duminică, 5 august 2012

Comentariu la săptămîna a IV-a


Mulţumesc celor care au adăugat comentarii la comentariile mele din săptămîna trecută. Contează foarte mult să puteţi privi cu luciditate propriile poeme şi să formulaţi limpede acest lucru.

Vă rog ca săptămîna viitoare să nu mai trimiteţi contribuţii anonime. Nu le voi mai lua în consideraţie şi voi şterge comentariile respective. Cine vrea să participe la această activitate trebuie să se înscrie în catalog.

*

Ildiko Juverdeanu

pe cer niciun nor -
cuta dintre sprâncene
tot mai adâncă

Două imagini, una a cerului, una a chipului uman. Se pare în opoziţie. Legătura şi interpretarea rămîne pe seama cititorului. Între sprîncenele omului nu coboară seninătatea cerului. De data asta chipul lui este înnegurat, soarele nu-i mai zîmbeşte, ci rînjeşte pîrjolind pămîntul. De observat valoarea emoţională pe care o poate avea un detaliu de mimică aparent minor în economia unui haiku.

pe cer niciun nor -
la noi furtună într-un
pahar cu apă

Şi aici o opoziţie. De data asta între două universuri de dimensiuni diferite. Seninătatea promisă de un cer albastru, imens şi limpede este contrazisă meschin de o minusculă dar intempestivă dispută domestică (sau naţională). Apelul la o expresie codificată deja a ironiei dă poemului o notă de lejeritate şi de complicitate mucalită cu cititorul.


pe cer niciun nor -
toată apa e strânsă
într-o piscină
               
Toată apa strînsă îmi sugerează că această colectare exhaustivă ar putea să văduvească, neglijîndu-i, ceilalţi consumatori îndreptăţiti de apă. Cred că e o aluzie la civilizaţia consumistă a divertismentului care acaparează resursele în dauna echilibrului natural pe care îl şi perturbă. Şi aceasta cu o seninătate şi  o voioşie iresponsabilă. Ignorînd seceta.

Oana Elena Dumitrescu

fluturii-şi întind
aripi în vântul arid -
pe cer niciun nor

Cele două imagini, de data asta merituoase ambele, nu dau din aripi la împerechere. Şi asta bănuiesc din cauza cuvîntului arid. Dacă vîntul este arid, asta înseamnă (metaforic) că nu prea corespunde unor doleanţe flutureşti (asta bănuiesc că a fost intenţia autoarei). Cred că ar fi fost necesară o imagine care, evitînd cuvîntul arid, să ne arate poate că fluturii sînt pleoştiţi. Că zborul lor este afectat într-un fel sau altul.

Ica Grig

tunet și fulger
doar un coșmar în noapte -
pe cer niciun nor

Prea explicativ versul median. Ideea era bună: coşmarul din vis ar fi fost mai de dorit decît cel real. Cu toată seninătatea pe care o  comunică aparent. Poate un joc de cuvinte ar fi putut salva încercarea.

pe cer niciun nor -
pentru potopul de azi
rugă cu lacrimi

Şi aici aceeaşi eroare: se spune totul. Intenţia nu beneficiază de aportul subtil al aluziilor şi sugestiilor. Această rugă cu lacrimi nu trebuie menţionată în text, în locul ei ar trebui să existe o imagine care să ne-o sugereze poate.

pe cer niciun nor -
un călăreț se pierde-n
apa morților

Ambiguitatea cerului fără nor este amendată de partea a doua a poemului. Seninătatea este de fapt fierbinţeală aiuritoarea a pămîntului. Călăreţul, apărut şi dispărut din faţa ochilor, este de fapt doar o iluzie a pustiului. Poemul progresează printr-un fel de pustiire a realităţii.

apă de ploaie
prognozele meteo -
pe cer niciun nor

Jocul de cuvinte ploaie/cer fără nor creează o antiteză ludică prin care sînt ridiculizate palavrele meteo. Rareori adeverite.


pe cer niciun nor -
luna coboară-n adâncul
pământului

Trebuie să recunosc că, în afara unui anume fior pe care l-am simţit în faţa unui cer senin cu o lună imensă la apus, nu am reuşit să găsesc niciun alt sens al isprăvii, decît poate unul mitic, necunoscut mie.


cumpăna fântânii
scârţâie în zori -
pe cer niciun nor

Presupunînd că îmi închipui scîrţîitul cumpenei în zori ca semn al unei activităţi de irigare cu atît mai intensă cu cît norii încă nu se adună pe cer, aş fi scris mai curînd scârţâie de zor.

pe cer niciun nor
umbra cocorului
se pierde în zări

Cerul pare mai curînd unul de toamnă, iar dispoziţia observatorului este una puţin tristă, urmărind mai curînd decît un cocor real, umbra vreunuia din alte vremi şi vîrste.


pe cer nici un nor -
doar în urma melcului
menta umedă

Nu ştiu care ar fi sensul mentei umede pentru a-l contrapune uscăciunii cerului fără nor. Sigur dîra/urma melcului este umedă, dar menta nu cred că e escaladată de melci. Sau nu am fost eu destul de atent? Poate o foaie de mentă (uscată) căzută pe jos a fost totuşi în calea melcului.

pe cer nici un nor -
copii ronţăind gheaţă
cu spumă de fragi

Iată un mod ingenios de a contrapune caniculei şi secetei dispoziţia mereu senină a copiilor care au găsit (cu ajutorul mamei) cum să le contracareze pe amîndouă fără să se îngrijoreze. În plan secund, este evocată chiar lipsa de griji a acelor vremuri cînd cerul era mai mereu senin şi totul avea gust fraged de fragi.

Anonim 1

pe cer niciun nor -
doar soarele umple
vechea ciutură

Intenţia este bună, soarele îmbelşugat se oglindeşte în apa din ciutură. Realitatea însă e alta: seceta a secat şi fîntîna şi ciutura ori e scoasă goală, ori cu apă tulbure şi mîloasă care nici de oglindă nu mai e bună.

Anonim 2

pe cer niciun nor -
lacrima mamei udă
pâinea uscată

Un contrast minunat ales: lacrima obidei udă totuşi cu pioşenie pîinea uscată. Parcă nimic nu mai trebuie spus. Pare a fi un vechi ritual al vitregiei asumate.

Anonim 3

secetă mare -
ultima nădejde
Sfântul Ilie

Prima greşeală: trebuia menţinută sintagma niciun nor pe cer şi nu  înlocuită cu secetă mare. A doua: se repetă (deşi ironic) ceea ce era eroarea poemului de plecare, continuitatea ideii.

Anonim 4

secetă mare -
bătrânul sacagiu
iar cu muşterii

Aceeaşi confuzie cu seceta şi cerul fără nor. Ironia celei de a doua părţi include şi nostalgia care face ca imaginea să aibă mai mult echilibru. Abia acum se poate vedea că versul pe cer niciun nor, cu dubla seminficaţie de senin şi secetă, ar fi fost mult mai de folos poemului, reuşind să  cocheteze şi cu seceta dar şi cu moda retro atît de agreată de unii. Să zicem prinţul Charles.

Gabriela Beldie

pe cer niciun nor –
în balta noroioasă
broaşte destule

Da, pînă la un moment dat, broaştele se simt încă bine. Noi sîntem mai panicarzi. Şi seninul este perceput diferit de feluritele specii. Şi, ca oameni, sper să nu ne înseninăm abia atunci cînd va seca şi balta broaştelor…

undeva în bloc
iar şuie paparude –
niciun nor pe cer

Din păcate, paparudele din bloc n-au nicio şansă să aducă ploaia… Într-un anume fel, cerul e prea senin dacă ne gîndim cît de sterp e ritualul lor.

