Se afișează postările cu eticheta originalul s 16. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta originalul s 16. Afișați toate postările

duminică, 1 februarie 2009

Versul original 16.7 un pocnet de castană



Cu versul lipsă adăugat poemul sună aşa:


Pe-asfaltul străzii,

un pocnet de castană

trezind ciorile


Eduard Ţară (Luna în ţăndări)


se joacă copiii (Karla)
patine cu role (Karla)
concursuri nocturne (Karla)
moşul cu-n picior de lemn, (Karla)
o babă in papuci (Karla)
un câine latră la lună (Karla)
copiii joacă fotbal (Karla)
zdroncăne căruţa (Karla)
s-au prăbuşit zorile (Karla)
ţipte metalice (Karla)
pocnesc sticle aruncate (Karla)
grăunţe risipite (Karla)
paşi depărtându-se grăbiţi (Karla)
crapă zorile (Karla)
simfonia paşilor (Karla)
găştile de cartier (Karla)
un chefliu acrobat (Karla)
nuci doborâte de vânt (Doina B)
cad nuci, parcă bat toba (Doina B)
nucile in cădere (Doina B)
castane fără ţepi cad (Doina B)
tropăie calul negru (
mvs Mihnea Şimăndan)
se zbat pichamerele (
Doru Emanuel)
se zgribuleşte vântul (
Doru Emanuel)
concertul castanelor (
Doru Emanuel)
ploaie in decembrie (
Monica Trif)

Citind întregul poem, ne dăm seama că el evocă un moment de linişte pe o stradă retrasă şi necirculată sau undeva în miez de noapte. Asfaltul este doar o tobă bine întinsă pe care castana căzută are ecou. Pocnetul castanei este un kigo de toamnă, iar tresărirea ciorilor ţine isonul neliniştii declanşate de banala întîmplare – a venit toamna... Un pocnet de castană în acea linişte deplină echivalează cu un foc de armă.


Există o discreţie a tonului în poemul ales. În comparaţie cu aceasta, avalanşa completărilor Karlei ne introduce în vacarmul şi debandada oraşului: se joacă copiii (Karla), patine cu role (Karla), concursuri nocturne (Karla), moşul cu-n picior de lemn, (Karla), o babă in papuci (Karla), un câine latră la lună (Karla), copiii joacă fotbal (Karla), zdroncăne căruţa (Karla), ţipete metalice (Karla), pocnesc sticle aruncate (Karla), grăunţe risipite (Karla), paşi depărtându-se grăbiţi (Karla), simfonia paşilor (Karla), găştile de cartier (Karla) în care, evident, ciorile insomniace nu mai au cum să adoarmă ca să mai poată fi trezite. Dealtfel, de acest ritm delirant par contaminate pînă şi netulburatele fenomene ale naturii: s-au prăbuşit zorile (Karla), crapă zorile (Karla). Curat suprarealism urban! Din maldărul de completări, scoate însă capul sfios: un chefliu acrobat (Karla).


Doina se întoarce la cestiune: nuci doborâte de vânt (Doina B), cad nuci, parcă bat toba (Doina B), nucile in cădere (Doina B), castane fără ţepi cad (Doina B). În ton cu Doina: concertul castanelor (Doru Emanuel) şi cu Karla: se zbat pichamerele (Doru Emanuel), se zgribuleşte vântul (Doru Emanuel).


Monica găseşte un eveniment mai puţin aşteptat pentru a deştepta ciorile: ploaie in decembrie (Monica Trif). Mihnea e atras mai mult de zgomotul ritmat al potcoavelor: tropăie calul negru (mvs Mihnea Şimăndan). I-aş propune un ritm mai alert – în galop un cal negru.



sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Versul original 16.6 Zeci în drumul meu



Întregul poem sună aşa:


În lanul de porumb

doar o sperietoare.

Zeci în drumul meu

Ştefan Gh. Theodoru (Luna în ţăndări)


Recolta-i stransa (Puiu)
incolo nimeni (Puiu)
infrunta toamna (Puiu)
Copilul plange (Puiu)
de vorba cu-n corb (Florinel)
(la taifas cu-n corb) (Florinel)

are pălarie (Karla)
in pielea goală (Karla)
Cate lanuri sunt ? (Karla)
şi cu mine două (Karla)
hai s-o speriem ! (Karla)
să mai căutăm ! (Karla)
nici o pasăre (Karla)

indiferentă (Doru Emanuel)
Tihnă deplină (
Doru Emanuel)
Acalmie-n zori (
Doru Emanuel)
câmpul e pustiu (
Doru Emanuel)

in rest, tacere (Sorin Toma)


Autorul a avut inspiraţia să schimbe planul în ultimul vers şi să lărgească sensul specializat al sperietorii extinzîndu-l în cîmpul uman. Înţelesul îşi păstrează o anume ambiguitate: sperietorile ce-i aţin calea pot fi doar false pericole regizate pentru a-l abate din drum sau, ironic şi mizantrop, semenii greu de suportat.


