Primul vers al poemului este:
nori grăbiţi –
alene păianjenul
ţese peste cascadă
Dan Doman (Stîlpi de felinar)
(Ioana Dinescu) Ape pripindu-se-n hau -
(Ioana Dinescu) Suspendat in vazduh -
(Ioana Dinescu) Pendul al destinului -
(Anonim) Puntea suspinelor
(Sorin Toma BOC) tablou prafuit -
(The Ironman) O adiere
(Doina) vântul inteţit -
(Doina) fără zăbavă....
(Doina) rafală de vânt....
Un poem ţesut din contraste. Îndeletnicirea păianjenului se petrece pe îndelete, alene, imperturbabil. Dedesubt şi deasupra, totul este însă doar frenetică nestatornicie. Faţă de lentoarea ţesătorului, chiar şi mişcarea domoală a norilor pare precipitare sadea. Paingul ţese, peste vuietul de cascadă al timpului, peste furia molcomă a versatilităţii norilor, păienjenişul ce se aşterne ca o uitare peste tot ce se mişcă. Poate că pînza lui nu-i decît vălul Mayei aşternut peste inconsistenţa a tot ce este şi se manifestă cu atîta patos.
E un poem în care nu mă pot hotărî la un singur centru de focalizare a sensului. Sînt tentat să spun că (pînă şi) nori(i) grăbiţi amorsează accelerarea atît de necesară pentru ce va urma, dar fără acel alene n-ar mai exista surpriza cascadei. Şi totuşi peste, cu sensul de depăşire suverană a zorului şi zelului universalei isterii/istorii, pare să dea replica acelui alene plin de o desăvîrşită şi nepăsătoare demnitate.
Repetiţii fără rost în completările: (Ioana Dinescu) Ape pripindu-se-n hau -, (Ioana Dinescu) Suspendat in vazduh -, (Karla) Stropi agitati -, (Doina) fără zăbavă.... Incoerenţe în: (Ioana Dinescu) Pendul al destinului -, (Sorin Toma BOC) tablou prafuit -.
Păstrînd ideea mişcării în contrast cu lentoarea: (The Ironman) O adiere, (Doina) vântul inteţit -, (Doina) rafală de vânt...
În ciuda metaforei, (Anonim) Puntea suspinelor găseşte o altă pistă sensului exploatînd altă valenţă a pînzei de păianjen – fragilitatea. Nu ştim dacă să ne mirăm de travaliul paingului (care poate că e chiar destinul nostru) sau să căinăm pe cei ce trebuie să traverseze totuşi cascada timpului pe o punte atît de firavă.
3 comentarii:
Este iar o problema de perceptie. Nu consider ca fiind o completare inutila, ci o schimbare a planurilor. In veci n-o sa teasa un paianjen peste cascada, trebuie suprapuse doua planuri. Eu am ales sa plasez cascada intr-o pictura, iar paianjenul sa-si teasa panza intre ramele tabloului, nicidecum sa fac o sinteza seaca a celorlalte doua versuri. Simplu, nu? ;)
Sorine, cîteodată e nevoie de o decentrare. După ce am postat şi am recitit, mi-am dat seama şi eu că vorbeai poate de un tablou.
Scuze, perspectiva ta este validă şi, deşi mai realistă, conţine o anumită ironie binevenită.
O cascadă nu este totdeauna o niagară şi peste ea pot fi ramuri între care păianjenul îşi poate întinde lesne ghergheful.
Ei, nu-i nicio suparare, de asta suntem aici, sa vedem lucrurile si din perspectiva celorlalti. Pentru mine e un exercitiu util, ma ajuta sa intrevad cam ce s-ar potrivi, care sunt completarile banale si unde e bine sa schimb registrul. Evident, nu-mi prea iese, dar macar incerc :D
Trimiteți un comentariu