Haiku 30.5

ceaţă peste tot -
.............................
farul nicăieri

Versul original 29.5 o creangă ruptă

Ultimul vers este:

Primul vînt rece –

îmi bate la fereastră

o creangă ruptă

Radu Patrichi (Stîlpi de felinar)

(delcrimar) ploaia cu gheaţă

(aserb) un mic greiere

(doina b) frunza-n cădere
(doina b) un ram dezgolit...
(doina b) cu castane coapte..

(Anonim) steaua polara.
(Anonim) teiul desfrunzit.

(anisoara) ecoul unui vechi cîntec

(Monica Trif) zvonuri de toamna

(Ioana Dinescu) vechea burniță
(Ioana Dinescu) pendulul anului
(Ioana Dinescu) un copil desculț
(Ioana Dinescu) o creangă speriată

(Mariko san) frunza de arţar.
(Mariko san) o frunză ruptă.
(Mariko san) o creangă ruptă.

(Anonim) castane fierte =))

(Anonim) apocalipsa

(Karla) vestitorul iernii

Acel nivel intim care să permită bătutul la fereastră... Astăzi, semnificaţia loviturilor în geam la etajele superioare nu mai poate fi cea a unui prieten, a unui vecin, a vreunui trecător în nevoie. Cel mult, vorba anonimului, te poate căuta (Anonim) apocalipsa. Vîntul rece s-a pornit şi cineva – cine oare? - bate-n geam parcă ţi-ar cere să-l primeşti la căldură. O creangă rupă, beteagă...

Odată ce s-a pornit vîntul cel îngheţat e de înţeles şi deci superfluu să spui în versul trei că-ţi bate-n geam: (delcrimar) ploaia cu gheaţă, (Monica Trif) zvonuri de toamna (acordul?), (Ioana Dinescu) vechea burniță, (Karla) vestitorul iernii. Cum e de neînţeles să-ţi poată bate-n geam: (aserb) un mic greiere (chiar şi la parter), (doina b) frunza-n cădere (fără putere, fără spor pentru a ciocăni), (Mariko san) frunza de arţar., (Mariko san) o frunză ruptă.

În ton cu originalul: (doina b) un ram dezgolit..., (Anonim) teiul desfrunzit., (Ioana Dinescu) o creangă speriată, (Mariko san) o creangă ruptă.

Venind cu antidotul la vîntul tăios şi încercînd să-i taie elanul: (doina b) cu castane coapte... (evident, în pungă), cu parodia: (Anonim) castane fierte =)).

Melancolice: (anisoara) ecoul unui vechi cîntec, (Ioana Dinescu) pendulul anului (dacă-i ghicitoare, mi-ar trebui un hint), (Ioana Dinescu) un copil desculț (prea filantropic).

Bine găsită: (Anonim) steaua polara – pereche, într-un dialog la distanţă, cu vîntul rece, distantă deci, discretă şi totuşi oarecum complice, invitînd la meditaţie.

Haiku 30.4

Spre dimineaţă -
luna călăuzeşte
.....................

Versul original 29.4 se plimbă două frunze

Tot poemul sună aşa:

Pe faleză

se plimbă două frunze –

briza de seară

Radu Patrichi (Stîlpi de felinar)

(anisoara) privind iolele atinse de

(Anonim) ravasindu-i razele

(Sorin Toma BOC) admirand norii eu si
(aserb) pescarusul culege

(doina b) răcorindu-mi arsura
(doina b) ne-nvăluie dogoarea..
(doina b) poartă gândul spre apus...

(Ioana Dinescu) sărutând trecătorii -
(Ioana Dinescu) încurcând pescărușii
(Ioana Dinescu) vie printre alge moarte -
(Ioana Dinescu) împarte aerosoli

(Mariko san) dansează două frunze -
(delcrimar) urnind luna pe valuri -
(Karla) numai cu voia lunii -

(Anonim) Mariko si Karla in

Poemul nu are un kigo bine definit. S-ar părea că e mai curînd toamnă şi locul vilegiaturiştilor a fost luat de frunzele căzute. Tonul poemului este dat de chiar această tristeţe a locului nepopulat de vreo fiinţă umană. De lipsa martorilor de care se vorbea într-un poem anterior. Prezenţa cea mai însemnată din poem este una fluidă şi delicată care e deconspirată doar de vînturarea celor două frunze. Uşoara ironie din versul doi este topită în amploarea subtilă şi generoasă a brizei. De fapt, rostul ei să facă simţită briza şi mîndra ei singurătate.

Inexistenţa unui semn pentru kireji în versurile date a permis alegerea unor sintagme legate de primul sau de ultimul vers, ba chiar şi una singură de la cap la coadă: (Anonim) Mariko si Karla in.

În sintagmă cu briza, în stilul lirismului cuminte al pastelului: (anisoara) privind iolele atinse de, (Sorin Toma BOC) admirand norii eu si, (aserb) pescarusul culege, (Ioana Dinescu) încurcând pescărușii (greu de crezut), (doina b) poartă gândul spre apus..., (Mariko san) dansează două frunze – (infuzează mişcarea frunzelor cu prea multă emoţie umană).

În sintagmă cu faleza, briza fiind agentul celor spuse în primele două versuri: (doina b) răcorindu-mi arsura, (doina b) ne-nvăluie dogoarea..., (Ioana Dinescu) sărutând trecătorii -, (Ioana Dinescu) vie printre alge moarte -, (delcrimar) urnind luna pe valuri – (urnind?).

(Ioana Dinescu) împarte aerosoli – bună pentru o promoţie la cura marină destinată asmaticilor.

Incoerente: (Anonim) ravasindu-i razele – ale cui raze?, (Karla) numai cu voia lunii – cine e învoit, de ce, în ce scop?

Haiku 30.3

Coş răsturnat -
.......................
pînă la rîu

Versul original 29.3 Ţăcănit de tocuri

Primul vers este:

Ţăcănit de tocuri –

o castană cade

stricînd ritmul

Oana Patrichi (Stîlpi de felinar)

(Mariko san) Se aud paşi pe drum -
(anisoara) răpăitul ploii-

(Anonim) Jazzul ciorilor
(aserb) dansul florilor -

(doina b) garda de noapte-....reginei
(doina b) bocanci de soldat-
(doina b) tocuri pe asfalt-
(doina b) fanfara in parc...

(Ioana Dinescu) concert în luncă -
(Ioana Dinescu) marșul furnicilor -
(Ioana Dinescu) pică câte-o frunză -
(Monica Trif) boare de vara-

(Karla) Ţop,poc! Ţop,poc ! Ţop ...

O contrapunere imprevizibilă de planuri într-un haiku auditiv. Îtîlnirea neaşteptată dintre asfalt şi castană tulbură rutina urbană. Cineva, în liniştea toamnei, stînd pe bancă în parc, aude repetat tăcănitul înţepat al trecătoarelor grăbite. Şi deodată… La fereastră, el îşi aşteaptă iubita, serii de paşi bine ritmaţi anunţă că va da colţul încă o trecătoare… şi subit… Ea se zoreşte cu fermitate, purtată de ritmul încrezător al tocurilor şi… o castană o face să tresară. O castană perturbă cadenţele monotone şi fudule ale oraşului şi ne întoarce gîndul şi inima către alte tempouri. Cu o ironie discretă însă, autoarea acuză castana de stricare a dreptelor măsuri.

Ce ritmuri, în afară de (doina b) tocuri pe asfalt-, mai alterează castana? Şi umane: (doina b) garda de noapte-....reginei, (doina b) bocanci de soldat- (bine găsit), (doina b) fanfara in parc..., (Mariko san) Se aud paşi pe drum –, şi naturale: (anisoara) răpăitul ploii-, (Anonim) Jazzul ciorilor, (aserb) dansul florilor -, (Ioana Dinescu) concert în luncă – mai mult sau mai puţin metaforice, ultimele pot fi şi ele deranajate.

(Ioana Dinescu) marșul furnicilor – are şi un plan secund: furnicarul uman este conturbat de pocnete suspecte de castane şi abătut de la hărnicia unanimă. În schimb, în (Ioana Dinescu) pică câte-o frunză – este surprinsă starea de reverie care e musai să integreze şi evenimente mai stridente. În acelaşi sens, ar merge şi (Monica Trif) boare de vara-, dar ori e tomana castanelor, ori e vară...

Ritmul Karlei: (Karla) Ţop,poc! Ţop,poc ! Ţop... e uşor autist.

Haiku 30.2

Cu demnitate
în hainele vechi -
..................

Versul original 29.2 trec prin parcul gol

Ultimul vers este:

Plouă îndesat –

doar cîinii fără stăpîn

trec prin parcul gol

Bogdan I. Pascu (Stîlpi de felinar)

(Anonim) uda pomii-n parc

(Anonim) cauta calea.

(Scoartza) isi inghit lacrimile.

(anisoara) caută adăpost

(doina b) pitiţi oriunde
(doina b) supuşi naturii
(doina b) miros specific..

(Ioana Dinescu) privesc înăuntru
(Ioana Dinescu) n-au nici umbrelă
(Ioana Dinescu) usucă zidul

(delcrimar) nu-şi iuţesc pasul
(delcrimar) se mai duc în parc...

(Karla) in alai de nunta

(Mariko san) trec prin satul gol.
(Mariko san) fără umbrelă.

E deja un loc comun al vieţii urbane să vezi stăpînii cu ochii cîrpiţi de somn alergaţi în lesă de cîini vivace. Vor nu vor, proprietarii de cîini ies de mai multe ori pe zi la aer, aleargă de nevoie după cîinii îndrăgiţi sau suduiţi şi, ajunşi în parc, socializezaă cu alţi iubitori ai patrupedelor. Parcul a căpătat o a doua funcţie care a şi fost validată prin crearea de locuri speciale unde se hîrjonesc doar cîinii sub privirile încîntate ale aparţinătorilor stînd la taclale.

Ce fac oamenii ăştia cînd plouă îndesat (sau mai bine zis: unde-şi fac nevoile animalele îndrăgite)? Asta nu ştim, haiku-ul ne prezintă doar parcul pustiit de ploaie, imagine de carte poştală ştampilată de cîinii vagabonzi care-l traversează parcă indiferenţi la vitregia pluvială. Sînt căinaţi oare cîinii care n-au un adăpost sau e lăudată cîinoşenia lor salutară care înfruntă intemperiile fără să se formalizeze şi animă parcul cu bucuria unei nepăsări suverane?

Au consemnat fapte conforme cu aşteptările cele mai plate: (anisoara) caută adăpost, (doina b) pitiţi oriunde, (doina b) supuşi naturii, (doina b) miros specific…, (delcrimar) se mai duc în parc... (de fapt, acolo-i “casa” lor).

Neconvingător lacrimogene: (Scoartza) isi inghit lacrimile., (Ioana Dinescu) privesc înăuntru.

Încercînd fără succes o ironie: (Ioana Dinescu) n-au nici umbrelă, (Ioana Dinescu) usucă zidul, (Mariko san) fără umbrelă şi reuşind-o: (Anonim) uda pomii-n parc.

Pe calapodul originalului: (Mariko san) trec prin satul gol., consemnînd nepăsarea: (delcrimar) nu-şi iuţesc pasul sau preocuparea ceremonială: (Karla) in alai de nunta.

Ciudată prin dificultatea de a-i surprinde intenţiile: (Anonim) cauta calea. (drumul ar fi subliniat banalitatea faptei, “calea” are conotaţii iniţiatice, dorite oare de autor?).

Haiku 30.1

În grădină
......................
toamnă tîrzie

Versul original 29.1 ţi-a lăsat un măr la geam

Versul din mijloc este:

N-ai să ştii cine

ţi-a lăsat un măr la geam –

semnez cu dinţii

Teodora Moţet (Stîlpi de felinar)

(Anonim) iti mananca ficatii -
(Anonim) te-a muscat pe la spate

(Mariko san) Ţi-a muşcat din măr -

(doina b) ţi-a pus pe birou para...mărul
(doina b) ţi-a lăsat semnul in somn -

(Ioana Dinescu) zice omida frunzei -
(Ioana Dinescu) îți încurcă pletele -

Simbolismul mărului muşcat este pentru noi, occidentalii, unul erotic şi înclinat spre păcat. Este, în acelaşi timp, prezentă în el şi faţeta copilărească a savurării nevinovate, fără rezerve a vieţii. Un vers memorabil al Mariei Banuş sună aşa: “Cum să mai saturi gura muşcată de moarte?” E vorba acolo de o amprentă dentară care, prin asocierea dintre Eros şi Thanatos, stigmatizează viaţa cu un dor fără de saţ.

În primele versuri este consemnat doar gestul copilăresc al dăruirii generoase şi dezinteresate a mărului. Semnătura pasională dă însă, dintr-o dată, cu totul altă dimensiune poemului. Există în intenţia acestei muşcături o adîncire vitală dincolo de simplul şi banalul gest, este mai curînd o declaraţie programatică de asumare a vieţii, asemenea celei din Fructele pămîntului a lui Gide.

N-ai să ştii cine capătă şi el altă valoare la o a doua citire. Cel care a declanşat totul nu mai are mare importanţă, căci el a reuşit să atingă şi să răscolească straturile profunde ale fiinţei tale, să activeze energiile nebănuite care zăceau acolo din strămoşi.

Cu oarecare ironie, cam stridentă, (Anonim) iti mananca ficatii -, (Anonim) te-a muscat pe la spate sînt doar redundante, slăbind forţa ultimului vers. Şi (Mariko san) Ţi-a muşcat din măr – face aceeaşi eroare, pe care originalul o evită: cu un pic de subtilitate, semnez cu dinţii poate să nu fie luat la propriu ca oferire a unui măr deja muşcat ci doar pecetluit simbolic de închipuirea celui ce-l dăruieşte.

(doina b) ţi-a pus pe birou para... mărul atenuează forţa lui la geam şi coboară totul în intimism domestic, iar (doina b) ţi-a lăsat semnul in somn – e prea vampiric.

(Ioana Dinescu) zice omida frunzei -, cam stîngaci legat de de primul vers, (Ioana Dinescu) îți încurcă pletele – la fel, de ultimul.