Se afișează postările cu eticheta autori - Vasile Spinei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autori - Vasile Spinei. Afișați toate postările

duminică, 7 iunie 2009

Versul original 29.7 Ultima frunză


Primul vers este:


Ultima frunză –

bătrînul măturător

o netezeşte


Vasile Spinei (Stîlpi de felinar)


(doina b) frunză strivită-
(doina b) poză mototol-

(Anonim) Luna pe chelie -

(Ioana Dinescu) bancnota veche -
(Ioana Dinescu) haina bo
țită -
(Ioana Dinescu) garoafa ruptă -
(Ioana Dinescu) barba căruntă -
(
aserb) iarna pe ducă -

(Karla) Tigara din foi -

(Mariko san) Ultima frunză -

(Ana Bezem) iarba călcată-

Chiar dacă zi de zi, o toamnă-ntreagă, frunzele căzute i-au dat mereu de lucru, acum, cînd a căzut pînă şi ultima, măturătorul are un gest tandru în faţa relicvei anului care s-a dus. În sufletul său resimte că măturatul e veşnic şi frunza efemeră, poate că şi el nu e decît o frunză la discreţia Măturătorului Suprem. Un gest pios, cu ecouri contemplative.


În afară de (Mariko san) Ultima frunză -, măturătorul mai poate netezi şi alte lucruri aflate întîmplător în calea măturii lui exterminatoare şi revelate pentru o clipă în gunoiul unanim: o (doina b) frunză strivită-, o (doina b) poză mototol-, o (Ioana Dinescu) bancnota veche –, o (Ioana Dinescu) garoafa ruptă -, (Karla) Tigara din foi -. Poate chiar, cu un gest zăbavnic, să-şi “netezească” (Anonim) Luna pe chelie -, (Ioana Dinescu) haina boțită -, (Ioana Dinescu) barba căruntă –. Mai puţin, (Ana Bezem) iarba călcată- şi deloc (aserb) iarna pe ducă -.




vineri, 1 mai 2009

Versul original 24.5 Tremurătoare



Primul vers este:


Tremurătoare

într-un spin de salcîm –

aripa libelulei


Vasile Spinei (Stîlpi de felinar)


(doina b.) Franjurată-n vânt,
(doina b.) Tot spectru solar...
(doina b.) Un mic evantai.....

(Anonim) Ravasul uitat
(
Carmen) Zbor îngeresc frînt,
(Karla) Amarnic se zbate

Firescului freamăt al unei aripi firave şi delicate i se adaugă frisonul traumei. Gradarea este ingenios etajată: este anunţată întîi vibraţia pură, apoi pricina vătămătoare şi abia în final fiinţa fragilă aflată în suferinţă. Tremurul e cumulard – devine emoţie, palpit.


Doina este prea decorativă: (doina b.) Franjurată-n vânt, (doina b.) Tot spectru solar..., (doina b.) Un mic evantai..., delicateţe fără spasm. Karla numai frison: (Karla) Amarnic se zbate. Carmen prea explicativă: (Carmen) Zbor îngeresc frînt.


Doar Anonimul găseşte o soluţie poate la fel de bună ca a originalului: (Anonim) Ravasul uitat – într-adevăr răvaşul se zbate ca o aripă de libelulă sau, invers, aripa libelulei este un răvaş răvăşitor pentru cei ce mai ştiu să citească mesajele fără de cuvinte. (Sigur că am făcut un rabat faptului că tremurătoare ar trebui înlocuit cu tremurător. Dar intenţia merită.)




Versul original 24.4 căzătoare



Ultimul vers completează poemul aşa:


Fluture de-o zi –

gîndul la stele

căzătoare


Vasile Spinei (Stîlpi de felinar)


(Doina B) ce taie bolta nopţii.
(Doina B) luminându-şi căderea

(Anonim) zboara-n Calea Lactee.

(aserb) şi la culoare.

(Karla) melancolie,meditatie


Poemul pare a fi un senryu. Deşi pune în antiteză fluturele efemer şi fragil cu stelele statornice şi inexpugnabile, ultimul vers dezvăluie intenţia ironică a autorului. Ce ironizează el? Tentaţia facilă de a te supraevalua, de a te compara cu ceea ce este din altă lume, de a crede, oarecum, că stelele vor coborî la nivelul tău, de a le dori prăbuşite şi disponibile pentru uzul tău. Gîndul la stele se dovedeşte impur şi profanator.


Două dintre completări dăruiesc fluturelui aspiraţii înalte, dar cam dulcege: (Anonim) zboara-n Calea Lactee. sau, în ton cu condiţia sa, nostalgia imposibilului: (Karla) melancolie, meditatie.


Celelalte adăugă detalii subînţelese, tăind elanul imaginaţiei prin precizări inutile: (Doina B) ce taie bolta nopţii., (Doina B) luminându-şi căderea, (aserb) şi la culoare.