luni, 1 octombrie 2012

A treisprezecea săptămînă 1-7 octombrie


singurătate -
cu fiecare frunză
toamna tot mai grea

        Foarte mulţi cititori, seduşi de formula poeziei mai accesibile cu care sînt deja obişnuiţi, vor considera poemul frumos. De ce n-ar fi un haiku bun?

        Întîi pentru că este declarativ, nu sugerează, ci spune de-a dreptul. Nu imaginile ne fac să simţim singurătatea, ci afirmaţia autorului că aici ar fi vorba de singurătate şi că toamna este tot mai grea. Se încearcă surprinderea unui paradox în legătura cu frunzele care (deşi cad uşor) îngreunează toamna. Dar afirmaţia este improprie şi puţin ilară, e ca şi cum frunzele ar lăsa-o gravidă. Şi pentru că e vorba de o metaforă care vorbeşte nu de greutatea toamnei ci de greutatea cu care am suporta noi toamna, se comite o a doua încercare de manipulare a stării noastre emoţionale. Poemul (şi autorul) este indiscret şi şarlatan, vrea să ne determine să credem că avem o emoţie, dar nu ne dă motivaţia ei reală. Nu aduce în faţa noastră imaginile autentice în care să existe de la sine starea emoţională de care face caz. Nu găseşte acel corelat obiectiv al emoţiei pe care să-l evoce în text.

        Folosiţi cuvintele (cu) fiecare frunză (singurele elemente de recuzită legitime din poem) şi încercaţi voi să găsiţi imaginile care să conţină ceea ce trebuie sugerat ca emoţie: singurătatea, apăsarea, deprimarea. Emoţii ale căror nume n-au ce căuta în poem. Aşa cum ar fi de dorit să nu folosiţi nici cuvîntul toamnă. Cuvintele menţionate le puteţi plasa oriunde în poemul vostru.

La acest link:


la pagina 17, găsiţi un poem care vă poate ghida în compunerea poemului vostru.
         

9 comentarii:

biologul.....de Benicarlo spunea...


se frange-un freamat
cu fiecare frunza -
fasii din file

de-acum fluerul -
cu fiecare frunza
se piede-o doina

Iuliana Apostol spunea...

...am postat poemul meu la pagina de comentarii, scuze...il postez si aici,ca sa indrept pe jumatate...

fiecare frunză-
picurând în inimă
o elegie

Letitia Iubu spunea...

Palma intinsa -
pe fiecare frunza
o dorinta

O ofranda:
fiecare frunza de
alta culoare

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Ica Grig spunea...

cules la vie-
cu fiecare frunză
cerul plin de ciori

muşcata din geam-
cu fiecare frunză
trosnesc lemne-n foc

(l-am transferat la locul lui)

Grigore Vlad spunea...

toamnă -
cu fiecare frunză
arţarul pierde umbra

cvintuplicaţi
cu fiecare frunză -
stropi de ploaie

Ana Urma spunea...

pauză de ceai -
cu fiecare frunză
aburii mai denşi

Maria Sasu spunea...

Cu fiecare frunza-
alungata de vant
incremeneste tacerea

Cristina-Monica Moldoveanu spunea...

umbrele se ating
cu fiecare frunză -
bătrâni braţ la braţ





Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Ciobîcă Cezar-Florin spunea...

dangăt de clopot-
fiecare frunză cade
în felul ei

(transferat la locul lui)