Iuliana
Apostol
oglinda spartă
-
pe lac cercuri
care cresc
plopi strâmbi
pierd frunza
Oglinda spartă e o imagne
rezonabilă, deşi dacă e vorba de cercuri (discrete, făcute de picături rare de
ploaie, să zicem) în apă, ar fi fost mai corect tulburată. Dar e acceptabilă ca licenţă metaforică. În rest,
partea a doua este o reluare mult prea explicativă, aproape didactică, a
faptului deja semnalat în primul vers. Ar fi mers, fără cele două verbe: în cercuri tot mai mari / frunze mici de
plop. Singurul lucru lipsă este că n-avem alt plan, rămînem la
suprafaţa apei.
hora staccato
-
ploaia măruntă cade
în cercuri pe lac
ploaia măruntă cade
în cercuri pe lac
Cele
două imagini sînt ale aceleeaşi averse. Prima surprinde auditiv, făcînd aluzie
la cunoscuta compoziţie a lui Grigoraş Dinicu, ritmul sacadat, intermitent al
ploii, cea de a doua evocă în registru vizual fascinanta evoluţie a cercurilor
iscate de picături pe faţa lacului. Fiecare interferează cu cealaltă, iar
ploaia se spiritualizează, se stilizează.
lişiţe pe lac -
în ocheanul bunicului
cercuri negre
Lişiţele
din ocheanul bunicului s-ar putea să fie doar cele zărite prin ocheanul amintirilor care măreşte
punctele abia vizibile pînă la dimensiunea unor cercuri negre. Incertitudinea faptului că e evocată o
realitate prezentă sau una revenită în şi amplificată de memorie face farmecul
poemului şi-i dă o vibraţie şi un halou de poveste.
crio (Cristina Oprea)
cercuri pe apă
-
tot încercând să zboare
puii de raţă
tot încercând să zboare
puii de raţă
Cercurile
au ca punct de plecare revenirea involuntară a puilor de raţă pe apă. Eşecuri
fireşti cînd îţi încerci aripile încă fragede şi neştiutoare. Poate fi un
apropo la balta de aici văzută ca loc de încercare.
plopi fără frunze -
din când în când picuri grei
fac cercuri în bălţi
O
evocare dublă a toamnei, ambele imagini sînt ale toamnei statornicite. Picurii
în bălţi arată că ploaia e intermitentă, cînd se porneşte, cînd se potoleşte,
în timp ce bălţile nu mai au timp se zvînte. Cîrcotaşii ar putea spune că are
kigo dublu.
Grigore Vlad
Kyoto
noiembrie -
mai roşii cercurile
din lac
mai roşii cercurile
din lac
Versul
doi poate spune mai roşii doar
pentru că primul a precizat că e toamnă în Kyoto, iar lacul reflectă frunzele
roşii ale arţarilor. O folosire abilă a elipsei.
salcie plângătoare -
al doilea strop
în acelaşi cerc
În
două moduri ni se atrage atenţia asupra tristeţii locului: salcia este plîngătoare, iar stropii repetaţi
în acelaşi loc, întreţinînd expansiunea aceluiaşi cerc, s-ar putea să fie ai
ploii filtrate prin crengile ei. Nu trebuie nimic în plus ca gîndul să te ducă
la lacrimi.
biologul...de
Bilbao
ţintind cu piatra –
din cerc în cerc valuri
răspândesc vestea
Din cerc în
cerc
îl modulează pe ţintind:
ţintaşul vrea doar să facă cercuri cu piatra care sare repetat pe apă. Vestea
(ambiguă – nu ştim cui şi ce se vesteşte) este pur şi simplu aceea a prezenţei
unui spirit ludic şi neastîmpărat. Nu e de neglijat şi felul cum rimează vestea
răspîndită cu expresia cunoscută: a
face valuri. Un poem rotund ca piatra plată care face sărituri pe apă.
plopii în amurg –
o lebădă-nroşită
plutind pe vârfuri
Înţelegem
lesne că lebăda (desigur nu neagră) este înroşită de apusul soarelui. Atmosfera
feerică permite aluzia la lacul
lebedelor, deşi alergarea
ei este doar modul specific de a decola. A doua interpretarea pe care o permite
jocul de cuvinte este aceea că lebăda pluteşte de fapt pe vîrfurile plopilor oglindiţi în apă. Şi acest poem este
delicat şi complex.
Ica Grig
vara la
scăldat -
în cercul scufundării
un batic roşu
în cercul scufundării
un batic roşu
Scăldatul ne abate
gîndul de la intrarea perfectă în (sub) apă a unui profesionist al trambulinei.
