Iată şi versul din mijloc:
Casă de vânzare –
zarzărul înfloreşte
ca niciodată
Ion Codrescu - (Luna în ţăndări)
(Anonim) inima ne vândută,
(Doina) bătrânii pomi infloriţi
(Doina) fără resentimente....
(Doina) tot mai verde gazonul...
(Doina) plină de rod livada...
(Anonim) curat chilipir, ieftin
(Florinel) norii sunt mai grei astăzi
(Karla) mi-i tare dor de bunici
(Karla) din ochi lacrimi imi pica
(Sorin) mai multi vizitatori
(Mariko-san) sub streaşină vrăbii
(Monica Trif) câinii mai agitaţi
(Radu Ignatescu) dorul copilariei
(Manuela D.) caisul mai inflorit
Gindul te duce direct la Livada cu visini. Proprietatea nu mai are nici o sansa, trebuie vinduta. Iar regretele si nostalgia sint fara margini. Odata cu instrainarea ei, dispare fara urma si toata tesatura de ginduri si intimplari, de viata traita intr-un anume spirit si atmosfera. Se stinge o epoca si o lume ocrotita intre marginile ei. Si, peste toate, va trece tavalugul noilor vremi.
Toate astea sint concentrate, firesc pentru un haiku, intr-un singur vers - casa de vinzare. Oricine vede imaginea acelei case, de obicei parasita, cu o inscriptie neglijenta pusa la poarta, pe zid sau in geam, intelege ca ceva s-a stins fara de intoarcere. Toate scenele acelea de viata autentica si legitima par sa se fi volatilizat fara urma in aceasta imagine plina de o negativitate suprema. Se vinde doar o carcasa goala, din care tot ce a fost duh al vietii s-a retras, s-a risipit.
A doua imagine se cupleaza paradoxal cu prima. Zarzarul infloreste insa acum ca in toate primaverile, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Sint puse in balanta doua emotii aparent fara legatura. Una tine de lumea nemiloasa si schimbatoare a omului si alta de vesnica si nepasatoarea reintoarcere a orologiului naturii.
Si totusi, inflorirea este una de exceptie. Sau poate, abia cu aceasta ocazie, impactul ei este resimtit ca niciodata. Sintem obligati sa oscilam intre ceea ce se intimpla si ceea ce gindim – sa fie aceasta inflorire o minune, o compensatie, o pilda a naturii care nu se dezice in nici o ocazie, sa fie un gest de solidaritate cu lumea omului menit sa aline durerea celor instrainate?
Calitatea de haiku este data de faptul ca exista doua imagini diferite si vadit divergente, desi prezente in proximitate si in acelasi areal domestic. Efemera si impetuoasa inflorire a zarzarului este totusi doar un simbol al oazei in care a izbucnit si a durat inflorescenta unor vieti tinute la un loc de atmosfera acelei case. Pe fundal insa, in alt plan mai profund, se intrevede acel spirit vesnic viu, temei al tuturor celor ce sint, ca si al compasiunii fata de tot ce este si se trece. (Comentarii la poeme haiku)
Cu variaţiuni, pornind de la tema înfloririi: (Manuela D.) caisul mai inflorit, (Doina) bătrânii pomi infloriţi, (Doina) plină de rod livada..., (Doina) tot mai verde gazonul... (nu prea mai merge ca niciodată...), (Mariko-san) sub streaşină vrăbii.
Exprimînd regretul direct: (Anonim) inima ne vândută (şi cu niciodată cine mai leagă?), (Karla) mi-i tare dor de bunici, (Karla) din ochi lacrimi imi pica, (Radu Ignatescu) dorul copilariei, şi indirect: (Florinel) norii sunt mai grei astăzi, (Sorin) mai multi vizitatori, (Monica Trif) câinii mai agitaţi.
Pragmatic: (Anonim) curat chilipir, ieftin şi fără regrete: (Doina) fără resentimente...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu