Versul original 25.1 lacul unduind cîntecul

Întregul poem sună aşa:

Seară de vară –

lacul unduind cîntecul

lipovencelor

Laura Văceanu (Stîlpi de felinar)

(aserb) se unduie năframa

(doina b) răsună-n deltă cântul
(doina b) vântu-ngână bocetul...
(doina b) din larg se întorc soţii

(Karla) luntrea leganand cantul

(Anonim) tremolo in cantecul

O ilustrare în formulă lirică a temei geodeterminismului. Peisajul nu numai că se strecoară în fibra spirituală a localnicilor, dar o şi acordează după ritmurile sale. Cîntecul lipovencelor a înglobat lacul care îl unduieşte cu nostalgia sufletului lor aquatic. Şi, în cele din urmă, toate se împletesc, oamenii şi locurile, în magia serii de vară.

Cu detalii localizante (dar superflue): (doina b) răsună-n deltă cântul, (aserb) se unduie năframa, (doina b) din larg se întorc soţii sau lămuritoare: (Anonim) tremolo in cantecul.

În aceeaşi idee a interfereneţei, îngînîndu-se cu originalul: (doina b) vântu-ngână bocetul... şi (Karla) luntrea leganand cantul.

Haiku 25.7

Un hoţ de iarbă
............................
noapte albastră

Versul original 24.7 un pumn de greieri

Ultimul vers este:

Punînd stăpînire

pe cătunul adormit –

un pumn de greieri

Florin Vasiliu (Stîlpi de felinar)

(Anonim) concert de greieri.

(aserb) luna veghează

(Florinel) un colț de lună
(doina b) o haită de lupi.
(doina b) mireasma de tei.

(Karla) cativa lautari
(Karla) gerul bobotezei

(Karla) craiasa noptii

Ultimul vers ne dezvăluie că primele două erau doar o metaforă. Un pumn de greieri şi un pîlc de case cu ogrăzile lor. Pun stăpînire poate însemna doar că greierii biruiesc tăcerea şi veghează somnul celor adormiţi. Dar în liniştea adîncă a nopţii ei domină întregul spaţiu.

În aceeaşi manieră a stăpînirii subtile şi insididoase a unor entităţi aproape imponderabile sînt completările: (Anonim) concert de greieri, (doina b) mireasma de tei. Alte completări constată dominaţia luminoasă a astrului nopţii: (aserb) luna veghează, (Florinel) un colț de lună, (Karla) craiasa noptii.

Cătunul, cu liniştea lui idilică, poate fi însă şi cotropit la propriu de: (doina b) o haită de lupi, (Karla) gerul bobotezei, (Karla) cativa lautari.

Haiku 25.6

După pescuit -
..........................
nufăr în plasă

Versul original 24.6 paşte o vacă

Ultimul vers este:

Ochiul-boului –

pe marginea drumului

paşte o vacă

Ana Udrea (Stîlpi de felinar)

(Anonim) uimire muta.

(Karla) privind o vaca

Întîlnirea dintre cele două genuri, dintre cele două regnuri, jocul de cuvinte pun ochi în ochi două fiinţe. Poţi resimţi blîndeţea (simbolică în ochiul bovin) periclitată sau inocenţa florii. Poţi vedea însă şi placiditatea şi insensibilitatea vacii care paşte otova şi iarba, şi florile.

Anonimul închipuieşte ceva ce nu sugerează, anulează cezura şi nu se mai înţelege ce-i cu uimirea: (Anonim) uimire muta, a cui e? Ochiul boului nu o poate exprima, simbolismul lui e altul, iar o vacă nu este în peisaj. Şi Karla anulează kireji-ul pentru a face o singură sintagmă: (Karla) privind o vaca. S-ar putea citi în ochiul mare al boului o neînţelegere inocentă.

Haiku 25.5

Zi fără sfîrşit -
............................
un secerător

Versul original 24.5 Tremurătoare

Primul vers este:

Tremurătoare

într-un spin de salcîm –

aripa libelulei

Vasile Spinei (Stîlpi de felinar)

(doina b.) Franjurată-n vânt,
(doina b.) Tot spectru solar...
(doina b.) Un mic evantai.....

(Anonim) Ravasul uitat
(Carmen) Zbor îngeresc frînt,
(Karla) Amarnic se zbate

Firescului freamăt al unei aripi firave şi delicate i se adaugă frisonul traumei. Gradarea este ingenios etajată: este anunţată întîi vibraţia pură, apoi pricina vătămătoare şi abia în final fiinţa fragilă aflată în suferinţă. Tremurul e cumulard – devine emoţie, palpit.

Doina este prea decorativă: (doina b.) Franjurată-n vânt, (doina b.) Tot spectru solar..., (doina b.) Un mic evantai..., delicateţe fără spasm. Karla numai frison: (Karla) Amarnic se zbate. Carmen prea explicativă: (Carmen) Zbor îngeresc frînt.

Doar Anonimul găseşte o soluţie poate la fel de bună ca a originalului: (Anonim) Ravasul uitat – într-adevăr răvaşul se zbate ca o aripă de libelulă sau, invers, aripa libelulei este un răvaş răvăşitor pentru cei ce mai ştiu să citească mesajele fără de cuvinte. (Sigur că am făcut un rabat faptului că tremurătoare ar trebui înlocuit cu tremurător. Dar intenţia merită.)

Haiku 25.4

Pescăruş în zbor -
dintr-odată răcoarea
....................

Haiku 25.3

.....................
caligrafia în lemn
a maestrului

Versul original 24.4 căzătoare

Ultimul vers completează poemul aşa:

Fluture de-o zi –

gîndul la stele

căzătoare

Vasile Spinei (Stîlpi de felinar)

(Doina B) ce taie bolta nopţii.
(Doina B) luminându-şi căderea

(Anonim) zboara-n Calea Lactee.

(aserb) şi la culoare.

(Karla) melancolie,meditatie

Poemul pare a fi un senryu. Deşi pune în antiteză fluturele efemer şi fragil cu stelele statornice şi inexpugnabile, ultimul vers dezvăluie intenţia ironică a autorului. Ce ironizează el? Tentaţia facilă de a te supraevalua, de a te compara cu ceea ce este din altă lume, de a crede, oarecum, că stelele vor coborî la nivelul tău, de a le dori prăbuşite şi disponibile pentru uzul tău. Gîndul la stele se dovedeşte impur şi profanator.

Două dintre completări dăruiesc fluturelui aspiraţii înalte, dar cam dulcege: (Anonim) zboara-n Calea Lactee. sau, în ton cu condiţia sa, nostalgia imposibilului: (Karla) melancolie, meditatie.

Celelalte adăugă detalii subînţelese, tăind elanul imaginaţiei prin precizări inutile: (Doina B) ce taie bolta nopţii., (Doina B) luminându-şi căderea, (aserb) şi la culoare.