Haiku 18.5

Sub cerul cenuşiu
un corb cu aripi rupte -
..........................

Versul original 17.3 aproape inutilă

Versul lipsă este:

Pomii în floare –

aproape inutilă

lumina dimineţii

Lavinia Dan (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)

(Monica Trif) asteapta si o mierla

(Karla) un fluture pictează
(Karla) ninge cu petale în
(Karla) s-a îmbrăcat in alb
(Karla) în fereastra mea bate
(Karla) luna se topeşte în
(Karla) zboară ciocârlia cu
(Karla) prin oblonul rupt intră
(Karla) departe la orizont
(Karla) în palmele frunzelor
(Karla) când roade aurii in
(Karla) petale colorate cu
(Karla) pasărea noapţii doreşte, aşteaptă
(Puiu) Colinda zidul
(Puiu) Pe un biet mormant
(Puiu) Se uita piezis
(Puiu) Pe umarul stang

(Sorin Toma BOC) stele ignorând

(Doina B) mai albă e azi
(Doina B) înmiresmată
(Doina B) peste albine
(Doina B) azi in eclipsă

Cele două idei/imagini sînt sugerate prin două exclamaţii surdinizate. Faptul că autoarea nu simte nevoia să pună alte semne de punctuaţie pentru a-şi clama starea sufletească arată tocmai discreţia construcţiei. Ţipătul este doar unul al culorii... iar cel care ar vrea şi ar putea să ţipe a rămas fără glas. În el, albul florilor a produs o implozie asurzită. În zorii zilei, copleşit, simte că lumina pomilor înfloriţi este deja prea multă... Există o concurenţă oarecum neloială între cele două surse de lumină şi dimineaţa are un serios handicap. Versul al doilea nu face decît să medieze între ele şi să estimeze, consemnînd că aceea a florilor este nepreţuită şi mai presus de vreun adaos.

Comparînd cu originalul, majorittea completărilor nu mijlocesc între cele două. Cele mai multe circumstanţiază doar lumina dimineţii: (Monica Trif) asteapta si o mierla, (Karla) un fluture pictează, (Karla) s-a îmbrăcat in alb, (Karla) în fereastra mea bate, (Karla) luna se topeşte în, (Karla) zboară ciocârlia cu, (Karla) prin oblonul rupt intră, (Karla) departe la orizont, (Karla) în palmele frunzelor, (Karla) pasărea noapţii doreşte, aşteaptă, (Puiu) Colinda zidul, (Puiu) Pe un biet mormant, (Puiu) Se uita piezis, (Puiu) Pe umarul stang, (Sorin Toma BOC) stele ignorând.

Altele, mai puţine, fac din lumina dimineţii doar o circumstanţă pentru a pune în valoare decorativ înflorirea: (Karla) ninge cu petale în, (Karla) s-a îmbrăcat in alb, (Doina B) mai albă e azi, (Doina B) înmiresmată, (Doina B) peste albine, (Karla) petale colorate cu, cînd nu se aventurează, prin întrebări retorice să prospecteze viitorul: (Karla) când roade aurii in.

Numai (Doina B) face o legătură izbutită care evidenţiază un efect paradoxal: azi in eclipsă.

Haiku 18.4

Zidul prăbuşit.
..............................
de propria umbră

Începînd cu săpătmîna asta fiecare comentator are dreptul doar la maximum 6 încercări. Comentariile cu mai mult de 6 completări le voi şterge.

Versul original 17.2 Mîngîierea ta

Primul vers este:

Mîngîierea ta –

Cum altfel aş avea

formă în spaţiu?

Ana-Maria Crişan (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)

(Anca) Iubirea-mi curge prin vene

(Puiu) Timp care trece

(Karla) Reâncarnare -
(Karla) Roata vieţilor -
(Karla) Legea naturii -
(Karla) Până la urmă...
(Karla) Cine cunoaşte...
(Karla) E pur si muove-
(Karla) Rodul iubirii- ,iubind iubirea,numai iubirea-
(Karla) Viaţă eternă-
(Karla) Doar alter ego -
(Karla) De n-ar fi lumea,timpul
(Karla) Totusi samsara -
(Monica Trif) fara niciun gand

(Doina B) Se-nalţă ceaţa-
(Doina B) trei dimensiuni-
(Doina B) Portret in ramă-
(Sorin Toma BOC) Suflet de gheaţã -

Întrebarea retorică din ultimele două versuri presupune că primul vers oferă temeiul faptului că o fiinţă, altfel amorfă, capătă formă în spaţiu. Mîngîierea, prin forţa paradoxală a tandreţii, zideşte un trup spiritual în spaţiu. Şi asta pentru că, fără de mîngîiere, trupul real şi fizic este fragil, friabil, gata oricînd să devină doar o grămăjoară de nisip cernută în clepsidră.

(Anca) - Iubirea-mi curge prin vene – are prin urmare dreptate, dar asta numai într-un discurs unde răspunsul poate fi enunţiativ, afirmativ, teoretic. Pentru asta, haiku-ul nu face apel la noţiuni generale: (Puiu) Timp care trece, (Karla) Reâncarnare -, (Karla) Roata vieţilor -, (Karla) Legea naturii -, (Karla) Cine cunoaşte..., (Karla) E pur si muove-, (Karla) Rodul iubirii- ,iubind iubirea,numai iubirea-, (Karla) Viaţă eternă-, (Karla) Doar alter ego -, (Karla) De n-ar fi lumea,timpul, (Karla) Totusi samsara -, (Monica Trif) fara niciun gand, (Doina B) trei dimensiuni-, ci la imagini (snesibile): (Doina B) Se-nalţă ceaţa-, (Doina B) Portret in ramă-, (Sorin Toma BOC) Suflet de gheaţã – . Asta nu înseamnă că cele trei sînt soluţii bune, dar sînt soluţii căutate corect, printre mijloacele legitime într-un haiku.

Haiku 18.3

E-atîta soare
în cîmpia de grîu!
................

Începînd cu săpătmîna asta fiecare comentator are dreptul doar la maximum 6 încercări. Comentariile cu mai mult de 6 completări le voi şterge.

Haiku 18.2

.....................
scap de singurătatea
drumului

Începînd cu săpătmîna asta fiecare comentator are dreptul doar la maximum 6 încercări. Comentariile cu mai mult de 6 completări le voi şterge.

Versul original 17.1 pînă şi luna

Cu versul trei la locul lui:

Căldură mare –

a coborît la scaldă

pînă şi luna

Livia Ciupav (Fl. Grigoriu – Autoare de haiku din România)

Anca soarele zglobiu

Doru Emanuel până şi luna

(Karla) doar un pescaruş
(Karla) o libelulă
(Karla) luna de argint
(Karla) aurul,amurgul serii
(Karla) un cârd de boboci
(Karla) o claie de păr
(Karla) transpiraţia-
(Karla) raza soarelui
(Karla) ramul,umbra salciei
(Karla) iarba de pe mal
(Karla) o frunză verde.
(Karla) fructul iubirii.
(Karla) namiaza mare
(Karla) umbra norilor.
(Karla) o broască cântând
(Karla) focul din mine,focul din soare
(Karla) fluviul în mare.
(Karla) căldura nopţii.
(Karla) cubul de gheaţă
(Karla) fata morgana.
(Karla) porcul în noroi.
(Karla) talpa iadului,şi dracul din iad
(Karla) omul zăpezii
(Karla) pasărea fenix
(Karla) o turmă de oi
(Karla) nisipul din clepsidră
(Karla) arde nisipul...
(Karla) cum o fi apa ?
(Karla) apa la glezne,apa limpede.
(Karla) gustând răcoarea
(Karla) traiască răcoarea !
(Karla) doar tinereţea
(Karla) viermele-n cârlig
(Karla) dragostea fierbinte
(Karla) un trup de tânăr
(Karla) ce sâni superbi !
(Karla) în pielea goală
(Karla) pe un topogan
(Karla) pe acelaş drum
(Karla) în ochiul apei
(Karla) în apa caldă.în apa vieţii,în miez de noapte,în grabă mare
(Karla) batând din aripi
(Karla) cu paraşuta
(Karla) unde,în mare ?
(Karla) numai în gând...
(Karla) întreţinerea !
(Karla) meteorologia
(Karla) doar plimbăreaţa
(Karla) gaura cheii...
(Karla) urcând muntele

(Puiu) copiii din sat
(Puiu) cosasul trudit

(Monica Trif) un nor încărcat

(Sorin Toma BOC) fata morgana

Este genul de poem în care primul vers creează atmosfera, cadrul general în care va avea loc evenimentul punctual din partea a doua a poemului. Kireji după primul vers este pauza care ne face să simţim din plin climatul evocat. Apoi putem urmări gîndul autoarei, copleşită şi ea de căldura cea mare şi cu mintea la scaldă (chiar aşa, ca o sintagmă extrem de vehiculată, nu se poate să nu te ducă gîndul la căldură mare, monşer), care vede... luna oglindită în apă/lac/mare. Poanta este tocmai această culme paradoxală a culmilor: pînă şi... luna, a coborît la scaldă.

Felicitări lui Doru Emanuel dacă a găsit singur soluţia până şi luna. Fără acest pînă şi, care marchează exacerbarea, paroxismul declanşat de arşiţă oricine intră la scaldă o face într-o normalitate a evidenţei şi banalităţii momentului.

Dincolo deci de completările previzibile, pentru că sînt doar completări ale unei sintagme şi nu ale unui poem valabil şi, astfel, doar exerciţii de numărat silabele, există însă şi ratări absolute care nu completează (gramatical) nici măcar sintagma şi se remarcă doar ca aberaţii verbale: (Karla) transpiraţia-, cum o fi apa ?, traiască răcoarea !, ce sâni superbi !, întreţinerea !, meteorologia, gaura cheii..., urcând muntele, scuzabile, poate, doar în perspectiva caniculei. Căldură mare, monşer.

Haiku 18.1

Valea Frumoasei -
............................
la întîlnire

Începînd cu săpătmîna asta fiecare comentator are dreptul doar la maximum 6 încercări. Comentariile cu mai mult de 6 completări le voi şterge.

Versul original 16.7 un pocnet de castană

Cu versul lipsă adăugat poemul sună aşa:

Pe-asfaltul străzii,

un pocnet de castană

trezind ciorile

Eduard Ţară (Luna în ţăndări)

se joacă copiii (Karla)
patine cu role (Karla)
concursuri nocturne (Karla)
moşul cu-n picior de lemn, (Karla)
o babă in papuci (Karla)
un câine latră la lună (Karla)
copiii joacă fotbal (Karla)
zdroncăne căruţa (Karla)
s-au prăbuşit zorile (Karla)
ţipte metalice (Karla)
pocnesc sticle aruncate (Karla)
grăunţe risipite (Karla)
paşi depărtându-se grăbiţi (Karla)
crapă zorile (Karla)
simfonia paşilor (Karla)
găştile de cartier (Karla)
un chefliu acrobat (Karla)
nuci doborâte de vânt (Doina B)
cad nuci, parcă bat toba (Doina B)
nucile in cădere (Doina B)
castane fără ţepi cad (Doina B)
tropăie calul negru (mvs Mihnea Şimăndan)
se zbat pichamerele (Doru Emanuel)
se zgribuleşte vântul (Doru Emanuel)
concertul castanelor (Doru Emanuel)
ploaie in decembrie (Monica Trif)

Citind întregul poem, ne dăm seama că el evocă un moment de linişte pe o stradă retrasă şi necirculată sau undeva în miez de noapte. Asfaltul este doar o tobă bine întinsă pe care castana căzută are ecou. Pocnetul castanei este un kigo de toamnă, iar tresărirea ciorilor ţine isonul neliniştii declanşate de banala întîmplare – a venit toamna... Un pocnet de castană în acea linişte deplină echivalează cu un foc de armă.

Există o discreţie a tonului în poemul ales. În comparaţie cu aceasta, avalanşa completărilor Karlei ne introduce în vacarmul şi debandada oraşului: se joacă copiii (Karla), patine cu role (Karla), concursuri nocturne (Karla), moşul cu-n picior de lemn, (Karla), o babă in papuci (Karla), un câine latră la lună (Karla), copiii joacă fotbal (Karla), zdroncăne căruţa (Karla), ţipete metalice (Karla), pocnesc sticle aruncate (Karla), grăunţe risipite (Karla), paşi depărtându-se grăbiţi (Karla), simfonia paşilor (Karla), găştile de cartier (Karla) în care, evident, ciorile insomniace nu mai au cum să adoarmă ca să mai poată fi trezite. Dealtfel, de acest ritm delirant par contaminate pînă şi netulburatele fenomene ale naturii: s-au prăbuşit zorile (Karla), crapă zorile (Karla). Curat suprarealism urban! Din maldărul de completări, scoate însă capul sfios: un chefliu acrobat (Karla).

Doina se întoarce la cestiune: nuci doborâte de vânt (Doina B), cad nuci, parcă bat toba (Doina B), nucile in cădere (Doina B), castane fără ţepi cad (Doina B). În ton cu Doina: concertul castanelor (Doru Emanuel) şi cu Karla: se zbat pichamerele (Doru Emanuel), se zgribuleşte vântul (Doru Emanuel).

Monica găseşte un eveniment mai puţin aşteptat pentru a deştepta ciorile: ploaie in decembrie (Monica Trif). Mihnea e atras mai mult de zgomotul ritmat al potcoavelor: tropăie calul negru (mvs Mihnea Şimăndan). I-aş propune un ritm mai alert – în galop un cal negru.

Haiku 17.7

Camera mea -
patru anotimpuri
.....................