Versul original 47.7 curăţind tăcut zăpada

Iată şi tot poemul:

După concert
curăţind tăcut zăpada
de pe maşină

Ion Codrescu - (Luna în ţăndări)

(Doina) vântul valsând cu frunzele
(Doina) percuţia stropilor
(Doina) neobservată bruma

(Anonim) sterg urmele de bere

(Ioana Dinescu) desprind tacut biletul
(Ioana Dinescu) alungand motanul
(Ioana Dinescu) dau jos castanele

(manuela d.) nu mai conteaza-amenda

(Mariko-san) furată stema Mayback

(Anonim) iau afisul electoral

(Anonim) pun boxele de jar

(Karla) greierii speriati sar
(Karla) adun aplauzele

Două lucruri sînt de observat la poemul original. În primul rînd, modul discret în care haiku-ul sugerează doar o dispoziţie sufletească: starea de remanenţă a bucuriei spirituale încercată la concert, reculegerea (tăcută) cu care e făcută o treabă poate supărotoare în alte circumstanţe. În al doilea rînd, o anume aluzie, la fel de reţinută, făcută prin intermediul purităţii omătului, la candoarea adunată în suflet, care acum trebuie îndepărtată încet-încet pentru a reintra în viaţa cotidiană.

Starea de detaşare de după concert în faţa realităţilor agasante încearcă să fie sugerată de completările: (Doina) neobservată bruma (deşi, ca şi zăpada, ea ar putea fi un pandant al brumei de reverie...), (Ioana Dinescu) desprind tacut biletul, (manuela d.) nu mai conteaza-amenda, (Anonim) iau afisul electoral. Supralicitează cu un pic de ironie balcanică: (Anonim) sterg urmele de bere, (Ioana Dinescu) alungand motanul, (Ioana Dinescu) dau jos castanele, Mariko-san) furată stema Mayback, (Karla) greierii speriati sar.

Prelungesc atmosfera din sală, ţinînd parcă isonul concertului: (Doina) vântul valsând cu frunzele, (Doina) percuţia stropilor.

Schimbînd registrul muzical cu acela al zgomotecii: (Anonim) pun boxele de jar. Tot în registrul amatorilor de larmă: (Karla) adun aplauzele (de pe maşină?).

Versul original 47.6 Zăpada se topeste

Primul vers este:

Zăpada se topeste –

din ce în ce mai mari

urmele pisicii

Ion Codrescu - (Luna în ţăndări)

(Mariko-san) Omăt pe prispă -
(Sorin) iarna pe duca -

(Manuela D.) rasar ghiocei -

(Radu Ignatescu) e primul soare -
(Doina) soare peste nea-
(Doina) ploaie pe plajă...
(Doina) a-nceput fluxul...

(Anonim) Soareci peste tot

(Ioana Dinescu) ploua mai tare -
(Ioana Dinescu) omatul mai subtire

(Anonim) Langa smantana

(Karla) si puiul crestea...
(Karla) sarind prin noroi
(Karla) se flescaie neaua
(Karla) iarna-n scapatat
(Karla) creste ziua

O observaţie banală devine un semn cert al împrimăvărării: în zăpada fleşcăită, urma pisicii se lăbărţează, fără să-şi piardă cu totul forma şi conturul. Observaţia generalizantă: zăpada se topeşte ar fi fost desigur suficientă pentru o constatare rece şi obiectivă, ceea ce se întîmplă însă cu urmele pisicii în neaua apoasă este de departe mai sugestiv şi are impact imediat asupra sufletului nostru – primăvara se expandează din chiar urmele mărunte ale pisicii. Abia aşa avem o confirmare pertinentă.

Mergînd doar pe ideea urmelor, fără a surprinde de ce ele se măresc: (Mariko-san) Omăt pe prispă -, (Doina) ploaie pe plajă..., (Doina) a-nceput fluxul..., (Ioana Dinescu) ploua mai tare –, (Karla) sarind prin noroi. E o diferenţă între urmele lăsate în noroi şi în zăpada apoasă. În noroi tiparul nu se păstrează, marginile urmelor se surpă în interior, în zăpadă apoasă urmele persistă şi se deformează lent spre exterior – cresc.

Adăugînd piperul topirii: (Radu Ignatescu) e primul soare, (Doina) soare peste nea-, (Ioana Dinescu) omatul mai subtire, (Karla) se flescaie neaua.

Pierzînd cu totul urmele pisicii şi urmărindu-le doar pe-ale primăverii (doar presupuse): (Sorin) iarna pe duca -, (Manuela D.) rasar ghiocei -, (Karla) iarna-n scapatat, (Karla) creste ziua.

