Se afișează postările cu eticheta originalul s 17. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta originalul s 17. Afișați toate postările

marți, 10 februarie 2009

Versul original 17.7 ale singurătăţii



Ultimul vers este:


Camera mea –

patru anotimpuri

ale singurătăţii


Gabriela Ion (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)


(Anca) doua suflete aprinse

(Karla) patru ori câte?
ca miezul nucii
fug după mine
unul după altul
se cheamă pe rând
vine şi noaptea!
apoi nimica,vecia,cade steaua!
sosesc şi pleacă
la urmă - popa!
măsoară viaţa
care nu mai sunt?
asta-i viaţa mea!
câte mă vor şti?
deşiră mosorul
le iubesc pe toate
îmi scluptează viaţa
să le-ntorc pe dos ?!
implacabile
şi-au dat întâlnire
în inimă...unul

(Mariko san) Eu - cireş în floare

(Doina B) cu tristeţea lor
(Doina B) numărându-mi anii
(Doina B) -deschide larg fereastra!!!!
(Doina B) de singurătate
(Doina B) gol umplut cu Vivaldi

(Sorin Toma BOC) in patru pereti

(Doru Emanuel) tot atâţia fraţi

(Monica Trif) pe-o singura plansa

(Puiu) de astazi pe maine
(Puiu) numai pe portative
(Puiu) si nu am mai scris nimic

Stratagema poemului este aceea de a duce pe o pistă falsă pentru ca apoi să creeze surpriza. Camera mea sugerează o anume închidere claustrofobică, dar completitudinea şi varietatea celor patru anotimpuri este în evidentă antiteză cu sugestia primului vers. Şi totuşi, paradoxal, cei patru pereţi, reaminteşte şi accentuează ultimul vers, pot anula diversitatea potenţială şi o pot transforma într-un perpetuu şi invariabil arest la domiciliu.


Cîteva completări merg pe sugestia vertijului celor patru anotimpuri care se poate amplifica din preaplinul sufletesc şi între cei patru pereţi: (Anca) doua suflete aprinse, (Karla) le iubesc pe toate, (Mariko san) Eu - cireş în floare, (Doru Emanuel) tot atâţia fraţi.


Văzînd doar sechestrarea anotimpurilor, alte completări notează deprimat: (Doina B) cu tristeţea lor, (Doina B) numărându-mi anii, (Monica Trif) pe-o singura plansa, (Puiu) de astazi pe maine, (Puiu) numai pe portative, (Puiu) si nu am mai scris nimic.


Doina notează, în ton cu originalul: (Doina B) de singurătate, dar încearcă o compensare: (Doina B) gol umplut cu Vivaldi şi avansează un îndemn: (Doina B) -deschide larg fereastra!!!!


Alte completări sînt repetitive sau inserează panseuri şi nedumeriri răsuflate: (Karla) patru ori câte?, ca miezul nucii, fug după mine, unul după altul, se cheamă pe rând, vine şi noaptea!, apoi nimica,vecia,cade steaua!, sosesc şi pleacă, la urmă - popa!, măsoară viaţa, care nu mai sunt?, asta-i viaţa mea!, câte mă vor şti?, deşiră mosorul, îmi scluptează viaţa, să le-ntorc pe dos ?!, implacabile, şi-au dat întâlnire, (Sorin Toma BOC) in patru pereti.



luni, 9 februarie 2009

Versul original 17.6 adulmecă ceaţa



Poemul în întregime este:


Un cîine pribeag

adulmecă ceaţa:

doar frunze uscate


Cristina Cismaru (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)


(Puiu) sub el culcusul
(Puiu) singura-i avere
(Puiu) tovarase de drum
(
Anca) peste amintiri se-astern

(Karla) pe cer niciun nor- plouă
pe aleia parcului
teiul tot la fereastră
în scursoarea timpului
pe cărarea vieţii
la stână nicio oaie
nu mai sunt turme de oi
pe uliţa pustie
lihnit de foame- pe jos
cine sa-i lege rana?
în blana de pe el
poteci străine calcă
caută stapân şi os-
prietenul meu- os nu,
îngrămadite de vânt,
(Florinel) pentru masa de seară

(Sorin Toma BOC) pe ulita pustie,
(Doina B) pe trupul costeliv
(Doina B) adulmecând pubela
(Doina B) în vechea lui strachină
(Doina B) la crucea stăpânului
(Doina B) in locul de pripas

(Doru Emanuel) pe-aleile parcului
(
Monica Trif) langa raul inghetat


Condiţia cîinelui pribeag poate fi uşor asimilată cu a celui în exil, dezrădăcinat, rătăcind pe meleaguri străine. Parcă nu numai locul, ci şi vremea nu-i este prielnică: în jurul lui doar ceaţa şi frunza uscată a unei toamne precoce. Poate că toţi sîntem adesea doar rătăcitori pe un tărîm cîinos şi nu simţim prin ceaţă niciun liman.