biologul de...noapte

ploaie cu facturi
în cutia poștală -
pe cer nici un nor

Iată că cerul fără nor este doar un decor mincinos sau pur şi simplu batjocoritor, sînt şi ploi pe care nimeni nu şi le doreşte…

din văzduh un șoim
spre prundișul cu hoituri -
pe cer nici un nor

O imagine cam macabră, dar cerul e, de data asta, neiertător. Şi puţin cam indiferent. Să nu verse nici măcar o lacrimă?!


pe cer niciun nor -
în fântână când oare
din nou chipul drag

O imagine implorînd idilic lipsa chipului din fîntîna seacă. Dar cum să fii senin cînd nu-i mai vezi celei dragi chipul?! Şi, ca s-o dau pe tema lui Narcis, oricînd posibilă, nici în ce să te îneci nu mai ai…

irigații duse
pe apa tranziției -
pe cer niciun nor

Formula este numai bună pentru un titlu instigator de ziar: irigații duse pe apa tranziției, nicio imagine, doar termeni tehnici din vocabularul politico-economic. Irigaţiile nu-s bărcuţe de hîrtie şi nici tranziţia, oricît ai metaforiza-o, nu este un curs de apă. Un senryu nu se face cu o recuzită agitatorică.


umbre pe faţa
brăzdată a tatei -
pe cer niciun nor

Nu ştim de unde aceste umbre pe faţa brăzdată (ca şi pămîntul crăpat) a tatei dacă pe cer nu-i niciun nor… şi totuşi ele i se strecoară pe chip din sufletul său bîntuit de griji.


pe cer niciun nor -
bunica povesteşte
despre caloian

CALOIÁN s. m.= Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să aducă ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.

Sînt două legături, iată, posibile simultan, între cele două părţi ale poemului: cerul fără nor este ocazia ivită pentru a-i spune nepotului povestea despre caloian şi totodată rămîne cerul fără nor al copilăriei care trăieşte în poveste.


soarele scaldă
chelia ţăranului
pe cer niciun nor

Oricît aş accepta lichefierea soarelui în zile de caniculă, prea este opărit ţăranul. Se pare că nici chelia, nici scalda nu-s prea nimerite-n poem: nu lucrează la sensul lui.

Concluzii:

majoritatea completărilor tind să propună imagini şi nu felurite afirmaţii sau declaraţii emoţionale

Preferatele mele de data asta:
  • poemul lui Fraţilă Genovel-Florentin pentru modul clar diferenţiat în care este perceput cerul fără nor de bunică şi nepot
  •  anonim 4 pentru dubla interpretare posibilă a apariţiei sacagiului, asta în situaţia în care nu înlocuia cerul cu seceta
  • cu alţi ochi decît ai mei: anonim 2 pentru pîinea salvată cu lacrimi de la uscăciune şi Ciobîcă Cezar-Florin pentru modul senin în care lucrează cu iluzia

9 comentarii:

Oana Elena Dumitrescu spunea...

Multumesc de comentariu..ma gandeam, oare ar fi mai bine asa:

fluturii-si intind
aripi decolorate-
pe cer niciun nor ?

In incercarea de a ilustra conditia grea a fluturiilor mi-e teama sa nu dezvalui prea mult din dificultatea acestora in a supravietuii in situatii extreme.

M-am uitat la prezentarile de pe nicepps despre haiku, sper sa ma aflu pe drumul cel bun. Am citit fiecare comentariu in parte si imi notez orice lucru care pentru mine reprezinta o noutate. Chiar as vrea sa va rog daca nu ati putea sa ne recomandati o carte care sa ne explice si tipurile de haiku..Pentru incepatori ar fi mana cereasca..Va multumesc frumos..O zi buna in continuare :)

Lavana spunea...