Luînd-o pe alte urme: (Anonim) Soareci peste tot (deduc că pisica se îngrăşa înfulecînd şoareci!), (Anonim) Langa smantana (sau smîntînă, altfel, dînd numai tîrcoale, urmele ar fi fost, eventual, mai dese, mai apăsate), (Karla) si puiul crestea... (şi devenea pisică!).

Versul original 47.5 luna şi o bufniţă

Poemul întreg este:

Pe coama casei
luna şi o bufniţă
la sfat de taină

Cornelia Atanasiu – (Luna în ţăndări)

(Anonim) doua vrabii gurese
(Anonim) doua ciocanitori

Manuela D. bufnita si stelele

(Anonim) in cuibul gol berzele-
(Anonim) sub clar de luna pisici

(Anonim) tot neamul gaitelor

(Radu Ignatescu) s-au strans toti porumbeii

(Mariko-san) vântul şi girueta

(Ioana Dinescu) Mos Craciun si renii
(Ioana Dinescu) vrabia si hogeacul
(Doina) luna si cucuveaua
(Doina) in horn- două bufniţe...
(Doina) in beznă- doua mâţe...

(Karla) doi cocosi de tabla stau

(Mariko-san) motan aş vrea să fiu

(Anonim) cu motanul Mariko

(Mariko-san) nicicând cu-n anonim

(Anonim) picaturile ploii

Noaptea evocată de lună este, prin tăcerea ei misterioasă, partea cea mai potrivită a zilei pentru a sta de taină. Iar luna, crescută pînă la nivelul coamei, nu-şi putea găsi un interlocutor mai enigmatic decît buha. O pereche contrastantă: luna luminoasă, dezinvoltă şi blajină, bufniţa ghemuită-n sine şi îmbufnată. Ce pun oare la cale? Cu certitudine, nu vom şti niciodată.

Mai multe completări reiau ideea bufniţei în alte formule şi cu alte personaje: (Manuela D.) bufnita si stelele, (Mariko-san) vântul şi girueta, (Ioana Dinescu) vrabia si hogeacul, (Doina) luna si cucuveaua, (Doina) in horn - două bufniţe..., (Anonim) picaturile ploii.

În altele, sfatul, declarat de taină, se alterează şi se schimbă în ciorovăială sau miorlăială de mîţe în călduri: (Anonim) doua vrabii gurese, (Anonim) doua ciocanitori, (Anonim) sub clar de luna pisici, (Anonim) tot neamul gaitelor, (Radu Ignatescu) s-au strans toti porumbeii, (Doina) in beznă- doua mâţe..., (Mariko-san) motan aş vrea să fiu, (Anonim) cu motanul Mariko, (Mariko-san) nicicând cu-n anonim.

Popasul lui (Ioana Dinescu) Mos Craciun si renii, cît de pitoresc ar fi, nu pare unul suficient de tainic. Iar (Anonim) in cuibul gol berzele – cuibul ori e gol, ori e cu berze...

Versul original 47.4 ghemul bunicii

Iată şi poemul în întregime:

Pe sub zorele
mai iute ca pisica
ghemul bunicii

Cornelia Atanasiu – (Luna în ţăndări)

(Manuela D.) doar vantul serii

(manuela D.) un guster verde

(Radu Ignatescu) mingea de ping-pong
(Radu Ignatescu) ghemul bunicii

(Mariko-san) soarele din ciob

(Ioana Dinescu) salamandra
(Ioana Dinescu) soricarul
(Ioana Dinescu) Tom soricelul...:)
(Doina) şarpele casei
(Doina) nuca rostogol....

(Anonim) un greiere

Poemul creează un tablou, o scenă domestică, e adevărat parcă deja din alte vremuri, revolute. Bunica stă la umbră şi împleteşte un pulovăr cu mai multe gheme colorate în poală. Inevitabil, din cînd în cînd, cîte un ghem îi scapă pe jos şi se rostogoleşte repede, repede, urmărit de pisica brusc alertată, undeva unde doar ea îl poate ajunge. Dar, nefiind dresată să-l înapoieze, pisica îşi satisface doar plăcerea ludică şi sadică de a-l hărţui, înghesuindu-l şi mai mult pe sub zorele. E aici o comparaţie (repudiată de purişti) care face deliciul întregului poem. O scenă tihnită presărată cu mici pusee de alarmă.

Cine poate întrece pînă şi pisica (în spaţii mult prea înguste pentru fiinţele mai ponderale)?

Desigur obiectele care se rostogolesc la fel ca (Radu Ignatescu) ghemul bunicii: (Radu Ignatescu) mingea de ping-pong, (Doina) nuca rostogol...,

fiinţele mărunte care se tîrăsc, fugind speriate: (manuela D.) un guster verde, (Ioana Dinescu) salamandra, (Doina) şarpele casei,

şoriceii şi duşmanii lor: (Ioana Dinescu) Tom soricelul...:), (Ioana Dinescu) soricarul

insecte mărunte: (Anonim) un greiere

fiinţele fără de trup: (Manuela D.) doar vantul serii, (Mariko-san) soarele din ciob

Versul original 47.3 Atinge soarele

Poemul întreg este:

Pe luciul apei
Atinge soarele
O libelulă

Tincuţa Horonceanu Bernevic – (RK iulie 2008)

(Doina) in vals lent peste valuri
(Doina) zbenguind printre stele..
(Doina) printre nuferii inchişi...
(Doina) atinge astrul zilei.

(Mariko san) în zori de zi se naşte
(Mariko san) dintr-o stea se naşte
(Mariko san) luna cu stelele şi

(Ioana Dinescu) acopera soarele
(Ioana Dinescu) umbreste-o clipa luna
(Ioana Dinescu) intre doua adancuri

(Manuela D) alunecand pe soare
(Manuela D) vamesul tariilor -
(Manuela D) captiva-ntre doua lumi -

(Anonim) intuneca lumina
(Anonim) crapii-n salturi mortale

(Radu Ignatescu) ies ochii pastravului
(Radu Ignatescu) imbra sparge linistea

(Karla) nufarul alb saruta
(Karla) umbră agatata de
(Karla) isi unduieste umbra

(Anonim) "nea Vasile", un fir si

(Anonim) ochii broscoiului pandind

Suprafaţa apei este locul geometric al unei certe separări a ceea ce e aerian de ceea ce e acvatic, dar, prin luciul ei, şi al unor miraculoase întîlniri şi paradoxale atingeri. Soarele coboară şi se aşează pe oglinda apei ca să poată fi atins de libelulă. Doar pe luciul apei se produce, fără nicio dificultate, contactul suprafiresc al cerescului cu terestrul, al efemerului cu eternul, al vieţii fragile cu uriaşul clocot de energie solară.

În acelaşi ton cu originalul, coborînd înaltul pe oglinda apei: (Doina) atinge astrul zilei, (Mariko san) dintr-o stea se naşte, (Mariko san) luna cu stelele şi, (Ioana Dinescu) acopera soarele, (Ioana Dinescu) umbreste-o clipa luna, (Ioana Dinescu) intre doua adancuri, (Manuela D) alunecand pe soare, (Manuela D) captiva-ntre doua lumi -.

Au rămas doar la suprafaţa apei: (Doina) in vals lent peste valuri, (Doina) printre nuferii inchişi..., (Mariko san) în zori de zi se naşte, (Anonim) crapii-n salturi mortale, (Radu Ignatescu) ies ochii pastravului, (Karla) nufarul alb saruta, (Karla) umbră agatata de, (Karla) isi unduieste umbra, (Anonim) "nea Vasile", un fir si, (Anonim) ochii broscoiului pandind.

Cu defecte de construcţie: (Doina) zbenguind printre stele... (zbenguindu-se, pe româneşte), (Manuela D) vamesul tariilor – (o metaforă cam decorativă), (Anonim) intuneca lumina (cam mult pentru o fiinţă atît de delicată), (Radu Ignatescu) imbra sparge linistea (dacă e vorba de umbră nu prea văd cum şi nici nu leagă bine cu o libelulă).

Versul original 47.2 Nopti de arşiţă

Primul vers este:

Nopti de arşiţă –
tot mai puţin univers
oglindit în iaz

Eduard Ţară – (RK iulie 2008)

(Doina) arşiţa verii-nopţii
(Doina) cai la adăpat....
(Doina) vară fără ploi....
(Doina) însetată glia...

