Versul original 39.5

Iată şi ultimul vers:

noapte fără somn –

doar greierii mai luptă

cu maneliştii

Gabriel Iordan-DOROBANŢU (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(anisoara) cu dorurile.

(Scoartza) s-alunge grijile.

(Elisabeta) vine iar toamna

(Doina) cu decibelii
(Doina) cu nişte broaşte....
(Doina) cu huhurezii...
(Doina) cu beţivanii....
(Doina) si alţi manelişti...
(Monica Trif) cu stelele

(Anonim) cu cainii ce latra

(Gheorghe S.) cu liniştea.

(Mariko san) c-un fluier duios

(Ioana Dinescu) cu cucul din ceas

Se-nţelege că autorul n-a putut să doarmă din cauza manelelor. Şi că insomnia a fost productivă: neputînd să doarmă, a avut revelaţia tristă că civilizaţia a luat-o razna, că, în afara greierilor, nimeni nu mai luptă cu metehnele ei care au pervertit gustul. Căci maneliştii nu sînt decît vîrful de lance al unei ofensive pe front larg: orgia de lumină a urbei a izgonit firmamentul plin de stele, decibelii daţi la maximum au acoperit sunetele discrete ale nopţii, nevoia permanentă de anturaj a anulat posibilitatea contemplării şi a meditaţiei, oferta îmbelşugată de distracţii consumiste hipnotizează şi face uitată bucuria reveriei. Este un fel de recunoaştere penitentă. Omul a pierdut partida, greierii însă, îşi continuă cu tenacitate cîntecul lor firav.

O parte din completări au minimalizat înţelesul cuvîntului luptă: (Doina) cu nişte broaşte..., (Doina) cu huhurezii..., (Monica Trif) cu stelele, (Anonim) cu cainii ce latra, (Gheorghe S.) cu liniştea, (Mariko san) c-un fluier duios, aici nu-i vorba de nicio luptă, toate cele enumerate fac parte organic din corul armonic al nopţii. Dacă intră în dialog, o fac contrapunctic.

Pe linia originalului, dar mai modeste: (Doina) cu decibelii, (Doina) cu beţivanii..., (Doina) si alţi manelişti... (care alţi?).

Duioase, fără detentă: (anisoara) cu dorurile, (Scoartza) s-alunge grijile, (Elisabeta) vine iar toamna (fără să lege sintagmatic cu versul anterior).

Şi iată şi o luptă decentă, onorantă, fără handicap: (Ioana Dinescu) cu cucul din ceas.

Versul original 36.1 o singură umbră

Poemul în întregime este:

noapte cu lună

el şi ea tremurînd

o singură umbră

Gabriel Iordan-Dorobanţu

(Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Mariko san) un singur trup

(Karla) pe acelas drum

(Anonim) in Carul mare

(Ioana Dinescu) rapirea din serai....:)
(Ioana Dinescu) n-au platit factura

(Anonim) ajun de martie

(Glumetu) si lupii urland

Bine gradat efectul final. Luna-şi vădeşte menirea abia în versul trei. Noaptea ar vrea să-i ascundă pe cei doi, dar luna mărturiseşte şi protejează totodată taina lor umbratică. Luna consimte şi conspiră oarecum la această taină, înfrigurarea celor doi nefiind străină de un complice fior selenar.

Cu aceeaşi intenţie, (Mariko san) un singur trup este mai simplistă, prinde emoţia, contopirea, dar nu şi taina ei umbratică, (Karla) pe acelasi drum simte angajarea cuplului, dar ignoră luna, (Anonim) in Carul mare deplasează totul, în manieră holliwoodiană, într-o lume siderală. (Ioana Dinescu) rapirea din serai....:) face un ultim deserviciu ideii fixînd-o într-o carpetă de apartament.

Alte completări motivează tremurul foarte terestru: (Ioana Dinescu) n-au platit factura, (Anonim) ajun de martie, (Glumetu) si lupii urland.

Versul original 35.2 un poem cu greieri

Ultimul vers este:

zgomotul străzii –

mereu port cu mine

un poem cu greieri

Gabriel Iordan-Dorobanţu (Antologia ROMANIAN KUKAI)

(Anonim) amintirile

(Mariko san) solitudinea

(Ioana Dinescu) tacerea candelei
(Ioana Dinescu) pacea gradinii
(Ioana Dinescu) aparat surzitiv :)
(Ioana Dinescu) vata in urechi :)

(Mariko san) susur de izvor

Gradînd capacitatea completărilor de a stabili o unitate semnificativă între cele două părţi ale poemului, (Mariko san) solitudinea, amprenta banală a individualităţii, nu se poate întîlni nici măcar la infinit cu zgomotoul străzii. Nici (Anonim) amintirile nu-l intersectează.

În schimb, (Ioana Dinescu) aparat surzitiv şi (Ioana Dinescu) vata in urechi, la modul cel mai prozaic, pun degetul pe rană, iar (Ioana Dinescu) tacerea candelei şi (Ioana Dinescu) pacea gradinii, e adevărat, cam forţat, încearcă să dea o soluţie de contracarare.

Reuşită: (Mariko san) susur de izvor care găseşte antidotul nu într-o linişte atonă, ci în sonorităţi armonice.

În acelaşi sens, originalul are meritul unei complexităţi surpriză care îmbogăţeşte remediul, creînd greierilor o cutie de rezonanţă – poemul.