Haiku 49.3

...............
dar în castan
ceartă de vrăbii!

Versul original 48.3 Filele de calendar

Poemul în întregime este:

Serile de mai!

Filele de calendar

cin’ să le rupă?

Radu Patrichi - (Bătrînul încearcă)

(Karla) farmece pentru suflet-
(Monica Trif) lobode mari la poarta

(Ioana Dinescu) tacerile dintre noi
(Ioana Dinescu) chitantele de parcare

(Radu Ignatescu) pazim in doi ciresul

(Mariko-san) Liliac irupt în flori

Cin’ să le rupă este o întrebare retorică, ea nu aşteaptă un răspuns, ci e un mod mai expresiv de a face o afirmaţie: serile de mai, prelungite întru delectarea sufletului, ne fac să uităm de curgerea timpului şi de prozaica preocupare de a mai rupe filele din calendar. Timpul este prea bogat ca să mai poată fi măsurat în zile. Sărbătoarea este răznită din calendar.

(Karla) farmece pentru suflet – divulgă tîlcul, destinzînd astfel resortul poemului, încordat doar atîta vreme cît autorul îl evocase prin ricoşeu.

Starea de reverie, de plăcută uitare de sine şi, consecutiv, de angajamentele cotidiene este surprinsă şi în: (Monica Trif) lobode mari la poarta, (Ioana Dinescu) chitantele de parcare (înţeleg că angajatul îşi uită atribuţiile şi parcarea devine gratuită !).

(Radu Ignatescu) pazim in doi ciresul – autorului i-a scăpat ori acordul în sintagmă, ori precizarea lucrurilor despre care se spune cin’ să le rupă.

(Mariko-san) Liliac irupt în flori nu se susţine, există destui care vor să aibă în casă flori de liliac.

Cea mai reuşită completare: (Ioana Dinescu) tacerile dintre noi - şi pentru că păstrează retorismul întrebării, şi pentru că face din acele tăceri un pandant al serilor blînde de mai, sporind astfel savoarea cu un detaliu binevenit.

Haiku 49.2

Stau treaz în noapte,
doar eu
.................

Versul original 48.2 s-ascundă buchetul

Iată şi ultimul vers:

Peron de gară –

bătrînul încearcă

s-ascundă buchetul

Radu Patrichi - (Bătrînul încearcă)

(Doina) o retrăire
(Doina) s-ascundă plânsul....
(Doina) sa-şi suie traista...

(Anonim) sa urce fara bilet
(Anonim) sa-si urce si gastele

(Karla) o cunoastere
(Karla) sa tina trenul
(Karla) sa-si vada drumul

(Sorin) doar regrete

(Monica Trif) ultimul vals

(Ioana Dinescu) sa mearga drept
(Ioana Dinescu) sa o recunoasca...:)

(Mariko-san) un ultim traseu
(Mariko-san) să ne-mbie cu flori

(Manuela D.) vechi amintiri

Scena este creionată exact atît cît trebuie ca să o înţelegem fără niciun dubiu. Bătrînul aşteaptă pe cineva, are un buchet în mînă şi se simte jenat. Pe cine aşteaptă, faţă de cine se simte jenat, reuşeşte sau nu să-l ascundă – e puţin important. Important este că nu poate să-şi ascundă stinghereala. O fi vîrsta înaintată? Sau poate cea adoptivă în momentul de faţă?

Plecînd de pe peron, mai multe completări continuă cu ideea suitului în tren: (Doina) sa-şi suie traista... (tare bătrîn!), (Anonim) sa urce fara bilet (asta de ispravă), (Anonim) sa-si urce si gastele (sper că într-o paporniţă), (Mariko-san) un ultim traseu, (Karla) sa-si vada drumul (o fi ceaţă?).

Rămînînd pe peron: (Karla) sa tina trenul (???),(Ioana Dinescu) sa mearga drept, (Mariko-san) să ne-mbie cu flori, (Monica Trif) ultimul vals, (Ioana Dinescu) sa o recunoasca...:).

Cu sau fără peron: (Doina) o retrăire, (Karla) o cunoastere, (Sorin) doar regrete, (Manuela D.) vechi amintiri.

Haiku 49.1

................
de caută în astă seară
pe după nori?

Versul original 48.1 zarzărul înfloreşte

Iată şi versul din mijloc:

Casă de vânzare –
zarzărul înfloreşte
ca niciodată

Ion Codrescu - (Luna în ţăndări)

(Anonim) inima ne vândută,
(Doina) bătrânii pomi infloriţi
(Doina) fără resentimente....
(Doina) tot mai verde gazonul...
(Doina) plină de rod livada...

