Tot poemul este:
pe ultimul drum –
nici o notă schimbată în
cântecul mierlei
Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Doina) nici o notă de jale
(Doina) aceiaşi partitură...
(Doina) nu imi regăsesc plânsul...
(Mariko san) mansuetudine doar
(Karla) generatiile trec
(Karla) un "ramas bun" inlacrimat
(mvs) se aşterne noaptea
(Ioana Dinescu) aceeasi bucurie
(Sorin) acorduri neschimbate
Prodigios prin nuanţe cîntecul mierlei! De la reproşul aproape direct pentru indiferenţă: (Doina) nu imi regăsesc plânsul..., (Doina) nici o notă de jale, pînă la convingerea că şi ea participă la suferinţa pierderii: (Karla) un "ramas bun" inlacrimat, (mvs) se aşterne noaptea (lipseşte în), e loc şi pentru blîndeţe, înţelegere, milă: (Mariko san) mansuetudine doar (un cuvînt nefiresc de „preţios” pentru un haiku), cît şi pentru sfidare: (Ioana Dinescu) aceeasi bucurie (şi aici lipseşte în).
(Karla) generatiile trec – n-o prea pricep nici măcar aforistic în legătură cu mierla.
Variaţii pe tema originalului: (Doina) aceiaşi partitură..., (Sorin) acorduri neschimbate, dar cu acelaşi în lipsă pentru a face o sintagmă coerentă cu versul următor.
Meritul originalului este folosirea unei cunoscute formule colocviale – nicio notă schimbată -, formulă uzuală cu aplicaţie dincolo de aria muzicii, care atestă, fără să acuze totuşi, o identitate netulburată a prestaţiei mierlei. Deşi, altfel vorbind, frizează nepăsarea, lipsa compasiunii sau, cel puţin, paralelismul universului uman cu cel al vietăţilor din preajmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu