duminică, 2 septembrie 2012

Comentariu la a VIII-a săptămînă


Grigore Vlad

zbor de fluture
penetrând liniştea -
regina nopţii

Verbul a penetra nu merge cu liniştea. Liniştea este mai mult un mod de a fi, o calitate, ceva care nu implică nici un mediu greu de străbătut, nici un interior în care să răzbaţi, să pătrunzi. Zborul o poate doar tulbura sau întrerupe. Legătura cu regina nopții îmi scapă.

zbor de fluture -
verdictul - descărcare
accidentală

Să fie vorba de un zbor răpus? Cineva şi-a pus capăt zilelor din greşeală?

biologul... spaniol

zbor de fluture -
împovărat de pulberi
spre altă floare

Prea lineară dezvăluirea deja ştiutului din floare-n floare. Şi împovărat de pulberi e doar o metaforă decorativă pentru cărăuşul involuntar de polen.

zbor de fluture -
noul rod în faşă
rămas în floare

Rod în faşă – iarăşi o metaforă neavenită. În rest, biologie în versuri pentru a ilustra fecundarea.


zbor de fluture -
parfum şi lumină în
poiana narciselor

Pastel sadea pe post de haiku. Drăguţ, cochet şi lipsit de alte sensuri.

zbor de fluture -
sub fereastră
pisica la pândă

O scenă mai contrastantă. Delicateţea şi fragilitatea faţă-n faţă cu realitatea totdeauna pragmatic-periculoasă. Evoluţia aparent nevinovată a fluturelui şi încordarea aparent perfidă a mîţei.


fluture în zbor -
în decolteu o floare
din pene roşii

Cu o floare din pene roşii se poate face apropoul erotic dacă o plasezi ispititor în decolteu. Şi nu mai ştii cine e fluturele şi care e ispita.

fluture în zbor -
prin stratul de lavandă
ochii de pisică

Pisica, doar ochi, mai bine plasată în stratul de lavandă (decît sub fereastră). De data asta, florile adevărate devin doar ascunziş pentru tertipuri viclene.

iuliana apostol

zbor de fluture -
bucuria vieţii e
neiertătoare

În loc de o imagine, o sentinţă. O propoziţie care predică un lucru pe care haiku-ul nu trebuie să-l formuleze (aşa). Îl poate însă sugera printr-o imagine. Autorul nu emite gînduri, îl pune doar pe gînduri pe cititor.

Ildiko Juverdeanu

zbor de fluture -
între ramuri paingul
ţesându-şi pânza

Ildiko dă o pildă Iulianei de cum poate fi bucuria neiertătoare. Fluturele îşi vede de bucuria zborului şi păianjenul de truda ţesăturii. Undeva, cele două se intersectează. Bucuria îşi găseşte sfîrşitul. Paingul hrana. Nimeni nu afirmă şi nu judecă nimic. Lucrurile se întîmplă aşa cum e firesc. Cititorul contemplă, tace, meditează. Nu face panseuri. Clatină poate puţin din cap.

Ica Grig

zbor de fluture -
dincolo de căpiţă
răsărit în doi

Sper să nu greşesc, zborul de fluture şi căpiţa par să se asocieze în divulga aventura unei nopţi în fîn. Prilej şi pentru a asista, post factum, cu fîn în păr, la un răsărit de soare. Dacă nu cumva e vorba chiar de răsăritul fluturelui cu perechea lui de-o noapte.

zbor de fluture -
prins în propria plasă
de-un boboc de crin

Cam obscur. Proprie, proprie, dar a cui? Nici fluturele, nici bobocul n-au plasă. Deduc că plasă e folosit metaforic şi atunci bobocul a întins mreaja şi fluturele (care nu s-a prins) a fost prins. Dar crinul atrage şi seduce prin mirosul pe care bobocul nu-l are încă. Poate că bobocul are lipici… şi fluturele a luat totuşi plasă. Pas de ghicește.


fluture în zbor -
soldații caută prin lan
cutia neagră

Perfectă elipsa. Fluturele poate să zboare fără grijă, taina lui nu o caută şi nu o va afla nimeni. Sînt căutate doar secretele prăbuşirii, nu ale zborului.

blocați în trafic -
fiu-meu mi-arată un
fluture în zbor

Ca şi în poemul anterior, foarte bine contrapuse naturalul şi umanul. Candoarea cu care toată fiinţa fiului e atrasă de fluturele-n zbor poate să nu fie un apropo la traficul blocat, dar tatăl… rămîne centrat pe blocaj.

Ana Urma

prea scurtă ziua
pentru-atâtea ispite -
zbor de fluture

Şi aici un model de elipsă. Nu e prea greu, dar trebuie să ghiceşti că se vorbeşte de mulţimea florilor pline de parfum şi culoare. Ziua se epuizează, seducţia se prelungeşte. Ziua, viața...  

zbor de fluture -
amețit de miresme
însuşi florarul

O idee apropo de zborul în zig-zag al fluturelui – ameţeala. Şi florarul? Ar putea fi Marele Anonim, cel care îşi contemplă mirat creaţia.

Preferatele mele:

·        pomele lui Ciobîcă Cezar-Florin pentru modul ingenios şi limpede în care pune în paralel naturalul şi artificiul uman (mai şubred sau mai imperfect), ruşinîndu-l:

fluture în zbor -
soldații caută prin lan
cutia neagră

blocați în trafic -
fiu-meu mi-arată un
fluture în zbor


7 comentarii:

Ildiko Juverdeanu spunea...

Care este diferenta dintre "zbor de fluture" si "fluture in zbor" ?

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Cred că diferenţa e de accent. Şi acum îmi dau seama că Cezar a fost inspirat cînd a făcut inversiunea.

Cînd zborul este calificat prin faptul că aparţine fluturelui se marşează mai uşor pe ideea unei prestaţii fluşturatice.

Cînd fluturele este în zbor se simte mai clar contrastul cu avionul prăbuşit şi vehiculele blocate. Fluturele fragil e liber şi tonele de metal sînt nemişcate.

Dar să-l auzim şi pe autor.

Ildiko Juverdeanu spunea...

Intr-adevar, poemele lui Cezar sunt foarte bune dar tema era "zbor de fluture", un pic mai grea decat "fluture in zbor" !:)

Lavana spunea...

Referitor la : "Şi nu mai ştii cine e fluturele şi care e ispita".
Fluturele e fluture iar floarea il ispiteste,numai ca e o simpla imitatie.
S a vrut a fi un poem cu morala,dar se pare ca nu mi-a reusit :)

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

"Şi nu mai ştii cine e fluturele şi care e ispita"

Eu m-am exprimat prea expeditiv. De fapt, am vrut să spun că penele din decolteu înlesnesc alegoria. Trebuia s-o fac mai decoltat...

Lavana spunea...

Atunci,e bine : nu mai decoltati :))

Letitia Iubu spunea...

Deacord cu comentariile in ceace ma priveste. preferatul meu este cel al lui Ildiko