Primul vers este:
Tremurătoare
într-un spin de salcîm –
aripa libelulei
Vasile Spinei (Stîlpi de felinar)
(doina b.) Franjurată-n vânt,
(doina b.) Tot spectru solar...
(doina b.) Un mic evantai.....
(Anonim) Ravasul uitat
(Carmen) Zbor îngeresc frînt,
(Karla) Amarnic se zbate
Firescului freamăt al unei aripi firave şi delicate i se adaugă frisonul traumei. Gradarea este ingenios etajată: este anunţată întîi vibraţia pură, apoi pricina vătămătoare şi abia în final fiinţa fragilă aflată în suferinţă. Tremurul e cumulard – devine emoţie, palpit.
Doina este prea decorativă: (doina b.) Franjurată-n vânt, (doina b.) Tot spectru solar..., (doina b.) Un mic evantai..., delicateţe fără spasm. Karla numai frison: (Karla) Amarnic se zbate. Carmen prea explicativă: (Carmen) Zbor îngeresc frînt.
Doar Anonimul găseşte o soluţie poate la fel de bună ca a originalului: (Anonim) Ravasul uitat – într-adevăr răvaşul se zbate ca o aripă de libelulă sau, invers, aripa libelulei este un răvaş răvăşitor pentru cei ce mai ştiu să citească mesajele fără de cuvinte. (Sigur că am făcut un rabat faptului că tremurătoare ar trebui înlocuit cu tremurător. Dar intenţia merită.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu