Se afișează postările cu eticheta autori - Mioara Gheorghe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autori - Mioara Gheorghe. Afișați toate postările

luni, 13 aprilie 2009

Versul original 21.7 Greierii ţes insomnii



Poemul în întregime este:


Noapte de vară –

Greierii ţes insomnii

Printre mixandre


Mioara Gheorghe (Stîlpi de felinar)


(doina bogdan) ţârîitul de greieri
(
Mihnea Simandan) stau la umbra stelelor

(aserb) cu privirea la stele,

(aserb) jucăm voioşi în horă

(Karla) greierii imi tin isonul


Insomnia, tulburare maladivă a somnului, este recuperată şi reevaluată ca un fel refuz voluntar al somnului pentru a prelungi reveria nopţii de vară legănată în cîntece de greieri şi mireasmă de micsandre. Cel mai bun hamac pentru fiinţa contemplativă pare a fi ţesătura pe care ţîrîitul greierilor o tot strecoară prin urzeala miresmelor.


Completările au încercat să adauge atmosferei nocturne alte elemente şi gesturi: (doina bogdan) ţârîitul de greieri, (Mihnea Simandan) stau la umbra stelelor, (aserb) cu privirea la stele, (aserb) jucăm voioşi în horă, (Karla) greierii imi tin isonul, fără să atingă anvergura magică a vălului insomniac ţesut de greieri.



luni, 2 martie 2009

Versul original 19.4 Storc ciorapul ud



Primul vers este:


Storc ciorapul ud –

în pantof încă-o baltă

de primăvară


Mioara Gheorghe (Stîlpi de felinar)


(Sorin Toma BOC) gaura in nori -
(
Monica Trif) sare o broasca-

(Mariko san) Luna lui Marte -

(Mariko san) Gaură-n talpă -

(Andrei S) Un ochi priveşte -
(Mariko san) Picură ţurţuri -

(Doina B) Ciorapi la soare-

Poemul are o subtilă gradare către un final optimist şi recuperator. Şi ciorapul ud, şi balta din pantof, necazuri cotidiene, se convertesc în semne ale bucuriei primăvăratece. Există o cumulare a neplăcerilor care, în ultimul vers, e învinsă de dovezile indubitabile ale schimbării anotimpului.


Privind în dreapta completărilor, simt şi eu o împrimăvărare, la toate a înmugurit linioara kireji-ului după gardul de lîngă balta din pantof.


O parte dintre completări sînt redundante: (Mariko san) Luna lui Marte -, (Mariko san) Gaură-n talpă -, (Andrei S) Un ochi priveşte, (Mariko san) Picură ţurţuri -, pentru că repetă ceea ce există implicit în versurile următoare.


Două acompaniază necazul din pantof cu semnele de vitalitate primăvăratecă: (Monica Trif) sare o broasca-, (Doina B) Ciorapi la soare-. Poate şi (Sorin Toma BOC) gaura in nori – ţinteşte tot acolo dar nu prinde centru ţintei.



vineri, 6 februarie 2009

Versul original 17.4 să intre luna



Ultimul vers a fost:


Carul cu fîn.

Copiii deschid poarta

să intre luna.


Mioara Gheorghe (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)


(Karla) lunca pustie
ulciorul gol
luna ajutor
luna în curte
câmp cu ţepuşe
pe câmp un singur stog
se lasă seara,apus de soare,
către asfinţit
a venit câmpul
farmecul verii
la schit -vecernie
bătăi de toacă,clopot
iarbă uscată
la noapte: stele
şura asteaptă
dulău primul
munca câmpului
sudoarea muncii
tata istovit
coasa nicăieri
mama cu tata
un ţoi cu ţuică
doar una mică
mama departe
bunul în tindă,moţăie
greieri vin de la cosit
laarg...spre orizont
intră primul gol
iar au jucat fotbal
apoi o închid
cine o închide?
cu telecomanda
acul nicăieri
dracu caută acu
hai să ne plimbăm !
ştrengarii tatei!

(Plimbareatza) Tu dormi!

(Puiu) doar ei au ramas
(Puiu) nimeni nu-i ajuta
(Puiu) patulului gol
(Puiu) cainele e primul

Sorin Toma BOC unde e acul?!

