Se afișează postările cu eticheta autori - Petruţ Pârvescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta autori - Petruţ Pârvescu. Afișați toate postările

duminică, 26 aprilie 2009

Versul original 23.7



Poemul în întregul lui este:


Ladă de zestre –

într-un ungher cămaşa

unui fluture


Petruţ Pârvescu (Stîlpi de felinar)


(Anonim) pulbere pe-aripa
(Anonim) culoarea pe-aripa

(doina b) la pastrat crisalida
(doina b) găuri,urma trecerii...

(aserb) narcisa-i martora
(Mariko san) colţu-i ascunde urma

Ochiul ironic, dar şi tandru, al privitorului care deschide cufărul din alte vremuri surprinde printre veşminte sau mai curînd în lada goală gogoaşa unui fluture. Brusc, asemuieşte spiritul, de acum amuţit, al trecutelor vremi cu efemerul zbor fluturelui ce ne-a lăsat zestre numai cămaşa.


Cu toată delicateţea lor, (Anonim) pulbere pe-aripa, (Anonim) culoarea pe-aripa nu compun cu primul vers. Ca şi (aserb) narcisa-i martora evadată în aer liber. Nici (Mariko san) colţu-i ascunde urma nu e prea inspirat, nu pare prea limpede ca imagine.


(doina b) zăreşte-n ladă acelaşi lucru: la pastrat crisalida, sau urmele vremurilor trecute şi ale moliilor harnice: (doina b) găuri,urma trecerii...




joi, 12 martie 2009

Versul original 20.2 înmugureşte



Ultimul vers este:


şiţa de casă

pusă demult de tata –

înmugureşte


Petruţ Pârvescu (Stîlpi de felinar)


(Andrei S) portiţă-n stele

(Doina B) a prins rădăcini

(Mariko san) portiţă spre cer
(Mariko san) mai e,tata nu

(Karla) numai in poza
(Karla) a înverzit

(Doru Emanuel) a prins a-nflori

(Mariko san) are un lăstar

(Mihnea Voicu Simandan) cimitirul gol


Primele două versuri sînt o evocare şi ne îndreaptă privirea către acoperişul învechit..., dar, prin intermediul lui, şi asupra amintirii altor vremi şi oameni. Karla a văzut bine: şiţa a inverzit. Asta a văzut de fapt şi autorul, dar, în muşchiul care a acoperit-o, el a zărit înmugurind amintirile. Şi a reuşit s-o spună cu acest cuvînt mai presus de adevărul faptic, care ne situează pe muchia subţire a unei nostalgice irealităţi. Faptul că versurile par să aibă o continuitate, fiind vorba doar de o singură propoziţie, este contrazis de emoţia care obligă să facem o pauză de respiraţie înainte de a schimba planurile semnificaţiei, de a plonja în amintire.


Cîteva completări merg pe linia vechimii şi a înverzirii: (Doina B) a prins rădăcini, (Doru Emanuel) a prins a-nflori, (Mariko san) are un lăstar. Altele văd şiţa dispărută ca pe o şansă dată privirii şi aspiraţiilor: (Andrei S) portiţă-n stele, (Mariko san) portiţă spre cer. În fine, două dintre ele căinează lipsa tatei: (Mariko san) mai e,tata nu, (Karla) numai in poza.


Completarea lui (Mihnea Voicu Simandan) cimitirul gol nu am reuşit s-o pun în legătură cu celelalte versuri.