Categoria de la robinet sau, mai aplicat la porumb, la hectar: Recolta-i stransa (Puiu), incolo nimeni (Puiu), infrunta toamna (Puiu), Copilul plange (Puiu), are pălarie (Karla), in pielea goală (Karla), Cate lanuri sunt ? (Karla), să mai căutăm ! (Karla), nici o pasăre (Karla), indiferentă (Doru Emanuel).


Cîteva completări insistă cam plat pe atmosfera de calm a cîmpului: Tihnă deplină (Doru Emanuel), Acalmie-n zori (Doru Emanuel), câmpul e pustiu (Doru Emanuel), in rest, tacere (Sorin Toma), dar numai Florinel o sensibilizează introducînd în peisaj un nou actor: de vorba cu-n corb (Florinel), (la taifas cu-n corb) (Florinel).


Karla face în glumă un joc de cuvinte: hai s-o speriem ! (Karla) şi apoi o autoironie binevenită ca să relaxeze atmosfera: şi cu mine două (Karla).



vineri, 30 ianuarie 2009

Versul original 16.5 Asta mi-e casa



Iată şi primul vers:


Asta mi-e casa –

bălării în ogradă

o cioară pe gard

Vasile Smărăndescu (Luna în ţăndări)


CASA PĂRINTEASCĂ (Doina B)
Atat mi-a ramas (Puiu)
Inventar tarziu (Puiu)
Singur in casa (Puiu)
Colocatarii (Puiu)
Amurg de toamna (Puiu)
aşa-i casa mea...asta-i....iată.... (Doina B)
Vară ploioasă - (Karla)
Gospodar"vrednic",lipsă,leneş,beţiv (Karla)
Câine pe maidan (Karla)
Aşa e omul (Karla)
Aşa e vara - (Karla)
Casă de chirpici (Karla)

Pustiu. Nici măcar (Doru Emanuel)

pomii in floare - (Sorin Toma BOC)
intors acasa - (Sorin Toma BOC)

Sigur că, dacă sîntem limitaţi doar la o viziune civic-gospodărească şi avem un ochi critic îndreptat asupra a tot ce se vede, avem şi un dinte îndreptat către neglijentul Gospodar "vrednic", lipsă, leneş, beţiv (Karla). Cred însă că autorul realizează cu brio o altă intenţie. Ochiul lui consimte la această stare de sărăcie, de despuiere, de tristeţe asumată. Atmosfera locului şi omologarea ei drept casă este mai curînd o opţiune spirituală decît o simplă descriere a unei locuinţe. Ochiul din frunte vizează, în plan secund, starea noastră de fiinţe trecătoare, supuse degradării. E un poem al sincerităţii care mărturiseşte: locuiesc în această fiinţă precară fără să mă ruşinez şi fără să mă vait.


Cîteva comentarii au echivalat peisajul cu cel real, al unei case vechi în paragină: CASA PĂRINTEASCĂ (Doina B), Singur in casa (Puiu), căreia i-au adus adaosuri: Vară ploioasă - (Karla), Câine pe maidan (Karla), Aşa e omul (Karla), Aşa e vara - (Karla), Casă de chirpici (Karla). Doru a mers chiar mai departe: Pustiu. Nici măcar (Doru Emanuel).


Ideea asumării este surprinsă în: aşa-i casa mea...asta-i....iată.... (Doina B), dar şi, mai puţin declarativ, în Atat mi-a ramas (Puiu), Inventar tarziu (Puiu), Colocatarii (Puiu), Amurg de toamna (Puiu). Mai subtil e Sorin care echivalează o situaţie reală şi firească după o oarecare absenţă cu o posibilă schimbare a mizei existenţiale: intors acasa - (Sorin Toma BOC) şi oferă şi o variantă antitetică a naturii care sfidează fără pic de ranchiună ograda deteriorată: pomii in floare (Sorin Toma BOC).



joi, 29 ianuarie 2009

Versul original 16.4 Nu se aud greieri



Întreg poemul sună astfel:


Octombrie pe ducă.

Nu se aud greieri –

tic-tac de ceasornic

Dumitru Radu (Luna în ţăndări)


in taraitul ploii (Puiu)

in casa pustie (Puiu)
il insoteste (Puiu)
de unde se aude (Puiu)
Ne tulbura somnul (Puiu)
si viata se scurge in (Puiu)
ia cu el timpul in (Puiu)
pe ram un măr.. (doina B)

măr pe-o rămurea (doina B)

măr pendulând .. (doina B)
iarna in prag (doina B)
măsor sfârşitu-n (doina B)
pe olan ploaia-n (doina B)
trece vremea in (doina B)
o gaură-n jgheab (doina B)

balansul leaganului, (Sorin Toma BOC)
aprind o lumânare (Karla)
toamna lui Vivaldi (Karla)
s-au dus dracu greierii (Karla)

Ideea din octombrie pe ducă este sensibilizată în următoarele versuri prin opoziţia dintre cîntecul greierilor şi ticăitul ceasornicului. Versurile nu se încadrează în canonul 5-7-5, cred deci că ar fi fost mai firesc versul Nu se mai aud greieri care nu mai avea ce încălca. Toamna tîrzie şi natura moartă sau amorţită, intrarea în bîrlog schimbă semnificativ şi registrul sonor al ambianţei. Monotonia vie şi fascinantă a melopeei greierilor este înlocuită de tic-tacul searbăd şi plictisitor al unui mecanism stupid. Timpul care pulsa pînă la stele se tîrîie acum obsesiv într-o odaie strîmtă.


Fără să găsească inspirata opoziţie greier-tic-tac, completările sînt sensibile la anxietatea interiorului privat de viaţa în natură, la ticăitul ceasului acompaniat de ţîrîitul ploii: in taraitul ploii (Puiu), in casa pustie (Puiu), il insoteste (Puiu), de unde se aude (Puiu), Ne tulbura somnul (Puiu), si viata se scurge in (Puiu), ia cu el timpul in (Puiu), pe olan ploaia-n (doina B), măsor sfârşitu-n (doina B), iarna in prag (doina B), trece vremea in (doina B) sau la anemicele gesturi pe care le mai observă afară: pe ram un măr.. (doina B), măr pe-o rămurea (doina B), măr pendulând .. (doina B), o gaură-n jgheab (doina B).


Doar Karla aminteşte cu o imprecaţie de greieri: s-au dus dracu greierii (Karla) şi le aprind(e) o lumânare (Karla), ascultînd în compensaţie toamna lui Vivaldi (Karla). Sorin a găsit şi el o modalitate de a exorciza duhul nefast al orologiului ticăit: balansul leaganului, (Sorin Toma BOC).



miercuri, 28 ianuarie 2009

Versul original 16.3 Pe bradul de Crăciun


Primul vers al poemului este:


Pe bradul de Crăciun,

despuiat de daruri,

două vrăbii

Dumitru Radu (Luna în ţăndări)


Iarna- în nucul,mărul etc. (Karla)
Sub zapadă –câmp (Karla)

In bradul de Crăciun... (Doina B)
Pe ramul fără ace (Doina B)
Pe umilitul brad, (Doina B)
Pe gardul de sprijin (Doina B)
Pe bradul aruncat... (Doina B)

In cuibul berzei (Puiu)
Toamnă.
Ȋn mărul (Doru Emanuel)

Şi aici, kireji, marcat de virgulă, nu este şi unul sintactic, sintagma continuă firesc şi în versul trei. O pauză, în care se produce o schimbare de sens semnificativă, există totuşi, bradul de Crăciun redevine sălaş al vrăbiilor, destinaţia sa silnică este recuperată de natură. Unii ar spune că aici e vorba de paradox, eu văd mai curînd o observaţie atentă a unui fapt firesc şi real, dar oarecum neaşteptat, care ne pune pe gînduri. Bradul de Crăciun poate fi unul împodobit în casă şi acum aruncat, dar poate, la fel de bine, să fie unul din curtea casei rămas viu şi dezafectat din funcţia sa festivistă.


Cele două versuri duceau lesne gîndul In bradul de Crăciun... (Doina B), Pe ramul fără ace (Doina B), Pe umilitul brad, (Doina B), Pe bradul aruncat... (Doina B) şi un pic mai puţin la Iarna- în nucul,mărul etc. (Karla), Sub zapadă –câmp (Karla), Pe gardul de sprijin (Doina B), In cuibul berzei (Puiu), Toamnă. Ȋn mărul (Doru Emanuel).



marți, 27 ianuarie 2009

Versul original 16.2 prispa cu greieri



Ultimul vers este:


Atît a rămas

din poveştile verii:

prispa cu greieri

Dumitru Radu (Luna în ţăndări)


Singuratatea (Puiu)
nici un ban in cont (Puiu)
dorul de tine (Puiu)
floarea uscata (Puiu)
cateva file (Puiu)

visul unei nopti (Sorin Toma BOC)

o amintire, (Karla)

amintirea lor. (Karla)
cerul cu stele, (Karla)

un gol în suflet, (Karla)

povestea verii. (Karla)
leaganul sub nuc. (Karla)
mireasma de fân, (Karla)

cerdacul cu flori. (Karla)
glasul paşilor. (Karla)
nucul,teiul despuiat (Karla)
gâze,ţânţari, (Karla)

greieri in tindă, (Karla)

prispă,vatră,casă. (Karla)
vatra,casa, (Karla)

prispa,tinda pustie, în doliu. (Karla)

glasul de vrăbii... (Doina B)

bunicii (Doina B)

greierul sub prag. (Doina B)

frunze in ierbar. (Doina B)

bradul cu vrăbii.. (Doina B)

vâscul pe stejar (Doina B)


