Versul din mijloc este:
N-ai să ştii cine
ţi-a lăsat un măr la geam –
semnez cu dinţii
Teodora Moţet (Stîlpi de felinar)
(Anonim) iti mananca ficatii -
(Anonim) te-a muscat pe la spate
(Mariko san) Ţi-a muşcat din măr -
(doina b) ţi-a pus pe birou para...mărul
(doina b) ţi-a lăsat semnul in somn -
(Ioana Dinescu) zice omida frunzei -
(Ioana Dinescu) îți încurcă pletele -
Simbolismul mărului muşcat este pentru noi, occidentalii, unul erotic şi înclinat spre păcat. Este, în acelaşi timp, prezentă în el şi faţeta copilărească a savurării nevinovate, fără rezerve a vieţii. Un vers memorabil al Mariei Banuş sună aşa: “Cum să mai saturi gura muşcată de moarte?” E vorba acolo de o amprentă dentară care, prin asocierea dintre Eros şi Thanatos, stigmatizează viaţa cu un dor fără de saţ.
În primele versuri este consemnat doar gestul copilăresc al dăruirii generoase şi dezinteresate a mărului. Semnătura pasională dă însă, dintr-o dată, cu totul altă dimensiune poemului. Există în intenţia acestei muşcături o adîncire vitală dincolo de simplul şi banalul gest, este mai curînd o declaraţie programatică de asumare a vieţii, asemenea celei din Fructele pămîntului a lui Gide.
N-ai să ştii cine capătă şi el altă valoare la o a doua citire. Cel care a declanşat totul nu mai are mare importanţă, căci el a reuşit să atingă şi să răscolească straturile profunde ale fiinţei tale, să activeze energiile nebănuite care zăceau acolo din strămoşi.
Cu oarecare ironie, cam stridentă, (Anonim) iti mananca ficatii -, (Anonim) te-a muscat pe la spate sînt doar redundante, slăbind forţa ultimului vers. Şi (Mariko san) Ţi-a muşcat din măr – face aceeaşi eroare, pe care originalul o evită: cu un pic de subtilitate, semnez cu dinţii poate să nu fie luat la propriu ca oferire a unui măr deja muşcat ci doar pecetluit simbolic de închipuirea celui ce-l dăruieşte.
(doina b) ţi-a pus pe birou para... mărul atenuează forţa lui la geam şi coboară totul în intimism domestic, iar (doina b) ţi-a lăsat semnul in somn – e prea vampiric.
(Ioana Dinescu) zice omida frunzei -, cam stîngaci legat de de primul vers, (Ioana Dinescu) îți încurcă pletele – la fel, de ultimul.
3 comentarii:
O mica explicatie: "îți încurcă pletele" se refera la un pieptene, care are dinti si incurca din gelozie parul stapanei (si un pieptene poate semna cu dintii coafura, nu?).....:)
Sunt insa de acord ca este mai dificil sa urmaresti filiera unei asemenea asociatii de idei, iar daca haiku-ul este prea abscons sau prea eliptic, atunci el nu mai este haiku.
Da, chiar ai dreptate. Pare mai curînd o ghicitoare.
Dificultatea e chestia cu "gelozia"! Original, original, da'... pînă unde?
N-ai să ştii cine iti incurca pletele – semnez cu dinţii (tesalei,greblei, si de ce nu ;dintii degetelor)
Asa ca ...lasati fantezia sa zburde !
Da',chestia aia cu "te-a...muscat... pe la spate" ,fu tare de tot ! =))
Trimiteți un comentariu