Apus de lună -
pentru a cîta oară
..................
vineri, 22 mai 2009
Versul original 27.7 seninătatea
Iată şi poemul întregit:
Nouri şi ceaţă –
ce uşor se ascunde
seninătatea
Dumitru D. Ifrim (Stîlpi de felinar)
(Ioana Dinescu) crucea ca reper
(Ioana Dinescu) omul din lună
(Ioana Dinescu) umbra printre umbre
(doina b) raza speranţei
(doina b) cerul azuriu....
(doina b) vârful muntelui
(doina b) lumina din gând..seninul din.....
(Karla) luna din oglinda
(Karla) vulturul in zbor
(Karla) lumina in ciob
(aserb) vaporul în larg
(Eugen) nemarginirea
(Eugen) drumul spre casa
(Eugen) privirea-n pamant
(Eugen) refrenul in gand.
(Anonim) Calea Lactee
(anisoara) bucuria unei imbrățișări
(Anonim) frigul in oase
(livia ciupav) primul fluture
Vremea este prin definiţie capricioasă. Ca şi firea noastră. Este un paralelism semnificativ între fenomenele cereşti şi dispoziţiile noastre sufleteşti, sîntem fiinţe dependente meteo. Ba uneori înecăm în amarul şi tulburarea noastră şi corăbiile cerului senin. Virînd uşor dinspre fenomenele atmosferice către seninătatea sufletească, poemul ne sugerează însă că seninătatea adevărată e doar ascunsă de nebulozitate, seninul rămîne de-a pururi deasupra norilor precum şi în adîncul sufletului.
Completările au încercat să ascundă şi ceea ce mai curînd dispare de-a dreptul: (Ioana Dinescu) umbra printre umbre (în contopire şi confuzie), (aserb) vaporul în larg (îndepărtîndu-se, micşorîndu-se), (Karla) vulturul in zbor, (Sorin Toma BOC) intunericul (el e mai degrabă ascunzătoarea), (Anonim) frigul in oase (el pătrunde, devine şi mai aspru acolo).
Pe linia eclipsei, întunecării, estompării, pierderii vizibilităţii, se ascund la propriu: (Ioana Dinescu) crucea ca reper, (Ioana Dinescu) omul din lună (doina b) raza speranţei, (doina b) cerul azuriu..., (doina b) vârful muntelui, (doina b) lumina din gând..seninul din..., (Eugen) nemarginirea, (Eugen) drumul spre casa, (Eugen) privirea-n pamant, (Anonim) nemarginirea, (Anonim) Calea Lactee, (livia ciupav) primul fluture.
Greu de închipuit (pentru mine cel puţin): (Karla) luna din oglinda, (Karla) lumina in ciob, (Eugen) refrenul in gand, (anisoara) bucuria unei imbrățișări.
joi, 21 mai 2009
Versul original 27.6 Încă o frunză
Cu primul vers, poemul este:
Încă o frunză –
de pe gard vrăbiile
ţin socoteală
Manuela Horopciuc (Stîlpi de felinar)
(Anonim) Cad stropi de ploaie
(Ioana Dinescu) Grivei prinde muște -
(Ioana Dinescu) sforăie-n hamac
(Ioana Dinescu) naște pisica -
(Doina) pisica cu prada-
(Doina) frunză după frunză....
(Karla) Cad castanele -
(aserb) cireşii în pârg -
(Sorin Toma BOC) mai trece o zi -
(Eugen) lacrimile curg
(Eugen) petale in vant
(anisoara) ciori sfârtecă luna-
Vrăbiile sînt, aşa cum se ştie, gureşe. Ce discută în restul anului, în alte haiku-uri. În cel de faţă, în ton cu sezonul, ţin socoteala frunzelor căzute. Nu ştim dacă le numără cu-adevărat, dar la fiecare nouă frunză se ciondănesc cu atîta frenezie, încît e sigur că o iau în seamă pe oricare.
La ce mai pot ţine vrăbiile socoteală? Păi, sporovăind, pot da seamă de cît şi cîte se-ntîmplă-n ograda omului: (Anonim) Cad stropi de ploaie, (Ioana Dinescu) Grivei prinde muște -, (Ioana Dinescu) sforăie-n hamac (nu ni se spune cine), (Ioana Dinescu) naște pisica -, (Doina) pisica cu prada, (Doina) frunză după frunză..., (Karla) Cad castanele -, (aserb) cireşii în pârg -, (Sorin Toma BOC) mai trece o zi -, (Eugen) lacrimile curg, (Eugen) petale in vant, (anisoara) ciori sfârtecă luna-. Dacă ar fi pe acolo vreo tragedie, ar juca desigur rolul corului antic.
Dar poate şi căderea frunzelor... e un lung şir de nefericiri.
Cînd sînt însă pe gardul grădinii de vară, e musai să noteze atent consumaţia clienţilor: (Anonim) - Inca un rand ! – (anonimule, te-ai putea declara, ai avut cîteva intervenţii ironice de calitate).
Versul original 27.5 în draperia veche
Poemul întreg este:
O rosătură
în draperia veche –
luna de toamnă
Niţu Duţu (Stîlpi de felinar)
(The Ironman) din tufisuri se vede
(Anonim) in ciorap;bugetul in
(Doina) în şindrila putredă
(Doina) in galoş pitit căţelul-
(Ioana Dinescu) pe mătasea luminii -
(Ioana Dinescu) pe carnea sufletului -
(Ioana Dinescu) pe diftina norilor -
(Sorin Toma BOC) in cerul intunecat -
(anisoara) nori ciopârţiţi si...
Versul original, perfect legat în sintagmă cu primul, remarcă un fapt: deteriorarea vechii draperii. Fără s-o spună explicit, versul al treilea converteşte stricăciunea în şansă a unei viziuni neaşteptate: rosătura ori este în formă de lună, ori permite, printr-o ciudată potrivire, vederea lunii de toamnă. Între draperia hrenţuită şi anotimpul de afară se stabileşte astfel o ciudată corespondenţă tomnatică.
O mare parte din completări au ignorat exigenţa simplităţii şi firescului formulării pe care trebuie s-o respecte haiku-ul. (The Ironman) din tufisuri se vede făcînd sintagmă cu versul trei, pierde orice legătură cu rosătura din primul. (Karla) perdeaua-i petecita –, deşi logic e în legătură cu rosătura, nu este şi sintagmatic. (Doina) în şindrila putredă poate fi o gaură, o lipsă, o pauză, rosătura e specifică altor materiale. Nici (Doina) in galoş pitit căţelul- nu se leagă cu totul de primul vers – galoşul se leagă ori cu rosătura, ori cu cătelul, nu cu ambele. (anisoara) nori ciopârţiţi si... , cam macabră şi fără legătură cu rosătura.
(Ioana Dinescu) pe mătasea luminii -, (Ioana Dinescu) pe carnea sufletului -, (Ioana Dinescu) pe diftina norilor – toate metaforizeză din capul locului luna. Mai bună mi se pare: (Sorin Toma BOC) in cerul intunecat – pentru că imaginea este mai frustă, mai organică, nu abuzează de materiale artificiale.
Versul original 27.4 cad castanele
Ultimul vers este:
Paşii nimănui –
în liniştea amiezii
cad castanele
Marian Dopcea (Stîlpi de felinar)
(Anonim) fosnetul ierbii.
(doina b) şi totuşi aştept....
(doina b) scârţâie poarta...
(doina b) cad,uneori,nuci..
(Sorin Toma BOC) doar umbrele*
(The Ironman) pe hinta astept
(Ioana Dinescu) imi par fara sfarsit
(Ioana Dinescu) imi fura gandul
(Ioana Dinescu) stranii cadente
(Karla) trec fantasmele
(Karla) cioara bate nucul
Un poem cu o gradare savantă a efectului. Paşii nimănui amorsează doar o anume nelinişte, o bănuială mai degrabă infirmată. Aşteptarea, imprecisă şi nedumerită, este întinsă ca o coardă pînă în ultimul vers. În liniştea amiezii calde de toamnă sau a siestei moleşitoare, urechea ciulită surprinde ceea ce ochiul închipuirii, deşi caută incitat şi dezorientat, nu are cum să vadă: pocnete repetate şi neliniştitoare, ca nişte paşi fără autor: cad grele şi dificil de depistat roadele castanului.
Continuarea celor două versuri rămînea deschisă. Pentru cei mai mulţi era nevoie de o dezlegare: ai cui sînt paşii, cine tulbură liniştea? Poate e doar (Anonim) fosnetul ierbii, poate (doina b) scârţâie poarta..., poate (doina b) cad, uneori,nuci..,, poate (Karla) cioara bate nucul, poate (Karla) trec fantasmele sau (Sorin Toma BOC) doar umbrele*.
Pentru ceilalţi, paşii sînt o certitudine, aşteptarea lor, mult mai decisă, nu se lasă lesne învinsă: (doina b) şi totuşi aştept..., (The Ironman) pe hinta astept (cu hinta însă ne derutează total pe noi, cititorii) şi, în dispoziţie vădit nostalgică, autoarea se mărturiseşte: deşi (Ioana Dinescu) imi par fara sfarsit, aceste (Ioana Dinescu) stranii cadente (Ioana Dinescu) imi fura (totuşi) gandul.
miercuri, 20 mai 2009
Versul original 27.3 nori grăbiţi
Primul vers al poemului este:
nori grăbiţi –
alene păianjenul
ţese peste cascadă
Dan Doman (Stîlpi de felinar)
(Ioana Dinescu) Ape pripindu-se-n hau -
(Ioana Dinescu) Suspendat in vazduh -
(Ioana Dinescu) Pendul al destinului -
(Anonim) Puntea suspinelor
(Sorin Toma BOC) tablou prafuit -
(The Ironman) O adiere
(Doina) vântul inteţit -
(Doina) fără zăbavă....
(Doina) rafală de vânt....
Un poem ţesut din contraste. Îndeletnicirea păianjenului se petrece pe îndelete, alene, imperturbabil. Dedesubt şi deasupra, totul este însă doar frenetică nestatornicie. Faţă de lentoarea ţesătorului, chiar şi mişcarea domoală a norilor pare precipitare sadea. Paingul ţese, peste vuietul de cascadă al timpului, peste furia molcomă a versatilităţii norilor, păienjenişul ce se aşterne ca o uitare peste tot ce se mişcă. Poate că pînza lui nu-i decît vălul Mayei aşternut peste inconsistenţa a tot ce este şi se manifestă cu atîta patos.
E un poem în care nu mă pot hotărî la un singur centru de focalizare a sensului. Sînt tentat să spun că (pînă şi) nori(i) grăbiţi amorsează accelerarea atît de necesară pentru ce va urma, dar fără acel alene n-ar mai exista surpriza cascadei. Şi totuşi peste, cu sensul de depăşire suverană a zorului şi zelului universalei isterii/istorii, pare să dea replica acelui alene plin de o desăvîrşită şi nepăsătoare demnitate.
Repetiţii fără rost în completările: (Ioana Dinescu) Ape pripindu-se-n hau -, (Ioana Dinescu) Suspendat in vazduh -, (Karla) Stropi agitati -, (Doina) fără zăbavă.... Incoerenţe în: (Ioana Dinescu) Pendul al destinului -, (Sorin Toma BOC) tablou prafuit -.
Păstrînd ideea mişcării în contrast cu lentoarea: (The Ironman) O adiere, (Doina) vântul inteţit -, (Doina) rafală de vânt...
În ciuda metaforei, (Anonim) Puntea suspinelor găseşte o altă pistă sensului exploatînd altă valenţă a pînzei de păianjen – fragilitatea. Nu ştim dacă să ne mirăm de travaliul paingului (care poate că e chiar destinul nostru) sau să căinăm pe cei ce trebuie să traverseze totuşi cascada timpului pe o punte atît de firavă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)