(Doina B) agale boii
(Doina B) izbiţi de miros
(Doina B) singurii stăpâni
(Doina B) subredă-i şi propta
(
Doru Emanuel) să intre luna


Cum îi stă bine unui poem haiku, primele versuri ne introduc în atmosfera unui loc şi timp: plecat de ore bune la fîneaţă carul este aşteptat să se întoarcă plin cu fîn. Şi pentru că aşteaptă cu mai multă nerăbdare, şi pentru că, oricum, asta e treaba lor cînd îi ajută pe cei mari, copiii deschid poarta. Ori au făcut-o prea devrme, ori luna era şi ea pe undeva la răsărit, cea care se hotărăşte să intre prima, lucru suprinzător şi mai presus de fire, este luna. Chiar dacă se vor găsi cîrcotaşi care să vadă carul doar cu patru roţi, valoarea poemului se susţine prin paradoxala şi triumfala descindere a lunii prin poarta deschisă pentru raţiuni de departe mai pămîntene.


Incoerente, pentru că nu fac sintagmă cu versul anterior, mi se par: (Karla) lunca pustie, ulciorul gol, luna ajutor, luna în curte, câmp cu ţepuşe, pe câmp un singur stog, se lasă seara, apus de soare, a venit câmpul, farmecul verii, la schit –vecernie, bătăi de toacă,clopot, iarbă uscată, la noapte: stele, munca câmpului, sudoarea muncii, coasa nicăieri, un ţoi cu ţuică, doar una mică, mama departe, intră primul gol, iar au jucat fotbal, acul nicăieri, dracu caută acu, ştrengarii tatei! (Plimbareatza) Tu dormi!, (Doina B) agale boii, (Doina B) izbiţi de miros, (Doina B) singurii stăpâni, (Doina B) subredă-i şi propta.


Prozaice şi spălăcite, fără nerv se dovedesc completările: (Karla) către asfinţit, şura asteaptă, dulău primul, tata istovit, mama cu tata, bunul în tindă,moţăie, greieri vin de la cosit, laarg...spre orizont, apoi o închid, cine o închide?, cu telecomanda, hai să ne plimbăm ! (Puiu) doar ei au ramas, (Puiu) nimeni nu-i ajuta, (Puiu) patulului gol, (Puiu) cainele e primul, (Sorin Toma BOC) unde e acul?!


Ca şi data trecută, urma scapă turma: (Doru Emanuel) să intre luna.



vineri, 26 decembrie 2008

Versul original 13.5 o pălărie veche



În întregul său, poemul este:


Pe gardul putred

o pălărie veche –

paznic de vrăbii

Mioara Gheorghe (Luna în ţăndări)


spectrul sperietorii (Puiu)
poposeste un uliu (Puiu)
un maracine uscat (Puiu)
o frunza ruginie (
Plimbareatza)
S-a cocoţat motanul (karla)
o veche vizieră..... pălărie- (Doina B)
o manta peticită.... (Doina B)
aruncată o zdreanţă.... (Doina B)
căţărată pisica... (Doina B)
cocoţat un copil, (ion untaru)
cocoş sparge tăcerea- (
anisoara)
s-a tolănit pisica (
Doru Emanuel)

adus de vânt un fular (wyu)


Paznic la vrăbii este un comentariu acidulat al degradării spaţiului uman luat deja în stăpînire de vrăbii. Pălăria veche, în postură de veghe, este doar un semn al unei existenţe vremelnice şi ciudate înainte ca vrăbiile să-şi facă deja un cuib din ea.


Comentariile au populat gardul cu felurite obiecte ajunse nu se ştie cum acolo: spectrul sperietorii (Puiu), un maracine uscat (Puiu), o frunza ruginie (Plimbareatza), o veche vizieră..... pălărie- (Doina B), o manta peticită.... (Doina B), aruncată o zdreanţă.... (Doina B), cocoţat un copil, (ion untaru), adus de vânt un fular (wyu), dar şi cu cîteva fiinţe nu prea bine intenţionate faţă de vrăbii: poposeste un uliu (Puiu), S-a cocoţat motanul (karla), căţărată pisica... (Doina B), s-a tolănit pisica (Doru Emanuel).


Cocoşul nearticulat al Anişoarei pare cam răguşit în context: cocoş sparge tăcerea- (
anisoara).



