Tot poemul este:
Măturătorul –
dînd de lucru vîntului
de toamnă
Iulian Dămăcuş (Stîlpi de felinar)
(Anonim) Quijote luptand cu-n vant
(Ioana Dinescu) calaul ultimei frunze
(aserb) vantul spulbera vise
(Mihnea Simandan) frunzele vestejite
(doina b) risipindu-i grămada
(doina b) sfidându-i munca ,vântul
(doina b) ajutorul din senin,vântul...
(Karla) uda pamantul, ploaia
(Karla) se intrece cu vantul
Partida este între măturător şi vîntul toamnei. Autorul a procedat precum Columb cu oul: a aşezat lucrurile, cu ironia şi îndrăzneala unui gest care sfidează rosturile, în ordinea lor firească. Efortul măturătorului este insignifiant, joacă de copil care abia de încurcă treaba serioasă a vîntului. În viforul de frunze risipite de vînt, trebuie să recunoaştem, măturătorul se află doar în treabă.
Doina a văzut bine inutilitatea măturătorului în faţa lucrării grandioase a vîntului: (doina b) risipindu-i grămada, (doina b) sfidându-i munca ,vântul, a cărui prestaţie a numit-o Anonimul: (Anonim) Quijote luptand cu-n vant.
În altă viziune mai optimistă însă, măturătorul (Karla) se intrece cu vantul sau primeşte (doina b) ajutorul din senin, vântul...
Pierd legătura cu măturătorul (despre care nu mai sugerează nimic): (Mihnea Simandan) frunzele vestejite, (Karla) uda pamantul, ploaia.
Recalifică vîntul pe post de măturător: (aserb) vantul spulbera vise, ridicîndu-l la rangul de Măturător Suprem: (Ioana Dinescu) calaul ultimei frunze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu