După furtună -
.............................
ajungînd la ţărm
miercuri, 10 iunie 2009
Versul original 30.3 prunele curg
Versul din mijloc este:
Coş răsturnat –
prunele curg
pînă la rîu
Nicolae Ştefănescu (Stîlpi de felinar)
(Ana Bezem) merele toate ajung
(delcrimar) nucile seci dau fuga
(doina b) gutuile deadura
(doina b) un măr soseşte primul
(Anonim) urmele de pasi
(Ioana Dinescu) măcănit speriat și galben
(Ioana Dinescu) curg ouăle agale
(Anonim) cu poalele in brau
(Karla) nucile curg garla
(Karla) nucile curg cantand
Faptul în sine este minor şi poate neplăcut pentru cel care a umplut coşul. Pentru firea contemplativă este însă o revelaţie care ne transpune în lumea lui Heraclit: panta rhei, totul curge, o ia la vale, prunele şi apa, timpul, viaţa... E suficientă o mică înclinare, o pantă pentru ca totul s-o ia din loc, să devină gîrlă. E de-ajuns o întîmplare banală pentru ca rîul să ne spună povestea timpului.
Completările trădează înclinarea contemplativă a autorilor (dacă nu cumva faptul că au ajuns la sursă, ceea ce nu e rău pentru că e şi ăsta unul din scopurile acestui exerciţiu): (Ana Bezem) merele toate ajung, (delcrimar) nucile seci dau fuga, (doina b) gutuile deadura, (doina b) un măr soseşte primul, (Ioana Dinescu) curg ouăle agale, (Karla) nucile curg garla, (Karla) nucile curg cantand.
Încercînd şi altă perspectivă (poate detectivistă: cine-o fi răsturnat coşul?): (Anonim) urmele de pasi, (poate de basm idilic-erotic): (Anonim) cu poalele in brau – cu dezlegarea: iată cine era în coş (mă străduiesc şi eu să fac vreo legătură...).
Iese din tipar cu o semnificaţie mai complexă: (Ioana Dinescu) măcănit speriat și galben – noua generaţie de răţuşte se îndreaptă şovăitor către propriul destin.
marți, 9 iunie 2009
Versul original 30.2 sperietoarea
Tot poemul este:
Cu demnitate
în hainele vechi –
sperietoarea
Ştefan Gheorghe Theodoru (Stîlpi de felinar)
(aserb) zac moliile
(Anonim) batranul dascal.
(Anonim) muzicantul orb.
(Mariko san) bătrâna doamnă.
(Mariko san) sperietoarea.
(Mariko san) măturătorul.
(Ioana Dinescu) tranziția mea
(Ioana Dinescu) intelectualul
(Ioana Dinescu) întinde mâna
(Ioana Dinescu) doar anul e nou
(delcrimar) statuia din parc
(delcrimar) mortul din cosciug
(delcrimar) bradul în iarnă
(Ana Bezem) zac amintirile
(doina b) ovreiul telal*
*vânzător ambulant de haine vechi
(doina b) presar lavandă
(doina b) poza străbunei
(doina b) momîia din par
(Doru Emanuel) micul cerşetor
(Doru Emanuel) sperietoarea
Doru Emanuel) frăţiorul meu
(Anonim) Emanuel Dor,fratiorul meu
(Anonim) Ivan Turbinca
Există deja din primele două versuri un contrast evident între hainele vechi, dacă nu de-a dreptul ponosite, totuşi demodate, şi respectabilitatea persoanei care le poartă. În asemenea ţinută, demnitatea pare mai mult veleitarism jucat şi afişat: înţepeneală, scorţoşenie. Ultimul vers confirmă băţoşenia personajului, dar şi faptul că hainele “vechi” sînt mai curînd haine de aruncat. Dacă ne întoarcem acum către început, putem sesiza autoironia autorului: hainele sînt la fel de vechi ca şi persoana care le poartă, iar atitudinea ţeapănă e mai mult rigiditate şi anchiloză a bătrîneţii. Demnitatea reală a bătrînului este conştientizarea: vrînd-nevrînd, arată ca o sperietoare.
Au dat aceeaşi soluţie ca originalul (elaborată personal sau găsită în bibliografie?): (Mariko san) sperietoarea., (Doru Emanuel) sperietoarea, (doina b) momîia din par (pierzînd nuanţa ironică – de speriat).
Kirejiul fiind deja dat, trebuia respectat. N-au făcut-o, continuînd aceeaşi sintagmă pînă la completarea unei propoziţii: (aserb) zac moliile, (Ioana Dinescu) întinde mâna, (Ana Bezem) zac amintirile, (doina b) presar lavandă. Continuitatea în exprimare este şi una de idee, neaducînd nicio schimbare de planuri şi nicio noutate semnificativă.
