Se afișează postările cu eticheta originalul s 26. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta originalul s 26. Afișați toate postările

duminică, 17 mai 2009

Versul original 26.7 un cariu ateu



Cu ultimul vers, poemul este:


Troiţă de lemn –

sub şindrila putredă

dalii proaspete


Florina Dobrescu (Stîlpi de felinar)


(Ioana Dinescu) mugur de candela
(Ioana Dinescu) El si vesnicia
(Ioana Dinescu) El si-un greiere
(Ioana Dinescu) un cariu ateu
(Anonim) lumina vietii

(doina b) Cristul lăcrimând.
(doina b) un crin înflorit

(Eugen) lumina vietii

(Karla) craite-nfloresc
(Karla) ganduri pioase

(The Ironman) memorii stravechi


Contrastul dintre vechi şi proaspăt, dintre credinţa străveche şi gestul reiterat mereu al ofrandei neîntinate face şi farmecul, şi puterea de seducţie a poemului. E de remarcat şi modul auster în care sînt înfăţişate imaginile: nici pic de intruziune umană în text, lucrurile, prezentate eliptic, sînt grăitoare prin ele însele.


Deşi în ton cu troiţa, (Ioana Dinescu) El si vesnicia, (Anonim) lumina vietii, (doina b) Cristul lăcrimând, (Eugen) lumina vietii, (Karla) ganduri pioase, (The Ironman) memorii stravechi, bat pasul pe loc neaducînd neaşteptatul unei informaţii noi.


Pe calapodul originalului vitalitatea delicată a înfloririi este contrapusă şindrilei acoperite de muşchi: (doina b) un crin înflorit, (Karla) craite-nfloresc.


Repetînd ideea cucerniciei, (Ioana Dinescu) mugur de candela, cu îndrăzneala şi forţa metaforei, ripostează mai viguros ca originalul degradării şindrilei. Dar Ioana continuă recitalul găsind încă două completări antologice: El si-un greiere, pereche frapantă, asociere izbitoare prin umilitatea răbdătoare şi tenace a celor altfel opuse, şi (Ioana Dinescu) un cariu ateu, care pare să şubrezească insidios nu doar lăcaşul ci şi credinţa.



sâmbătă, 16 mai 2009

Versul original 26.6 un păianjen încurcă



Întregul poem sună aşa:


Stîlp de telegraf

un păianjen încurcă

circuitele


Iulian Dămăcuş (Stîlpi de felinar)


(Ioana Dinescu) pana de curent stinge
(Ioana Dinescu) stolul numara gures
(Mihnea Simandan) vrabiile poposesc

(Anonim) berzele verifica

(doina b) ramuri de tei incurcă
(doina b) fânul din car încurcă...
(doina b) funigeii iar refac....

(Karla) numai vantul acordand
(Karla) o barza incalceste


Viziunea este cu adevărat insolită. Sigur că oricine poate vedea pînze de păianjen întinse în locurile neumblate, dar e greu să-i treacă prin cap că ar exista o interferenţă între firele paingului şi cele de telegraf. Şi mai ales că “lucrătura” păianjenului este atît de subtilă şi de insidioasă.


Profitînd de un joc de cuvinte asemănător, foarte elegantă perspectiva anonimului: (Anonim) berzele verifica, ca şi a Karlei: (Karla) numai vantul acordand şi a Ioanei (Ioana Dinescu) stolul numara gures. Cu agenţi şi mai imponderabili decît păianjenul, de data asta benefic, Doina suprinde posibile remedieri: (doina b) funigeii iar refac... (mai bine ar fi fost restabilesc).


Celelalte completări rămîn la nivelul unor observaţii plate fără relieful ciudăţeniilor anterioare: (doina b) ramuri de tei incurcă, (doina b) fânul din car încurcă..., (Ioana Dinescu) pana de curent stinge, (Mihnea Simandan) vrabiile poposesc (pierde legătura sintagmatică cu versul următor).


O remarcă pentru (Karla) o barza incalceste, deşi spune acelaşi lucru cu versul original, gabaritul berzei este altul şi pare capabil să producă reale “încurcături”.


vineri, 15 mai 2009

Versul original 26.5 dînd de lucru vîntului



Tot poemul este:


Măturătorul –

dînd de lucru vîntului

de toamnă


Iulian Dămăcuş (Stîlpi de felinar)


(Anonim) Quijote luptand cu-n vant

(Ioana Dinescu) calaul ultimei frunze
(
aserb) vantul spulbera vise

(Mihnea Simandan) frunzele vestejite

(doina b) risipindu-i grămada
(doina b) sfidându-i munca ,vântul
(doina b) ajutorul din senin,vântul...

(Karla) uda pamantul, ploaia
(Karla) se intrece cu vantul


Partida este între măturător şi vîntul toamnei. Autorul a procedat precum Columb cu oul: a aşezat lucrurile, cu ironia şi îndrăzneala unui gest care sfidează rosturile, în ordinea lor firească. Efortul măturătorului este insignifiant, joacă de copil care abia de încurcă treaba serioasă a vîntului. În viforul de frunze risipite de vînt, trebuie să recunoaştem, măturătorul se află doar în treabă.


Doina a văzut bine inutilitatea măturătorului în faţa lucrării grandioase a vîntului: (doina b) risipindu-i grămada, (doina b) sfidându-i munca ,vântul, a cărui prestaţie a numit-o Anonimul: (Anonim) Quijote luptand cu-n vant.


În altă viziune mai optimistă însă, măturătorul (Karla) se intrece cu vantul sau primeşte (doina b) ajutorul din senin, vântul...


Pierd legătura cu măturătorul (despre care nu mai sugerează nimic): (Mihnea Simandan) frunzele vestejite, (Karla) uda pamantul, ploaia.


Recalifică vîntul pe post de măturător: (aserb) vantul spulbera vise, ridicîndu-l la rangul de Măturător Suprem: (Ioana Dinescu) calaul ultimei frunze.



joi, 14 mai 2009

Versul original 26.4 de propria culoare



Poemul în întregime sună aşa:


Împovărată

de propria culoare –

o dalie


Florică Dan (Stîlpi de felinar)


(Eugen) petalele isi pierde

(Anonim) de roiul de albine-

(aserb) de stropii reci de ploaie-

(Eugen) de razele de soare

(Anonim) de coroana-i regala
(Ioana Dinescu) furnica, obstacol lung:

(Ioana Dinescu) amintirea - martor mut

(Karla) de propia frumusete
(Karla) cu destinul suratelor
(Karla) de culori minunate

(The Ironman) sub soarele puternic

(Doru Emanuel) de atâta lumina
(
Doru Emanuel) de aurul culorii

E greu să găseşti, de fapt să “vezi”, să simţi, ceva atît de diafan care să copleşească o floare zveltă cu o corolă atît de generoasă. Viziunea este aceea a florii care, ieşită în lume, este covîrşită de o sfială neînţeleasă, purtîndu-şi tulburată neverosimila culoare. Floarea stă dreaptă, dar e cuprinsă de un tremur insesizabil conştientă că trebuie musai să-şi ţină rangul.


Mai multe completări au căutat şi au găsit un motiv extern împovărării: (Anonim) de roiul de albine-, (aserb) de stropii reci de ploaie-, (Eugen) de razele de soare, (Karla) cu destinul suratelor, (The Ironman) sub soarele puternic, (Doru Emanuel) de atâta lumina, văzînd povara ca una care doboară de-a dreptul: (Eugen) petalele isi pierde.


Altele au mers, în ton cu originalul, pe linia asumării unei poveri privilegiate, a unei responsabilităţi princiare: (Anonim) de coroana-i regala, (Karla) de propia frumusete, (Karla) de culori minunate, (Doru Emanuel) de aurul culorii.


Ioana Dinescu a ieşit din tipic şi a căutat alt subiect împovărării închipuind un neverosimil traseu pentru o harnică insectă: furnica, obstacol lung: sau a pus faţă-n faţă copleşirea sufletească şi supleţea daliei: amintirea - martor mut.




miercuri, 13 mai 2009

Versul original 26.3 Apus la graniţă



Primul vers este:


Apus la graniţă –

umbra plopului trece

în altă ţară


Aidar Bechir (Stîlpi de felinar)


(Eugen) leganat de vant

(Eugen) apus de soare

(doina b) Apus pe fâşie*

*fiind o locuitore a zonei de frontieă stiu că "fâşia"zona neutră,intre vecinătăţi era arată si întreţinută curată, zilnic discuită să se vadă urmele celor care riscau....
(doina b) Apus pe graniţă.

(Anonim) Vuiet sub joagar
(sorina) apus de soare

(Karla) Apus la hotar -
(Karla) Amenti luati de vant -

(Karla) Soare la orizont -

(Ioana Dinescu) Razboiul pierdut -

(Ioana Dinescu) Decenii scurse -

(Luca) Drujba a lucrat -
(
The Ironman) Soarele pe cer


Aşa cum a sesizat Doina, plopul crescut la graniţă comite o infracţiune: îşi lasă umbra să se furişeze peste frontiera. Delictul este făptuit şi la crepuscul, cînd, complicitară, vizibilitatea este tot mai scăzută. La apus, cînd umbra, lungindu-se tot mai mult, se face nevăzută în noaptea de dincolo. Violarea graniţei este însă atît de subtilă încît nu poate fi sancţionată decît într-un haiku.


Cîteva completări sînt fără rost: (The Ironman) Soarele pe cer (fără el, plopul n-ar avea umbră), (Anonim) Vuiet sub joagar, (Luca) Drujba a lucrat – (tăiat, plopul nu mai are umbră, doar dacă nu cumva drujba e înţeleasă, ruseşte, ca prietenie fără frontiere!), (Karla) Amenti luati de vant – (umbra şi sămînţa sînt lucruri diferite, în cazul ăsta ar fi progenitura şi nu doar umbra). (Eugen) leganat de vant – e greşit, ar fi trebuit acordat cu umbra: legănată.


Majoritatea compeltărilor surprinde corect momentul, semnificativ pentru ceea ce urmează, cînd umbra se lungeşte: (Eugen) apus de soare, (doina b) Apus pe fâşie*, (doina b) Apus pe graniţă., (sorina) apus de soare, (Karla) Apus la hotar -, (Karla) Soare la orizont -.


Ioana Dinescu rămîne şi de data asta originală: Decenii scurse - pune comiterea faptei pe seama timpului necesar creşterii sau, cu Razboiul pierdut –, vede în gestul plopului semnalul unui început de bejenie, de exil voluntar al celor drepţi ca plopul.



marți, 12 mai 2009

Versul original 26,2 ziarul Timpul



Ultimul vers este:


Chioşc abandonat -

vîntul răsfoind

ziarul Timpul


Aidar Bechir (Stîlpi de felinar)


(Ioana Dinescu) sec o gazeta veche

(Carmen) amintirile

(Sorina) frunze veştede

(Anonim) reclame hazlii

(Eugen) titluri de-o schioapa

(doina b) ziarul.. Libertatea
(doina b) colecţia Enigma
(doina b) caietul cu amintiri
(
Doru Emanuel) ştirile de ieri

(Karla) petele timpului
(Karla) frunzele scrise
(Karla) timpul trecut

(Ioana Dinescu) linistea clipei

(The Ironman) ziarele serii


Chioşcul poate fi abandonat din cauză că a trecut sezonul în care era folosit, că i-a trecut vremea sau pentru că întreaga zonă în care se găseşte este dezafectată. Vîntul, cu mobilitatea sa de excepţie, ia în primire degrabă locurile părăsite. Ele sînt apanajul său şi, curios, le cutreieră şi, într-un fel, le locuieşte. Nu-i de mirare că răsfoieşte şi gazetele. Ziarul Timpul este însă revelator pentru ceea ce se întîmplă, deşi veştile lui au rămas acelea ale unei date fixe ale altei lumi. Acum, încet-încet, în chioşc, se înstăpîneşte veşnicia ruinării. Vîntul, ca şi timpul, curge, trece, e agentul schimbării, al nestatorniciei.


Poanta originalului a fost titlul ziarului. Mai cuminţi: (Ioana Dinescu) sec o gazeta veche, (doina b) ziarul.. Libertatea (cu o notă de umor), (doina b) colecţia Enigma (care ne introduce în misterul tuturor întîmplărilor), (Doru Emanuel) ştirile de ieri, (The Ironman) ziarele serii, (Eugen) titluri de-o schioapa, (Anonim) reclame hazlii.


Ieşind din zona gazetelor şi deja metaforic: (Carmen) amintirile, (doina b) caietul cu amintiri, (Karla) petele timpului (poate petalele), (Karla) timpul trecut.


Reîntorşi la lucruri reale: (Sorina) frunze veştede, (Karla) frunzele scrise.


Şi, în final, cea mai bine găsită: (Ioana Dinescu) linistea clipei. Într-adevăr, în locurile abandonate se aşterne o anume linişte a pustietăţi şi a deşertăciunii, pe care însă vîntul o tot zgîndăreşte, o zădărăşte. Parcă ar vrea să trezească memoria amorţită a clipei.






luni, 11 mai 2009

Versul original 26.1 strîng foile scrise



Poemul în întregul lui sună aşa:


Sfîrşit de sezon –

strîng foile scrise

din calea vîntului


Titus Andronic (Stîlpi de felinar)


(doina b) strâng otava uscată
(doina b) pitit lâng-o căpiţă
(doina b) pun pozele in album

(Anonim) frunze in bejanie

(Eugen) ascund amintirile

(Eugen) iubirile se-ascund

(Ioana Dinescu) fuge linistea verii

(Karla) aud numai ecoul
(Karla) adun urmele pasilor,
(Karla) strang frunzele scrise

(Eugen) lacrimile fug

(The Ironman) impachetez patura


În economia poemului, primul vers este unul deschis, el poate evoca la fel de bine sfîrşitul vacanţei estivale, al anotimpului fierbinte al anului sau al vieţii. Ceva s-a sfîrşit iremedidabil şi vîntul, simbolul unui sezon mai nemilos, e gata să risipească tot ce a mai rămas. În perspectiva autorului, dar şi a celui ce a adunat în suflet ceva foi însemnate, conform celor spuse de Camus, cred: “există un timp pentru trăire, precum există şi unul pentru mărturisire”, e momentul adunării lor într-o carte sau doar în nostalgia unei amintiri. Toamna, oricare ar fi ea, e timpul recoltei, al adunării proviziilor pentru sezoane mai vitrege.


În spiritul celor de mai sus, dar mai gospodăreşte: (doina b) strâng otava uscată, (Eugen) ascund amintirile, (doina b) pun pozele in album, (Karla) adun urmele pasilor, (Karla) strang frunzele scrise.


Ferindu-se doar din calea vîntului: (doina b) pitit lâng-o căpiţă, (Eugen) iubirile se-ascund, (Ioana Dinescu) fuge linistea verii, (Eugen) lacrimile fug, (The Ironman) impachetez patura.


Fără măcar să se ferească: (Karla) aud numai ecoul, (Anonim) frunze in bejanie, dar şi fără să constituie o sintagmă valabilă cu versul următor.