Da,candva,la tara,am gasit niste melci,in stratul de menta :)
Ma bucur ca v am sugerat o racoare parfumata si,mai ales,ca nu ati "amendat"prezenta omului.In niste concluzii anterioare,ne-ati indicat absenta lui din recuzita componistica( daca am inteles eu bine).
Spor tuturor,si in aceasta saptamana,daca nu ni se lichefiaza inspiratia :)

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Oana Elena Dumitrescu

Mai bine așa:

pe cer niciun nor -
și fluturii cu aripi
decolorate

Fluturii-și întind - e subînțeles. Iar în forma de mai sus, avînd în vedere că esența fluturelui e zborul, decolorate parcă spune și că sînt prea moleșiți să mai zboare. Trebuie să profiți mereu de cuvinte care sugerează fără să spună.

O carte nu-ți pot recomanda pentru că n-ai putea-o găsi în română, poate doar în engleză. Dar mai există destule articole pe RK.

O tipologie n-am prea găsit nici eu pentru haiku.

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Lavana

Nu prezența în sine a omului este nedorită, ci modul excesiv, apăsat, agresiv de a impune ceva prin ea. O prezență discretă și surdinizată este acceptabilă, mai ales dacă e una plină de spontaneitate și candoare copilărească.

Oana Elena Dumitrescu spunea...

Multumesc frumos..chiar e cea mai reusita varianta cea sugerata de dumneavoastra...o sa mai citesc pe blog articolele despre haiku; intotdeauna e ceva nou de aflat :)..

Flavia Muntean spunea...

Buna seara, dintre haiku-uri mie mi-au placut indeosebi:

Ciobîcă Cezar-Florin

pe cer niciun nor -
un călăreț se pierde-n
apa morților

Letitia Iubu

cumpăna fântânii
scârţâie în zori -
pe cer niciun nor

Lavana

pe cer nici un nor -
doar în urma melcului
menta umedă

am o slabiciune pentru melci si pentru oamenii-melci :)

Despre incercarea mea:

pe cer niciun nor -
luna coboară-n adâncul
pământului

cateva scurte explicatii, dar nu neaparat pentru Cornel, pe care il banuiesc ca refuza amical anumite intelesuri pentru a ne starni la discutii si caruia ii admir proptitudinea comentariilor :)
Am vrut sa sugerez ca pe o seceta crunta luna ajunge sa reliefeze fisurile pamantului. “Luna lumineaza” nu suna deloc bine, asa ca am ales “luna coboara”.
Pamantul e asociat creatiei, fertilitatii, din el se trag toate, chiar si noi, zice-se pe undeva. Pe de alta parte, norii sint atat de efemeri si schimbatori … un adevarat festin pentru imaginatia unui visator (un alt tip de creatie, nu-i asa?) si o scena perfecta pentru jocul razelor lunii. Insa uneori pana si cerul ramane sterp ...

Lavana spunea...

Multumesc! Am inteles,acum,ce ati vrut sa spuneti cu prezenta omului :)
Flavia,si eu ador melcii (Doamne,cate poze am cu ei...) O sa caut una ,s-o ilustrez cu acest haiku si s -o postez pe blogul meu.Am ales menta si nu o frunza,pur si simplu,pentru a va stimula si olfactiv :))).
Mi au placut si mie : calaretul lui Cezar,lacrima pe paine si ciutura cu soare,ale anonimilor.
Imi dau seama ca ai gandit mult la haikuul tau.Am incercat sa l decriptez,dar n am reusit.Poate,dupa ce voi mai experimenta.Spor !

Flavia Muntean spunea...

Ai ales bine, i-am simtit aroma. Pe o asemenea caldura urma melcului se usuca foarte repede, cu atat mai pretios mi se pare momentul prezentat. Animalutul mai mult pierde decat castiga din escapada lui, dar ce aroma invaluie partea lui de lume ... :)

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Flavia Muntean

Atunci, pentru că-i vorba de fisurile pămîntului crăpat de secetă, poate ar fi fost mai bine:

luna se strecoară-n adîncul

sau se scurge/prefiră

Verbele au şi ele nuanţele lor.