Demnitatea în haine vechi a fost arborată (previzibil) şi de alte personaje vîrstnice sau de condiţie socială precară: (Anonim) batranul dascal., (Anonim) muzicantul orb., (Mariko san) bătrâna doamnă., (Mariko san) măturătorul., (Ioana Dinescu) intelectualul, (doina b) ovreiul telal, (doina b) poza străbunei, (Karla) batranul satului, (Doru Emanuel) micul cerşetor. Au mai fost desemnate ca demne/ţepene şi alte lucruri: (delcrimar) statuia din parc, (delcrimar) mortul din cosciug, (delcrimar) bradul în iarnă.
A surpins ironic o realitate socială cu ecouri depresive valabilă la toate vîrstele: (Ioana Dinescu) tranziția mea, (Ioana Dinescu) doar anul e nou. Iar Doru a sesizat cu înţelegere încîntarea aproape rituală a fratelui care poartă hainele vechi ca pe un fel de avansare la vîrsta simbolică a fratelui mai mare: Doru Emanuel) frăţiorul meu. Anonimul la post: (Anonim) Emanuel Dor,fratiorul meu, s-a văzut şi pe sine într-un personaj de poveste: (Anonim) Ivan Turbinca.
luni, 8 iunie 2009
Versul original 30.1 doar rufe colorate
Întregul poem sună aşa:
În grădină
doar rufe colorate -
toamnă tîrzie
Nicolae Ştefănescu (Stîlpi de felinar)
(aserb) strugurii abia copţi -
(Anonim) trandafirul ofilit.
(Anonim) argintul primei brume.
(Mariko san) dumitriţe roşii -
(Ioana Dinescu) doar bostanii luminează -
(Ioana Dinescu) un greier îngrijorat -
(Ioana Dinescu) luna veghează îndelung -
(delcrimar) o bluză doar pe sârmă -
(delcrimar) frunzele dau târcoale
(Ana Bezem) doar vântul și o frunză-
(Karla) luna picteaza frunze
(Karla) doi fluturi se tin de aripi
(Karla) concertul greierilor
(Karla) musuroi plin de furnici
(Karla) un caine casca la soare
(Doru Emanuel) primele crizanteme -
Nicio stridenţă. Grădina e multifuncţională şi observaţia de un firesc deconcertant. Deodată, toamna tîrzie şi-a epuizat org(i)a de culori şi numai rufele mai pun un pic de fard pe obrazul ei pămîntiu. Simţi doar o tristeţe reţinută şi o vagă ironie. Opoziţia dintre culorile toamnei şi ale rufelor este uşor eliptică, primul termen fiind subînţeles.
În stilulul cuminte şi palid al unui pastel, dar fad pentru un haiku, completările găsesc mulţime de semne ale toamnei tîrzii: (aserb) strugurii abia copţi -, (Anonim) trandafirul ofilit., (Anonim) argintul primei brume., (Mariko san) dumitriţe roşii -, (Ioana Dinescu) luna veghează îndelung –, (delcrimar) o bluză doar pe sârmă -, (delcrimar) frunzele dau târcoale, (Ana Bezem) doar vântul și o frunză-, (Karla) luna picteaza frunze, (Karla) concertul greierilor (dacă-i toamnă tîrzie, a încetat de mult), (Karla) musuroi plin de furnici, (Karla) un caine casca la soare, (Doru Emanuel) primele crizanteme –, Karla escaladînd dulcegăria pînă la: (Karla) doi fluturi se tin de aripi, numai bună de pus ca o carpetă pe perete.
Se salvează tonurilor pastelate: (Ioana Dinescu) doar bostanii luminează – cu coaja lor rezistentă, aprope minerală, (Ioana Dinescu) un greier îngrijorat – ce concert, doar un greier, şi ăla rătăcit şi anxios peste măsură!
duminică, 7 iunie 2009
Versul original 29.7 Ultima frunză
Primul vers este:
Ultima frunză –
bătrînul măturător
o netezeşte
Vasile Spinei (Stîlpi de felinar)
(doina b) frunză strivită-
(doina b) poză mototol-
(Ioana Dinescu) bancnota veche -
(Ioana Dinescu) haina boțită -
(Ioana Dinescu) garoafa ruptă -
(Ioana Dinescu) barba căruntă -
(aserb) iarna pe ducă -
(Ana Bezem) iarba călcată-
Chiar dacă zi de zi, o toamnă-ntreagă, frunzele căzute i-au dat mereu de lucru, acum, cînd a căzut pînă şi ultima, măturătorul are un gest tandru în faţa relicvei anului care s-a dus. În sufletul său resimte că măturatul e veşnic şi frunza efemeră, poate că şi el nu e decît o frunză la discreţia Măturătorului Suprem. Un gest pios, cu ecouri contemplative.