S-ar putea ca scufundarea să nu fie voluntară şi cercurile răspîndite în jurul
baticului pierdut să sune a SOS. Dar, pentru că totul este doar un poem,
rămînem doar cu emoţia fără să putem ieşi din cercul ei.
zefir de vară -
frunzele din vârf de plop
joacă-n cerc pe lac
frunzele din vârf de plop
joacă-n cerc pe lac
Un poem de atmosferă. Frunzele (poate deja uscate) cred că sînt antrenate de zefir şi cad pe suprafaţa apei. Poate ar fi fost mai bine, mai simplu şi mai exact: în cercuri pe lac. Joacă e puţin prea mult, ele cad, provocînd mişcarea-n cercuri a apei. Poate fi imaginată şi o mişcare-n cerc a vîrfului plopului oglindit în apă.
pescar de
noapte -
la capătul privirii
cercuri clipocesc
la capătul privirii
cercuri clipocesc
Greu
de imaginat, pentru cineva care n-a prea fost la pescuit nici măcar ziua, ce se
poate vedea noaptea pe apă. Urmărind însă ce spune textul, reiese că
menţionarea privirii pierdute-n întunericul impenetrabil este doar o provocare
din moment ce singurul lucru resimţit, clipocirea, se adresează auzului.
Experienţa pescărească îi spune celui care o are că acolo sînt evenimente semnificative:
o bulă de aer, respiraţia unui peşte, scufundarea plutei, o bruscă ieşire din
apă a unei spinări de peşte fabulos – toate urmate de ecoul cercurilor. Poate
pescarii ştiu mai mult, deşi nu prea cred că se pescuieşte la undiţă noaptea.
Pocnetul puştii
-
în noaptea cu lună
umbra cormoranului
în noaptea cu lună
umbra cormoranului
Tot
o poveste pescărească, bănuiesc. Ştiu că în Asia se pescuieşte noaptea cu
cormorani dresaţi. Aceştia prind peştii scufundîndu-se în apele puţin adînci şi
sînt apoi siliţi să-i regurgiteze în barca pescarilor. Puteţi citi şi vedea un
video pe această temă aici: http://www.bejeus.com/2011/06/pescuitul-cu-cormoranio-adevarata.html
Poate autoarea ne spune cum a gîndit poemul. Pocnetul armei, urmat de o umbră
(chiar chinezească) nemişcată nu-mi spune destul.
Ploaie de toamnă -
cerul în cercuri
dispare sub apă
Şi
aici mă dau bătut. N-am destule indicii pentru a vedea, simţi, imagina ce se
întîmplă, ce am în faţă. Cerul în
cercuri nu ştiu ce ar putea fi. Pot doar presupune o legătură a
lucrurilor cam aşa: cerul oglindit în apă (pînă să plouă) dispare în cercurile
pe care le face ploaia care tulbură cu totul oglinda apei. Sau: cerul dispare
sub potopul de apă căzut din cer. Exprimarea mi se pare prea confuză şi
deducţia mea n-are nicio valoare dacă nu văd acest lucru. Iar bietele cercuri sînt totalmente copleşite
de viitura verbală.
focuri de armă
-
din ce în ce mai multe
cercuri în apă
din ce în ce mai multe
cercuri în apă
Aici
focurile de armă nu răsună în
gol. Elipsa şi ghicitoarea implicate sînt lesne de dezlegat. În apă cad
păsările lovite de vînători.
cercuri în apă...
bătrânu-și scoate plângând
verigheta
Cercuri în apă are o funcţie
complexă. Ele, ca imagine vizuală dinamică, semnfică în primul rînd tăcerea.
Ceea ce se întîmplă este decent şi surdinizat, plînsul este reţinut. Poate în
apă cad şi cîteva lacrimi ale bătrînului, poate că plouă şi lacrimile lui se
amestecă cu cele ale ploii care-l ajută să se descătuşeze. Dar cercurile sînt
şi o aluzie la pierderea recentă a bătrînului, iar verigheta la fel de rotundă
ca ecourile picăturilor în apă.
Preferatul meu este:
ţintind cu
piatra –
din cerc în cerc valuri
răspândesc vestea
din cerc în cerc valuri
răspândesc vestea
pentru
gestul copilăresc şi misterul unui zvon care numai aşa, fără nicio vorbă, poate fi răspîndit.
2 comentarii:
Este vorba mai de graba de o poveste vanatoreasca. Intro noapte cu luna braconierii la treaba.Umbra nu stim daca este a unui cormoran ranit de glont sau care a scapat nevatamat. Cel de al doilea este valabila prima interpretare.La inceput cerul se oglindeste in apa, dupa primii stropi apar cercuri pe cer si dupa ce ploaia se inteteste cerul dispare cu totul
Intre timp,vad ca a iesit si Cezar la un pescuit nocturn,si chiar in ape internationale, deci,exista si acest gen de pescar :)
http://prezenteromanesti.blogspot.ro/
Trimiteți un comentariu