Mulţumesc celor care au adăugat
comentarii la comentariile mele din săptămîna trecută. Contează foarte mult să
puteţi privi cu luciditate propriile poeme şi să formulaţi limpede acest lucru.
Vă rog ca săptămîna viitoare să nu mai
trimiteţi contribuţii anonime. Nu le voi mai lua în consideraţie şi voi şterge
comentariile respective. Cine vrea să participe la această activitate trebuie
să se înscrie în catalog.
*
Ildiko Juverdeanu
pe cer niciun nor -
cuta dintre sprâncene
tot mai adâncă
cuta dintre sprâncene
tot mai adâncă
Două
imagini, una a cerului, una a chipului uman. Se pare în opoziţie. Legătura şi
interpretarea rămîne pe seama cititorului. Între sprîncenele omului nu coboară
seninătatea cerului. De data asta chipul lui este înnegurat, soarele nu-i mai
zîmbeşte, ci rînjeşte pîrjolind pămîntul. De observat valoarea emoţională pe
care o poate avea un detaliu de mimică aparent minor în economia unui haiku.
pe cer niciun nor -
la noi furtună într-un
pahar cu apă
Şi
aici o opoziţie. De data asta între două universuri de dimensiuni diferite.
Seninătatea promisă de un cer albastru, imens şi limpede este contrazisă
meschin de o minusculă dar intempestivă dispută domestică (sau naţională).
Apelul la o expresie codificată deja a ironiei dă poemului o notă de lejeritate
şi de complicitate mucalită cu cititorul.
pe cer niciun
nor -
toată apa e strânsă
într-o piscină
toată apa e strânsă
într-o piscină
Toată apa
strînsă
îmi sugerează că această colectare exhaustivă ar putea să văduvească,
neglijîndu-i, ceilalţi consumatori îndreptăţiti de apă. Cred că e o aluzie la
civilizaţia consumistă a divertismentului care acaparează resursele în dauna
echilibrului natural pe care îl şi perturbă. Şi aceasta cu o seninătate şi o voioşie iresponsabilă. Ignorînd seceta.
Oana Elena
Dumitrescu
fluturii-şi
întind
aripi în vântul arid -
pe cer niciun nor
aripi în vântul arid -
pe cer niciun nor
Cele
două imagini, de data asta merituoase ambele, nu dau din aripi la împerechere.
Şi asta bănuiesc din cauza cuvîntului arid.
Dacă vîntul este arid, asta înseamnă (metaforic) că nu prea corespunde unor
doleanţe flutureşti (asta bănuiesc că a fost intenţia autoarei). Cred că ar fi
fost necesară o imagine care, evitînd cuvîntul arid, să ne arate poate că
fluturii sînt pleoştiţi. Că zborul lor este afectat într-un fel sau altul.
Ica Grig
tunet și
fulger
doar un coșmar în noapte -
pe cer niciun nor
doar un coșmar în noapte -
pe cer niciun nor
Prea
explicativ versul median. Ideea era bună: coşmarul
din vis ar fi fost mai de dorit decît cel real. Cu toată seninătatea pe care
o comunică aparent. Poate un joc de
cuvinte ar fi putut salva încercarea.
pe cer niciun nor -
pentru potopul de azi
rugă cu lacrimi
Şi
aici aceeaşi eroare: se spune totul. Intenţia nu beneficiază de aportul subtil
al aluziilor şi sugestiilor. Această rugă
cu lacrimi nu trebuie menţionată în text, în locul ei ar trebui să existe o
imagine care să ne-o sugereze poate.
pe cer niciun nor
-
un călăreț se pierde-n
apa morților
un călăreț se pierde-n
apa morților
Ambiguitatea
cerului fără nor este amendată
de partea a doua a poemului. Seninătatea este de fapt fierbinţeală aiuritoarea
a pămîntului. Călăreţul, apărut şi dispărut din faţa ochilor, este de fapt doar
o iluzie a pustiului. Poemul progresează printr-un fel de pustiire a
realităţii.
apă de ploaie
prognozele meteo -
pe cer niciun nor
Jocul
de cuvinte ploaie/cer fără nor
creează o antiteză ludică prin care sînt ridiculizate palavrele meteo. Rareori
adeverite.
pe cer niciun
nor -
luna coboară-n adâncul
pământului
luna coboară-n adâncul
pământului
Trebuie
să recunosc că, în afara unui anume fior pe care l-am simţit în faţa unui cer
senin cu o lună imensă la apus, nu am reuşit să găsesc niciun alt sens al
isprăvii, decît poate unul mitic, necunoscut mie.
cumpăna
fântânii
scârţâie în zori -
pe cer niciun nor
scârţâie în zori -
pe cer niciun nor
Presupunînd
că îmi închipui scîrţîitul cumpenei în zori ca semn al unei activităţi de
irigare cu atît mai intensă cu cît norii încă nu se adună pe cer, aş fi scris
mai curînd scârţâie de zor.
pe cer niciun nor
umbra cocorului
se pierde în zări
Cerul
pare mai curînd unul de toamnă, iar dispoziţia observatorului este una puţin
tristă, urmărind mai curînd decît un cocor real, umbra vreunuia din alte vremi şi vîrste.
pe cer nici un
nor -
doar în urma melcului
menta umedă
doar în urma melcului
menta umedă
Nu
ştiu care ar fi sensul mentei umede
pentru a-l contrapune uscăciunii cerului fără nor. Sigur dîra/urma melcului
este umedă, dar menta nu cred că e escaladată de melci. Sau nu am fost eu destul
de atent? Poate o foaie de mentă (uscată) căzută pe jos a fost totuşi în calea
melcului.
pe cer nici un
nor -
copii ronţăind gheaţă
cu spumă de fragi
copii ronţăind gheaţă
cu spumă de fragi
Iată
un mod ingenios de a contrapune caniculei şi secetei dispoziţia mereu senină a
copiilor care au găsit (cu ajutorul mamei) cum să le contracareze pe amîndouă
fără să se îngrijoreze. În plan secund, este evocată chiar lipsa de griji a
acelor vremuri cînd cerul era mai mereu senin şi totul avea gust fraged de
fragi.
Anonim 1
pe cer niciun
nor -
doar soarele umple
vechea ciutură
doar soarele umple
vechea ciutură
Intenţia
este bună, soarele îmbelşugat se oglindeşte în apa din ciutură. Realitatea însă
e alta: seceta a secat şi fîntîna şi ciutura ori e scoasă goală, ori cu apă
tulbure şi mîloasă care nici de oglindă nu mai e bună.
Anonim 2
pe cer niciun
nor -
lacrima mamei udă
pâinea uscată
lacrima mamei udă
pâinea uscată
Un
contrast minunat ales: lacrima obidei udă
totuşi cu pioşenie pîinea uscată.
Parcă nimic nu mai trebuie spus. Pare a fi un vechi ritual al vitregiei
asumate.
Anonim 3
secetă mare -
ultima nădejde
Sfântul Ilie
ultima nădejde
Sfântul Ilie
Prima
greşeală: trebuia menţinută sintagma niciun
nor pe cer şi nu înlocuită cu secetă mare. A doua: se repetă
(deşi ironic) ceea ce era eroarea poemului de plecare, continuitatea ideii.
Anonim 4
secetă mare -
bătrânul sacagiu
iar cu muşterii
bătrânul sacagiu
iar cu muşterii
Aceeaşi
confuzie cu seceta şi cerul fără nor. Ironia celei de a doua părţi include şi
nostalgia care face ca imaginea să aibă mai mult echilibru. Abia acum se poate
vedea că versul pe cer niciun nor,
cu dubla seminficaţie de senin şi secetă, ar fi fost mult mai de folos poemului,
reuşind să cocheteze şi cu seceta dar şi
cu moda retro atît de agreată de unii. Să zicem prinţul Charles.
Gabriela
Beldie
pe cer niciun
nor –
în balta noroioasă
broaşte destule
în balta noroioasă
broaşte destule
Da,
pînă la un moment dat, broaştele se simt încă bine. Noi sîntem mai panicarzi.
Şi seninul este perceput diferit de feluritele specii. Şi, ca oameni, sper să
nu ne înseninăm abia atunci cînd va seca şi balta broaştelor…
undeva în bloc
iar şuie paparude –
niciun nor pe cer
Din
păcate, paparudele din bloc n-au nicio şansă să aducă ploaia… Într-un anume
fel, cerul e prea senin dacă ne gîndim cît de sterp e ritualul lor.
biologul
de...noapte
ploaie cu
facturi
în cutia poștală -
pe cer nici un nor
în cutia poștală -
pe cer nici un nor
Iată
că cerul fără nor este doar un
decor mincinos sau pur şi simplu batjocoritor, sînt şi ploi pe care nimeni nu
şi le doreşte…
din văzduh un șoim
spre prundișul cu hoituri -
pe cer nici un nor
O
imagine cam macabră, dar cerul e, de data asta, neiertător. Şi puţin cam
indiferent. Să nu verse nici măcar o lacrimă?!
pe cer niciun
nor -
în fântână când oare
din nou chipul drag
în fântână când oare
din nou chipul drag
O
imagine implorînd idilic lipsa chipului din fîntîna seacă. Dar cum să fii senin
cînd nu-i mai vezi celei dragi chipul?! Şi, ca s-o dau pe tema lui Narcis,
oricînd posibilă, nici în ce să te îneci nu mai ai…
irigații duse
pe apa tranziției -
pe cer niciun nor
Formula
este numai bună pentru un titlu instigator de ziar: irigații duse pe apa tranziției, nicio imagine, doar termeni
tehnici din vocabularul politico-economic. Irigaţiile nu-s bărcuţe de hîrtie şi
nici tranziţia, oricît ai metaforiza-o, nu este un curs de apă. Un senryu nu se
face cu o recuzită agitatorică.
umbre pe faţa
brăzdată a tatei -
pe cer niciun nor
brăzdată a tatei -
pe cer niciun nor
Nu
ştim de unde aceste umbre pe faţa
brăzdată (ca şi pămîntul crăpat) a
tatei dacă pe cer nu-i niciun nor… şi totuşi ele i se strecoară pe chip
din sufletul său bîntuit de griji.
pe cer niciun
nor -
bunica povesteşte
despre caloian
bunica povesteşte
despre caloian
CALOIÁN s. m.= Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să aducă ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.
Sînt
două legături, iată, posibile simultan, între cele două părţi ale poemului: cerul fără nor este ocazia ivită
pentru a-i spune nepotului povestea
despre caloian şi totodată rămîne cerul
fără nor al copilăriei care trăieşte în poveste.
soarele scaldă
chelia ţăranului
pe cer niciun nor
chelia ţăranului
pe cer niciun nor
Oricît
aş accepta lichefierea soarelui în zile de caniculă, prea este opărit ţăranul. Se pare că nici chelia, nici scalda nu-s prea nimerite-n poem: nu lucrează la sensul lui.
Concluzii:
majoritatea
completărilor tind să propună imagini şi nu felurite afirmaţii sau declaraţii
emoţionale
Preferatele mele de data asta:
- poemul lui Fraţilă Genovel-Florentin pentru modul clar diferenţiat în care este perceput cerul fără nor de bunică şi nepot
- anonim 4 pentru dubla interpretare posibilă a apariţiei sacagiului, asta în situaţia în care nu înlocuia cerul cu seceta
- cu alţi ochi decît ai mei: anonim 2 pentru pîinea salvată cu lacrimi de la uscăciune şi Ciobîcă Cezar-Florin pentru modul senin în care lucrează cu iluzia
9 comentarii:
Multumesc de comentariu..ma gandeam, oare ar fi mai bine asa:
fluturii-si intind
aripi decolorate-
pe cer niciun nor ?
In incercarea de a ilustra conditia grea a fluturiilor mi-e teama sa nu dezvalui prea mult din dificultatea acestora in a supravietuii in situatii extreme.
M-am uitat la prezentarile de pe nicepps despre haiku, sper sa ma aflu pe drumul cel bun. Am citit fiecare comentariu in parte si imi notez orice lucru care pentru mine reprezinta o noutate. Chiar as vrea sa va rog daca nu ati putea sa ne recomandati o carte care sa ne explice si tipurile de haiku..Pentru incepatori ar fi mana cereasca..Va multumesc frumos..O zi buna in continuare :)
Da,candva,la tara,am gasit niste melci,in stratul de menta :)
Ma bucur ca v am sugerat o racoare parfumata si,mai ales,ca nu ati "amendat"prezenta omului.In niste concluzii anterioare,ne-ati indicat absenta lui din recuzita componistica( daca am inteles eu bine).
Spor tuturor,si in aceasta saptamana,daca nu ni se lichefiaza inspiratia :)
Oana Elena Dumitrescu
Mai bine așa:
pe cer niciun nor -
și fluturii cu aripi
decolorate
Fluturii-și întind - e subînțeles. Iar în forma de mai sus, avînd în vedere că esența fluturelui e zborul, decolorate parcă spune și că sînt prea moleșiți să mai zboare. Trebuie să profiți mereu de cuvinte care sugerează fără să spună.
O carte nu-ți pot recomanda pentru că n-ai putea-o găsi în română, poate doar în engleză. Dar mai există destule articole pe RK.
O tipologie n-am prea găsit nici eu pentru haiku.
Lavana
Nu prezența în sine a omului este nedorită, ci modul excesiv, apăsat, agresiv de a impune ceva prin ea. O prezență discretă și surdinizată este acceptabilă, mai ales dacă e una plină de spontaneitate și candoare copilărească.
Multumesc frumos..chiar e cea mai reusita varianta cea sugerata de dumneavoastra...o sa mai citesc pe blog articolele despre haiku; intotdeauna e ceva nou de aflat :)..
Buna seara, dintre haiku-uri mie mi-au placut indeosebi:
Ciobîcă Cezar-Florin
pe cer niciun nor -
un călăreț se pierde-n
apa morților
Letitia Iubu
cumpăna fântânii
scârţâie în zori -
pe cer niciun nor
Lavana
pe cer nici un nor -
doar în urma melcului
menta umedă
am o slabiciune pentru melci si pentru oamenii-melci :)
Despre incercarea mea:
pe cer niciun nor -
luna coboară-n adâncul
pământului
cateva scurte explicatii, dar nu neaparat pentru Cornel, pe care il banuiesc ca refuza amical anumite intelesuri pentru a ne starni la discutii si caruia ii admir proptitudinea comentariilor :)
Am vrut sa sugerez ca pe o seceta crunta luna ajunge sa reliefeze fisurile pamantului. “Luna lumineaza” nu suna deloc bine, asa ca am ales “luna coboara”.
Pamantul e asociat creatiei, fertilitatii, din el se trag toate, chiar si noi, zice-se pe undeva. Pe de alta parte, norii sint atat de efemeri si schimbatori … un adevarat festin pentru imaginatia unui visator (un alt tip de creatie, nu-i asa?) si o scena perfecta pentru jocul razelor lunii. Insa uneori pana si cerul ramane sterp ...
Multumesc! Am inteles,acum,ce ati vrut sa spuneti cu prezenta omului :)
Flavia,si eu ador melcii (Doamne,cate poze am cu ei...) O sa caut una ,s-o ilustrez cu acest haiku si s -o postez pe blogul meu.Am ales menta si nu o frunza,pur si simplu,pentru a va stimula si olfactiv :))).
Mi au placut si mie : calaretul lui Cezar,lacrima pe paine si ciutura cu soare,ale anonimilor.
Imi dau seama ca ai gandit mult la haikuul tau.Am incercat sa l decriptez,dar n am reusit.Poate,dupa ce voi mai experimenta.Spor !
Ai ales bine, i-am simtit aroma. Pe o asemenea caldura urma melcului se usuca foarte repede, cu atat mai pretios mi se pare momentul prezentat. Animalutul mai mult pierde decat castiga din escapada lui, dar ce aroma invaluie partea lui de lume ... :)
Flavia Muntean
Atunci, pentru că-i vorba de fisurile pămîntului crăpat de secetă, poate ar fi fost mai bine:
luna se strecoară-n adîncul
sau se scurge/prefiră
Verbele au şi ele nuanţele lor.
Trimiteți un comentariu