Completările au profitat de frunzele uscate pentru a face din ele un simbol al precarităţii: (Puiu) sub el culcusul, (Puiu) singura-i avere, (Anca) peste amintiri se-astern, (Karla) pe cer niciun nor- plouă, pe aleia parcului, teiul tot la fereastră, în scursoarea timpului, pe cărarea vieţii, la stână nicio oaie, nu mai sunt turme de oi, pe uliţa pustie, lihnit de foame- pe jos, cine sa-i lege rana?, în blana de pe el, poteci străine calcă, caută stapân şi os-, prietenul meu- os nu, îngrămadite de vânt, (Florinel) pentru masa de seară, (Sorin Toma BOC) pe ulita pustie, (Doina B) pe trupul costeliv, (Doina B) adulmecând pubela, (Doina B) în vechea lui strachină, (Doina B) in locul de pripas, (Doru Emanuel) pe-aleile parcului, (Monica Trif) langa raul inghetat.


Pe alt calapod doar: (Puiu) tovarase de drum, accentuînd parcă starea universală de bejenie, (Doina B) la crucea stăpânului, care motivează înstrăinarea cîinelui.




duminică, 8 februarie 2009

Versul original 17.5 Fluture alb



Primul vers este:


Fluture alb.

Iisus abia zărit

pe crucea veche.


Violeta Basa (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)


(Plimbareatza) Apus de soare,

(Doina B) Turla schitului-
(Doina B) Răscruce de drum-
(Doina B) Troiţa ninsă....
(Doina B) Lume grăbită....
(Doina B) Ochii in pământ...

(Puiu) Burnita toamnei
(Puiu) Furat de ganduri
(Puiu) Sub pleoape mijite

(Karla) Troiţa cu spini-
(Karla) Stelele pe cer-
(Karla) Secolul nostru-
(Karla) Doua milenii-
(Karla) Schitul părăsit-
(Karla) Dumnezeu in cer-
(Karla) Bătrâni la slujbă-
(Karla) Vopsea scorojită
(Karla) Multe pupături-
(Karla) Printre vitralii
(Karla) Pe grumazul tău

(Sorin Toma BOC) nimeni la slujbă -
(Doru Emanuel) de sub troiene
(Doru Emanuel) ascuns de nămeţi
(Doru Emanuel) trec oameni grăbiţi


Poemul pune în antiteză o imagine proaspătă şi una învechită. O imagine a vieţii efemere şi o altă patinată şi ştearsă a vieţii veşnice, măcinată de timp. Îmi place să văd în fluturele alb o reiterare a vieţii, o altă ipostază a lui Isus izbucnită odată cu primăvara. Estomparea lui Isus crucificat poate fi resimţită şi ca o altă modalitate de a resimţi religiozitatea mai curînd difuză şi mereu prezentă în cel trecătoare decît concentrată în relicve prăfuite.


O parte dintre completări au găsit o motivare circumstanţială a atenuării imaginii cristice: (Plimbareatza) Apus de soare, (Doina B) Turla schitului- (prea sus), (Doina B) Troiţa ninsă..., (Doina B) Lume grăbită...., (Doina B) Ochii in pământ..., (Puiu) Burnita toamnei, (Puiu) Furat de ganduri, (Puiu) Sub pleoape mijite, (Karla) Stelele pe cer-, (Karla) Secolul nostru-, (Karla) Schitul părăsit-, (Karla) Vopsea scorojită, (Karla) Multe pupături-, (Karla) Printre vitralii, (Doru Emanuel) de sub troiene, (Doru Emanuel) ascuns de nămeţi, (Doru Emanuel) trec oameni grăbiţi.


Alte cîteva au văzut lucrurile mai mult la figurat: (Karla) Doua milenii-, (Karla) Dumnezeu in cer-, (Sorin Toma BOC) nimeni la slujbă -.


Cîteva au localizat numai unde este imaginea văzută: (Doina B) Răscruce de drum-, (Karla) Troiţa cu spini-, (Karla) Pe grumazul tău, (Karla) Bătrâni la slujbă-.





vineri, 6 februarie 2009

Versul original 17.4 să intre luna



Ultimul vers a fost:


Carul cu fîn.

Copiii deschid poarta

să intre luna.


Mioara Gheorghe (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)


(Karla) lunca pustie
ulciorul gol
luna ajutor
luna în curte
câmp cu ţepuşe
pe câmp un singur stog
se lasă seara,apus de soare,
către asfinţit
a venit câmpul
farmecul verii
la schit -vecernie
bătăi de toacă,clopot
iarbă uscată
la noapte: stele
şura asteaptă
dulău primul
munca câmpului
sudoarea muncii
tata istovit
coasa nicăieri
mama cu tata
un ţoi cu ţuică
doar una mică
mama departe
bunul în tindă,moţăie
greieri vin de la cosit
laarg...spre orizont
intră primul gol
iar au jucat fotbal
apoi o închid
cine o închide?
cu telecomanda
acul nicăieri
dracu caută acu
hai să ne plimbăm !
ştrengarii tatei!

(Plimbareatza) Tu dormi!

(Puiu) doar ei au ramas
(Puiu) nimeni nu-i ajuta
(Puiu) patulului gol
(Puiu) cainele e primul

Sorin Toma BOC unde e acul?!

(Doina B) agale boii
(Doina B) izbiţi de miros
(Doina B) singurii stăpâni
(Doina B) subredă-i şi propta
(
Doru Emanuel) să intre luna


Cum îi stă bine unui poem haiku, primele versuri ne introduc în atmosfera unui loc şi timp: plecat de ore bune la fîneaţă carul este aşteptat să se întoarcă plin cu fîn. Şi pentru că aşteaptă cu mai multă nerăbdare, şi pentru că, oricum, asta e treaba lor cînd îi ajută pe cei mari, copiii deschid poarta. Ori au făcut-o prea devrme, ori luna era şi ea pe undeva la răsărit, cea care se hotărăşte să intre prima, lucru suprinzător şi mai presus de fire, este luna. Chiar dacă se vor găsi cîrcotaşi care să vadă carul doar cu patru roţi, valoarea poemului se susţine prin paradoxala şi triumfala descindere a lunii prin poarta deschisă pentru raţiuni de departe mai pămîntene.


Incoerente, pentru că nu fac sintagmă cu versul anterior, mi se par: (Karla) lunca pustie, ulciorul gol, luna ajutor, luna în curte, câmp cu ţepuşe, pe câmp un singur stog, se lasă seara, apus de soare, a venit câmpul, farmecul verii, la schit –vecernie, bătăi de toacă,clopot, iarbă uscată, la noapte: stele, munca câmpului, sudoarea muncii, coasa nicăieri, un ţoi cu ţuică, doar una mică, mama departe, intră primul gol, iar au jucat fotbal, acul nicăieri, dracu caută acu, ştrengarii tatei! (Plimbareatza) Tu dormi!, (Doina B) agale boii, (Doina B) izbiţi de miros, (Doina B) singurii stăpâni, (Doina B) subredă-i şi propta.


Prozaice şi spălăcite, fără nerv se dovedesc completările: (Karla) către asfinţit, şura asteaptă, dulău primul, tata istovit, mama cu tata, bunul în tindă,moţăie, greieri vin de la cosit, laarg...spre orizont, apoi o închid, cine o închide?, cu telecomanda, hai să ne plimbăm ! (Puiu) doar ei au ramas, (Puiu) nimeni nu-i ajuta, (Puiu) patulului gol, (Puiu) cainele e primul, (Sorin Toma BOC) unde e acul?!


Ca şi data trecută, urma scapă turma: (Doru Emanuel) să intre luna.



joi, 5 februarie 2009

Versul original 17.3 aproape inutilă



Versul lipsă este:

Pomii în floare –

aproape inutilă

lumina dimineţii


Lavinia Dan (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)


(Monica Trif) asteapta si o mierla

(Karla) un fluture pictează
(Karla) ninge cu petale în
(Karla) s-a îmbrăcat in alb
(Karla) în fereastra mea bate
(Karla) luna se topeşte în
(Karla) zboară ciocârlia cu
(Karla) prin oblonul rupt intră
(Karla) departe la orizont
(Karla) în palmele frunzelor
(Karla) când roade aurii in
(Karla) petale colorate cu
(Karla) pasărea noapţii doreşte, aşteaptă
(Puiu) Colinda zidul
(Puiu) Pe un biet mormant
(Puiu) Se uita piezis
(Puiu) Pe umarul stang

(Sorin Toma BOC) stele ignorând

(Doina B) mai albă e azi
(Doina B) înmiresmată
(Doina B) peste albine
(Doina B) azi in eclipsă

Cele două idei/imagini sînt sugerate prin două exclamaţii surdinizate. Faptul că autoarea nu simte nevoia să pună alte semne de punctuaţie pentru a-şi clama starea sufletească arată tocmai discreţia construcţiei. Ţipătul este doar unul al culorii... iar cel care ar vrea şi ar putea să ţipe a rămas fără glas. În el, albul florilor a produs o implozie asurzită. În zorii zilei, copleşit, simte că lumina pomilor înfloriţi este deja prea multă... Există o concurenţă oarecum neloială între cele două surse de lumină şi dimineaţa are un serios handicap. Versul al doilea nu face decît să medieze între ele şi să estimeze, consemnînd că aceea a florilor este nepreţuită şi mai presus de vreun adaos.


Comparînd cu originalul, majorittea completărilor nu mijlocesc între cele două. Cele mai multe circumstanţiază doar lumina dimineţii: (Monica Trif) asteapta si o mierla, (Karla) un fluture pictează, (Karla) s-a îmbrăcat in alb, (Karla) în fereastra mea bate, (Karla) luna se topeşte în, (Karla) zboară ciocârlia cu, (Karla) prin oblonul rupt intră, (Karla) departe la orizont, (Karla) în palmele frunzelor, (Karla) pasărea noapţii doreşte, aşteaptă, (Puiu) Colinda zidul, (Puiu) Pe un biet mormant, (Puiu) Se uita piezis, (Puiu) Pe umarul stang, (Sorin Toma BOC) stele ignorând.


Altele, mai puţine, fac din lumina dimineţii doar o circumstanţă pentru a pune în valoare decorativ înflorirea: (Karla) ninge cu petale în, (Karla) s-a îmbrăcat in alb, (Doina B) mai albă e azi, (Doina B) înmiresmată, (Doina B) peste albine, (Karla) petale colorate cu, cînd nu se aventurează, prin întrebări retorice să prospecteze viitorul: (Karla) când roade aurii in.


Numai (Doina B) face o legătură izbutită care evidenţiază un efect paradoxal: azi in eclipsă.





miercuri, 4 februarie 2009

Versul original 17.2 Mîngîierea ta



Primul vers este:

Mîngîierea ta –

Cum altfel aş avea

formă în spaţiu?


Ana-Maria Crişan (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)


(Anca) Iubirea-mi curge prin vene

(Puiu) Timp care trece

(Karla) Reâncarnare -
(Karla) Roata vieţilor -
(Karla) Legea naturii -
(Karla) Până la urmă...
(Karla) Cine cunoaşte...
(Karla) E pur si muove-
(Karla) Rodul iubirii- ,iubind iubirea,numai iubirea-
(Karla) Viaţă eternă-
(Karla) Doar alter ego -
(Karla) De n-ar fi lumea,timpul
(Karla) Totusi samsara -
(
Monica Trif) fara niciun gand

(Doina B) Se-nalţă ceaţa-
(Doina B) trei dimensiuni-
(Doina B) Portret in ramă-
(Sorin Toma BOC) Suflet de gheaţã -

Întrebarea retorică din ultimele două versuri presupune că primul vers oferă temeiul faptului că o fiinţă, altfel amorfă, capătă formă în spaţiu. Mîngîierea, prin forţa paradoxală a tandreţii, zideşte un trup spiritual în spaţiu. Şi asta pentru că, fără de mîngîiere, trupul real şi fizic este fragil, friabil, gata oricînd să devină doar o grămăjoară de nisip cernută în clepsidră.


(Anca) - Iubirea-mi curge prin vene – are prin urmare dreptate, dar asta numai într-un discurs unde răspunsul poate fi enunţiativ, afirmativ, teoretic. Pentru asta, haiku-ul nu face apel la noţiuni generale: (Puiu) Timp care trece, (Karla) Reâncarnare -, (Karla) Roata vieţilor -, (Karla) Legea naturii -, (Karla) Cine cunoaşte..., (Karla) E pur si muove-, (Karla) Rodul iubirii- ,iubind iubirea,numai iubirea-, (Karla) Viaţă eternă-, (Karla) Doar alter ego -, (Karla) De n-ar fi lumea,timpul, (Karla) Totusi samsara -, (Monica Trif) fara niciun gand, (Doina B) trei dimensiuni-, ci la imagini (snesibile): (Doina B) Se-nalţă ceaţa-, (Doina B) Portret in ramă-, (Sorin Toma BOC) Suflet de gheaţã – . Asta nu înseamnă că cele trei sînt soluţii bune, dar sînt soluţii căutate corect, printre mijloacele legitime într-un haiku.





luni, 2 februarie 2009

Versul original 17.1 pînă şi luna



Cu versul trei la locul lui:


Căldură mare –

a coborît la scaldă

pînă şi luna


Livia Ciupav (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)


Anca soarele zglobiu

Doru Emanuel până şi luna

(Karla) doar un pescaruş
(Karla) o libelulă
(Karla) luna de argint
(Karla) aurul,amurgul serii
(Karla) un cârd de boboci
(Karla) o claie de păr
(Karla) transpiraţia-
(Karla) raza soarelui
(Karla) ramul,umbra salciei
(Karla) iarba de pe mal
(Karla) o frunză verde.
(Karla) fructul iubirii.
(Karla) namiaza mare
(Karla) umbra norilor.
(Karla) o broască cântând
(Karla) focul din mine,focul din soare
(Karla) fluviul în mare.
(Karla) căldura nopţii.
(Karla) cubul de gheaţă
(Karla) fata morgana.
(Karla) porcul în noroi.
(Karla) talpa iadului,şi dracul din iad
(Karla) omul zăpezii
(Karla) pasărea fenix
(Karla) o turmă de oi
(Karla) nisipul din clepsidră
(Karla) arde nisipul...
(Karla) cum o fi apa ?
(Karla) apa la glezne,apa limpede.
(Karla) gustând răcoarea
(Karla) traiască răcoarea !
(Karla) doar tinereţea
(Karla) viermele-n cârlig
(Karla) dragostea fierbinte
(Karla) un trup de tânăr
(Karla) ce sâni superbi !
(Karla) în pielea goală
(Karla) pe un topogan
(Karla) pe acelaş drum
(Karla) în ochiul apei
(Karla) în apa caldă.în apa vieţii,în miez de noapte,în grabă mare
(Karla) batând din aripi
(Karla) cu paraşuta
(Karla) unde,în mare ?
(Karla) numai în gând...
(Karla) întreţinerea !
(Karla) meteorologia
(Karla) doar plimbăreaţa
(Karla) gaura cheii...
(Karla) urcând muntele

(Puiu) copiii din sat
(Puiu) cosasul trudit

(Monica Trif) un nor încărcat

(Sorin Toma BOC) fata morgana


Este genul de poem în care primul vers creează atmosfera, cadrul general în care va avea loc evenimentul punctual din partea a doua a poemului. Kireji după primul vers este pauza care ne face să simţim din plin climatul evocat. Apoi putem urmări gîndul autoarei, copleşită şi ea de căldura cea mare şi cu mintea la scaldă (chiar aşa, ca o sintagmă extrem de vehiculată, nu se poate să nu te ducă gîndul la căldură mare, monşer), care vede... luna oglindită în apă/lac/mare. Poanta este tocmai această culme paradoxală a culmilor: pînă şi... luna, a coborît la scaldă.


Felicitări lui Doru Emanuel dacă a găsit singur soluţia până şi luna. Fără acest pînă şi, care marchează exacerbarea, paroxismul declanşat de arşiţă oricine intră la scaldă o face într-o normalitate a evidenţei şi banalităţii momentului.


Dincolo deci de completările previzibile, pentru că sînt doar completări ale unei sintagme şi nu ale unui poem valabil şi, astfel, doar exerciţii de numărat silabele, există însă şi ratări absolute care nu completează (gramatical) nici măcar sintagma şi se remarcă doar ca aberaţii verbale: (Karla) transpiraţia-, cum o fi apa ?, traiască răcoarea !, ce sâni superbi !, întreţinerea !, meteorologia, gaura cheii..., urcând muntele, scuzabile, poate, doar în perspectiva caniculei. Căldură mare, monşer.