duminică, 19 august 2012

Comentariu la săptămîna a VI-a


Ildiko Juverdeanu

cruci putrezite -
de jur-împrejur mâna
maicii domnului

Aşa mi se pare mult mai  bine, poemul este mult îmbogăţit. Grija şi pomenirea lumească epuizate trec în seama aceleia celeste a Maicii Domnului, iar cei putreziţi şi ei sub cruci au lăsat deasupra urma unui nume de alint pentru floarea care-i înveleşte de-acum cu o desăvîrşită discreţie şi delicateţe.

cruci putrezite -
înfloreşte în voie
doar barba popii

Mai vioi şi mai hîtru ca primul, folosind acelaşi joc de cuvinte din repertoriul numelor de flori şi plante atît de bogat în limba noastră. Barba popii e o aluzie atît la harul preoţiei cît şi la faptul că morţilor le cresc încă - în voie - unghiile şi barba.

Iuliana Apostol

cruci putrezite
zburdă pruncii mei liberi
cer plin de eroi

Este evident că, faţă de crucile putrezite, celelalte două versuri (care nu se leagă unul cu altul) sînt divergente, aparţin altui gen de poezie diferită de cea de sorginte niponă. Zburdă pruncii mei liberi este prea declarativ fără să fie motivat de nicio aluzie la celelalte două versuri. Adjudecarea pruncilor – ai mei - nu face niciun serviciu versului, iar liberi este o redundanţă dacă ştim deja că pruncii zburdă. Cer plin de eroi este foarte departe de o imagine reală, doar dacă n-o fi vreo aluzie la constelaţiile cu nume de eroi mitologici.

Ica Grig

cruci putrezite –
printre cărbunii arzând
un cor de îngeri

Sînt total derutat de cărbunii arzând. Unde ard ei? În cimitirul părăsit? În vreo cădelniţă nu-i de crezut, cine să plătească o slujbă de pomenire pentru cei cu crucile căzute şi cu numele şterse? Despre corul de îngeri poate că ar putea fi ispitiţi de aroma de tămîie, deşi nu sînt fiinţe suficient de reale ca să-şi facă de lucru prin haiku.

cruci putrezite -
coroanele pomilor
rude cu lutul

Prea interpretat rude cu lutul. O metaforă care deformează lucruri fireşti: coroanele cad, frunzele putrezesc, lutul se îmbibă de apă sau crapă de arşiţă. Sugestia înrudirii dacă există, trebuie să fie resimţită în tăcere. Cuvintele care o rostesc o devalorizează. Aşa totul e rudă cu lutul.


cruci putrezite -
prietenii mei dansau
atât de frumos

Nu e departe de poemul original, dar păcătuieşte suplimentar prin faptul că este doar o lamentaţie intimistă. Înlocuind flăcăii cu prietenii şi jocul cu dansul, scena se mută doar ca timp şi loc. Bătătura devine salon de dans.

cruci putrezite -
pe mormântul tău [doar]
umbra plopului

Şi aici accente intimiste (nedorite). Cu ce sporeşte valoarea poemului faptul că e vorba de mormîntul lui? Şi că autorul se confesează în poem? La urma urmei, într-o ţară creştină, am putea trage o concluzie defavorabilă celui ce se vaită: de ce nu a luat în grijă mormîntul cu pricina? Care sigur e mai recent decît cele cu cruci putrezite. Păcat de umbra plopului.


cruci putrezite
în grămada de lemne -
toţi lângă sobă

Schimbarea kirejiului poate deruta puţin crucile putrezite. Dacă în sintagma scurtă gîndul te ducea imediat la cimitir, în cea de faţă gîndul pios la adresa celor uitaţi este abandonat în favoarea aceluia al celor vii trecînd printr-o iarnă grea fără lemne de foc. E în imaginea celor adunaţi ca să se dezmorţească lîngă sobă şi empatie şi un gînd şi trist, şi ironic la adresa felului în care viaţa ignoră de voie, de nevoie şi trecutul şi simbolurile lui sacre.

cruci putrezite
la marginea drumului -
sens giratoriu

Mă recunosc învins. Nu pot înţelege de ce sînt crucile putrezite (care trebuie să fie de lemn) în margine de drum. Cei morţi pe şosele au cruci de fier. Iar sensul giratoriu nu-l pot lega de cruci. Totul are aerul cunoscutei formule suprarealiste a lui Lautréamont: „întîlnirea întîmplătoare dintre o umbrela şi o maşină de cusut pe o masă de disecţie“. Dacă însă suprarealismul cultiva aceste întîlniri epatant surprinzătoare prin bizarerie, haiku-ul tinde să prezinte scene care pot fi întîlnite aievea.

biologul de...noapte

cruci putrezite -
mai strânsă-mbrățișarea
iederii verzi

În ciuda contrastului dintre cangrena putregaiului şi vigoarea verdelui, îmbrăţişarea iederii compensează parcă gîndul trist al uitării celor duşi. Natura pare să rămînă un model al însoţirii celor ce se opun şi e firesc ca lemnul putred să fie mai uşor de penetrat de rădăcinile robuste ale iederei.

cruci putrezite -
acoperind mormântul
propria umbră

Asta n-o înţeleg, umbra cui? A mormîntului nu se poate, a crucilor e prea firavă ca să-l poată acoperi. Care e sensul lui propria?

