Tot poemul sună aşa:
Ceaţa zorilor –
pe-un scaun de nuiele
un ceainic uitat
Ioan Marinescu-Puiu (Stîlpi de felinar)
(Anonim) frunze umede
(delcrimar) lacrimi spre pământ
(Doina) ziarul de ieri
(Doina) vechea perină...
(Doina) împletind vise...
(livia ciupav) cateva frunze
(livia ciupav) paianjenul mort
(livia ciupav) uitat-o carte
(livia ciupav) doua randunici
(Sorin Toma BOC) melc nedumerit
(Ioana Dinescu) papusa uitata
(Ioana Dinescu) toamna asteapta
(Ioana Dinescu) doar bastonul lui
(Ioana Dinescu) surprins, un strigoi
(elena) oala cu terci
În zori ies încet din ceaţă rămăşiţele zilei de ieri. După scaunul de nuiele, pare să fie vorba de curtea unei case sau poate de un chioşc în care ai casei şi-au petrecut orele serii. Aşa, însingurate, obiectele capătă altă personalitate şi compun o atmosferă de dimineaţă liniştită, ferită de zarva celor care încă dorm. Deşi între ele se poartă un dialog mut.
Completările au aşezat pe scaun obiecte de uz uman uitate, abandonate sau puse acolo cu vreun rost pasager: (Doina) ziarul de ieri, (Doina) vechea perină..., (livia ciupav) uitat-o carte, (Karla) o scrumieră, (Ioana Dinescu) papusa uitata, (Ioana Dinescu) doar bastonul lui, (elena) oala cu terci, (Mariko san) ceaşcă uitată, fiecare evocînd o persoană şi o preocupare. Oala cu terci poate fi, spre exemplu, a unei gospodine care s-a sculat cu noaptea-n cap pentru a pregăti mîncarea pentru puii de curcă...
Alte completări au populat scaunul cu ceea ce spontan aşează anotimpul: (Anonim) frunze umede, (livia ciupav) cateva frunze, cu cîteva vieţuitoare în trecere: (Anonim) catifelata (pisica), (livia ciupav) doua randunici, (Sorin Toma BOC) melc nedumerit, care şi-au găsit obştescul sfîrşit: (livia ciupav) paianjenul mort, sau şi-au lăsat numai amprenta: (Anonim) un găinaţ.
Personificînd, Ioana a oferit scaunul anotimpului ce va să vină: (Ioana Dinescu) toamna asteapta, iar Doina s-a văzut o clipă, de-acum sau de-atunci, (Doina) împletind vise...
Completarea cea mai evocativă este: (Ioana Dinescu) surprins, un strigoi, pe care, cu o silabă-n plus, aş vedea-o mai puţin strident aşa: suprinsă-o fantomă.
(delcrimar) lacrimi spre pământ – puţină incoerenţă între pe şi spre. Să fie vorba de rouă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu