noapte de iarnă -
............................
în sufletul meu
Ultimul vers este:
Cercei din două
cireşe la ureche -
a fost odată
Şerban Codrin (inedit)
(Anonim) Top
(Karla) coapte si rosii
(Karla) cresc copilele
(Ioana Dinescu) negre perlele
(Ioana Dinescu) doar una-i cu viermi
(Mariko san) ieri, azi ceai din cozi
Gesturile inocente care ne răsar din cînd în cînd impetuos în amintire sînt ca un fel de embleme din care se revarsă o lume, un climat, o atmosferă. Nu e nevoie de nimic altceva decît de această imagine necăutată. O lume, pentru că schimbările accelerate din ultima vreme împing acea copilărie nu doar în trecutul nostru ireversibil, ci şi într-o vreme care mai mult ca sigur nu va mai fi repetată de alte generaţii. Şi, în ultimă instanţă, în poveste, în legendă: a fost odată... Un poem care, în spiritul haiku-ului, notează reţinut, discret, fără vreo zbuciumată gesticulaţie lirică, o nostalgie copleşitoare.
Cîteva completări circumstanţiază infructuos ceea ce spunea primul vers: (Karla) coapte si rosii, (Ioana Dinescu) doar una-i cu viermi, (Ioana Dinescu) negre perlele (poate ochii copilei?), sau, dacă n-o spunea în mod expres, se deducea firesc şi lesne din puţinul esenţializat.
Într-un ton minor şi sfătos, nostalgia este surprinsă în: (Karla) cresc copilele. Mai acidulat şi mai resemnat în: (Mariko san) ieri, azi ceai din cozi. Transfigurînd şi notînd suplimentar şi o epocă apusă a poemului nipon pus la ureche ca un talisman: (Glumetul) haikaiul.
Cea mai bună completare, la concurenţă cu originalul, în manieră senryu: (Anonim) Top Eden Fashion.
Versul lipsă este:
Înfipţi într-un pai -
doi fragi de prospeţimea
paradisului
Şerban Codrin (inedit)
(Anonim) fragii-n inghetata gustul
Înfipţi într-un pai este o sintagmă emblematică, un blazon al copilăriei, o siglă, un logo, s-ar spune astăzi, pentru un brand vetust şi nostalgic. Imaginea nu evocă doar copilăria fără griji care se bucură de lucruri altfel insignifiante, ci şi modul cel mai simplu, improvizat ad-hoc, deşi vechi de cînd lumea, de a recolta şi de a transporta roadele cele mai delicate ale pădurii. Roade a căror bogăţie nu constă în abundenţă ci în aromă, savoare şi farmec.
Versurile care urmează precizează, aparent redundant, ce se găseşte pe pai, aparent, pentru că numărul, dincolo de cantitatea de-a dreptul frugală a fragilor, trimite către ideea de pereche. Acolo, pe acel pai, cu prospeţime de fragi, stau de atunci şi cei doi copii care au gustat fructele paradisului. Şi paiul îi susţine încă miraculos.
Singurul comentariu nu putea să rateze fragii: (Anonim) fragii-n inghetata gustul, dar congelarea îi artificializează, iar gustul e prea general pentru a resimţi calitatea esenţială, originară a paradisului.
Ultimul vers este:
zgomotul străzii –
mereu port cu mine
un poem cu greieri
Gabriel Iordan-Dorobanţu (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(Anonim) amintirile
(Ioana Dinescu) tacerea candelei
(Ioana Dinescu) pacea gradinii
(Ioana Dinescu) aparat surzitiv :)
(Ioana Dinescu) vata in urechi :)
Gradînd capacitatea completărilor de a stabili o unitate semnificativă între cele două părţi ale poemului, (Mariko san) solitudinea, amprenta banală a individualităţii, nu se poate întîlni nici măcar la infinit cu zgomotoul străzii. Nici (Anonim) amintirile nu-l intersectează.
În schimb, (Ioana Dinescu) aparat surzitiv şi (Ioana Dinescu) vata in urechi, la modul cel mai prozaic, pun degetul pe rană, iar (Ioana Dinescu) tacerea candelei şi (Ioana Dinescu) pacea gradinii, e adevărat, cam forţat, încearcă să dea o soluţie de contracarare.
Reuşită: (Mariko san) susur de izvor care găseşte antidotul nu într-o linişte atonă, ci în sonorităţi armonice.
În acelaşi sens, originalul are meritul unei complexităţi surpriză care îmbogăţeşte remediul, creînd greierilor o cutie de rezonanţă – poemul.
Versul de la mijloc este:
noapte de ploaie –
la semafor tăcerea
îşi schimbă culoarea
Corneliu Traian Atanasiu (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(aserb) soarele la răsărit
(Mariko san) fără martori lacul
(Ioana Dinescu) vitraliul ogivelor
(Ioana Dinescu) apele fantanilor
(Karla) o panza de apa
(Mariko san) doar farul din port
Noapte de ploaie vrea să accentueze ploaia neîntreruptă, fără răgaz care devine parcă însăşi urzeala nopţii. Întunericul, perdeaua de apă, caldarîmul ud şi în toată urbea nici ţipenie. Şi totuşi, la semafor, poate singura sursă de lumină a locului, fără să treacă vreun vehicol sau vreun om, jocul ritmic de lumini se reflectă ciudat pe asfalt, accentuînd parcă miraculos pustietatea.
(Mariko san) doar farul din port surprinde, la fel ca originalul, o sursă singuratică de lumină care pare să poarte un dialog mut cu ploaia şi întunericul.
Fără motiv totuşi, din moment ce e noapte, schimbarea culorilor în completările: (Mariko san) fără martori lacul, (Ioana Dinescu) vitraliul ogivelor, (Ioana Dinescu) apele fantanilor, (Karla) o panza de apa.
Mai motivate: (aserb) soarele la răsărit şi (Anonim) ochii tai cenusii (care evocă poate lumina interioară a emoţiei).
Poemul în întregime este:
gară-n Bărăgan –
vîntul face haltă şi
mai ia un ciulin
Florentina Loredana Dalian (Antologia ROMANIAN KUKAI)
(aserb) cumpăr o bere
(Ioana Dinescu) incarca ciulini
(Ioana Dinescu) descarca norii
(Ioana Dinescu) -adoarme-n hamac
Sîntem spre sfîrşitul verii în bărăganul uscat. Gara, ca şi cîmpul, pustie. Locuri în care funcţiile civilizaţiei sînt persiflate de stihii, vîntul aleargă de-a lungul căii ferate stîrnind doar ciulinii. Gara este doar motivul pe care închipuirea improvizează o scenetă: de-a trenul. În care distribuie doar actori amatori. Un tren adevărat ar părea discordant şi fără rost.
În afara unui vilegiaturist sadea: (aserb) cumpăr o bere, celelalte completări au remarcat doar isprăvile simptomatice ale vîntului calchiate pe acţiuni feroviare, capriciile: (George) stanga-mprejur, (Ioana Dinescu) -adoarme-n hamac, traficul de mărfuri: (Ioana Dinescu) incarca ciulini, (Ioana Dinescu) descarca norii, (Anonim) si ridica praful, (Karla) descarca praful sau dărăpănarea clădirii: (Mariko san) scârţâie firma.
Exersînd zilnic,
veţi scrie mai bine.