Oana Elena Dumitrescu

cruci putrezite -
în văzduh poezia
privighetorii

Intenţia este meritorie, realizarea mai puţin. Pentru uzul haiku-ului sînt potrivite trilurile, cîntecul, dar, evident, mai puţin poezia care este o metaforă, o interpretare, o podoabă inutilă şi o amputare a sugestiilor pe care cuvintele folosite la propriu o au în sine.

Ana Urma

cruci putrezite -
de la una la alta
volbura albă

Dacă nimeni nu mai vine să stea de vorbă cu ele, volbura a întins fir de telefon între ele. Închipuirea poate găsi oricînd un mod de a atenua năpasta.

cruci putrezite -
le-mprospătează albul
un strat de brumă

Într-adevăr, bruma, aşa inconsistentă cum e, reuşeşte să dea o altă faţă mai proaspătă lumii. Scurtă vreme totul e din nou imaculat. Deosebit contrastul între culoarea închisă și prăfuită a putreziciunii și albul brumei.

(cea de a treia n-am luat-o-n consideraţie, am stabilit că se pot face doar două completări)

Concluzii:

  • suficiente completări scrise cu mînă sigură și cu aplicație
  • cîteva greșeli de începător, mai ales elemente de recuzită nepotrivite în haiku: eroi, îngeri, poezie

Preferatele mele:

cruci putrezite -
de jur-împrejur mâna
maicii domnului

cruci putrezite -
mai strânsă-mbrățișarea
iederii verzi

cruci putrezite -
de la una la alta
volbura albă

toate pentru apelul la haina vegetală care, vrînd, nevrînd, pînă la urma, ia în primire și  protejează totul.

13 comentarii:

biologul de...noapte spunea...

cruci putrezite -
acoperind mormântul
propria-mi umbră

În umblările mele dese prin cimitire și printre cruci,am
fost surprinsă de umbra mea,cu capul la cruce acoperind perfect lungimea mormântului,am mai inaintat un pas astfel ca gâtul sa fie străpuns de crucea putrezită,fără brațe ,am deschis larg brațete ,am mai inaintat un pas...astfel ca umbra trupului contopită cu umbra restului de cruce sa dea imaginea unei cruci purtată pe umeri.Umbrele erau și mai alungite finnd spre inserat(te cam trec fiorii!!!!)

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Așa da! Un cuvințel care spune a cui e umbra face inteligibil totul. Fără el textul n-are (sufcient) înțeles.

Oana Elena Dumitrescu spunea...

Chiar ma gandisem sa scriu "cantecul" in loc de "poezia"....pacat ca nu am facut-o :( macar am inteles diferenta, in cadrul haikului...multumesc frumos..

Lavana spunea...

Sensul giratoriu era intr o curba la stanga,sus,pe munte.In dreapta,prin vegetatie,o cruce din lemn ( ce-i drept,nu era chiar putreda).Cineva iesise definitiv in decor,lasand sensul giratoriu ,fara sens.
Versul biologului il "exersez"mereu,cand ies la fotografiat,cu soarele in spate :)

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Bine, am înţeles că ţi-a ieşit în faţă pe o potecă crucea şi curba la stînga, dar poemul trimite evident la circulaţia rutieră. Sensul giratoriu este unul în care poţi ocoli făcînd o rotaţie completă. Turul ciclist al Italiei se numeşte Il Giro.

O să-l mai citesc ca să surprind spontan sensul întoarcerii la punctul de plecare a orice a îndrăznit să fie viu. Asta cred că ai vrut să sugerezi prin sens giratoriu, nu? Deocamdată mi se pare puţin forţat.

Lavana spunea...

Am incercat sa redau si alte ipostaze,unde am intalnit crucea ,spre a nu ne inspira toti din cimitire.
Referitor la giratoriu,nu era pe poteca,evident,ci pe o sosea cu doua benzi,pe munte.Acolo,unde ea facea la stanga,era si giratoriul care ti permitea si sa te intorci in directia de unde veneai,sau sa continui,la stanga.Nici nu i foarte importanta topografia ,ci interpretarile care se nasc din aceasta imagine.Cititoul isi poate lasa imaginatia sa zburde.Recunosc : uneori,sensul a ceea ce scriu ( nu doar haiku)e destul de ferecat.:)

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

La concursul Haiku Club, unde sînt invitaţi cei mai buni dintre participanţii la concursurile ROMANIAN KUKAI şi Romanian Haiku, am avut o lună în care participanţilor li s-a cerut să compună poeme cu tehnica ghicitorii. Despre acest moment se poate citi aici:

http://scoaladehaiku.blogspot.ro/2012/05/tehnica-ghicitorii.html

Cred că ferecarea poemelor nu trebuie să fie de aşa natură încît să le facă indescifrabile. Cu tehnica ghicitorii sau fără ea, un poem atît de concis este mereu destul de eliptic şi solicită cititorul pentru a recompune o scenă, un eveniment, o situaţie din prea puţine elemente. Dar trebuie, cred, să existe un echilibru între dificultatea descifrării şi capacitatea firească a majorităţii cititorilor de a percepe această enigmă relativ lejer.

Am experienţa vechilor careuri de cuvinte încrucişate în care anumite cuvinte nu le găseam nicicum pornind de la definiţiile lor. Ieşeau pînă la urmă din încrucişare. Şi abia atunci vedeam cît de meştere sînt definiţiile, erau adevărate capodopere de vorbire figurată. Dar nu ajutau cu nimic la dezlegarea careului. Haiku-ul nu poate folosi asemenea enigme, sînt prea încuiate.

Lavana spunea...

Imi dau seama,dar asa imi vin:)
Ma voi stradui sa le limpezesc...

Anonim spunea...

bdelsonPrimul vers este “cruci putrezite“, nu “cimitir părăsit“, ceea ce e cu totul altceva. Cruci putrezite sunt în aproape toate cimitirile, în care sunt si cruci din lemn încă verde, având legături puternice cu cei lăsați în urmă. Aceștia, prin credință, tradiție, dar mai ales prin simțire aprind cărbuni, tămâîe..., a cărei mireasmă ajunge și la crucile putrezite. Asta se întâmplă cât se poate de real, dar și în sens spiritual, când se face o pomenire, se spune numele celui decedat, apoi se spune “cu tot neamul lui cel adormit”!!!
În ceea ce privește cuvântul îngeri, sincer, nu știam că nu se folosește în haiku. Acum cred că era bine, “un cor/cânt/tril de păsări“.
Ica Grig

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Atunci, poate ar fi fost mai lămurit aşa:

pomeniţi, uitaţi, toţi în
fum de tămîie

fum de tămîie peste
toţi adormiţii

Îngerii, fiind invizibili, nu pot figura într-o imagine. Imaginea trebuie să fie verdică, accesibilă prin simţuri.

Letitia Iubu spunea...

eAtunci cand incercam sa scriem un haiku pornind de la versul altcuiva,eu cel putin incerc sa-mi aduc in memorie o imagine, un gand,o clipa care sa se lege intrun fel cu acel vers.In primul meu haiku chiar am vrut sa reiau cu alte cuvinte cele redate in haiku-ul original. Uneori mergi pe aleele unui cimitir si privirea iti cade pe numele scris pe o cruce putrezita sau nu, ce iti reminteste de o persoana ce ai cunoscut-o candva cand era plina de viata.Al doilea este intradevar intimist.Stiu ca in haiku trebuie sa redai lucrule cat mai neutru si detasat dar ce sa fac din cand in cand mai apare din umbra si "je"ul spre desaprobarea celor ce respecta strict regulile.Dupa parerea altora nu este chiar atat de rau.Plopul si umbra lui chiar exista pe unul din mormintele "mele"
In privinta "propriei umbre" din haiku-ul biologului am inteles de la prima citire ca este vorba de umbra autorului. Cat priveste "cer plin de eroi" imi imagiez ca este vorba de crucile putrezite dintrun cimitir al eroilor.
Sunt de acord cu cele trei haihu-uri favorite

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Propria umbră este neclară într-un sens confuziv. În româneşte e nevoie de un pronume posesiv, diferit după cel, cei care o fac: propria-mi, propria-ţi, propria-i, propria noastră (ne), voastră (vă), lor (le).

Iuliana Apostol spunea...

...marturisesc ca nici eu nu cunosteam inadvertenta unor termeni precum eroi, ingeri etc, evident aceasta se datoreaza lipsei de experienta. Inteleg tot mai bine cum, intr-un mod ascuns, misterios, "regulile" haiku-ului nu limiteaza, ci deschid calea spre universal. Stiu ca este nevoie de o tehnica anume si de o traire asemanatoare meditatiei, fiind o fire exuberanta insa(tipic europeana)trebuie sa fac un efort (deloc neplacut) sa domolesc, sa "pieptan" senzatiile pe care altfel le-as reda usor si curgator prin versurile pe care obisnuiesc sa le scriu. Cu toate astea nu intentionez sa abandonez acest "exercitiu de respiratie sufleteasca" in acord cu lumea vizibila (in extensie, cu universul)...:-)