(Karla) pamantul crapat
(Karla) noaptea se stinge
(Karla) ultimul weekend

(Mariko-san) Cerul greu de nori-

(Ioana Dinescu) canicula -
(Ioana Dinescu) gunoi peste tot -
(Ioana Dinescu) defrisare -
(Ioana Dinescu) apus de soare -

(Anonim) Fantani secate

(Manuela D.) storuri de nuferi -

(Manuela D.) barci de agrement

(Radu Ignatescu) norii s-aduna -
(Radu Ignatescu) rasar zorile -

(Anonim) Innegurare-

Haiku-ul observă de multe ori lucrurile mai puţin învederate, cu o pondere aparent mai scăzută în economia lumii, mai delicate şi mai neînsemnate, cum ar fi umbrele, licăririle, oglindirile... În cazul de faţă, existau o grămadă de alte consecinţe ale secetei, unele îngrijorătoare, altele neplăcute, multe sărind de-a dreptul în ochi. Autorul a ales-o pe una care nu preocupă nicidecum pe toată lumea: se restrîng suprafeţele de oglindire. Este un lucru marginal şi totuşi el împuţinează o facilitate de o absolută şi nediscriminatorie generozitate: reflectarea. Şi afectează astfel întreg universul.

Ne putem lesne gîndi dacă nu cumva şi capacitatea şi amplitudinea de a reflecta a sufletelor noastre uscate şi secătuite nu trece cumva printr-un anotimp nefast, bîntuit de febra nesănătoasă a consumismului.

Cauza a fost notată cu promptitudine de: (Doina) arşiţa verii-nopţii, (Doina) vară fără ploi..., (Doina) însetată glia..., (Karla) pamantul crapat, (Ioana Dinescu) canicula –, (Anonim) Fantani secate.

Deviată spre manifest ecologist de: (Ioana Dinescu) gunoi peste tot -, (Ioana Dinescu) defrisare -.

Rezumată la momentele zilei sau la evenimente meteo: (Karla) noaptea se stinge (cum?), (Mariko-san) Cerul greu de nori-, (Ioana Dinescu) apus de soare -, (Radu Ignatescu) norii s-aduna -, (Radu Ignatescu) rasar zorile – (nu-i cumva invers?), (Anonim) Innegurare -.

Presupun că au fost gîndite aşa: (Doina) cai la adăpat... (prin tulburarea apei!), (Karla) ultimul weekend (n-am destulă imaginaţie), (Manuela D.) storuri de nuferi -, (Manuela D.) barci de agrement (ultimele două baraje şi paravane).

Versul original 47.1

Poemul complet este:

Luna priveşte –

căprioara soarbe
stele din izvor

Adina Enăchescu – (RK iulie 2008)

(Doina) drumeţul insetat bea
(Doina) caii la adăpat cu....
(Doina) in ulceaua feciorei...

(Karla) inaltul adanc plin cu
(Karla) gand adapandu-se cu
(Karla) locul intalnirii reci
(Karla) bolta cerului plina cu

(Mariko-san) în fanta dintre sălcii

(ManuelaD.) apa ne-nceputa cu

(Radu Ignatescu) la oglinda ei printre

(Ioana Dinescu) pasarile noptii sorb
(Ioana Dinescu) licurici la-ntrecere cu

Dacă luna-n persoană priveşte căprioara însetată, pare firesc ca din izvor să se reverse stelele. Un poem corect, onest, aflat pe marginea periculoasă a clişeului – preferinţa devenită comună pentru umbra sau oglindirea lucrurilor. A sorbi cerul din apă nu este străin nici poeziei de factură occidentală:

“De sete ars, cum tremură în totul
ajuns la iezer - cerbul ! Dar abia
atinge apa mulcomă cu botul.

Din luciul albăstriu, precum e fierul,
sorbind, cu grije-alege, parc-ar vrea
să bea uşor, din apă, numai cerul.”

(Cerbul – Lucian Blaga)

Adăpatul a fost tema predilectă a majorităţii completărilor: (Doina) drumeţul insetat bea, (Doina) caii la adăpat cu..., (Karla) gand adapandu-se cu, (Ioana Dinescu) pasarile noptii sorb.

(Karla) a încercat cîteva acrobaţii oximoronice: inaltul adanc plin cu, (Karla) bolta cerului plina cu, dar s-a poticnit la (Karla) locul intalnirii reci (?), unde a pierdut legătura sintactică cu ultimul vers. (Mariko-san) a ales un termen mai curînd tehnic: în fanta dintre sălcii, nepotrivit cu izvorul şi sălciile.

A ignorat merituos ca intenţie kireji-ul deja dat: (Radu Ignatescu) la oglinda ei printre, deşi acolo e vorba de oglindirea/imaginea ei.

Bine găsite: (Doina) in ulceaua fecioarei..., (ManuelaD.) apa ne-nceputa cu, făcînd aluzie la neprihănire.

Abătîndu-se de la adăpat, (Ioana Dinescu) găseşte o concurenţă demnă de luat în seamă stelelor din izvor: licurici la-ntrecere cu.