(Anonim) curat chilipir, ieftin

(Florinel) norii sunt mai grei astăzi

(Karla) mi-i tare dor de bunici
(Karla) din ochi lacrimi imi pica

(Sorin) mai multi vizitatori

(Mariko-san) sub streaşină vrăbii
(Monica Trif) câinii mai agitaţi
(Radu Ignatescu) dorul copilariei
(Manuela D.) caisul mai inflorit

Gindul te duce direct la Livada cu visini. Proprietatea nu mai are nici o sansa, trebuie vinduta. Iar regretele si nostalgia sint fara margini. Odata cu instrainarea ei, dispare fara urma si toata tesatura de ginduri si intimplari, de viata traita intr-un anume spirit si atmosfera. Se stinge o epoca si o lume ocrotita intre marginile ei. Si, peste toate, va trece tavalugul noilor vremi.

Toate astea sint concentrate, firesc pentru un haiku, intr-un singur vers - casa de vinzare. Oricine vede imaginea acelei case, de obicei parasita, cu o inscriptie neglijenta pusa la poarta, pe zid sau in geam, intelege ca ceva s-a stins fara de intoarcere. Toate scenele acelea de viata autentica si legitima par sa se fi volatilizat fara urma in aceasta imagine plina de o negativitate suprema. Se vinde doar o carcasa goala, din care tot ce a fost duh al vietii s-a retras, s-a risipit.

A doua imagine se cupleaza paradoxal cu prima. Zarzarul infloreste insa acum ca in toate primaverile, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Sint puse in balanta doua emotii aparent fara legatura. Una tine de lumea nemiloasa si schimbatoare a omului si alta de vesnica si nepasatoarea reintoarcere a orologiului naturii.

Si totusi, inflorirea este una de exceptie. Sau poate, abia cu aceasta ocazie, impactul ei este resimtit ca niciodata. Sintem obligati sa oscilam intre ceea ce se intimpla si ceea ce gindim – sa fie aceasta inflorire o minune, o compensatie, o pilda a naturii care nu se dezice in nici o ocazie, sa fie un gest de solidaritate cu lumea omului menit sa aline durerea celor instrainate?

Calitatea de haiku este data de faptul ca exista doua imagini diferite si vadit divergente, desi prezente in proximitate si in acelasi areal domestic. Efemera si impetuoasa inflorire a zarzarului este totusi doar un simbol al oazei in care a izbucnit si a durat inflorescenta unor vieti tinute la un loc de atmosfera acelei case. Pe fundal insa, in alt plan mai profund, se intrevede acel spirit vesnic viu, temei al tuturor celor ce sint, ca si al compasiunii fata de tot ce este si se trece. (Comentarii la poeme haiku)

Cu variaţiuni, pornind de la tema înfloririi: (Manuela D.) caisul mai inflorit, (Doina) bătrânii pomi infloriţi, (Doina) plină de rod livada..., (Doina) tot mai verde gazonul... (nu prea mai merge ca niciodată...), (Mariko-san) sub streaşină vrăbii.

Exprimînd regretul direct: (Anonim) inima ne vândută (şi cu niciodată cine mai leagă?), (Karla) mi-i tare dor de bunici, (Karla) din ochi lacrimi imi pica, (Radu Ignatescu) dorul copilariei, şi indirect: (Florinel) norii sunt mai grei astăzi, (Sorin) mai multi vizitatori, (Monica Trif) câinii mai agitaţi.

Pragmatic: (Anonim) curat chilipir, ieftin şi fără regrete: (Doina) fără resentimente...

Haiku 48.7

Pe malul apei
...........................
apune soarele!

