Se afișează postările cu eticheta autori - Clelia Ifrim. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autori - Clelia Ifrim. Afișați toate postările

luni, 25 mai 2009

Versul original 28.1 tabloul nunţii



Primul vers este:


tabloul nunţii –

în rama goală de lemn

cuib de păianjen


Clelia Ifrim (Stîlpi de felinar)


(Ioana Dinescu) greva stupului -
(Ioana Dinescu) fereastră oarbă -
(Ioana Dinescu) ghergheful bunicii -
(Ioana Dinescu) portretul păzit -
(Ioana Dinescu) pat cu baldachin -
(aserb) pe prispa casei

(Sorin Toma BOC) poza ei arsa -

(Eugen) portret in panza
(Eugen) autoportret
(Eugen) amintirea ta

(Anonim) orbita goala
(Ioana Dinescu) fără icoană -
anisoara albie de rîu.-

(Anonim) Eu in balansoar -

(Karla) Podul casei -

(Anonim) Gavanul orbit
(
livia ciupav) Sertar prafuit -

(Anonim) Sfantul in ceruri -

Este admirabilă contrapunerea şi substituţia. Tabloul nunţii, la ţară, este un lucru durabil şi aproape sacru. Cei doi soţi, ţepeni cum i-a aşezat fotograful, sînt întemeietorii unei dinastii şi figurile lor trebuie să rămînă acolo, pe perete, de-a lungul generaţiilor.


Aşa se cade. Şi totuşi... oamenii pleacă, satele sînt părăsite, vremea acestor fotografii fetiş ale ctitoritorilor de neam a cam apus. Se poartă fotografia digitală şi slide-show-ul.


În faţa ramei goale însă (nu contează de ce, poate casa a fost abandonată, poate totuşi cineva a luat dor poza, nu şi rama...) surpriza e maximă şi adevărul pe măsură: doar ţesătura păianjenului (aşa delicată şi fragilă) este durabilă sau, oricum, mai viabilă ca aşteptările hazardate ale omului.


Multe completări sînt infructuoase.


(Ioana Dinescu) fereastră oarbă – (cam metaforic, fereastră oarbă înseamnă altceva, fereastră falsă), (aserb) pe prispa casei, (Karla) Podul casei -, (livia ciupav) Sertar prafuit -, deşi au culoare rurală aduc detalii de localizare suplimentară fără nicio altă vibraţie.


Nu prea înţeleg: anisoara albie de rîu.-, (Anonim) orbita goala, (Anonim) Gavanul orbit – completări care, oricum, repetă ideea golului ramei.


Şi (Sorin Toma BOC) poza ei arsa –, (Ioana Dinescu) fără icoană - dau explicaţii inutile lipsei portretului (suprimînd ambiguitatea atît de necesară poemului) sau contrazic lipsa menţionată în continuare: (Ioana Dinescu) portretul păzit –, (Eugen) portret in panza (corect este pe), (Eugen) autoportret, (Eugen) amintirea ta, dacă nu cumva autorul identifică cele de mai sus chiar cu cuibul de păianjen.


Soluţii bune sînt: (Ioana Dinescu) greva stupului -, cu un pic de ironie şi interpretarea ramei într-un sens mai aparte, (Ioana Dinescu) ghergheful bunicii -, subliniind discret dispariţia bunicii, (Ioana Dinescu) pat cu baldachin -, marcînd mobila vetustă şi abandonată.


Anonimul (care nu vrea să se identifice încă) îşi păstrează umorul evadînd din ramă: (Anonim) Eu in balansoar – şi apoi (dacă o fi acelaşi) dă o soluţie de excepţie: (Anonim) Sfantul in ceruri -, separînd cu rigoare lucrurile.





miercuri, 15 aprilie 2009

Versul original 22.3 vara s-a sfîrşit



Ultimul vers este:


Un fir de nisip

în puşculiţa goală –

vara s-a sfîrşit


Clelia Ifrim (Stîlpi de felinar)


(Mihnea Simandan) pescarusi pe cer

(aserb) criza apasă

(Carmen SIC) plaja fara talpi/pasi
(Carmen SIC) nimeni in mare
(Carmen SIC) toamna pe plaja
(Carmen SIC) sfarsit de vara

(Mariko san) echinox de toamnă

(Karla) sfarsind vacanta

(doina b) sfarsitul verii.
(doina b) semnele toamnei...
(doina b) agoniseala....


Se spune că haiku-ul refuză figurile de stil, în special comparaţia. Asta înseamnă însă doar că într-un haiku autentic nu vei găsi semnele formale ale figurilor de stil. Este vorba mai degrabă de o anume discreţie şi eleganţă, textul nu îţi impune făţiş să faci o comparaţie, dar ţi-o sugerează complicitar. Îţi spune că n-fi decît un ageamiu dacă ai rămîne la un nivel al platitudinii celui ce s-a întors din vacanţa estivală cu suvenirul kitsch al unei puşculiţe goale, dacă n-ai simţi că puşculiţa şi nisipul evocă o clepsidră, iar sfîrşitul verii un anotimp al vieţii plin de rost şi de vitalitate.


Pe scurt, poemul vorbeşte despre felul în care ne simţim goliţi de noi înşine după un episod deosebit de intens al vieţii, despre puţinul cu care ni se pare că ne-am ales după ce el s-a consumat. Dar asta îndreptîndu-ne privirea spre lucruri care par să nu ne implice, deşi ele sînt doar simboluri pline de tîlc.


Oarecare nostalgie simţim şi în (Mihnea Simandan) pescarusi pe cer, (Carmen SIC) plaja fara talpi/pasi, (Carmen SIC) nimeni in mare, (Carmen SIC) toamna pe plaja, (Karla) sfarsind vacanta, (doina b) agoniseala..., dar nu ca în (Carmen SIC) sfarsit de vara, (Mariko san) echinox de toamnă, (doina b) sfarsitul verii, (doina b) semnele toamnei...


Prea teoretic (aserb) criza apasă.





miercuri, 5 noiembrie 2008

Versul original 7.3 Nimic în faţă



Primul vers al poemului spune:


Nimic în faţă

nimic în spate –

doar frunze-n cădere


Clelia Ifrim (http://tinyurl.com/4lw8v5)


Nimeni in faţă, (Doina B)
in faţă vântul, (Doina B)
In faţă viaţa, (Doina B)
In aval valuri (Doina B)
gângurit in gutui: (
anisoara)

Soare in faţa, (Henriette Berge)

Destinul in fata (Puiu)
Drumuri in fata (Puiu)
Vreascurile pe jos (Puiu)
prim-plan cu bunic (
Doru Emanuel)

desaga goală (ion untaru)


Un poem al toamnei ca un drum de străbătut. După ce e pregătit insistent prin două versuri care par să vorbească despre o anume deşertăciune şi dezolare, despre despuierea unui sezon al vieţii, anotimpul e precizat deabia în ultimul vers de frunzele-n cădere. După nimicul repetat şi devenit omniprezent, frunzele îi conferă acestuia substanţă şi par să îndulcească un pic destinul prin suavul lor prăpăd. Dintr-odată, dezastrul capătă savoarea unei imense nostalgii şi soarta omului o companie fastuoasă.


Cîteva comentarii sînt făcute cam în pripă, cu un optimism de mîntuială, fără substanţă: In faţă viaţa, (Doina B), gângurit in gutui: (anisoara), Soare in faţa, (Henriette Berge), Destinul in fata (Puiu), Drumuri in fata (Puiu), altele fără vreo legătură cu tonul grav al poemului: In aval valuri (Doina B), Vreascurile pe jos (Puiu), prim-plan cu bunic (Doru Emanuel).


Doar trei dintre comentarii par să fi prins acordul fin: Nimeni in faţă, (Doina B), in faţă vântul, (Doina B), desaga goală (ion untaru) şi vibrează la tristeţea de neconsolat a anotimpului.




miercuri, 8 octombrie 2008

Versul original 3.2 ca un prieten neştiut


Aşa arată poemul în întregul lui:


apus depărtat –

valurile vin la mine

ca un prieten neştiut


Clelia Ifrim (English HAIKU A Prize Genkissu! Spirits Up! World Wine Hekinan Contest, 2007)


fără corăbii (ion untaru)
triste iluzii (ion untaru)
efemeride (ion untaru)
peste nisipuri (Monica Trif)

doar in vizita (sorin toma boc)
numai in vise (sorin toma boc)
oare cu ce gând? (
Doina)
scăldând şi ţărmul. (
Doina)
acum prea târziu. (
Doina)
in acelasi ritm (Henriette Berge)
amintirile (Henriette Berge)

sa ma spele pe spate (Puiu)
sa spele pacate (Puiu)

netezind nisipul... (anisoara)

pline de scoici. (Oana Bold)
pline de-amintiri (Dan Norea)

pline de sare (Puiu)

si pleaca pustii (flavia)


Una din calităţile unor poeme haiku constă în felul în care realizează surpriza în ultimul vers. Dovada acestui lucru, în poemul propus, este chiar faptul că nimeni nu s-a apropiat de ceea ce spune ultimul vers şi, implicit, de acea stare pe care a trăit-o autoarea şi pe care ne-o propune atît de seducător. Simţim acest lucru nu doar ca pe ceva neaşteptat ci şi ca o bruscă extensie şi ca o rotunjire a spaţiului pe care versurile îl cuprind.


O parte din completări a mers din nou pe continuarea previzibilă, de complezenţă, fără nerv: peste nisipuri (Monica Trif), efemeride (ion untaru), pline de scoici. (Oana Bold), netezind nisipul... (anisoara), pline de sare (Puiu), doar in vizita (sorin toma boc), scăldând şi ţărmul. (Doina), in acelasi ritm (Henriette Berge), sa ma spele pe spate (Puiu). Recunoaştem aici doar o cumulare de detalii descriptiviste legate de valurile care tot vin şi nu ne aduc nicio revelaţie.


O alta, a evadat într-un lirism uşor desuet, şi el prea lesne de notat pentru că reia locuri comune: fără corăbii (ion untaru), numai in vise (sorin toma boc), oare cu ce gând? (Doina), triste iluzii (ion untaru), acum prea târziu. (Doina), amintirile (Henriette Berge), sa spele pacate (Puiu), pline de-amintiri (Dan Norea), si pleaca pustii (flavia).


ca un prieten neştiut, deşi este o continuare nespus de firească, aduce dintr-o dată o lărgire nemăsurată a spaţiului liric. Nu mai sîntem neapărat acolo, la mare, apusul nu mai este doar cel diurn. Cel care contemplă, mai mult ca sigur în amurgul vieţii, valurile ce vin, resimte împăcarea pe care ele o aduc din depărtări de ape sau de vreme. Poemul este unul al serenităţii resimţite în starea de wabi (“Wabi pune accentul pe un simt funciar al tristetii calme, blande, linistite si pe refuzul stralucirii, pretiozitatii, stridentei, excesului” - vezi http://tinyurl.com/4tmthx ).