Se afișează postările cu eticheta autori - Iulian Dămăcuş. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autori - Iulian Dămăcuş. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Versul original 43.6 scăpat din spital



Iată şi primul vers:


scăpat din spital -

bătrânelul aleargă

la primul sex-shop...


Iulian Dămăcuş (inedit)


(Manuela D.) vant de primavara

(Manuela Dragomirescu) fluturi in stomac -

(Ioana Dinescu) silicoane noi -
(Ioana Dinescu) proaspatul vaduv -
(Ioana Dinescu) ziua nepotului -

(Mariko-san) stand-up comedy -

(Anonim) visE tata, visE -
(Doina) nunta de aur-
(Doina) neam din Avraam...
(Doina) lesa pierdută...
(anisoara) reduceri de toamnă-

(Karla) dezamagire-
(
Sorin) proaspat sexagenar -

Versul original spune că năravul din fire n-are lecuire. Nu ştim care a fost afecţiunea de care suferă şi pentru care a fost tratat bătrînelul, dar, ameliorat, el ştie că medicii doar te cîrpesc, nu se ocupă de optimizarea sănătăţii tale şi ar vrea să mai fie în toate puterile. Scăpat are aici conotaţii ironice care-l diferenţiază de neutrele ieşit sau externat şi-l apropie de eliberat, slobozit, mai apropiate de situaţia celui ce a fost deţinut, privat de libertate. Bătrînelul pare scăpat ca din puşcă şi slobozit către vechile sale obsesii. Care s-ar putea să-l readucă urgent pe patul de suferinţă.


Mai curînd pleonastică, completarea lui (Sorin) proaspat sexagenar -, poate fi şi o ironie la adresa unui nou început odată cu schimbarea prefixului a celor care sînt tineri... de atîta vreme.


Cele mai multe completări încearcă să motiveze zorul şi zelul bătrînelului printr-o: (Karla) dezamagire – (recentă), prin efectul anotimpului: (Manuela D.) vant de primavara, al emoţiei: (Manuela Dragomirescu) fluturi in stomac -, al ameliorării dotării consoartei: (Ioana Dinescu) silicoane noi -, al eredităţii: (Doina) neam din Avraam..., al veşnicului histrionism al personajului: (Mariko-san) stand-up comedy – (macho), al unei proaspete schimbări de statut civil: (Ioana Dinescu) proaspatul vaduv – sau moral: (Doina) lesa pierdută..., al unei sărbătoriri care trebuie onorată: (Doina) nunta de aur –, a iluziei nemuritoare: (Anonim) visE tata, visE – şi, de ce nu, a generozităţii instructiv-educative a bunicilor: (Ioana Dinescu) ziua nepotului -.


Cea mai reuşită completare rămîne însă cea a Anişoarei care îmblînzeşte obsesia sexuală prin paranoia chilipirului: (anisoara) reduceri de toamnă-.


O temă de succes!




sâmbătă, 16 mai 2009

Versul original 26.6 un păianjen încurcă



Întregul poem sună aşa:


Stîlp de telegraf

un păianjen încurcă

circuitele


Iulian Dămăcuş (Stîlpi de felinar)


(Ioana Dinescu) pana de curent stinge
(Ioana Dinescu) stolul numara gures
(Mihnea Simandan) vrabiile poposesc

(Anonim) berzele verifica

(doina b) ramuri de tei incurcă
(doina b) fânul din car încurcă...
(doina b) funigeii iar refac....

(Karla) numai vantul acordand
(Karla) o barza incalceste


Viziunea este cu adevărat insolită. Sigur că oricine poate vedea pînze de păianjen întinse în locurile neumblate, dar e greu să-i treacă prin cap că ar exista o interferenţă între firele paingului şi cele de telegraf. Şi mai ales că “lucrătura” păianjenului este atît de subtilă şi de insidioasă.


Profitînd de un joc de cuvinte asemănător, foarte elegantă perspectiva anonimului: (Anonim) berzele verifica, ca şi a Karlei: (Karla) numai vantul acordand şi a Ioanei (Ioana Dinescu) stolul numara gures. Cu agenţi şi mai imponderabili decît păianjenul, de data asta benefic, Doina suprinde posibile remedieri: (doina b) funigeii iar refac... (mai bine ar fi fost restabilesc).


Celelalte completări rămîn la nivelul unor observaţii plate fără relieful ciudăţeniilor anterioare: (doina b) ramuri de tei incurcă, (doina b) fânul din car încurcă..., (Ioana Dinescu) pana de curent stinge, (Mihnea Simandan) vrabiile poposesc (pierde legătura sintagmatică cu versul următor).


O remarcă pentru (Karla) o barza incalceste, deşi spune acelaşi lucru cu versul original, gabaritul berzei este altul şi pare capabil să producă reale “încurcături”.


vineri, 15 mai 2009

Versul original 26.5 dînd de lucru vîntului



Tot poemul este:


Măturătorul –

dînd de lucru vîntului

de toamnă


Iulian Dămăcuş (Stîlpi de felinar)


(Anonim) Quijote luptand cu-n vant

(Ioana Dinescu) calaul ultimei frunze
(
aserb) vantul spulbera vise

(Mihnea Simandan) frunzele vestejite

(doina b) risipindu-i grămada
(doina b) sfidându-i munca ,vântul
(doina b) ajutorul din senin,vântul...

(Karla) uda pamantul, ploaia
(Karla) se intrece cu vantul


Partida este între măturător şi vîntul toamnei. Autorul a procedat precum Columb cu oul: a aşezat lucrurile, cu ironia şi îndrăzneala unui gest care sfidează rosturile, în ordinea lor firească. Efortul măturătorului este insignifiant, joacă de copil care abia de încurcă treaba serioasă a vîntului. În viforul de frunze risipite de vînt, trebuie să recunoaştem, măturătorul se află doar în treabă.


Doina a văzut bine inutilitatea măturătorului în faţa lucrării grandioase a vîntului: (doina b) risipindu-i grămada, (doina b) sfidându-i munca ,vântul, a cărui prestaţie a numit-o Anonimul: (Anonim) Quijote luptand cu-n vant.


În altă viziune mai optimistă însă, măturătorul (Karla) se intrece cu vantul sau primeşte (doina b) ajutorul din senin, vântul...


Pierd legătura cu măturătorul (despre care nu mai sugerează nimic): (Mihnea Simandan) frunzele vestejite, (Karla) uda pamantul, ploaia.


Recalifică vîntul pe post de măturător: (aserb) vantul spulbera vise, ridicîndu-l la rangul de Măturător Suprem: (Ioana Dinescu) calaul ultimei frunze.



marți, 7 aprilie 2009

Versul original 21.2 Victorie!


Iată şi primul vers:


Victorie! –

iarba pe meterezele

cetăţii


Iulian Dămăcuş (Stîlpi de felinar)


(anisoara) in loc de soldaţi

(Mariko san) E pace -
(
Mihnea Voicu Simandan) epoci trecute

(Karla) Sit arheologic -
(Karla) Traiasca pacea! -

(Doina) Gâştele Romei-
(
Doina) perenitate-
(
Doina) sămânţa in vânt-
(
Doina) invingătoare-

(Andrei S) invadatori tăcuţi -
(
Monica Trif) fulgi intarziati-
(
Doru Emanuel) doar caprele pasc

E o victorie tristă, dar, în felul ăsta, natura îşi ia mereu revanşa. Asediul ierbii este permanent şi începe cu firele care se strecoară printre pietrele pavajului, cresc pe şanţuri şi-n rigole, se insinuează oriunde praful care s-a adunat şi a prins un pic de umiditate. Acţiunea ierbii este constantă, lentă şi răbdătoare, insidioasă, tăcută, nespectaculoasă şi neostentativă. Şi totuşi...


Acolo, pe meterezele cetăţii, ea stă (anisoara) in loc de soldaţi, şi, deşi (Doru Emanuel) doar caprele (o) pasc, ne dă sentimentul că (Mariko san) E pace –, victoria ei ne încîntă într-un anume fel şi ne redă încrederea într-o anume (Doina) perenitate- (Doina) invingătoare-, alta decît cea a şubredelor victorii umane.


O situare în timp: (Mihnea Voicu Simandan) epoci trecute, (Karla) Sit arheologic –, (Doina) Gâştele Romei-, este uşor superfluă, versurile ce urmează spunînd şi ele acelaşi lucru. Şi (Andrei S) invadatori tăcuţi – este pleonastic, iar (Doina) sămânţa in vânt- şi (Monica Trif) fulgi intarziati- nu leagă cu celelalte versuri. (Karla) Traiasca pacea! – cam preşcolar.



joi, 18 decembrie 2008

Versul original 13.1 Sub streaşină



Primul vers al poemului este:


Sub streaşină –

covata crăpată

plină cu soare

Iulian Dămăcuş (Luna în ţăndări)



Lângă fântână- (Doina B)
Sub jgheabul casei...... (Doina B)
Locul de scaldă.... (Doina B)
Răţuşte triste.... (Doina B)
Nu mai spăl rufe...
(Doina B)
Un loc bun de flori..... (Doina B)
Nu mai e apa - (Puiu)
De dimineata (Puiu)
Copil imbaiat - (Puiu)
Nu ma-ndur s-arunc (Puiu)

Ochi de Făt-frumos (wyu)

făină risipită- (anisoara)

dupa iarna grea- (Henriette Berge)
la primul dezghet- (Henriette Berge)
pâinea la cuptor (ion untaru)


Una din atracţiile haiku-ului sînt obiectele vechi, ieşite din uz, deteriorate, atinse de patina vremii. Obiecte care, de cele mai multe ori, la ţară, sînt recuperate pentru alte funcţii secundare, mai modeste. Covata crăpată, în care se frămînta nu demult aluatul, este recuperată şi reciclată ca un vas pus sub streaşină, în care se poate strînge apa de ploaie, bună mereu la casa omului atunci cînd nu mai e nevoie s-o aduci de la fîntînă. Apă numai bună pentru spălat pe cap, dar şi de băut pentru orătăniile din curte sau pentru cîine. Iată însă că, pentru cei cu aplecare lirică, în anume momente ale zilei albia se umple cu soare, o achiziţie neaşteptată, de-a dreptul miraculoasă.


Comentariile s-au împărţit între a preciza locul covatei: Lângă fântână- (Doina B), Sub jgheabul casei...... (Doina B), momentul evenimentului: De dimineata (Puiu), dupa iarna grea- (Henriette Berge), la primul dezghet- (Henriette Berge), rolul ei cel nou: Locul de scaldă.... (Doina B), Un loc bun de flori..... (Doina B) sau, pur şi simplu, a-i căina beteşugul: Răţuşte triste.... (Doina B), Nu mai spăl rufe... (Doina B), Nu mai e apa - (Puiu), făină risipită- (anisoara).


Puiu ne-a lămurit de regimul de cruţare al covatei: Nu ma-ndur s-arunc (Puiu) şi totodată a amintit un alt rol al ei: Copil imbaiat - (Puiu). Pentru wyu şi Untaru, accentul a fost pus pe legătura dintre roadele pămîntului şi ale trudei domestice care au dospit în copaie: Ochi de Făt-frumos (wyu), pâinea la cuptor (ion untaru).



sâmbătă, 6 decembrie 2008

Versul original 11.5



Poemul întreg este:


Neavând lapte

băieţelul învaţă

arta ceaiului

Iulian Dămăcuş (Când singurătatea...)




ia omul de zapada (wyu)

Calea Lactee (wyu)
să bea ideea (wyu)

lecţia nevoii. (Doina B.)
ce-i sărăcia....
(Doina B.)
să mulgă capra.... (Doina B.)
dar nu se prinde.. (Doina B.)
greul vieţii.... (Doina B.)

tehnologia vinului (anisoara)

să rabde de mic (ion untaru)

ce este foamea (ion untarupredshai)


Un senryu resimte şi notează o precaritate umană. Într-un fel, el incriminează faptul că sînt copii lipsiţi de alimentaţia strict necesară a vîrstei şi o spune pe tonul glumeţ care pare să persifleze şi sărăcia, şi o anume preţiozitate afectată atunci cînd ceaiul este doar o constrîngere a caliciei. Altfel însă, atrage atenţia asupra faptului că doar o anume austeritate şi o anume simplitate asumate deschid calea omului spre artă ca o cale de viaţă.


