Haiku 19.2

................
o viespe înecată
în fericire

Versul original 18.1 un pârâiaş grăbeşte

Tot poemul sună aşa:

Valea Frumoasei –

un pârâiaş grăbeşte

la întîlnire

Paula Romanescu (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)

(Puiu) uratul nu mai vine
(Puiu) padurea adormita vine
(Puiu) singura toamna vine

(Anonim) numai vulturii mai vin
(Sorin Toma BOC) Oh, well... that was me :D
(Doina B) veşnicia şi Blaga
(Doina B) din munţi coboară râuri
(Doina B) cerul senin şi păstrăvi
(Anonim) parauri,lac si munte
(Karla) weekend- acolo singur

(Anonim) doar sanzienele vin

Poemul foloseşte, cum nu se poate mai transparent, un joc de cuvinte care se deschide către un plan secund. Totul este o alegorie sau o metaforă extinsă. Sigur, aşa se întîmplă în momentul pe care sîntem invitaţi să-l contemplăm: pîrîiaşul curge zorit către confluenţa cu valea seducătoare a Frumoasei. Se va întîmpla acolo o bruscă şi definitivă contopire. Restul este tăcere. Sau murmur precipitat, oricum fără cuvinte, al apelor care grăbesc la vale.

În varianta originală era vorba de o întîlnire privată, poate prima, a unui pîrîiaş cu frumoasa lui. De înţeles deci emoţia surdinizată pe care ne-o transmite. Cîteva completări au panoramat şi au lărgit cadrul, făcînd dintr-o timidă întîlnire o vastă imagine de amfiteatru festivist: (Doina B) veşnicia şi Blaga, (Doina B) din munţi coboară râuri, (Doina B) cerul senin şi păstrăvi, (Anonim) parauri, lac si munte.

Prin contrast, în altele, autorii s-au implicat impropriu în peisajul pe care haijinul doar în contemplă: (Sorin Toma BOC) Oh, well... that was me :D, (Karla) weekend- acolo singur.

Una din completări subliniază cum nu se poate mai bine această atitudine discretă, rezervată a autorului de haiku: (Anonim) numai vulturii mai vin. Pe această linie, cu un alt joc de cuvinte, Puiu decretează: (Puiu) uratul nu mai vine – opoziţia dintre frumoasa şi urâtul, dar şi sensul secund al faptului că pentru cel ce meditează în Valea Frumoasei urâtul (starea de anxietate şi plictiseală) este exclus acolo unde e martorul privilegiat al unor întîlniri miraculoase: (Puiu) padurea adormita vine, (Puiu) singura toamna vine.

Pauză de respiraţie

M-am poticnit. Săptămîna 19 o voi continua de marţea care vine. Tot atunci reîncep şi publicarea versului original cu săptămîna 18. Săptămîna asta încerc să-mi reglez un pic respiraţia. Aştept şi din partea voastră susţinere. Eu aleg în general poeme selectate de alţii în antologii, dar le aleg pentru că-mi place cîte ceva la ele. Recunosc, nu sînt adeptul cadenţei cazone. Îmi plac şi poemele care nu bat pas de gîscă. Pînă atunci, aveţi de completat la poemele deja afişate.

Orice colaborare şi sugestie sînt binevenite.

Haiku 19.1

Oprită sania
la uşa crîşmei -
..................

Versul original 17.7 ale singurătăţii

Ultimul vers este:

Camera mea –

patru anotimpuri

ale singurătăţii

Gabriela Ion (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)

(Anca) doua suflete aprinse

(Karla) patru ori câte?
ca miezul nucii
fug după mine
unul după altul
se cheamă pe rând
vine şi noaptea!
apoi nimica,vecia,cade steaua!
sosesc şi pleacă
la urmă - popa!
măsoară viaţa
care nu mai sunt?
asta-i viaţa mea!
câte mă vor şti?
deşiră mosorul
le iubesc pe toate
îmi scluptează viaţa
să le-ntorc pe dos ?!
implacabile
şi-au dat întâlnire
în inimă...unul

(Mariko san) Eu - cireş în floare

(Doina B) cu tristeţea lor
(Doina B) numărându-mi anii
(Doina B) -deschide larg fereastra!!!!
(Doina B) de singurătate
(Doina B) gol umplut cu Vivaldi

(Sorin Toma BOC) in patru pereti

(Doru Emanuel) tot atâţia fraţi

(Monica Trif) pe-o singura plansa

(Puiu) de astazi pe maine
(Puiu) numai pe portative
(Puiu) si nu am mai scris nimic

Stratagema poemului este aceea de a duce pe o pistă falsă pentru ca apoi să creeze surpriza. Camera mea sugerează o anume închidere claustrofobică, dar completitudinea şi varietatea celor patru anotimpuri este în evidentă antiteză cu sugestia primului vers. Şi totuşi, paradoxal, cei patru pereţi, reaminteşte şi accentuează ultimul vers, pot anula diversitatea potenţială şi o pot transforma într-un perpetuu şi invariabil arest la domiciliu.

Cîteva completări merg pe sugestia vertijului celor patru anotimpuri care se poate amplifica din preaplinul sufletesc şi între cei patru pereţi: (Anca) doua suflete aprinse, (Karla) le iubesc pe toate, (Mariko san) Eu - cireş în floare, (Doru Emanuel) tot atâţia fraţi.

Văzînd doar sechestrarea anotimpurilor, alte completări notează deprimat: (Doina B) cu tristeţea lor, (Doina B) numărându-mi anii, (Monica Trif) pe-o singura plansa, (Puiu) de astazi pe maine, (Puiu) numai pe portative, (Puiu) si nu am mai scris nimic.

Doina notează, în ton cu originalul: (Doina B) de singurătate, dar încearcă o compensare: (Doina B) gol umplut cu Vivaldi şi avansează un îndemn: (Doina B) -deschide larg fereastra!!!!

Alte completări sînt repetitive sau inserează panseuri şi nedumeriri răsuflate: (Karla) patru ori câte?, ca miezul nucii, fug după mine, unul după altul, se cheamă pe rând, vine şi noaptea!, apoi nimica,vecia,cade steaua!, sosesc şi pleacă, la urmă - popa!, măsoară viaţa, care nu mai sunt?, asta-i viaţa mea!, câte mă vor şti?, deşiră mosorul, îmi scluptează viaţa, să le-ntorc pe dos ?!, implacabile, şi-au dat întâlnire, (Sorin Toma BOC) in patru pereti.

Versul original 17.6 adulmecă ceaţa

Poemul în întregime este:

Un cîine pribeag

adulmecă ceaţa:

doar frunze uscate

Cristina Cismaru (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)

(Puiu) sub el culcusul
(Puiu) singura-i avere
(Puiu) tovarase de drum
(Anca) peste amintiri se-astern

(Karla) pe cer niciun nor- plouă
pe aleia parcului
teiul tot la fereastră
în scursoarea timpului
pe cărarea vieţii
la stână nicio oaie
nu mai sunt turme de oi
pe uliţa pustie
lihnit de foame- pe jos
cine sa-i lege rana?
în blana de pe el
poteci străine calcă
caută stapân şi os-
prietenul meu- os nu,
îngrămadite de vânt,
(Florinel) pentru masa de seară

(Sorin Toma BOC) pe ulita pustie,
(Doina B) pe trupul costeliv
(Doina B) adulmecând pubela
(Doina B) în vechea lui strachină
(Doina B) la crucea stăpânului
(Doina B) in locul de pripas

(Doru Emanuel) pe-aleile parcului
(Monica Trif) langa raul inghetat

Condiţia cîinelui pribeag poate fi uşor asimilată cu a celui în exil, dezrădăcinat, rătăcind pe meleaguri străine. Parcă nu numai locul, ci şi vremea nu-i este prielnică: în jurul lui doar ceaţa şi frunza uscată a unei toamne precoce. Poate că toţi sîntem adesea doar rătăcitori pe un tărîm cîinos şi nu simţim prin ceaţă niciun liman.

Completările au profitat de frunzele uscate pentru a face din ele un simbol al precarităţii: (Puiu) sub el culcusul, (Puiu) singura-i avere, (Anca) peste amintiri se-astern, (Karla) pe cer niciun nor- plouă, pe aleia parcului, teiul tot la fereastră, în scursoarea timpului, pe cărarea vieţii, la stână nicio oaie, nu mai sunt turme de oi, pe uliţa pustie, lihnit de foame- pe jos, cine sa-i lege rana?, în blana de pe el, poteci străine calcă, caută stapân şi os-, prietenul meu- os nu, îngrămadite de vânt, (Florinel) pentru masa de seară, (Sorin Toma BOC) pe ulita pustie, (Doina B) pe trupul costeliv, (Doina B) adulmecând pubela, (Doina B) în vechea lui strachină, (Doina B) in locul de pripas, (Doru Emanuel) pe-aleile parcului, (Monica Trif) langa raul inghetat.

Pe alt calapod doar: (Puiu) tovarase de drum, accentuînd parcă starea universală de bejenie, (Doina B) la crucea stăpânului, care motivează înstrăinarea cîinelui.

Haiku 18.7

...............
O bătrînă se roagă
în faţa icoanei

Versul original 17.5 Fluture alb

Primul vers este:

Fluture alb.

Iisus abia zărit

pe crucea veche.

Violeta Basa (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)

(Plimbareatza) Apus de soare,

(Doina B) Turla schitului-
(Doina B) Răscruce de drum-
(Doina B) Troiţa ninsă....
(Doina B) Lume grăbită....
(Doina B) Ochii in pământ...

(Puiu) Burnita toamnei
(Puiu) Furat de ganduri
(Puiu) Sub pleoape mijite

(Karla) Troiţa cu spini-
(Karla) Stelele pe cer-
(Karla) Secolul nostru-
(Karla) Doua milenii-
(Karla) Schitul părăsit-
(Karla) Dumnezeu in cer-
(Karla) Bătrâni la slujbă-
(Karla) Vopsea scorojită
(Karla) Multe pupături-
(Karla) Printre vitralii
(Karla) Pe grumazul tău

(Sorin Toma BOC) nimeni la slujbă -
(Doru Emanuel) de sub troiene
(Doru Emanuel) ascuns de nămeţi
(Doru Emanuel) trec oameni grăbiţi

Poemul pune în antiteză o imagine proaspătă şi una învechită. O imagine a vieţii efemere şi o altă patinată şi ştearsă a vieţii veşnice, măcinată de timp. Îmi place să văd în fluturele alb o reiterare a vieţii, o altă ipostază a lui Isus izbucnită odată cu primăvara. Estomparea lui Isus crucificat poate fi resimţită şi ca o altă modalitate de a resimţi religiozitatea mai curînd difuză şi mereu prezentă în cel trecătoare decît concentrată în relicve prăfuite.

O parte dintre completări au găsit o motivare circumstanţială a atenuării imaginii cristice: (Plimbareatza) Apus de soare, (Doina B) Turla schitului- (prea sus), (Doina B) Troiţa ninsă..., (Doina B) Lume grăbită...., (Doina B) Ochii in pământ..., (Puiu) Burnita toamnei, (Puiu) Furat de ganduri, (Puiu) Sub pleoape mijite, (Karla) Stelele pe cer-, (Karla) Secolul nostru-, (Karla) Schitul părăsit-, (Karla) Vopsea scorojită, (Karla) Multe pupături-, (Karla) Printre vitralii, (Doru Emanuel) de sub troiene, (Doru Emanuel) ascuns de nămeţi, (Doru Emanuel) trec oameni grăbiţi.

Alte cîteva au văzut lucrurile mai mult la figurat: (Karla) Doua milenii-, (Karla) Dumnezeu in cer-, (Sorin Toma BOC) nimeni la slujbă -.

Cîteva au localizat numai unde este imaginea văzută: (Doina B) Răscruce de drum-, (Karla) Troiţa cu spini-, (Karla) Pe grumazul tău, (Karla) Bătrâni la slujbă-.

Haiku18.6

Copacii tăiaţi -
...........................
În fereastra mea.

Versul original 17.4 să intre luna

Ultimul vers a fost:

Carul cu fîn.

Copiii deschid poarta

să intre luna.

Mioara Gheorghe (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)

(Karla) lunca pustie
ulciorul gol
luna ajutor
luna în curte
câmp cu ţepuşe
pe câmp un singur stog
se lasă seara,apus de soare,
către asfinţit
a venit câmpul
farmecul verii
la schit -vecernie
bătăi de toacă,clopot
iarbă uscată
la noapte: stele
şura asteaptă
dulău primul
munca câmpului
sudoarea muncii
tata istovit
coasa nicăieri
mama cu tata
un ţoi cu ţuică
doar una mică
mama departe
bunul în tindă,moţăie
greieri vin de la cosit
laarg...spre orizont
intră primul gol
iar au jucat fotbal
apoi o închid
cine o închide?
cu telecomanda
acul nicăieri
dracu caută acu
hai să ne plimbăm !
ştrengarii tatei!

(Plimbareatza) Tu dormi!

(Puiu) doar ei au ramas
(Puiu) nimeni nu-i ajuta
(Puiu) patulului gol
(Puiu) cainele e primul

Sorin Toma BOC unde e acul?!

(Doina B) agale boii
(Doina B) izbiţi de miros
(Doina B) singurii stăpâni
(Doina B) subredă-i şi propta
(Doru Emanuel) să intre luna

Cum îi stă bine unui poem haiku, primele versuri ne introduc în atmosfera unui loc şi timp: plecat de ore bune la fîneaţă carul este aşteptat să se întoarcă plin cu fîn. Şi pentru că aşteaptă cu mai multă nerăbdare, şi pentru că, oricum, asta e treaba lor cînd îi ajută pe cei mari, copiii deschid poarta. Ori au făcut-o prea devrme, ori luna era şi ea pe undeva la răsărit, cea care se hotărăşte să intre prima, lucru suprinzător şi mai presus de fire, este luna. Chiar dacă se vor găsi cîrcotaşi care să vadă carul doar cu patru roţi, valoarea poemului se susţine prin paradoxala şi triumfala descindere a lunii prin poarta deschisă pentru raţiuni de departe mai pămîntene.

Incoerente, pentru că nu fac sintagmă cu versul anterior, mi se par: (Karla) lunca pustie, ulciorul gol, luna ajutor, luna în curte, câmp cu ţepuşe, pe câmp un singur stog, se lasă seara, apus de soare, a venit câmpul, farmecul verii, la schit –vecernie, bătăi de toacă,clopot, iarbă uscată, la noapte: stele, munca câmpului, sudoarea muncii, coasa nicăieri, un ţoi cu ţuică, doar una mică, mama departe, intră primul gol, iar au jucat fotbal, acul nicăieri, dracu caută acu, ştrengarii tatei! (Plimbareatza) Tu dormi!, (Doina B) agale boii, (Doina B) izbiţi de miros, (Doina B) singurii stăpâni, (Doina B) subredă-i şi propta.

Prozaice şi spălăcite, fără nerv se dovedesc completările: (Karla) către asfinţit, şura asteaptă, dulău primul, tata istovit, mama cu tata, bunul în tindă,moţăie, greieri vin de la cosit, laarg...spre orizont, apoi o închid, cine o închide?, cu telecomanda, hai să ne plimbăm ! (Puiu) doar ei au ramas, (Puiu) nimeni nu-i ajuta, (Puiu) patulului gol, (Puiu) cainele e primul, (Sorin Toma BOC) unde e acul?!

Ca şi data trecută, urma scapă turma: (Doru Emanuel) să intre luna.