul de pe casă / se-ntorc berzele, viaţa-şi continuă ciclul, dar oamenii au dispărut sau nu mai au ochi pentru ceea ce se petrece. Calitatea ambelor constă în faptul că textul nici nu se constituie într-o lamentare şi nici nu declară nimic, contrapune doar primei imagini o altă imagine, lăsînd pe seama dialogului lor ceea ce-ar fi de înţeles.

Biologul de… noapte a găsit două completări de excepţie. Lăcaşul pustnicului / plin de lumină realizează o antiteză cu prima parte: or fi ferestrele chiliei oarbe (pentru lumina cea lumească), dar  asta se întîmplă pentru că lumina în care trăieşte pustnicul vine dinlăuntru şi-i umple şi sufletul, şi odăiţa. A doua completare, nestingherit paingul / mai ţese-o perdea, pecetluieşte pur şi simplu şi consacră meteahna ferestrelor. Le învăluie în giulgiul uitării. Atît de meritat.

Ana Urma procedează şi ea la un apropo de utilizator de computer: deschise înăuntru / cu un singur click. Pentru că, deşi făcute pentru a înlesni comunicarea interior-exterior, numai rareori ferestrele se deschid  efectiv spre în afară, e de înţeles că precizarea deschise înăuntru vrea să accentueze ideea că adevărata comunicare spirituală este de fapt interiorizarea. A doua completare, prima oară prin ploaie / în pași de dans, este mai greu de legat de prima parte a poemului. Să fie o aluzie la Singin' in the Rain, la bucuria ivită pe neaşteptate de a sfida conformismul şi scorţoşenia ferestrelor oarbe la bucurie?

Concluzii:
  • mai multe completări valoroase dar şi cîteva făcute, cred, în pripă
Preferatele mele de data asta:
  • Ildiko Juverdeanu pentru umorul înscenării pe care a ştiut să o construiască: şi-o firmă ponosită - / "Oftalmologie"
  • Letitia Iubu pentru un model de a plasa o eventuală critică socială într-u haiku: sub castanii înfloriţi / şcoala-n ruină
  • Biologului de… noapte pentru felul atît de firesc în care a ales să sancţioneze ferestrele oarbe: nestingherit paingul / mai ţese-o perdea



11 comentarii:

Flavia Muntean spunea...

Cornel, iti multumesc pentru comentarii. De data asta simt ca trebuie sa-mi explic poemul. Ferestrele sint porti catre intimitate. Pe mine ma atrag prin micile detalii care vorbesc despre aceia care locuiesc dincolo de ele: delicatetea unei perdele, florile din pervaz, decoratiunile de sarbatori :) sunetele, umbrele si lumina care se strecoara prin ele, uneori un parfum aparte, alteori linistea insistenta sau incapatanarea cu care aleg a ramane inchise.
Dar in cazul ferestrelor oarbe, cine ramane de cunoscut, de "citit"?
De aceea am simtit nevoia sa suprapun opacitatii lor transparenta cuvintelor scrijelite in tencuiala rece. Si poate ca autorul versurilor e undeva pe-aproape, asteptandu-i pe aceia care vor reusi sa-l zareasca prin "ferestrele" lui.

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Dacă asta ţi-a fost intenţia, ideea versurilor poate rămîne, dar cred că trec dintr-una-n alta nu se mai susţine. Nu poate fi interpretată decît în sensul că versurile sînt scrise lăbărţat prelungindu-se, să zicem, dintr-o fereastră în alta şi nu prea are o semnificaţie utilă pentru intenţia ta. Poate ar merge aşa:

versurile deschid ochi / în tencuială

doi ochi deschişi scrijeliţi / pe tencuială

Ce zici?

Flavia Muntean spunea...

A doua varianta imi place foarte mult, e frapant contrastul si extrem de vizual.
M-a incurcat putin existanta mai multor ferestre, dar apoi m-am gandit ca intr-o poezie fiecare strofa vine cu ceva nou, asa ca am legat ferestrele laolalta, ca o invitatie spre o mai completa cunoastere. Imagineaza-ti o poezie (poate graffiti) cu prima strofa intr-o fereastra si urmatoarele in celelalte.
Dar se poate si altfel:

ferestre oarbe -
intr-una din ele
cateva versuri

Dar la drept vorbind eu m-as fi oprit la o singura fereastra::

fereastra oarba -
un vers aproape sters
despre ochii tai

Lavana spunea...

Da,o singura fereastra...
Imi place mult al doilea,Flavia.

Letitia Iubu spunea...

Am folosit sintagma "ferestre oarbe" acum cativa ani intrun articol[transformat ulterior in haibun]publicat intro revista scolara si ziar local:
SOS se aude glasul inabusit al zidurilor groase ale acestei cladiri
SOS se aude tipatul ascutit al acestor ferestre oarbe,odinioara ochi spre lumina prin care au privit zeci de generatii de copii ce au invatat in acesta scoala.
Ferestre oarbe
sub castanii infloriti
scoala-n ruina.
Peste cativa ani autoritatile locale au renovat si modernizat cladirea si desi i-au schimbat destinatia a disparut acel peisaj dezolant din centrul comunei
Ferestre oarbe
"speranta moare ultima"

Lavana spunea...

Vivat Poetii !
Un haiku pe saptamana incetineste procesul de orbire al scolii autohtone :)

Oana Elena Dumitrescu spunea...

In poem am incercat sa surprind o societate care cauta in trecut raspunsuri pentru prezent, de unde rezulta si cecitatea cotidiana, mai exact "ferestrele oarbe" ale spiritului...nu mi s-a parut insensibil...sau poate am luat-o eu prea metaforic...

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Am spus concret sau sensibil în sensul de ceva care se adresează direct simţurilor şi nu gîndirii, minţii. Haiku-ul lucrează cu imagini, nu cu afirmaţii sau declaraţii.

Sînt nişte deosebiri de esenţă între haiku şi poezia occidentală pe care le găseşti semnalate aici:

http://www.nicepps.ro/prezentare-pps-ppt-cercul-de-studii-pentru-initiere-in-haiku-%28iii%29-paralela-occident-orient-13465.html

Oana Elena Dumitrescu spunea...

Multumesc, o sa citesc :)

Lavana spunea...

Cu referire la haikuurile mele : exact asa le-am gandit,urmarind efectul pe care l-ati si mentionat.

Anonim spunea...

În primul haiku, nu am considerat că ferestrele oarbe sunt o fatalitate. Soluția de a schimba această stare de fapt constă în intervenția benefică a lunii. Luna nouă poate influența în bine, chiar daca este nevoie să ajungă undeva pe horn, de fapt nici nu are importanță cum ajunge, important este efectul acesteia. În concluzie, luna nouă poate fi un nou început de luminare a ferestrelor.
În al doilea, am văzut ferestrele oarbe ca fiind ochii minții celor care merg la cîrciumă. Aburul și praful de alcool cât și fumul de tigară crează o adevărată nebuloasă, opacitate din care cu greu se poate iesi. Formularea este un SOS pentru cei la care fac referire.

Ica Grig