Poemul în întregime este:
o ciocîrlie –
dintr-o dată albastrul
atît de adînc
Eduard Ţară (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Ioana Dinescu) cade in apa cerului
Poemul este o revelaţie mărturisită a unor corespondenţe nebănuite. Cerul, cu seninul, său este potenţat de cîntecul ciocîrliei. Nu doar că ridici capul în căutarea cîntăreţului celest, dar, urmărindu-i înălţarea, măsori totodată amploarea şi intensitatea albastrului, rezonanţa lui sufletească. Seninul cerului se adînceşte, amplificat de trilul ciocîrliei, pînă la simţămîntul serenităţii.
Originalul a contrapus ciocîrliei albastrul, a făcut diferenţa şi a sugerat efectul neaşteptat al unui boţ de pămînt asupra boltei albastre. Completările nu respectă kireji-ul şi continuă vorbirea despre ciocîrlie. Mai mult sau mai puţin metaforic (apă, lumină pentru văzduh), ele nu fac din cer decît un spaţiu în care evoluează ciocîrlia pînă la pierderea de sine: (Ioana Dinescu) cade in apa cerului, (Karla) se-afunda in lumina.
Ultimul vers este:
revelionul –
la mulţi ani îmi urează
doar papagalul
Tamaş Valeria (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Karla) numai ecoul
(Karla) doar refrenul
(Karla) o zburatoare
(Florinel) crainicul TV
(Doru Emanuel) singurătatea
(Ioana Dinescu) pompele funebre ... (unde sunt actionar:)
(Ioana Dinescu) portretul mamei
(Ioana Dinescu) craiul de ghinda
(Glumetu) sughitu-ntruna
(Monica Trif) doar umbra din geam
Desigur, (Doru Emanuel) singurătatea numeşte conjunctura, starea, dispoziţia pe care se exersează acest poem, dar o face fără pic de farmec şi eleganţă, recurgînd la un cuvînt abstract care anihilează efervescenţa închipuirii şi spiritul haiku. Doar papagalul poate fi interpretat ca o aluzie la singurătate, dar, iată, nu doar în sensul că tocmai de revelion eşti singur, ci şi în acela, mai trist, că avînd totuşi un anturaj, urările-ţi sînt adresate superficial şi ipocrit – papagaliceşte (papagalul e doar o sinecdocă).
Pe linia singurătăţii în plină sărbătoare se încadrează completările care amintesc urările impersonale venind pe canale media: (Florinel) crainicul TV, (Mariko san) doar radioul, pe cele închipuite primite de la (Ioana Dinescu) portretul mamei, (Ioana Dinescu) craiul de ghinda (din pasenţă) sau de aiurea: (Karla) numai ecoul, (Karla) doar refrenul, (Karla) o zburatoare, (Monica Trif) doar umbra din geam şi, de ce nu, de la un însoţitor mereu fidel pentru un anume personaj: (Glumetu) sughitu-ntruna.
Iată însă şi o urare nu doar falsă, ci de-a dreptul interesată: (Ioana Dinescu) pompele funebre ... (unde sunt actionar:).
Primul vers este:
flori de hîrtie –
caprele groparului
nefericite
Dan Norea (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Mariko san) Jerbe de plastic-
(Glumetu) gropar ingropat -
Doru Emanuel Florile puse trebuie sa fi fost de plastic sau de hartie, e singura explicatie logica.
(Ioana Dinescu) morti fara flori -
(Ioana Dinescu) mormant cu pelin -
(Ioana Dinescu) beton si-n cripta
(Karla) sambata mortilor -
(Karla) cimitir modernizat
O notaţie lapidară care ne solicită să găsim explicaţia mai mult sau mai puţin logică. Ceea ce şi face, cu o surprinzătoare seriozitate Doru Emanuel: Florile puse trebuie sa fi fost de plastic sau de hartie, e singura explicatie logica. Ori cimitiru-i vraişte, ori groparu-l consideră fieful său, ori caprele obraznice n-au niciun respect pentru răposaţi, cert e că s-au cam dedulcit la jerbe şi buchete. Este aici o împletitură de sugestii care vizează metehne umane: meschinăria kitschului florilor artificiale, neglijenţa sau ireverenţa faţă de cei duşi şi de rostul cimitirului, obişnuita impertinenţă a slujbaşului care dispune de ceea ce întîmplător e doar în grija lui. Un poem bine lucrat în care substantivele sînt lăsate să contureze scena pentru ca în final, cum stă bine oricărei poante, adjectivul bine ales să realizeze surpriza şi înţepătura. Se face aluzie doar
Pe calapodul originalului, cu aceeaşi ironie cu mai multe ţinte: (Mariko san) Jerbe de plastic -, (Ioana Dinescu) morti fara flori – (un pic mai trist).
Închipuind doar o mai bună organizare: (Mariko san) Gard la cimitir –, (Karla) cimitir modernizat, o mai ambiţioasă înhumare: (Ioana Dinescu) beton si-n cripta sau lipsa de grijă pentru cei duşi (Ioana Dinescu) mormant cu pelin -, toate motive pe deplin valabile pentru nefericirea caprelor, dar mai puţin înţepătoare pentru metehnele umane.
(Karla) sambata mortilor – poate fi interpretată doar ca o amînare cît timp în cimitir sînt cei ce aduc o floare pentru răposaţi, pentru un festin mai copios după ce vor pleca.
(Glumetu) vede un motiv mai grav pentru capre: gropar ingropat -, aici însă, avînd în vedere că la un cimitir serios sînt mai mulţi gropari, era musai să spună groparul (acela cu caprele). Altfel, pentru capre, el este doar încă un mort ale cărui flori pot fi sau nu comestibile.
Versul din mijloc este:
noapte de iarnă –
liniştea-şi face cuib
în sufletul meu
Tincuţa Horonceanu Bernevic (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Anonim) Steaua polara norocul
(Ioana Dinescu) un ciob de oglinda
(Ioana Dinescu) candelabrul cerului
(Karla) de niciunde luna
(Karla) luna aproape plina
(Karla) florile de pe cetini
(Karla) pe geamul inghetat flori si
(Karla) viforul fulgilor
(Mariko san) se naşte primăvara
(Mariko san) pace de-nceput de veac
(Glumetu) un pol al pamantului
O noapte de iarnă, după o ninsoare abundentă care s-a aşternut peste tot şi peste toate rotunjind în alb unanim conturul lucrurilor. O noapte în care moliciunea şi blîndeţea tăcerii se strecoară prin pereţi şi-şi găseşte cuib în sufletele noastre. Zăpada, cu puritatea ei, ne alină şi tihna-şi descopere uimită sălaş în inima noastră.
Liniştea-şi face cuib prindea o diferenţă (de la gerul iernii la tăcerea ei) şi schimba registrul vitregiei, tăcerea iernii înzăpezite îmblînzea sufletul, îl potolea şi îi confirma ospitalitatea. Ceea ce realizează şi: (Mariko san) pace de-nceput de veac.
În completările: (Anonim) Steaua polara norocul, (Ioana Dinescu) un ciob de oglinda (?), (Ioana Dinescu) candelabrul cerului, (Karla) de niciunde luna, (Karla) luna aproape plina, (Karla) florile de pe cetini, (Karla) pe geamul inghetat flori si, (Karla) viforul fulgilor prezenţa unor detalii ale nopţii sau iernii nu este convingătoare, în sufletul, primitor poate, nu se petrece nimic semnificativ.
(Glumetu) este prea abscons: un pol al pamantului între iarnă şi suflet pare ca o umbrelă pe o masă de disecţie.
Două completări încearcă să contrapună iernii un suflet autonom fără dependenţe meteo: (Scoartza) amintirile ard, (Mariko san) se naşte primăvara.