Versul original 47.7 curăţind tăcut zăpada

Iată şi tot poemul:

După concert
curăţind tăcut zăpada
de pe maşină

Ion Codrescu - (Luna în ţăndări)

(Doina) vântul valsând cu frunzele
(Doina) percuţia stropilor
(Doina) neobservată bruma

(Anonim) sterg urmele de bere

(Ioana Dinescu) desprind tacut biletul
(Ioana Dinescu) alungand motanul
(Ioana Dinescu) dau jos castanele

(manuela d.) nu mai conteaza-amenda

(Mariko-san) furată stema Mayback

(Anonim) iau afisul electoral

(Anonim) pun boxele de jar

(Karla) greierii speriati sar
(Karla) adun aplauzele

Două lucruri sînt de observat la poemul original. În primul rînd, modul discret în care haiku-ul sugerează doar o dispoziţie sufletească: starea de remanenţă a bucuriei spirituale încercată la concert, reculegerea (tăcută) cu care e făcută o treabă poate supărotoare în alte circumstanţe. În al doilea rînd, o anume aluzie, la fel de reţinută, făcută prin intermediul purităţii omătului, la candoarea adunată în suflet, care acum trebuie îndepărtată încet-încet pentru a reintra în viaţa cotidiană.

Starea de detaşare de după concert în faţa realităţilor agasante încearcă să fie sugerată de completările: (Doina) neobservată bruma (deşi, ca şi zăpada, ea ar putea fi un pandant al brumei de reverie...), (Ioana Dinescu) desprind tacut biletul, (manuela d.) nu mai conteaza-amenda, (Anonim) iau afisul electoral. Supralicitează cu un pic de ironie balcanică: (Anonim) sterg urmele de bere, (Ioana Dinescu) alungand motanul, (Ioana Dinescu) dau jos castanele, Mariko-san) furată stema Mayback, (Karla) greierii speriati sar.

Prelungesc atmosfera din sală, ţinînd parcă isonul concertului: (Doina) vântul valsând cu frunzele, (Doina) percuţia stropilor.

Schimbînd registrul muzical cu acela al zgomotecii: (Anonim) pun boxele de jar. Tot în registrul amatorilor de larmă: (Karla) adun aplauzele (de pe maşină?).

Haiku 48.6

Pe verandă -
de nu vor observa
.................

Versul original 47.6 Zăpada se topeste

Primul vers este:

Zăpada se topeste –

din ce în ce mai mari

urmele pisicii

Ion Codrescu - (Luna în ţăndări)

(Mariko-san) Omăt pe prispă -
(Sorin) iarna pe duca -

(Manuela D.) rasar ghiocei -

(Radu Ignatescu) e primul soare -
(Doina) soare peste nea-
(Doina) ploaie pe plajă...
(Doina) a-nceput fluxul...

(Anonim) Soareci peste tot

(Ioana Dinescu) ploua mai tare -
(Ioana Dinescu) omatul mai subtire

(Anonim) Langa smantana

(Karla) si puiul crestea...
(Karla) sarind prin noroi
(Karla) se flescaie neaua
(Karla) iarna-n scapatat
(Karla) creste ziua

O observaţie banală devine un semn cert al împrimăvărării: în zăpada fleşcăită, urma pisicii se lăbărţează, fără să-şi piardă cu totul forma şi conturul. Observaţia generalizantă: zăpada se topeşte ar fi fost desigur suficientă pentru o constatare rece şi obiectivă, ceea ce se întîmplă însă cu urmele pisicii în neaua apoasă este de departe mai sugestiv şi are impact imediat asupra sufletului nostru – primăvara se expandează din chiar urmele mărunte ale pisicii. Abia aşa avem o confirmare pertinentă.

Mergînd doar pe ideea urmelor, fără a surprinde de ce ele se măresc: (Mariko-san) Omăt pe prispă -, (Doina) ploaie pe plajă..., (Doina) a-nceput fluxul..., (Ioana Dinescu) ploua mai tare –, (Karla) sarind prin noroi. E o diferenţă între urmele lăsate în noroi şi în zăpada apoasă. În noroi tiparul nu se păstrează, marginile urmelor se surpă în interior, în zăpadă apoasă urmele persistă şi se deformează lent spre exterior – cresc.

Adăugînd piperul topirii: (Radu Ignatescu) e primul soare, (Doina) soare peste nea-, (Ioana Dinescu) omatul mai subtire, (Karla) se flescaie neaua.

Pierzînd cu totul urmele pisicii şi urmărindu-le doar pe-ale primăverii (doar presupuse): (Sorin) iarna pe duca -, (Manuela D.) rasar ghiocei -, (Karla) iarna-n scapatat, (Karla) creste ziua.

Luînd-o pe alte urme: (Anonim) Soareci peste tot (deduc că pisica se îngrăşa înfulecînd şoareci!), (Anonim) Langa smantana (sau smîntînă, altfel, dînd numai tîrcoale, urmele ar fi fost, eventual, mai dese, mai apăsate), (Karla) si puiul crestea... (şi devenea pisică!).