Poemul reuşeşte prin formularea sa să împletească în tristeţea evocării nostalgia faţă de trecerea anotimpului fastuos al verii cu aceea faţă de trecerea vieţii şi faţă de îmbătrînirea iremediabilă a satului. Toate se concentrează în cîntecul, de-acum tomnatic, al greierilor pe vechea prispă. Greierii, aceeaşi care dădeau adîncime verilor fabuloase, cîntă acum doar balade.


De la robinet:


Singuratatea (Puiu), nici un ban in cont (Puiu), dorul de tine (Puiu), floarea uscata (Puiu), cateva file (Puiu), numai trei versuri (Puiu) – solist printre greieri, Puiu căinează nechibzuinţa cîntăreţului.


Karla le-a îngrămădit pe toate în pod: o amintire, (Karla), amintirea lor. (Karla), cerul cu stele, (Karla), un gol în suflet, (Karla), povestea verii. (Karla), glasul paşilor. (Karla), nucul,teiul despuiat (Karla), gâze,ţânţari, (Karla), prispă,vatră,casă. (Karla), vatra,casa, (Karla), prispa,tinda pustie, în doliu. (Karla).


Doina le ţine la vedeare: glasul de vrăbii... (Doina B), bunicii (Doina B), frunze in ierbar. (Doina B), bradul cu vrăbii.. (Doina B), vâscul pe stejar (Doina B)


Salvate din pustiul toamnei:


leaganul sub nuc. (Karla), mireasma de fân, (Karla), cerdacul cu flori. (Karla), greieri in tindă, (Karla),


greierul sub prag. (Doina B)


O menţiune pentru aluzia livrescă (honkadori):


visul unei nopti (Sorin Toma BOC) (se subînţelege – de vară)




luni, 26 ianuarie 2009

Versul original 16.1 o vrabie bea apă



Iată şi versul din mijloc:


Vară toridă –

o vrabie bea apă

de la robinet

Constantin Păun (Luna în ţăndări)


guguştiucii beau apă (Doina B)
nici un picur pe ţeava (Doina B)

fierbe apa in ţeava (Doina B)
vin toate speranţele (Doina B)
imi iau gândul de apă...
(Doina B)
jeturi arteziene (Sorin Toma BOC)
furtuni arteziene
(Sorin Toma)

un copil soarbe apă (Karla)
înviorarea vine (Karla)
mă răcoresc cu apa (Karla)
Sentimente confuze (
Plimbareatza)
Facturile vin totusi (Puiu)
Nimic n-o sa mai vina (Puiu)
Ce subtire e jetul (Puiu)
Cainii pandesc picurii (Puiu)
Asteptam izbavirea (Puiu)
Vai mie,am rupt rotita (Puiu)
Macar sa ne vina vin (Puiu)
Curge berea in halba (Puiu)
Nu ne-om potoli setea (Puiu)

Ideea de vară toridă este augmentată de faptul bizar notat în versurile doi şi trei: o vrabie bea apă de la robinet. Căldura a secat resursele fireşti şi naturale pentru păsări şi animale şi, paradoxal, ele se apropie de cele artificiale ale omului.


Începînd de astăzi voi folosi denumirea de la robinet pentru categoria de completări care curg din belşug, fără vreun efort, risipind apa banalităţii sau a unei imaginaţii nestrunite îndeajuns. Iată-le pe cele de astăzi: nici un picur pe ţeava (Doina B), fierbe apa in ţeava (Doina B), vin toate speranţele (Doina B), imi iau gândul de apă... (Doina B), jeturi arteziene (Sorin Toma BOC), furtuni arteziene (Sorin Toma), un copil soarbe apă (Karla), înviorarea vine (Karla), Sentimente confuze (Plimbareatza), Facturile vin totusi (Puiu), Nimic n-o sa mai vina (Puiu), Ce subtire e jetul (Puiu), Asteptam izbavirea (Puiu), Vai mie,am rupt rotita (Puiu), Macar sa ne vina vin (Puiu), Curge berea in halba (Puiu), Nu ne-om potoli setea (Puiu). Majoritatea acestor completări colportează doar evidenţe care frizează locul comun expandat inutil. De sub platitudinea lor nu se simte niciun palpit, nicio tresărire.


Doar două completări reuşesc să prindă insolitul unor fapte absolut fireşti, dar aflate, ca şi cel surprins de versul original, în pragul suprarealismului: guguştiucii beau apă (Doina B), Cainii pandesc picurii (Puiu).