Doina, vorbind în pilde, ne serveşte mure-n gură: lecţia nevoii. (Doina B.), ce-i sărăcia.... (Doina B.), să mulgă capra.... (Doina B.), greul vieţii.... (Doina B.), la fel ca Untaru: să rabde de mic (ion untaru), ce este foamea (ion untarupredshai).


Anişoara, mai realistă, vede în sărăcie o rădăcină a viciului: tehnologia vinului (anisoara). Wyu vrea să prindă, cam stîngaci însă, o idee: Calea Lactee (wyu), să bea ideea (wyu) – ştim că există şi o cale a robilor, dar ea ar trebui să reiasă din jocul de cuvinte care o sugerează.


marți, 2 decembrie 2008

Versul original 11.1 Un corn de lună -



Poemul întreg sună aşa:


Un corn de lună -

restul a fost impărţit

de îndrăgostiţi

Iulian Dămăcuş (Când singurătatea...)


Nimic n-a rămas (Wyu)

numai oasele (Anonim)
in urma pelin (Anonim)
semilună- (
anisoara)
jumătate măr (ion untaru)

Mirilor ? luna..... (Doina B)
Mie doar luna.... (Doina B)
Buchet la altar... (Doina B)
miresei; crinul... (Doina B)


Poemul, cum îi stă bine unui haiku, ne atrage atenţia asupra unei imagini: luna subţire ca un corn. Şi ne lasă în ambiguitate în ce priveşte împărţirea. Nu ştim dacă îndrăgostiţii, hămesiţi, au înfulecat, cuprinşi de un cumplit apetit liric, restul lunii sau, dintr-o imensă generozitate, au împărţit tututor, să fie pentru sufletul lumii, discul ei luminos, laolaltă cu stelele de pe boltă. Oricum, cerul pare acum sărac, epuizat de o anume insaţietate. Care, ciudat, pare să ne contamineze. Om fi cumva îndrăgostiţi?


Fără să ştie că autorul se uita la lună cînd a scris poemul, cîtvea comentarii închipuie un festin real al îndrăgostiţilor care au cam pustiit totul: Nimic n-a rămas (Wyu), numai oasele (Anonim) in urma pelin (Anonim).


Altele au intuit avatarurile lunii: semilună- (anisoara), jumătate măr (ion untaru), chiar adjudecîndu-şi-o: Mie doar luna.... (Doina B). Doina are însă şi alte ipoteze: Mirilor ? luna..... (Doina B), Buchet la altar... (Doina B), miresei; crinul... (Doina B).



sâmbătă, 11 octombrie 2008

Versul original 3.4 umbra unui cîine



Versul lipsă este:


Asfalt încins –

umbra unui cîine

caută umbră


Iulian Dămăcuş (Cel mai frumos haiku, Orion 1997)


pana si soparlele (Puiu)

un biet cărăbuş (anisoara)

pana si umbrelele (sorin toma boc)

şi umbrela de soare (Doina)

până şi umbrele îşi (Doina)
chiar şi-o rază de soare (Dan Norea)

cainele insetat isi (Henriette Berge)

deşi se grăbeşte, lumea (ion untaru)
doar cainele chel nu (
flavia)


Comentariile au fost mai puţine ca de obicei. O parte au supralicitat, invocînd extremele şi circumstanţele agravante: pana si soparlele (Puiu), pana si umbrelele (sorin toma boc), şi umbrela de soare (Doina), până şi umbrele îşi (Doina), chiar şi-o rază de soare (Dan Norea). Anişoara s-a înduioşat de o gîză: un biet cărăbuş (anisoara), Henriette a accentuat, adăugînd căldurii setea: cainele insetat isi (Henriette Berge), ion untaru a sesizat lentoarea care, pe timp de caniculă, atentează la graba modernă: deşi se grăbeşte, lumea (ion untaru). Flavia, cu un joc de cuvinte, a comis un senryu: doar cainele chel nu (flavia).


Versul original are mai mult umor şi dă dovadă totodată de un joc de cuvinte mai subtil. Vremea cîinoasă, caniculară, face din orice fiinţă doar o umbră, dematerializînd-o şi vlăguind-o, făcînd din ea doar o fantasmă epuizată. Doina a fost pe aproape, dar n-a spus-o prin intermediar, sugerînd şi cîinoşenia vremii şi a vieţii topite de căldură.