În afară de (Mariko san) Ultima frunză -, măturătorul mai poate netezi şi alte lucruri aflate întîmplător în calea măturii lui exterminatoare şi revelate pentru o clipă în gunoiul unanim: o (doina b) frunză strivită-, o (doina b) poză mototol-, o (Ioana Dinescu) bancnota veche –, o (Ioana Dinescu) garoafa ruptă -, (Karla) Tigara din foi -. Poate chiar, cu un gest zăbavnic, să-şi “netezească” (Anonim) Luna pe chelie -, (Ioana Dinescu) haina boțită -, (Ioana Dinescu) barba căruntă –. Mai puţin, (Ana Bezem) iarba călcată- şi deloc (aserb) iarna pe ducă -.
sâmbătă, 6 iunie 2009
Versul original 29.6 pe şotronul părăsit
Poemul complet este:
Lună plină -
pe şotronul părăsit
doar umbra şcolii
Dumitru Radu (Stîlpi de felinar)
(Eugen) in spatele teilor
(Anonim) in curtea ingradita
(anisoara) pe braţe de marmură
(Monica Trif) ramasa-n intuneric
(Mariko san) în curtea părăsită
(Mariko san) pe clădirile din jur
(clădirile din jur, umile, sunt stăpânite de umbra şcolii, o clădire impunătoare şi la propriu şi la figurat, şcoala fiind locul "metamorfozării" generaţiilor de tineri, sufletul unei comunităţi)
(delcrimar) pe terenul de handbal
(doina b) la Denii din Postul Mare
(doina b) pe aura unor sfinţi
(Ioana Dinescu) după bombardament
(Ioana Dinescu) se uită după mine
(Ioana Dinescu) mai neagră ca furul
(Anonim) la Denii,pe capu' popii
(Anonim) mai neagra in cerul gurii
E vacanţă sau e doar noapte şi copiii dorm în paturile lor visînd şotronul? Curtea şcolii e goală şi, lipsită de însufleţirea jocurilor şcolarilor, pare pustie. Ce ne spune această imagine uşor dezolată? Doar în lumina tainică a lunii pline, într-un răspas meditativ, revelaţia este deplină: cel mai adesea, şcoala eclipsează, compromite, întunecă rosturile şi bucuriile copilăriei. Le umbreşte cu masivitatea ei greoaie, inexpresivă şi fadă.
Între lună şi umbra şcolii, trebuia închipuit ceva, trebuia montat un decor suplimentar şi înscenată o întîmplare plină de înţelesuri, neînţelesuri.
Fără rezonanţă. (Eugen) in spatele teilor – simplă localizare fără altă semnificaţie. (Anonim) in curtea ingradita – comite un pleonasm, prin definiţie curtea e un spaţiu împrejmuit în jurul..., şi pierde nişte silabe preţioase. (anisoara) pe braţe de marmură – cam abscons, o fi vreo statuie, dar cum s-o legi de şcoală şi de lună? (Monica Trif) ramasa-n intuneric – dacă-i lună plină este umbră, dacă-i întuneric nu e, mare dilemă. (Mariko san) în curtea părăsită – aici se observă clar abilitatea originalului: curtea fiind subînţeleasă, a introdus ceva mai puţin redundant – şotronul. (Mariko san) pe clădirile din jur – Mariko vrea să ne îndoctrineze şi laudă, cu ajutorul lunii, iluminismul. (delcrimar) pe terenul de handbal – deşi cu intenţie apropiată de original, cîtă diferenţă între handbal şi şotron. Dacă ţinteşte aceeaşi acuză la adresa şcolii, (Ioana Dinescu) mai neagră ca furul e un pic cam explicită şi anonimul, la pîndă, o taxează cu promptitudine: (Anonim) mai neagra in cerul gurii. (Karla) se metamorfozeaza – un neologism abstract şi fără noutate, necum semnificativă, de-a lungul zilei sau nopţii umbrele se tot schimbă.
Doar cîteva completări au simţit jocul de cuvinte pe care îl poate declanşa umbra: (doina b) la Denii din Postul Mare – nici ţipenie, enoriaşii lipsă, (doina b) pe aura unor sfinţi – cu o posibilă aluzie la macularea credinţei de către învăţămînul ştiinţific, pe care veşnicul anonim a şi persiflat-o: (Anonim) la Denii, pe capu' popii. (Ioana Dinescu) după bombardament – bănuiesc că a avut în vedere masivitatea şcolii din care totuşi a mai rămas ceva în picioare sau faptul că, aşa ruinată, clădirea nu mai e decît o “umbră”.
Cea mai reuşită: (Ioana Dinescu) se uită după mine - punînd accentul pe doar pentru a simţi sensul secund al şcolii rămase departe în urmă şi subţiată ca o umbră, poate mustrătoare, poate nostalgică...
Mă bucur să amintesc două versuri dint-un poem al lui Blaga, Întoarcere:
“Mult mă mustră frunza-ngustă.
Vîntul lacrima mi-o gustă.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)