Versul original 13.4 Trestie spartă



Primul vers este:


Trestie spartă –

golul plin de cîntece

rostuit de vînt

Mioara Gheorghe (Luna în ţăndări)


Flaut fermecat (Wyu)

Nori de cenusa (Plimbareatza)
trecând lin prin (
anisoara)
cimpoiul vesel (ion untaru)
Amintirea e (karla)
Flautul nimfei...
(Doina B.)
Trestie frântă- (Doina B.)
Golful cu trestii-... (Doina B.)
dintr-un cimpoi vechi (ion untaru)
defileu pustiu (
Doru Emanuel
)


Poemul este saturat de aluziile înţelepciunii extrem orientale pentru care golul nu este văzut ca o lipsă, ci ca o virtualitate ce trebuie împlinită. La fel cum pentru un celebru sculptor statuia există deja şi trebuie doar eliberată din blocul de marmură, trestia spartă (şi ea o negativitate valorizată) este doar un pretext pentru a crea un gol productiv pe care vîntul să-l ia în primire şi pe care să-şi cînte repertoriul. Un haiku bun este de multe ori şi prilejul de a face legătura cu aluziile culturale cum bine procedează Doina amintindu-ne de legenda nimfei Syrinx transformată in trestie: "haidem să facem un fluier pe potriva vântului..."


O interesantă discuţie despre cuvîntul rost găsiţi la Noica, rostul este la origine tocmai golul menit să fie umplut pentru ca părţile unei construcţii să se îmbuce între ele devenind solidare (mai ales la cele din lemn). Ceva îşi găseşte rostul, se rostuieşte tocmai prin această aşezare, articulare în golul care-i este destinat pentru a intra într-o anumită ordine. Mai pătrăm sensul în devenire în expresia pe de rost, care însemnă a reproduce prin viu glas fără a citi, unde rost înseamnă gură, de unde şi verbul a rosti pentru a pune în ordine, a articula cuvintele.


Fără să aibă naturaleţea trestiei puse la dispoziţia vîntului cîntăreţ, ca în completarea Doinei, calchiată parcă pe original: Trestie frântă- (Doina B.), Golful cu trestii-... (Doina B.), mai multe comentarii au adus în joc instrumente de suflat: Flaut fermecat (Wyu), cimpoiul vesel (ion untaru), Flautul nimfei... (Doina B.), dintr-un cimpoi vechi (ion untaru). Pentru Karla însă, Amintirea e (karla) dispozitivul muzical menit să rostuiască vîntul vremilor ce vin.


Anişoara nu articulează cum ar trebui: trecând lin prin (anisoara), iar Nori de cenusa (Plimbareatza) nu leagă în niciun fel cu versurile ce urmează.


O completare aparte reuşeşte Doru cu defileu pustiu (Doru Emanuel), găsind pentru vînt un rost la fel de motivant.




sâmbătă, 4 octombrie 2008

Versul original 2.6 toamna înlăcrămată

În întregime, poemul arată aşa:


Funii de ceapă

toamna înlăcrămată

spînzură-n streşini


Mioara Gheorghe (Surîsul crizantemei)


soarele indurerat (sorin toma boc)

toamna in desnădejde (Doina)
toamna sinucigaşă (
Doina)
în casa părăsită (Florinel)

prinse de prima bruma

bâzâite de muste (H.B.)

din belsugul toamnei (Monica Trif)

neştiute arome . (anisoara)

tocana pentru iarnă (Dan Norea)

cosite impletite (Oana Bold)
Panzele de paianjeni (Oana Bold)
in bataia va
ntului (Oana Bold)
destine împletite, (ion untaru)


Este un poem care nu are prea mari ambiţii, primul vers este metaforizat de următoarele două. Toamna este surprinsă într-un acces de plîns cu lacrimi statice de mărimea cepelor. Pentru privitorul perspicace, funiile de ceapă spun adevărul toamnei într-un tablou pitoresc.


Dacă toamna înlăcrămată este o metaforă mai amplă, neştiute arome . (anisoara), tocana pentru iarnă (Dan Norea), cosite impletite (Oana Bold) accentuează doar decorativismul. Doina este mai drastică, dar totodată mai abstractă, pierzînd concretul: toamna sinucigaşă (Doina), toamna in desnădejde (Doina).


Completările în casa părăsită (Florinel), prinse de prima bruma, bâzâite de muste (H.B.), din belsugul toamnei (Monica Trif), in bataia vantului (Oana Bold) sînt de un descriptivism plat, nu aduc o noutate care să varieze cît de cît faţă de ceea ce spuneau deja funiile.


În casa părăsită (Florinel) aduce o notă de tristeţe obiectivă, de patină care vorbeşte de la sine. Trei completări introduc o altă imagine marcînd un kireji subînţeles: soarele indurerat (sorin toma boc), Panzele de paianjeni (Oana Bold), destine împletite, (ion untaru). A Oanei se apropie de a lui Florinel ca sens şi pare chiar mai bună pentru că spune acelaşi lucru fără vreun adjectiv. A lui Ion Untaru se păstrează în zona metaforei. Ideea lui Sorin pare a fi mai bună, poate, eliminînd îndurerat, ar merge ceva în genul soarele putrezind.