joi, 4 octombrie 2012

Comentariu la a XIII-a săptămînă


Pe măsură ce s-au postat încercările, voi încerca să ţin şi eu pasul cu comentarea lor, adăugînd mereu la această postare noutăţile.

biologul.....de Benicarlo

se frânge-un freamăt
cu fiecare frunză -
fâşii din file

Cam mult pentru un freamăt, pentru o biată frunză. Mai propriu ar fi fost încetează, dispare, se curmă, se stinge. Frîngerea pasională a autorului este transferată fraudulos frunzei. Nici fîşii nu-i nevinovat. Şi aici se strecoară o anume sfîşiere indusă insidios, prin contaminare. Frunzele între (şi nu din) file rămîn ele însele nu sînt rupte, spintecate, zdrenţuite. Aş propune: se stinge-un freamăt / cu fiecare frunză – foi între file. Unde foi este un sinonim pentru frunze.

de-acum fluierul -
cu fiecare frunză
se pierde-o doină

Românu-i frate cu codrul! Cîntăm toţi din frunză doine triste dar pline de sevă. Cînd însă au căzut deja coroanele, nu mai sună decît vîntul în cîte-o trestie spartă. O monodie seacă şi stearpă.
  
Iuliana Apostol

fiecare frunză -
picurând în inimă
o elegie

Nu. E frumos spus, dar nu în spiritul haiku-ului. Unde este imaginea asta? Care dintre simţuri o poate recepta în mod concret? Ceea ce spune partea a doua ar trebui să fie sensul secund sugerat de o imagine.



palma întinsă -
pe fiecare frunză
o dorință

Nu se leagă și nu-i găsesc o motivație valabilă. Palma întinsă, excluzînd gestul care deja ne stigmatizează în Franța, e un gest de așteptare și de eventuală recepție a unui dar. Să așteptăm să primim în dar dorințe? Și de ce pe fiecare frunză o dorință și nu un regret? Căderea frunzelor pare să ne predispună la dispoziții mai degrabă triste. Pe (cu) fiecare frunză moare o dorință ar fi mai adevărat, dar soluția nu este una validă pentru haiku.

o ofrandă:
fiecare frunză de
altă culoare

Ideea ofrandei lămurește parcă primul poem. Dar cine e beneficiarul ei? Ofranda e o jertfă adusă în favoarea cuiva – divinitate sau persoană. Diferența coloristică nu măsoară valoarea darului și nici gama largă nu spune nimic despre calitatea și specificul prinosului. Poemului îi mai lipsesc resorturi.


Ica Grig

cules la vie -
cu fiecare frunză
cerul plin de ciori

O stîngăcie de exprimare: cînd spui cu fiecare trebuie să continui cu o accentuare treptată, deci cu un (tot) mai plin. Numărătoarea silabelor nu trebuie să altereze exprimarea. În cea de a doua încercare a dispărut și adverbul/adjectivul referitor la trosnetul sau la numărul lemnelor. Și culesul cred că-i mai curînd de vie sau culesul viei.

muşcata din geam -
cu fiecare frunză
trosnesc lemne-n foc

Mușcata din geam este mai în ton cu lemnele din foc decît culesul viei cu cerul plin de ciori. Iar căderea frunzelor este într-o progresie inversă cu căldura odăii.


Grigore Vlad

toamnă -
cu fiecare frunză
arţarul pierde umbra

Mai românește ar fi fost arțaru-și pierde. Și nici nu afecta numărul silabelor. Deși multe haiku-uri fac asta, cred că toamnă este o repetare inutilă a kigo-ului. Partea a doua notează un simptom evident și notoriu al toamnei. O improvizație pe tema dată: vrafuri, vrafuri - / arțaru-și pierde umbra-n / fiecare frunză.

cvintuplicaţi
cu fiecare frunză -
stropi de ploaie

Cam forțată progresia cu cinci. Ideea și elipsa interesante însă. Se împuținează frunzele, se înmulțesc stropii de ploaie. Sper că nu e vorba de o cvintă muzicală.


Ana Urma

pauză de ceai -
cu fiecare frunză
aburii mai denşi

Presupunem că se lucrează afară. Pauza de ceai (pentru încălzire) este și una de deconectare (de la ritmurile muncii) sau de reconectare (la cele cosmice). Prilejul de a observa că toamna progresează și prin despuierea arborilor și prin frigul care se înăsprește. Cu fiecare grad mai jos, umiditatea aerului sporește și aburul condensat se face mai vizibil. Legătura frunze-abur nu este cauzală, ci se petrece prin simpatie.

 
Maria Sasu

cu fiecare frunză -
alungată de vânt
încremeneşte tăcerea

De obicei nu se rupe poemul arbitrar dacă există o continuitate evidentă a expresiei. Aici este vorba de o singură imagine de la cap la coadă şi cratima nu-şi mai are rostul. În ciuda cochetăriei cu două metafore, poemul mi se pare foarte bun, pentru că sensul lui este îmbogăţit şi modulat de ele. Tăcere este şi atunci cînd frunzele din arbori foşnesc uşor, susură, este o tăcere care potoleşte zgomotele, stridenţele şi armonizează totul într-o rumoare care ne linişteşte. Genul de tăcere de după desfrunzire este realmente unul îngheţat, înmărmurit, lipsit de dinamism, mort. Pe de altă parte vrăjmăşia vîntului face ca încremenirea să fie, paradoxal, rezultatul unei mişcări duşmănoase. Tăcerea pare acum emoţia împietririi faţă-n faţă cu atîta înverşunare nedreaptă.


dangăt de clopot -
fiecare frunză cade
în felul ei

Dangătul de clopot simbolizează moartea. Şi totuşi este o moarte personificată. Murind, frunzele nu renunţă la o ultimă scenografie nu doar diferită de a celorlalte, ci deosebită calitativ de a lor. Excelenţa face diferenţa.


umbrele se ating
cu fiecare frunză -
bătrâni braţ la braţ

Bine lucrat. Elipsa este bine realizată, cu fiecare frunză nu cere o continuarea în acelaşi plan. Se înţelege că frunzele se desprind şi cad. Efectul se transferă însă asupra bătrînilor, umbrele sînt ei şi se ating pentru că vibrează la unison cu frunzele.

4 comentarii:

Iuliana Apostol spunea...

fiecare frunza-
picurand in inima
o elegie

Imaginea nu e "materializabila", e drept, dar poate fi de sine statatoare, de fapt eu asa am alcatuit-o, in acelasi timp dependenta si independenta de primul vers,cautand sa redau starea...(aici elegie=tristetea si apasarea) si lasand pe fiecare sa vada prin optica mea sau prin a sa. Se vede treaba ca mai am de lucru...
Mai am cateva variante, dar le-am considerat prozaice...pe langa aceasta. Tot uit ca haiku-ul nu e o opera lirica, ci ceva mult mai subtil si mai dificil, care o poate contine pe prima dar care nu poate fi continut in ea.
Multam fain pentru efort.:-)

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Este, evident, o "imagine" artistică (lirică), o metaforă. Dar singurul lucru palpabil în ea este picurînd, şi el însă la figurat. Inima stă pentru simţire, emoţie, elegia pentru tristeţe.

Altfel, dacă am vedea un cord deschis în care picură chiar şi elegii, imaginea ar fi grotescă. Dacă nu de groază.

Iuliana Apostol spunea...

Dumnezeule!...fara doar si poate!Pus in "lumina" asta (a grotescului -daca se poate spune ca grotescul are o lumina) bietul lirism nu poate decat sa caute sa intre mai bine (adica in mod corect, in acord cu regulile,putine si clare) in gratiile haiku-ului...nu are de ales, daca nu vrea ca din bunele lui intentii sa nasca monstrii...

Grigore Vlad spunea...

Da, simteam ca primul poem cam schioapata. Initial am vrut sa il las in doua linii, dar mi se parea prea vag, fara un reper clar al anotimpului. Asa ca am ales un kigo scurt si puternic; prea puternic dupa cum ati remarcat si dumneavoastra. Ma rog, nu caut sa ma scuz, voiam sa spun ca imi place mult varianta dumneavoastra si va multumesc pentru devotamentul cu care ne ajutati sa intelegem aceasta arta.